Este un regim de slăbit foarte drastic, propus de dieteticianul suedez Ake Waerland. Nu trebuie ţinut mai mult de trei zile. Aduce doar 600 de calorii pe zi. Se compune din 500 g cartofi şi 500 g ţelină pe zi. Cele două legume se curăţă şi se fierb, se dau prin sită şi se transformă într-un piure care trebuie amestecat cu o linguriţă de seminţe de in şi foi tocate de pătrunjel. În plus, trebuie să se bea doi litri de apă minerală sau obişnuită, la temperatura camerei. Avantajul acestei cure este că se pierd foarte repede kilogramele: patru kilograme în şapte zile. Ţelina are o acţiune diuretică. Se pierde apă şi se slăbeşte uşor. Are efect dezintoxicant.
Inconvenientul curei este că pot să apară deranjamente intestinale sub formă de gaze sau diaree. În plus, e şi foarte monotonă. Cei care o practică trebuie să aibă multă voinţă.