TIA ŞERBĂNESCU - "Brexit-ul prinde România în stare de confuzie"

Analiza politică a lunii IUNIE

"Premierul englez David Cameron şi-a forţat şi ne-a forţat norocul"

- Electoratul englez a votat, în majoritate, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Procesul de retragere poate dura între doi şi zece ani şi, fără în­doială, va avea efecte asupra întregii UE. În ce mă­sură va afecta şi România? Putem face faţă acestei noi crize?

- Brexit-ul dovedeşte că sunt şi pe alte meleaguri politicieni la fel de dezamăgitori ca ai noştri. Pre­mierul englez David Cameron şi-a forţat şi ne-a forţat norocul. A jucat la două capete şi s-a trezit cu o deci­zie care ne va costa scump pe toţi. A făcut referen­dumul crezând că va închide gura tuturor cârtitorilor - şi a celor din propriul partid, şi a celor din partidele na­ţionaliste - şi că va da, totodată, şah Uniunii Euro­pene, forţând-o să-i acorde alte avantaje Marii Brita­nii. Însă efectele sunt devastatoare pentru toată lumea. Marea Britanie a contabilizat deja sume exorbitante pierdute pe bursele internaţionale şi o scădere istorică a lirei. Scoţia şi Irlanda de Nord şi-au anunţat intenţia de a ieşi din regatul Marii Britanii, pentru a rămâne în UE. Pe lângă aceste consecinţe imediate, mai sunt şi al­tele, care se vor vedea în timp. De asemenea, UE va fi zguduită prin retragerea marelui contribuabil bri­tanic, prin restrângerea pieţei europene şi a spaţiului de circulaţie liberă a persoanelor, capitalului şi bu­nurilor. Poate doar partidele extremiste din Europa să fi câştigat din acest eveniment. Dar numai pe termen scurt, la nivelul imaginii. Probabil că se vor replia şi ele, în pofida strigătelor de satisfacţie pe care le scot, realizând costurile pe care le presupune ieşirea unui membru din UE. Nu e de aşteptat să se organizeze, curând, referendumuri pe acelaşi subiect şi în alte state, chiar dacă extremiştii le-au cerut. Pe de-altă parte, Brexit-ul pică şi într-unul dintre momentele cele mai dificile pe care le traversează UE. Nici bine nu am ieşit din criza economică şi ne-am confruntat cu ofensiva islamică şi cu un val de atentate teroriste. Acum era nevoie, mai mult decât oricând, de soli­daritatea statelor UE. Evident, Marea Britanie are des­tule motive de nemulţumire privind funcţionarea UE, cum au şi alte state. Totuşi, soluţia nu este re­tra­gerea din UE. E ca şi cum noi, pentru că suntem ne­mulţumiţi de parlamentarii noştri, am desfiinţa mâine Parlamentul, în loc să schimbăm ce trebuie schim­bat pentru ca acesta să-şi îmbunătăţească activi­tatea. Şi fiindcă tot vorbim despre România, această lovitură en­glezească a găsit-o într-o situaţie destul de confuză. Bi­neînţeles că, imediat, preşedintele Io­hannis, pre­mie­rul Cioloş şi guvernatorul Isărescu ne-au liniştit, declarând că putem face faţă oricărei crize, că leul e stabil, că România nu va suferi de pe urma acestui epi­sod, că, în fine, dracul nu e atât de negru. Un mesaj absolut de înţeles, căci nu se cuvenea ca liderii politici să bage panica în populaţie. Totuşi, experienţa ne arată că, de câte ori am primit astfel de me­saje tem­perate de la politicieni, acestea n-au fost ur­mate de măsuri care să justifice o asemenea abor­dare pozitivă. Dimpotrivă. Iar pe fondul divorţului dintre declaraţii şi realitate, au fost încurajate miş­cările obstrucţioniste şi haotice din politica româ­nească. Iar cea mai rele­vantă, din acest punct de ve­dere, este activitatea Par­la­mentului, pe care d-l Călin Po­pescu Tăriceanu îl pro­clamă drept "singura insti­tuţie democratică din România". O enormitate ca asta este greu de egalat. Şansa noastră este tocmai că sun­tem în UE. Şi, într-un fel sau altul, vom depăşi orice criză, împreună cu celelalte ţări membre.

"Prin blocarea guvernului în a lua decizii de urgenţă, ţara rămâne în pom"

- La ce vă referiţi, în mod special, când spuneţi că Parlamentul a recurs la mişcări haotice şi obs­truc­ţioniste?

