DANIEL TUDOR MIHALACHE - Primar în Copşa Mică - "Încă de la început ne-am propus să uităm ce-a fost negru!"

Pe vremuri, oraşul era renumit pentru "ne­grul de fum". O perdea cenuşie, care ţi se lă­­sa şi ţie pe trup şi pe suflet, ori de câte ori se în­tâmpla să treci prin localitatea de pe Târ­na­vă. Astăzi, ora­şul a renăscut: o oază de lumină şi li­nişte, plină de flori şi de zone verzi. Re­ţetă secretă? Nicidecum! Doar nişte oa­meni hotărâţi, ce au decis să schimbe faţa localităţii. Au purces la drum în urmă cu 12 ani şi i-au atras în "echipă" pe toţi mem­brii comunităţii. Ce au făcut se vede. Cum anume, am aflat de la primarul oraşului Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache (PNL).

Sărbătorile luminii

- Tocmai aţi câştigat cel de-al patrulea mandat de primar al oraşului Copşa Mică, cu un onorant 75 la sută. Cum se obţine o asemenea perfor­man­ţă? E greu? E uşor?

- Dacă îţi place ce faci, nu e foarte greu, dar şi aşa, dacă iei în serios ceea ce ai de făcut, devine pu­ţin mai di­ficil, pentru că e un consum enorm de ener­gie.

- În memoria multor români, Copşa Mică în­sem­na un punct negru pe hartă. Astăzi, oraşul este luminos şi curat. Cum aţi reuşit?

- Încă de la început, ne-am propus să ducem totul spre verde, spre lumină, să uităm ce-a fost negru. Sun­tem primul oraş din ţară iluminat public cu leduri, avem chiar câteva sărbă­tori dedicate luminii: în ianuarie, de Sf. Ion, începem anul cu un foc uriaş, aprins de cel mai în vârstă Ion din oraş, apoi e Săr­bătoarea Luminii, în luna iunie, când se aprind, într-o manifestare aparte, peste 2000 de gulguţe. În plus, sfârşitul anului şcolar, tot sub semnul luminii este pus, prin ceea ce noi am numit "retra­ge­rea cu torţe".

- Cum a dispărut fumul negru care otrăvea oraşul?

- Oarecum de la sine. A venit criza, a omorât tot ce se putea, dar nici oamenii nu mai doreau negru de fum, nu mai dorea nici Europa, nu mai doreau judeţul, oraşul, era o dorinţă unanimă. S-a stins, pur şi simplu. Oamenii au făcut puţin, natura ne-a ajutat enorm. Întâi, fabrica a căzut economic, au tocat-o şi au vân­dut-o, dar în jurul oraşului, toate dealurile erau arse, chele. A existat atunci un program guver­na­­men­tal de plantare şi reconstrucţie ecologică Cop­şa Mică, direct pentru Lunca Târnavei şi zonele din jur. S-au îm­pă­durit sistematic dealurile din jur, apoi totul s-a dez­voltat de la sine. Natura a lucrat fantas­tic. Am lucrat şi noi, pe diferite finanţări, unde, cum am gă­sit. Pă­mân­turile foarte degradate pe care le de­ţineam în jur şi cu care nu puteam face absolut nimic, deşi erau dezolante, le-am vândut Ocolului Sil­vic, printr-un pro­gram special, iar ei, printr-o finanţare guver­na­­men­tală, le-au împădurit. Pentru noi, câştigul a fost dublu: am făcut bani pe nişte pă­mânturi cu care n-aveam ce face şi au fost şi îm­pădurite, sunt verzi acum, sunt păduri frumoase.

Sfatul Bătrânilor

- Din ce trăiesc copşenii astăzi? E mare rata şo­majului, aveţi mulţi asistaţi social?

