Sursa antiparlamentarismului nu este, cum superficial s-ar putea crede, o nostalgie a românilor după manifestările statului totalitar. Lipsa de credibilitate a instituției care ar trebui să întruchipeze esența democrației "mioritice" se datorează instituției însăși sau, mai bine zis, indivizilor care o reprezintă. S-a dezbătut și s-a scris mult despre incompetența, corupția sau chiar ticăloșia parlamentarilor. S-a susținut, pe bună dreptate, că, prin acțiunile lor, ca "elite" ale partidelor care i-au desemnat pentru rolurile de legiuitori, ei sunt reprezentativi pentru putreziciunea clasei politice românești, pentru moravurile deocheate ale acesteia. Aleși ca să vegheze la respectarea contractului social, la echilibrul dintre stat și cetățean, parlamentarii noștri și-au depășit cu totul rolul, ridicându-se deasupra statului (pe care trebuie să-l cenzureze, la tentativele de abuz) și deasupra cetățenilor (pe care trebuie să-i reprezinte și să-i apere de aceste tentative). Pentru parlamentarii români, cetățenii sunt o masă informă, manevrabilă la alegeri, iar statul, un instrument în slujba intereselor proprii. Deși, prin Constituție, România este o republică semiparlamentară, puterea executivă și cea judecătorească trebuind să asigure și să limiteze "excesele" legislativului, acesta și-a depășit statutul, transformându-se - treptat - într-un for decizional și executiv, într-o structură suprapusă celorlalte, în numele unei false interpretări a principiilor democrației. Chiar și în statele pur parlamentare, instituția legislativă evoluează în limite date, își asumă responsabil rolul, fiind amendată la depășirea lui. În România, această situație nu există. Să exemplificăm.
Abia reveniți după campania "localelor" care le-a asigurat "baza" pentru alegerile parlamentare din toamnă, senatorii și deputații României s-au apucat să legifereze în forță prevederi care să îi apere de "vicisitudinile" viitorului, de efectele juridice ale abuzurilor trecute sau actuale, de răspunderea pentru încălcările legislației pe care, de altfel, ei înșiși au votat-o. Parlamentarii români au demonstrat, în ciuda declarațiilor demagogice, că au o concepție "aparte" despre democrație și expresiile ei concrete. În 22 iunie, de exemplu, Parlamentul a amendat prevederea legislativă care definește conflictul de interese, prevedere în numele căreia puteau fi condamnați parlamentarii ce-și angajau la birourile proprii, rudele apropiate, membrii familiilor extinse. Prevederea voia să excludă posibilitatea formării unor grupuri organizate de putere ilicită, capabile să acopere afaceri mai mult sau mai puțin curate. Dezincriminând acest conflict de interese, Parlamentul a dat frâu liber nepotismului și "pilelor" în organizarea și funcționarea instituțiilor statului. Mai mult, condamnarea unor parlamentari, până în 2013, când legislația a fost nuanțată, pentru încălcarea acestei prevederi, devine caducă, iar ANI (Agenția Națională de Integritate) - instituție creată special pentru a veghea la "moralitatea" demnitarilor - rămâne fără "obiect". În aceeași zi, Senatul și-a continuat acțiunea, deja "tradițională", de blocare a Justiției, împiedicând, prin vot, trimiterea în judecată a fostului ministru de externe, Titus Corlățean, pentru obstrucționarea deliberată a exprimării opțiunilor diasporei la alegerile prezidențiale din 2014. Există înregistrări care demonstrează că, la instigația șefului său de partid (și candidat la Președinție), V. V. Ponta, Corlățean nu a acceptat ca românii din străinătate să aibă mai multe circumscripții electorale, tocmai pentru că opțiunile lor păreau, în majoritate, împotriva candidatului PSD-ist. Ca și alți colegi ai lui, Corlățean nu a vrut, bineînțeles, să se supună Justiției, iar Parlamentul, într-o solidaritate "suverană", i-a satisfăcut dorința.
Cele două "manifestări de putere", produse într-o singură zi, au venit după multe alte asemenea "demonstrații", prin care "aleșii" au arătat că se consideră altfel decât cetățenii de rând, că interesele lor sunt mai importante și mai presante decât ale țării. Ca să elimine amestecul Justiției în treburile lor prezente și viitoare, parlamentarii au modificat, cu puțină vreme înainte, statutul aleșilor locali, stipulând că aceștia pot să-și exercite mandatele chiar și în cazul în care sunt condamnați la închisoare cu suspendare. O mulțime de infractori vor putea astfel să conducă primării, consilii locale și județene, fără să le pese de lege, fără să se teamă de consecințele acțiunilor oneroase din trecut. Primarii și consilierii locali au, după cum se știe, un rol major în orientarea voturilor la "parlamentare". Cum destui condamnați au fost confirmați sau reconfirmați ca edili, la "localele" desfășurate (absolut nedemocratic) într-un singur tur, se poate spune că parlamentarii au luat o serioasă opțiune pentru realegerea lor în această toamnă. Iar dacă, din cine știe ce "accident", nu vor reveni în fotoliile lor călduțe, parlamentarii în funcțiune au avut grijă să aibă "bătrâneți liniștite", votându-și pensii suplimentare, nesimțite prin dimensiuni, și "facilități viagere", care să le păstreze statutul de cetățeni "altfel". Argumentul că au acest drept pentru că, acceptând să fie aleși, au renunțat la afacerile și meseriile lor particulare este rizibil. Nimeni nu i-a obligat să "intre în politică" și nimeni nu le-a cerut să se erijeze în reprezentanții cetățenilor. Ca să pară, totuși, democratică susținerea "pensiilor speciale" într-o țară în care majoritatea absolută a celor "ieșiți din câmpul muncii" își târăsc viața de la o zi la alta, dar - în fapt - pentru a-și asigura sprijinul lor solidar, parlamentarii au decis să-i mituiască și pe aleșii locali, extinzând acest sistem discriminatoriu, și pentru ei.
Exemple ale abuzului de legiferare sunt nenumărate. Mai toate inițiativele legislative ale parlamentarilor au vizat și vizează dobândirea imunității față de Justiție, blocarea DNA, ANI și DIICOT, instituțiile acționale ale acesteia. Parlamentul a exclus dreptul guvernului la ordonanțe de urgență sau ordonanțe guvernamentale pe timpul vacanțelor sale. Parlamentul a limitat dreptul președintelui țării de a numi magistrați la ICCJ. Parlamentul a vrut să elimine "abuzul în serviciu", pentru care diverși demnitari au fost condamnați etc. etc. Instituția s-a transformat, treptat, într-un "adăpost" pentru o oligarhie politică dornică să își conserve privilegiile și demnitățile la nesfârșit. Deși provin din partide diferite, când e vorba de aceste privilegii, membrii parlamentului sunt solidari "în cuget și simțiri". La votul pentru dezincriminarea conflictului de interese, parlamentarii PNL au uitat de opoziția lor față de PSD-iști, susținându-i fără nicio rezervă. Din această perspectivă nu trebuie să ne mirăm că antiparlamentarismul este nediferențiat pe partide. Parlamentul nostru este putred, dar cea care suferă este democrația românească.