- De exemplu, a votat legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, în ciuda faptului că bugetul nu poate suporta o nouă povară de acest tip. Şi aşa, restul pensiilor şi alocaţiilor sociale sunt plătite din îm­prumu­turi, pe care le vor achita generaţiile viitoare. Da­că tot măreşti sarcina pe buget, rişti să intri în colaps. Alt exemplu: parlamentarii au votat împotriva ur­măririi penale a fostului ministru de Externe Titus Cor­lăţean, dovedindu-se consecvenţi în a obstruc­ţiona Justiţia. Tot în această perioadă, d-l Tăriceanu, preşedintele Senatului, a depus un proiect de lege, prin care îi exclude pe preşedintele României şi pe ministrul Justiţiei din procesul de numire a pro­cu­rorilor şefi. Cum să-l elimini de la numirea procu­rorilor şefi pe preşedinte, care este demnitarul ales cu cele mai multe voturi? Culmea este că iniţiativa d-lui Tăriceanu a primit aviz negativ chiar de la Consiliul Superior al Magistraturii, taman instituţia despre care ini­ţiatorul spunea că ar trebui să numească ea singură procurorii şefi. Mai departe, Parlamentul a dezin­criminat conflictul de interese pentru faptele comise până în 2013, când acesta a apărut explicit într-o lege. Ca şi cum furtul unui anume bun, dacă nu e prevăzut într-o lege specială, nu e furt. Cu alte cuvinte, nu scrie legea explicit că furtul de cisterne e pedepsit de lege, atunci nu e ilegal. Logică parlamentară. De fapt, par­lamentarii urmăresc să-i scape de pedepse pe o bună parte dintre colegii lor, care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare. Acelaşi Parlament a decis, în premieră, să refuze guvernului posibilitatea de a da or­donanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parla­mentare de vară. Practic, guvernul este împiedicat să ia anu­mi­te decizii care au un caracter de urgenţă. Şi într-un astfel de caz, ţara rămâne în pom. Orice s-ar întâmpla vreme de trei luni (las' că parlamentarii nu lucrează nici cu o lună înainte, nici cu una după, mai ales ca vine şi campania electorală), stăm şi ne uităm.

- Şi în zona justiţiei a existat animaţie în luna iunie. Mărul discordiei a fost conflictul între po­liticieni şi magistraţi referitor la abuzul în serviciu, tranşat de Curtea Constituţională. În ce a constat miza acestei dispute?

- Decizia CCR a fost aşteptată cu interes şi, să recunoaştem, cu oarecare teamă, pentru că a existat o campanie de presă şi o presiune constantă din partea multor politicieni, pentru dezincriminarea abuzului în serviciu. Alina Bica, fost procuror şef la DIICOT, a lucrat la Codul Penal pe când era în funcţie, dar acum a cerut Curţii Constituţionale să admită că abuzul în serviciu este neconstituţional. A constatat asta după ce ea însăşi a fost acuzată de abuz în serviciu. Mulţi politicieni sunt şi ei acuzaţi de aceeaşi faptă. D-na Codruţa Kovesi, şefa DNA, a explicat, însă, că dez­incri­minarea abuzului în serviciu ar însemna ca 42% din dosarele DNA să se închidă, iar prejudicii de 620 de milioane de euro să nu mai poată fi recuperate. Iată, deci, miza! Hotărârea CCR a fost aceea că ar­ti­colul de Cod Penal privind abuzul în serviciu este consti­tuţional, cu precizarea că formularea referitoare la comiterea faptei prin "exercitarea atribuţiilor în mod defectuos" să fie înlocuită cu "prin încălcarea legii". Ceea ce oricine înţelegea, de fapt. Dar în felul ăsta se elimină orice interpretare.

"Preşedintele Iohannis a fost lăsat în offside, la cererea Rusiei"

- În luna care tocmai s-a încheiat, am avut parte şi de o premieră nedorită în politica externă. Ini­ţiativa înfiinţării unei flote comune de către ar­matele României, Bulgariei şi Turciei, pentru a con­tracara eventualele atacuri ruseşti în Marea Nea­gră, a fost respinsă de premierul bulgar Boiko Bo­risov, într-o manieră surprinzătoare, de faţă cu pre­şedintele României, Klaus Iohannis, pus, astfel, în­tr-o situaţie ridicolă. Cum a fost posibil un ase­me­nea eşec diplomatic? De ce nu l-au prevenit Mi­nis­terul de Externe şi SIE pe preşedinte că există re­ticenţe dinspre partea bulgară?