- Acum 12 ani, oraşul era asistat social. Stânga câş­tiga permanent şi întreţinea electoratul prin aju­toare sociale. Şomajul era 68 la sută. Economia era vraişte în România, pe vremea aia. Le-am promis cop­şenilor că le facem posibilă o viaţă decentă şi că nu vor mai depinde de ajutorul social. Culmea e că am câştigat! Nimeni nu credea. Dar lumea s-a să­turat de pomeni. Societatea românească se află într-o relan­sare, pur şi simplu, fără să intervenim noi. Am spriji­nit înfiinţarea Sfatului Bătrânilor, care au în­ceput mun­ca benevolă pentru oraş. Primul lucru pe care l-au făcut a fost un inventar al forţei de mun­că din oraş. Au mers din casă în casă şi au realizat o bază de date: de ce forţă de muncă dispunem, de ce calificare? Am început să le căutăm noi de lucru, dădeam telefoane, intermediam forţa de muncă. Din păcate, au plecat mulţi oameni din oraş. În 2004, erau peste 8000 de lo­cuitori. În câţiva ani, am pier­dut 2000. Cei rămaşi au început să se adapteze, să trăiască la un nivel mai jos. Din 2006, am început să ne ridicăm. E mai bine de cum a fost. Avem 46 de fir­me mici şi mijlocii, plăti­toa­re de taxe şi impozite, cea mai mare are 250 de an­gajaţi.

- Accesarea fondurilor europene e marea spe­ran­ţă a României. V-aţi descurcat?

- Da, dar finanţările depind de multe lucruri, ştiute sau nu. Am pierdut foarte multe proiecte, dublu faţă de cât am reuşit să facem. Ce s-a făcut se vede, dar am şi pierdut mult. De fapt, din acest punct de ve­dere, oraşele mici aveau o problemă: până la gru­pa de finanţare 2016-2020, baza se punea pe localităţi cu peste 10.000 de locuitori şi pe mediul rural. Am găsit puţine programe de finanţare, dar multe vizau doar re­conversia forţei de muncă, nu altceva. Cu toate as­tea, pas cu pas, am mers spre bine. De la 30.000 euro/an investiţi, am ajuns la peste 300.000 euro/an in­vestiţi, în doar zece ani. Nu sunt foarte mulţi, dar e de zece ori mai mult.

- Care e cel mai important proiect pe care îl aveţi în agendă, acum?

- E un proiect pe fonduri europene, foarte amplu, pe care, îndrăznesc să spun, avem 97 la sută şanse să-l câştigăm. Proiectul va lega educaţia, implicarea so­cia­lă, antreprenoriatul. Va implica minimum 600 de co­pii, minimum 300 de adulţi, 30 de profesori, va ge­nera aproximativ 20 de afaceri. Ne propunem să luăm toţi copiii din şcoală şi, timp de trei ani, pe bani euro­peni, să facem cu ei after-school şi să le dăm o masă caldă. Pentru cei care trăiesc pe pâraie, în colibe (avem şi aşa o zonă!) vom construi Centrul "Maria", o idee mai veche a noastră, unde ne vom ocupa se­parat de ei. După programul after-school, vor fi în­grijiţi până la 8 seara, vor fi spălaţi, îmbră­caţi. Pro­iectul se referă şi la partea de gospodărie: dacă e o familie cu probleme, îi vom acorda con­si­liere, servicii medicale, alte servicii de care are ne­voie; dacă e un părinte fără studii, îl ajutăm să şi le com­pleteze; cei care au studii de un anumit nivel vor fi consiliaţi să devină antre­pre­nori. Avem în vedere me­serii practice, ce nu ne­cesită foarte multă cali­fi­care: menaj, infirmie­re, per­soane ce se ocupă de bă­trâni, coafură, pedi­chiu­ră la domiciliu, vânzători am­bu­lanţi, ce pot vinde di­verse produse în oraş şi îm­prejurimi, mici meseriaşi de care oricând e nevoie.

Din nimic să iasă bine

- Se vorbeşte mult despre autonomia finan­ciară faţă de Bucureşti. E o problemă reală?

