Băi şi masaje pentru "picioarele grele"
"Picioarele grele" - dureroase şi umflate - reprezintă o adevărată problemă în zilele foarte fierbinţi. Dimineaţa, încă înainte de-a vă îmbrăca, sunt recomandabile masajele uşoare dinspre gleznă către genunchi, practicate cu ajutorul unei creme uşoare, hidratante, care să conţină şi esenţă de mentă (dinamizează circulaţia şi împiedică staţionarea sângelui în vene). Dacă nu găsiţi în comerţ, amestecaţi laptele de corp sau unguentul pe care îl folosiţi cu câteva picături de ulei de mentă (se găseşte la Plafar). Seara, nu există un mijloc mai potrivit de împrospătare decât o baie rece pentru picioare. Un pumn de sare adăugată în apă sporeşte în mod simţitor efectul.
Cuburi de gheaţă pentru pielea încinsă
Când simţiţi pur şi simplu că luaţi foc, apelaţi la cuburile de gheaţă din congelatorul de-acasă sau de la birou. Treceţi-le peste frunte, pe tâmple, pe ceafă şi decolteu, în mişcări circulare. Vă reconfortează pe loc.
Oţet de mere contra transpiraţiei abundente
Oţetul de mere are un efect anti-transpirant excelent: puneţi câteva capace cu oţet într-un bol, apoi înmuiaţi-vă vârfurilor degetelor în el şi tamponaţi-vă pielea, fără să o frecaţi. Un tampon de vată înmuiat în oţet este la fel de bun (mai ales pentru ceafă şi subsuori).
Cantităţi sporite de lichid
Pe timp de caniculă, corpul transpiră din abundenţă şi lichidul care se pierde trebuie înlocuit. Remediul: beţi cel puţin doi litri de apă pe zi, "înnobilată" cu suc de lămâie, de portocale sau grepfruit (fără zahăr). Ceva mai multă sare în mâncare împiedică şi ea deshidratarea.
Comprese reci pentru greaţă şi ameţeli
Există persoane cărora temperaturile înalte le provoacă stări de greaţă şi ameţeli. Remediul cel mai la îndemână este un prosop umezit, care se bagă 2-3 minute în congelator ca să se răcească. Se scoate şi se pune alternativ pe frunte, pe decolteu şi pe ceafă.
Zona cu cea mai subţire piele se află la încheieturile mâinilor. Când simţiţi că vă "omoară" căldura, daţi drumul la apă rece şi ţineţi-vă mâinile sub jetul de apă, cu încheieturile (zona unde se află pulsul) întoarse în sus.
Şerveţele absorbante pentru ten
E de-a dreptul oribil când bărbia, nasul şi fruntea sunt pline de grăsime topită şi strălucesc. Rezolvarea: şerveţelele absorbante (există unele îmbibate cu pudră) care aplicate pe faţă extrag tot sebumul şi lasă obrazul mat. Folosiţi-le şi pentru rujul scurs pe sub buze, pentru dermatograful adunat în colţul ochilor şi rimelul prelins pe obraz. Nu există nimic mai urât pe lume decât un obraz de femeie fardat şi... degradat.
Un sfat de rămas bun: vara, evitaţi folosirea cremelor grase, a unguentelor pentru piele vâscoase, care nu se absorb. Ele adună murdăria şi praful, şi împiedică pielea să respire normal. În locul lor, folosiţi mai degrabă, pentru tot corpul, talc mentolat (pentru copii).