- Astfel de înţelegeri sunt îndelung pregătite şi, când sunt anunţate public, de regulă nu au loc sur­prize din partea actorilor principali. Pregătită a fost şi această decizie, căci premierul Dacian Cioloş fu­sese în Bulgaria şi discutase cu omologul său pe această temă. Se pare, însă, că premierul bulgar s-a răzgândit cândva între momentul în care şi-a dat acordul şi cel al anunţului oficial. Deodată, Bulgaria nu mai con­sideră oportună crearea unei flote integrate la Marea Neagră, pe motiv că acest pas ar putea stârni o reacţie negativă din partea Rusiei. Prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, a afirmat că nici el, nici preşedintele Rosen Plevneliev, nici ministrul Apărării nu consi­deră ca fiind o idee bună constituirea unei asemenea forţe, lăsându-l fără replică pe preşedintele României. Probabil că Rusia a exercitat mari presiuni asupra Bulgariei, pentru ca aceasta să-şi ia cuvântul înapoi. Având în vedere dependenţele Bulgariei de Rusia, nici nu e de mirare. Dar oricât de adormit ar fi Klaus Iohannis, nu cred că s-a dus cu totul nepregătit la So­fia. A fost lăsat în offside, după o răzgândire foarte în scurt a bulgarilor, despre care n-au ştiut nici ser­viciile noastre de informaţii. Asta trebuie să fie ex­plicaţia. Efectul asupra imaginii preşedintelui Io­hannis şi a României nu este de neglijat, dar nu dă dreptul vre­unui politician român să jubileze, aşa cum face, de pil­dă, Victor Ponta.

"Monarhia în România a devenit o anexă. Nu mai prezintă niciun interes"

- Un alt eveniment care a declanşat un val de re­acţii în presă şi pe reţelele sociale a fost înţelegerea dintre Casa Regală şi PSD privind finanţarea ur­ma­şilor regelui Mihai de către stat. Ce resorturi a îm­pins Casa Regală să se predea definitiv PSD?

- PSD face, de multă vreme, eforturi pentru a scă­pa de imaginea de partid comunist, al unei clase mai rudimentare, fără blazon. Şi-atunci a găsit momentul perfect de a se "înnobila", prin prinderea la butonieră a Casei Regale. Totuşi, Casa Regală s-a predat mai demult PSD, încă de pe vremea când regele Mihai era activ şi a consimţit la compromisuri cu partidul d-lui Ion Iliescu, pentru a-şi recupera averea confiscată de comunişti. L-am văzut cu toţii pe rege cum i-a în­mâ­nat lui Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru, pre­miul unei reviste de can-can. Tot atunci, prinţul Duda era numit emisar special al guvernului şi primea bani de la stat pentru necunoscute servicii diplo­ma­tice. Mai târziu, principesa Margareta şi Radu Duda îl in­vi­tau pe premierul şi liderul PSD, Victor Ponta, la dineuri restrânse. Ei, acum a venit şi rândul lui Liviu Drag­nea, noul şef al PSD, să bată palma cu familia re­gală. Proiectul de lege prevede ca să i se acorde Ca­sei Regale statut de persoană juridică de utilitate pu­blică, la fel ca unor ONG-uri. În virtutea acestui sta­tut şi a unor prevederi legale speciale, Palatul Eli­sa­beta va rămâne reşedinţă regală şi când nu va mai fi în viaţă regele Mihai, care are dreptul la el, ca fost şef de stat. Cheltuielile cu palatul vor fi suportate de la bu­get, palatul va avea funcţionari plătiţi de stat etc. Prin această manevră, familia regală şi-a trădat vo­ca­ţia monarhică, pentru că nu mai este neutră în re­la­ţia cu partidele politice. În schimb, principesa Mar­ga­reta şi soţul ei îşi asigură pe mai departe traiul la ni­vel princiar. Păcatul e că banii sunt din buzu­narele noas­tre, nu din cele ale PSD. Faţă de regele Mihai, sta­tul ro­mân avea anumite obligaţii, dar faţă de ur­ma­şii lui, nu are. Pentru că azi România este republică, iar prin­ci­pesa Margareta nu are niciun rol în stat, chiar dacă es­te, teoretic, urmaşă la tron. Cu atât mai pu­ţin cu cât re­venirea la regimul monarhic este foarte pu­ţin pro­ba­bi­lă. Forţa şi frumuseţea monarhiei consta în faptul că era o alternativă la sistemul actual. În acest mo­ment, a încetat să fie o alternativă şi a devenit o anexă. E limpede, deci, că nu mai prezintă niciun interes.