TIA ŞERBĂNESCU - "După «rezistenţa prin cultură» din timpul comunismului, acum se încearcă "rezistenţa" prin corupţie, la toate nivelele"

Analiza politică a lunii IULIE

"Cred că Cioloş încearcă să lase ceva în urma sa"

- După luni de cuminţenie exemplară, în care s-a temut să nu stârnească împotrivă-i partidele par­lamentare, guvernul Dacian Cioloş a trecut la mă­suri îndrăzneţe, de la remanierea unor miniştri şi pâ­nă la proiecte pe termen lung. Este această schim­­bare semnul că vrea să renunţe la statutul de gu­vern provizoriu, că intenţionează să rămână în funcţie şi după alegerile generale din toamnă?

- Într-adevăr, guvernul Cioloş tinde să-şi depă­şească statutul de guvern tehnocrat cu contract pe perioadă determinată, asumându-şi proiecte pe teren lung, ca şi cum ar fi câştigat alegerile cu 70% pentru cel puţin o legislatură. Nu putem ignora nici discuţiile tot mai insistente despre posibilitatea ca, după alegeri, să avem un guvern de uniune naţională, care să cu­prindă practic PSD şi PNL, condus tot de Dacian Cio­loş. La toate aceste semne se adaugă schimbarea de com­portament a premierului Cioloş, care, deşi respin­ge statutul de politician, a trecut la gesturi populiste, specifice politicienilor, de genul participării la strân­gerea gunoaielor din "Delta" Văcăreşti. Nu e însă de mirare, pentru că, la noi, fiecare politician, fie el şi tehnocrat angajat pe termen scurt, are tendinţa să se eternizeze în funcţie.

- Care pot fi cauzele mai profunde ale acestei răzgândiri a premierului Cioloş, care a dat asigurări repetate că nu devine politician şi că nu rămâne la gu­vernare mai mult de un an? Are domnia sa ga­ranţii, de pe plan intern sau extern, că va fi susţinut în fruntea guvernului şi după alegeri?

- Se speculează, încă de când a fost numit, că acest guvern are susţinere externă şi că face nu ştiu ce jocuri. Unii miniştri au fost acuzaţi că sunt agenţi stră­ini... Teoria conspiraţiei, menită să complice lu­crurile şi să le dea o explicaţie mai interesantă decât realitatea. Mai degrabă cred că d-l Cioloş încearcă să lase ceva în urma sa, că n-a prea apucat să facă multe până acum. Evident că acest Cabinet este mult mai bine văzut în străinătate decât cel condus de Victor Ponta, ceea ce e şi normal. Dar de aici şi până la a sus­ţine că guvernul e comandat de la Bruxelles sau de la Washington e cale lungă. Desigur că sunt şi grupări, mai mult sau mai puţin vizibile, care trag sfori în politica internaţională, acum ca şi în alte pe­rioade din istorie, dar nu ar trebui să le absolutizăm. Cert este că nu străinii au făcut posibil accidentul de la Clubul "Colectiv", nu ei au ieşit în stradă pentru de­miterea guvernului Ponta şi nu ei l-au numit pre­mier pe d-l Cioloş.

"Băsescu, Ponta şi Tăriceanu spun lucruri care te îngrozesc"

- Să nu trecem prea repede peste un eveniment important: remanierea guvernului. A fost justificată ea de performanţele slabe ale miniştrilor respectivi, sau e doar un exerciţiu de imagine provocat de declaraţiile neinspirate ale acestora?

