Selecţia "Formula AS"

* Ion Jianu, "Arta conversaţiei cu Ilea­na & Ro­mulus Vulpescu. Dialoguri peste timp", Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 112 p.

Volumul subţire, însoţit de 25 de planşe cu fotografii, are meritul că pune în atenţia cititorilor mai tineri un cuplu de scriitori români ale căror cărţi originale şi traduceri se află în bibliotecile părinţilor şi bunicilor, cumpărate pe vremea când se făcea coadă şi la librării. Ileana Vulpescu a de­venit populară la începutul anilor '80 cu un roman, "Arta conversaţiei", al cărui prim tiraj de 50.000 de exemplare s-a vândut ca pâinea caldă. Au urmat alte şi alte ediţii, mai ales după dra­ma­tizarea lui, jucată cu succes până în 1990 la mai multe teatre din ţară. Soţul ei, Romulus Vulpescu (1933-2012), traducător, poet, prozator, publicist şi editor, ne-a lăsat versiuni româneşti excep­ţio­nale din Villon, Charles d'Orléans, Rabelais, Al­fred Jarry, Dante - între mulţi alţii. Virtuozitatea fi­­lologică a tra­du­cerilor lui a căpătat, prin pa­siu­nea, ştiinţa şi cola­bo­rarea nemijlocită cu gra­fi­cieni şi tipografi, for­ma unor bijuterii bibliofile greu de egalat, distinse cu premii în ţară şi străinătate, artă&meserie într-o sinteză personală. So­ţii Vul­pescu erau "oa­meni de carte" ade­vă­raţi în­tr-o vreme când pre­do­mina impostura inte­lec­tuală. Ea şi-a câş­tigat existenţa ca cer­cetător la Institutul de Lingvistică al Aca­de­miei, iar el a fost pe rând editor, redactor la reviste literare, mu­zeolog - perfecţionist în toate "slujbele" avu­te, meticulos până la ultimul detaliu. Să nu uităm că profesionalismul său avea de luptat cu cenzura, cu îngrădirile în documentare, cu ierarhiile de po­li­truci şi că trebuia să risipească mult timp şi ener­gie pentru lucruri care azi, datorită internetului, par facile (de exemplu ca să-şi procure docu­men­taţia pentru traducerile din franceza veche). Jur­na­listul craiovean Ion Jianu, autorul interviurilor, nu e prea versat, din păcate, în "arta conversaţiei", în­trebările lui fiind adesea banale (de la "cât aparţine un roman realului şi cât imaginarului?" la "ce lu­craţi în prezent?"), neincitante pentru interlocutor. De aceea scurtele interviuri cu Ileana Vulpescu din prima secţiune a cărţii nu sunt semnificative, şi nu din vina ei. (Mai interesantă mi s-a părut o con­vor­bire cu ea publicată luna trecută în "Adevărul", în care scriitoarea rămasă singură la senectute se des­tăinuie cu demnitate şi înţelepciune. Între altele am aflat şi cum a ales prenumele eroinei sale, Sîn­ziana Hangan, din "Arta conversaţiei": "M-am inspirat de la Sânziana Pop (...) pentru că e un om foarte vital, foarte întreprinzător, aşa, foarte viu"). Ponderea volumului o dă mai lunga discuţie din 1983 cu Romulus Vulpescu, transcrisă pentru prima oară integral de pe bandă şi adnotată în 2015 de soţia supravieţuitoare. Transcrierea păstrează oralitatea, năstruşnicia, firea rebelă şi pătimaşă, curajul unor păreri "neortodoxe" în ceauşism. Po­vestirea "pe roluri" a unor împrejurări biografice inedite, portretele în mişcare de scriitori pe care i-a cunoscut, de la Ion Barbu, Tudor Vianu şi Şer­ban Cioculescu, la Adrian Păunescu şi Mircea Di­nescu, sunt vii, pitoreşti, simpatice, tot ce spune Ro­mulus Vulpescu are o naturaleţe cuceritoare. Citind aceste interviuri, cu atât mai de neînţeles mi se pare asocierea soţilor Vulpescu după 1990 cu Vadim Tudor, un personaj vulgar, delirant în te­orii extremiste, folosind înjurii în loc de argumente şi care nu avea nici măcar circumstanţele atenuan­te ale talentului. Cum putea să le placă unor intelectuali rafinaţi un asemenea tip uman cu o igienă existenţială precară rămâne un mister.