- Dacă eşti sărac, trebuie să te gândeşti mai mult cum te descurci. Dar sunt şi satisfacţii să faci ceva din nimic şi să iasă bine. Totuşi, dacă până acum ne-ar fi rămas la buget, fie şi numai o parte din TVA, eram bogaţi. Autonomia o doresc mulţi şi ne-ar ajuta, în zona asta. De la Bucureşti, banii se întorc, dar mult mai puţini, şi într-o grilă pe care n-o poţi controla, nu ştii când şi cum vin. Am încercat să ne descurcăm prin noi înşine. Am vrut să nu fim dependenţi, nici de fabrică, nici de guvern sau de judeţ. Am gândit aşa: avem nevoie de lucrul acesta, dar ne permitem să-l facem? Ca să ne permitem, tre­buie mai mulţi bani. Şi atunci am crescut impozitele în fiecare an, folosind tot felul de stimulente legale. Eu am lucrat în comerţ şi mi-a fost uşor să aplic partea cu marketingul: cum poţi să ai impozit mare şi oamenii să nu fie supăraţi? Făcând servicii de calitate. Aşa am făcut cât mai multe şi cât mai bune, iar mesajul a fost foarte bine transmis către cetăţeni: din banii voştri s-a făcut asta. La sfârşitul anului trecut, am avut încasări mai mari decât speram. Şi atunci am reabilitat o stradă întreagă cu banii aceia şi le-am arătat oamenilor ce am făcut cu banii lor.

Valoarea stă în oameni

- Se implică oamenii din Copşa Mică în acţiuni de voluntariat?

- Asta e o altă mare provocare. Am reuşit să-i con­­vin­gem că sloganul "Valoarea stă în oameni", sub ca­re ne desfăşurăm activitatea, nu reprezintă doar vorbe goa­le. Am creat certificate de voluntar pen­­tru cei care se implică. Pe baza implicării, pri­mesc astfel de certi­fi­­cate şi un punctaj ce le poate fi de folos la obţinerea unei locuinţe, la un moment dat, de exemplu. Avem două mari acţiuni de cu­ră­ţenie, a noastră, şi "Let's do it România"; la a noas­tră participă aproximativ 1000 oameni. Pe de altă parte, avem per­soane care se ocupă de activitatea sportivă, care aduc bani de acasă pentru copiii săraci care fac sport; avem acţiuni de informare - prin Sfatul Bă­trânilor şi Grupul de dezbateri publice.

- În mod normal, lucrurile puse în mişcare ar trebui să funcţioneze pe termen lung, chiar dacă pri­marii vin şi pleacă.

- Aşa este, trebuie create sisteme care să func­ţioneze normal. Eu voi lăsa în primărie un mecanism greu de stâlcit. Ar trebui 2-3 mandate de nepăsare ca să se strice ceva ce funcţionează. Dacă apucă să func­ţioneze, nu mai ai cum să dai înapoi. Sar oa­menii şi nu te lasă. Sunt sisteme pe care, dacă le faci să meargă, oamenii le vor şi le susţin. Cred că Ro­mâ­nia e pe drumul cel bun, din acest punct de vedere.

- Cât de auzit e la Bucureşti glasul Ardealului?

- Povestea asta cu ardeleanul care face treabă la Bucureşti eu cred că este un mit. Când ajung arde­lenii acolo, nu au pregătirea de a rezista. Nici Io­hannis nu poate, nu e locul lui, nu e magnitudinea lui. Pentru politică nu e nevoie doar de corectitudine şi disciplină. Ai nevoie şi de alte abilităţi, care nu prea cresc pe ogoarele din Ardeal. Important este să tra­gem toţi în aceeaşi direcţie, să întărim unitatea ţării. România s-a trezit şi e pe drumul cel bun. Aici, lângă talpa ţării, noi vedem mai bine realitatea.

- După 12 ani de primărie, ce aţi avea să vă re­proşaţi? Ce anume puteaţi să faceţi şi n-aţi făcut?

- În orice faci, încape mai bine. Copşenii au multe să-mi reproşeze, dar iată că mi-au acordat vo­tul lor, în procent de 74,56%. Cred că e cel mai mare scor de oraş din Ro­mânia! Îmi reproşez că încep să pierd energie, mi-e ciudă că n-am avut mai mult curaj, mai mult tupeu la un moment dat. Dar tot ceea ce am făcut, am făcut să dureze, nu cu "hei-rup". Şi e foarte important că am susţinerea familiei, atât a celei mici, de acasă, cât şi a celei mari, adică întreg oraşul Copşa Mică. Fără familie, fără comunitate nu faci nimic! V-am spus care e crezul nostru: "Valoarea stă în oameni!".