Dintr-odată, UE, una dintre cele mai mari puteri mondiale, a părut a fi în pragul falimentului. Mulţi analişti i-au şi cântat prohodul, prognozând o reîntoarcere la "Europa naţiunilor", existentă înaintea încercării de realizare a unităţii continentale, o sursă a nenumărate conflicte istorice, inclusiv a celor două războaie mondiale, fiecare comunitate naţională încercând, în concurenţă cu celelalte, să-şi impună - în planuri diferite - superioritatea. Fondatorii UE au plecat de la ideea că o piaţă unică, reglementări legislative comune şi libera circulaţie a indivizilor vor permite eliminarea acestor surse de conflict. Europa Unită urma să garanteze stabilitatea şi pacea, mai ales în raport cu provocările din spaţiul extra-comunitar. Contestatarii ei se temeau de pierderea identităţii culturale a naţiunilor participante şi, în subsidiar, de scăderea nivelului de trai al comunităţilor mai bogate, în favoarea celor mai slab dezvoltate. Participarea la UE a implicat contribuţii diferenţiate la un buget comun şi o anume (re)distribuire de fonduri, vizând egalizarea treptată a condiţiilor de viaţă pentru comunităţile componente. Libera circulaţie a indivizilor a fost - şi este - un stimulent pentru migraţia intracomunitară, oamenii orientându-se, natural, spre zonele în care resursele umane sunt mai bine retribuite, cu consecinţa creşterii concurenţei locale pe piaţa locurilor de muncă. Nu întâmplător, Nigel Farage, liderul UKIP, principalul partid instigator al ieşirii Marii Britanii din UE, a lansat lozinca: "Să ne luăm ţara înapoi!". El, şi ca el alţi lideri extremişti europeni, au speculat această tendinţă de egalizare la nivel continental a veniturilor economice, generată de piaţa comună unică, în numele unui exclusivist patriotism local şi al pierderii identităţii culturale, făurite în evoluţia istorică diferenţiată.
Nu mi-am propus o sinteză a dezbaterilor generate de acţiunea britanică. Trebuie să observăm, totuşi, că votul a împărţit societatea engleză în două părţi aproape egale, votanţii împotriva exit-ului fiind categoriile sociale cele mai deschise: tineretul, intelectualitatea civilă şi oamenii de afaceri, în timp ce susţinătorii ieşirii din CE alegându-se dintre grupurile sociale defavorizate, adică lucrătorii industriali, fermierii, vârstnicii. Ca şi în România, unde ruralii sau pensionarii sunt dispuşi, în cea mai mare parte, să aleagă soluţiile populiste, conservatoare, şi în Anglia aceştia din urmă au înghiţit pe nemestecate propunerile unei propagande etnocentriste şi nostalgice după splendoarea de altădată a Imperiului Britanic, asaltat acum - în ceea ce a rămas - de valuri de emigranţi estici, care le tulbură ordinea stabilită istoric şi scad preţul local al forţei de muncă, grevându-le sistemul de asigurări sociale şi mărindu-le procentul şomajului. Extremiştii nu au ţinut cont de avantajele participării la UE (subvenţionarea comunitară a unor sectoare economice fiind unul dintre ele), de stabilitatea socială şi garantarea libertăţii investiţionale pe cea mai mare piaţă comună a lumii. Faptul că Scoţia sau Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE ar fi trebuit să le dea de gândit. "Mintea de pe urmă" a... britanicilor va realiza, probabil în cei doi ani cât durează activarea articolului 50 din Tratatul UE (privitor la retragerea unui stat din comunitatea continentală), cât de mare şi de inutilă a fost greşeala de a bloca un proces unificator necesar şi, excluzând accidentele, inevitabil. Un "accident" care ar duce la destrămarea UE va genera, după cum susţine George Friedman, preşedintele agenţiei de analiză Stratfor, o reîntoarcere la epoca barbară a conflictelor dintre naţiuni, pentru dominaţia asupra continentului. Brexit-ul lasă UE în responsabilitatea "tandemului" Germania-Franţa, armonia dintre ele fiind absolut necesară pentru păstrarea stabilităţii şi a rezistenţei faţă de agresivitatea vecinilor comunităţii. Numai o Europă unită, ca să exemplificăm, poate face faţă redeschiderii apetitului imperial al Rusiei actuale.