- Acum au fost schimbaţi patru miniştri, dar mai înainte au mai fost înlocuiţi patru. Avem, aşadar, opt miniştri remaniaţi în opt luni. S-a spus că e vorba de un nou "suflu" în activitatea guvernamentală. Poate că, pe undeva, acesta ar fi termenul potrivit pentru schimbarea miniştrilor în general, fie ei tehnocraţi sau politicieni, căci şi aceştia din urmă îşi termină rapid resursele, câte au, dacă au. Gestul d-lui Cioloş pare totuşi mai degrabă unul de imagine. Au fost critici la adresa acelor miniştri - şi nici nu e de mirare, căci ni­mic nu e mai uşor de criticat decât un guvern care nu e al nimănui, care nu are propriu-zis o susţinere poli­tică. Însă, li s-au imputat doar gafe de imagine, nu fapte dăunătoare. Pozitiv este faptul că au fost puse în loc persoane care nu stârnesc nici o suspiciune, ci mai degrabă îndreptăţesc unele speranţe, precum noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, rectorul Uni­versităţii Bucureşti, care a şi început să ia măsuri pen­tru retragerea titlurilor de doctor în cazurile de pla­giat. Victor Ponta şi-a pierdut, în sfârşit, titlul de doc­tor. De asemenea, Gabriel Oprea. Deci, câţiva teh­nocraţi au fost demişi pentru declaraţii aiuristice sau spuse în momente nepotrivite. Grav este însă că oa­meni care au condus această ţară din poziţii mai înalte şi mai mult timp, ca fostul preşedinte Traian Bă­sescu, fostul premier Victor Ponta şi fostul prim-mi­nistru, actual şef al Senatului, Călin Popescu Tă­riceanu, spun lucruri care, de-a dreptul, te îngrozesc. Te întrebi cum de au putut să fie cât de cât în rol, la vremea lor. Acum nu mai au nici un fel de control. Debitează zilnic acuzaţii fără nici o limită şi injurii groase. Probabil că o fac din disperarea că nu vor mai fi ce-au fost, combinată cu nepăsarea pentru cum mai sunt per­cepuţi. Dar este foarte grav că acum con­trazic tot ce au susţinut cât au fost la putere. Ceea ce înseamnă că, de fapt, ei nu cred în nimic, nu respectă nimic şi se manifestă după cum le dictează interesul de moment. Mă rog, măcar Victor Ponta era fan Erdo­gan şi îna­inte, dar acum îi face galerie la modul gro­tesc. Lasă că faţă de derapajele antidemocratice ale preşedintelui turc, de după eşuarea loviturii de stat contra lui, nici unul dintre marii noştri lideri politici, de la preşe­dintele Iohannis la şefii partidelor parla­mentare, nu s-a exprimat categoric critic şi imediat. Reacţiile lor au fost întârziate, edulcorate sau chiar confuze. Faptul că drepturile omului sunt suspendate în Turcia, că mii de oameni au fost arestaţi şi torturaţi, că alte mii au fost date afară din învăţământ, din poliţie, din justiţie, din armată şi că se conturează tot mai mult un regim dictatorial nu pare să-i îngrijoreze pe politicienii noş­tri. Ba, unul ca Ponta chiar aplaudă astfel de mă­suri, probabil pentru că el însuşi a visat să instaureze un ase­menea regim în România.

- Totuşi, cei despre care vorbiţi se ambiţionează să conducă ţara pe mai departe. De pildă, Traian Bă­sescu este departe de a se fi retras pe postul de men­tor al unei şcoli politice, aşa cum promitea la sfârşitul ultimului mandat la Cotroceni. Acum vrea să fie prim-ministru şi speră că visul i se va îndeplini mai uşor odată ce partidul său, PMP, a înghiţit par­tidul generalului Gabriel Oprea, UNPR.

- Da, am asistat şi la fuziunea celor două mici formaţiuni politice. Un eveniment deloc surprinzător. În fond, UNPR a fost creat la sugestia lui Băsescu, rupând din PSD, i-a şi fost loial, cam tot timpul, fos­tului preşedinte, mai întâi, susţinând guvernele Boc şi Ungureanu, ca într-un final să pună umărul la re­venirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE... Deci, era normal ca UNPR să se dizolve în PMP, după principiul "eu, Băsescu, te-am făcut, eu te în­ghit". UNPR oricum a început să se destrame după ce ge­ne­ralul Oprea a încăput pe mâna Justiţiei. Dacă mai întârzia niţel, PMP nu mai avea cu cine se uni, pentru că multe grupuri din UNPR, aleşi locali şi parla­men­tari, au plecat la PSD, de unde şi proveneau masiv, sau la PNL. Dar în ciuda acestei fuziuni, PMP nu e si­gur că va depăşi pragul electoral. PMP a luat la lo­cale 4%, iar UNPR 2,5%. Or, în politică, aceste cifre adunate nu dau 6,5, ci tot sub nota de trecere, căci procentajele de la locale nu se reflectă direct la ge­ne­rale, electoratele nu sunt neapărat mulţumite de ali­anţă şi mai apare o necunoscută: nu ştim ce po­tenţial real avea UNPR, care nu a candidat niciodată singur. În acest context, declaraţiile lui Traian Bă­ses­cu cum că PMP a devenit a treia forţă politică a ţării, că va lua la parlamentare 15-20% şi că el, personal, va fi prim-ministru, sunt cel puţin hazardate. Ca să nu spun că te fac să te întrebi dacă nu i-a luat Dumnezeu minţile. Bine, ştim că ăsta e stilul politicianului ro­mân: cine îşi strigă mai tare şi mai gogonat marfa are şanse mai mari de câştig. Dovadă că restul politi­cie­nilor au şi început să dezbată posibilitatea ca Băsescu să devină prim-ministru, exprimând frica de rigoare. Nu se întreabă cum ar fi posibilă o astfel de minune, ceea ce e dezolant. Că PMP poate să creadă aşa ceva, nu-i de mirare, dar să o creadă şi adversarii? Şi mai dezolant este faptul că, după 26 de ani de libertate şi democraţie, fie ea şi originală, atâta poate produce România: un fost preşedinte care a fost şi primar şi acum ne ameninţă că va fi şi premier. Ce să mai ofere d-l Băsescu acum, după ce a fost şeful statului zece ani?