Se pune, desigur, în cazul nostru, întrebarea despre efectele pe care Brexit-ul le va avea asupra românilor. În Marea Britanie sunt câteva sute de mii de români care lucrează, legal sau ilegal, în unităţi economice şi servicii. Cel puţin în următorii doi ani de tranziţie, ei nu vor fi foarte afectaţi de ieşirea din UE. Migranţii integraţi legal vor beneficia de civilizatul sistem de asigurări care îi protejează pe cetăţenii ţării. O situaţie mai dificilă vor avea "ilegalii" şi cei care aspiră încă la "paradisul britanic". Situaţia lor va depinde de prestaţia reprezentanţilor României în comisiile de negociere, activate de articolul 50 din Tratatul UE, dintre guvernul britanic şi Comisia Europeană. În Europa sunt sute de mii de cetăţeni englezi care lucrează la "multinaţionale" sau au proprietăţi, punându-se - şi în cazul lor - problema reciprocităţii. Reintroducerea vizelor de călătorie îi va supune şi pe ei aceloraşi dificultăţi. Retragerea Angliei din UE impune şi o renegociere a Bugetului Comunitar, la care contribuţia Britaniei era mai mică decât a Germaniei sau Franţei. Renegocierea ar putea fi avantajoasă pentru România, mai ales în privinţa PAC (politica agricolă comunitară), prin care Anglia beneficia de subvenţii mult mai mari decât agriculturile ţărilor est-europene. Depinde de guvernul de la Bucureşti creşterea volumului fondurilor comunitare pentru dezvoltare, dar şi a capacităţii României de absorbţie a lor. Retragerea Angliei din UE a afectat, în primul rând, moneda britanică (lira sterlină pierzând mult în paritatea cu euro şi dolarul american), dar va afecta şi leul românesc. O politică financiară prudentă este, mai mult decât oricând, obligatorie, guvernul României trebuind să reziste tentaţiilor populiste de risipire a veniturilor bugetare proprii, prin creşteri necontrolate, în anul electoral, a salariilor şi pensiilor, în special a celor "nesimţite", pe care politicienii şi le acordă cu largheţe. În faţa unei incipiente crize economice continentale (sau chiar mondiale), administraţia în funcţiune trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate.
Un reflex al Brexit-ului va afecta şi sistemul politic românesc. Curentul eurosceptic va ieşi întărit din această acţiune, vocile celor care acuză Bruxelles-ul de imixtiune în "treburile noastre interne" devenind mult mai puternice. În special stânga va specula momentul de balans al Uniunii, acuzând "politicile colonialiste" ale Vestului, tentativele acestuia de integrare culturală care ar duce la pierderea identităţii naţionale şi "dictatura Occidentului" în evoluţia Statului de drept şi a Justiţiei. Liderii PSD nu au uitat că, la "lovitura de stat" din 2012, intervenţia Comisiei UE, alături de cea a reprezentanţilor SUA, i-a oprit de la încălecarea totală a ţării. Liviu Dragnea, actualul lor preşedinte, a anunţat deja că, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, "partidul" îşi va regândi strategia şi propaganda. O tentă naţionalistă, antieuropeană, va colora şi discursul altor politicieni, care - în aspiraţia spre dobândirea imunităţii date de putere - sunt gata să sacrifice interesele reale ale României, să-i modifice poziţia în singurele organizaţii internaţionale ce, în întreaga ei istorie, i-au garantat integritatea teritorială şi stabilitatea socială, UE şi NATO. Extremiştii eurosceptici nu ţin cont, în oportunismul lor, nici de interesele milioanelor de români care muncesc în UE, alimentând cu veniturile lor bugetul ţării, şi pe care o destrămare prezumtivă a "Uniunii" i-ar trimite înapoi. Supravieţuirea României nu are altă cale decât integrarea, alinierea la cerinţele UE şi NATO. România nu-şi poate permite o "aventură" de tipul Brexit-ului, pe care - cu certitudine - britanicii înşişi o vor regreta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