"Noua strategie anticorupţie ar putea încuraja corupţia"

- În plin avânt al Justiţiei contra sistemului co­rupt, Guvernul a propus o nouă strategie naţională anticorupţie. Ce aduce ea cu adevărat nou?

- Aici este de remarcat şi comentat o prevedere, asupra căreia ne-a informat d-na ministru Raluca Prună, referitoare la infracţiunile economico-finan­ciare, în cazul cărora statul ar trebui să urmărească exclusiv recuperarea prejudiciilor, nu şi pedepsirea vinovaţilor. Dânsa a dat şi un exemplu: dacă face unul o evaziune fiscală de zece milioane de euro şi statul poate recupera cele zece milioane de la el, nu-l va mai băga la închisoare. Multă lume a fost de acord cu aşa ceva, în ideea că banii ne interesează, nu să stea ăla la puşcărie. Dar asta este numai o parte a problemei. Asta înseamnă să se excludă dimensiunea punitivă. Păi, fără această ameninţare cu privarea de libertate, nu-l încurajezi pe hoţ? Dacă un om obişnuit fură un sac cu cartofi sau o sacoşă de salam din magazin şi e prins, dă înapoi ce-a furat, spune bună ziua şi e liber? Nu. Una e recuperarea prejudiciului şi alta e pe­deap­sa. Dacă hoţul nu ar risca nimic, ar fura cât ar putea... Dar argumentul d-nei ministru Prună că închisorile sunt supra-aglomerate este adevărat...

- Zilele acestea am avut şi un şir de proteste ale de­ţinuţilor, care reclamă condiţiile proaste de de­tenţie.

- Dar condiţiile din spitale cum sunt? Dar cele din or­felinate cum sunt? Iar bolnavii şi orfanii sunt oa­meni nevinovaţi. În plus, pentru ei se alocă mai puţini bani de la buget decât pentru deţinuţi. Pot fi construite noi închisori, cu investiţii nu foarte mari, în cazărmile părăsite, după ce s-a renunţat la obligativitatea servi­ciu­lui militar, ca şi în alte clădiri industriale dezafec­tate. S-a vorbit despre necesitatea unei amnistii în masă, de graţieri şi aşa mai departe. Ce facem însă cu tâl­harii şi criminalii eliberaţi, care nici vorbă să se fi îndreptat în puşcărie? Îi lăsăm pe capul populaţiei? Bine, noi ştim că şi astfel de mişcări sunt instru­men­tate, nu ca să fie făcuţi scăpaţi deţinuţii obişnuiţi, ci ma­rii corupţi, care înfundă acum puşcăriile. Li se plân­­­ge de milă pe la televiziuni, sunt spălaţi de orice pă­­ca­te, foşti adversari înverşunaţi îşi dau mâna în a-i apă­ra, foşti şefi de stat şi de guvern îi căinează cât e zi­­ua de lungă. Se poartă victimizarea! Ai zice că după "re­­­zis­tenţa prin cultură", din timpul comunismului, acum se încearcă "rezistenţa" prin corupţie, la toate ni­ve­le­le, contra a tot ce însemnă competenţă, cinste, progres.