Dintr-odată, UE, una dintre cele mai mari puteri mondiale, a părut a fi în pragul falimentului. Mulți analiști i-au și cântat prohodul, prognozând o reîntoarcere la "Europa națiunilor", existentă înaintea încercării de realizare a unității continentale, o sursă a nenumărate conflicte istorice, inclusiv a celor două războaie mondiale, fiecare comunitate națională încercând, în concurență cu celelalte, să-și impună - în planuri diferite - superioritatea. Fondatorii UE au plecat de la ideea că o piață unică, reglementări legislative comune și libera circulație a indivizilor vor permite eliminarea acestor surse de conflict. Europa Unită urma să garanteze stabilitatea și pacea, mai ales în raport cu provocările din spațiul extra-comunitar. Contestatarii ei se temeau de pierderea identității culturale a națiunilor participante și, în subsidiar, de scăderea nivelului de trai al comunităților mai bogate, în favoarea celor mai slab dezvoltate. Participarea la UE a implicat contribuții diferențiate la un buget comun și o anume (re)distribuire de fonduri, vizând egalizarea treptată a condițiilor de viață pentru comunitățile componente. Libera circulație a indivizilor a fost - și este - un stimulent pentru migrația intracomunitară, oamenii orientându-se, natural, spre zonele în care resursele umane sunt mai bine retribuite, cu consecința creșterii concurenței locale pe piața locurilor de muncă. Nu întâmplător, Nigel Farage, liderul UKIP, principalul partid instigator al ieșirii Marii Britanii din UE, a lansat lozinca: "Să ne luăm țara înapoi!". El, și ca el alți lideri extremiști europeni, au speculat această tendință de egalizare la nivel continental a veniturilor economice, generată de piața comună unică, în numele unui exclusivist patriotism local și al pierderii identității culturale, făurite în evoluția istorică diferențiată.
Nu mi-am propus o sinteză a dezbaterilor generate de acțiunea britanică. Trebuie să observăm, totuși, că votul a împărțit societatea engleză în două părți aproape egale, votanții împotriva exit-ului fiind categoriile sociale cele mai deschise: tineretul, intelectualitatea civilă și oamenii de afaceri, în timp ce susținătorii ieșirii din CE alegându-se dintre grupurile sociale defavorizate, adică lucrătorii industriali, fermierii, vârstnicii. Ca și în România, unde ruralii sau pensionarii sunt dispuși, în cea mai mare parte, să aleagă soluțiile populiste, conservatoare, și în Anglia aceștia din urmă au înghițit pe nemestecate propunerile unei propagande etnocentriste și nostalgice după splendoarea de altădată a Imperiului Britanic, asaltat acum - în ceea ce a rămas - de valuri de emigranți estici, care le tulbură ordinea stabilită istoric și scad prețul local al forței de muncă, grevându-le sistemul de asigurări sociale și mărindu-le procentul șomajului. Extremiștii nu au ținut cont de avantajele participării la UE (subvenționarea comunitară a unor sectoare economice fiind unul dintre ele), de stabilitatea socială și garantarea libertății investiționale pe cea mai mare piață comună a lumii. Faptul că Scoția sau Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE ar fi trebuit să le dea de gândit. "Mintea de pe urmă" a... britanicilor va realiza, probabil în cei doi ani cât durează activarea articolului 50 din Tratatul UE (privitor la retragerea unui stat din comunitatea continentală), cât de mare și de inutilă a fost greșeala de a bloca un proces unificator necesar și, excluzând accidentele, inevitabil. Un "accident" care ar duce la destrămarea UE va genera, după cum susține George Friedman, președintele agenției de analiză Stratfor, o reîntoarcere la epoca barbară a conflictelor dintre națiuni, pentru dominația asupra continentului. Brexit-ul lasă UE în responsabilitatea "tandemului" Germania-Franța, armonia dintre ele fiind absolut necesară pentru păstrarea stabilității și a rezistenței față de agresivitatea vecinilor comunității. Numai o Europă unită, ca să exemplificăm, poate face față redeschiderii apetitului imperial al Rusiei actuale.
Se pune, desigur, în cazul nostru, întrebarea despre efectele pe care Brexit-ul le va avea asupra românilor. În Marea Britanie sunt câteva sute de mii de români care lucrează, legal sau ilegal, în unități economice și servicii. Cel puțin în următorii doi ani de tranziție, ei nu vor fi foarte afectați de ieșirea din UE. Migranții integrați legal vor beneficia de civilizatul sistem de asigurări care îi protejează pe cetățenii țării. O situație mai dificilă vor avea "ilegalii" și cei care aspiră încă la "paradisul britanic". Situația lor va depinde de prestația reprezentanților României în comisiile de negociere, activate de articolul 50 din Tratatul UE, dintre guvernul britanic și Comisia Europeană. În Europa sunt sute de mii de cetățeni englezi care lucrează la "multinaționale" sau au proprietăți, punându-se - și în cazul lor - problema reciprocității. Reintroducerea vizelor de călătorie îi va supune și pe ei acelorași dificultăți. Retragerea Angliei din UE impune și o renegociere a Bugetului Comunitar, la care contribuția Britaniei era mai mică decât a Germaniei sau Franței. Renegocierea ar putea fi avantajoasă pentru România, mai ales în privința PAC (politica agricolă comunitară), prin care Anglia beneficia de subvenții mult mai mari decât agriculturile țărilor est-europene. Depinde de guvernul de la București creșterea volumului fondurilor comunitare pentru dezvoltare, dar și a capacității României de absorbție a lor. Retragerea Angliei din UE a afectat, în primul rând, moneda britanică (lira sterlină pierzând mult în paritatea cu euro și dolarul american), dar va afecta și leul românesc. O politică financiară prudentă este, mai mult decât oricând, obligatorie, guvernul României trebuind să reziste tentațiilor populiste de risipire a veniturilor bugetare proprii, prin creșteri necontrolate, în anul electoral, a salariilor și pensiilor, în special a celor "nesimțite", pe care politicienii și le acordă cu larghețe. În fața unei incipiente crize economice continentale (sau chiar mondiale), administrația în funcțiune trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate.
Un reflex al Brexit-ului va afecta și sistemul politic românesc. Curentul eurosceptic va ieși întărit din această acțiune, vocile celor care acuză Bruxelles-ul de imixtiune în "treburile noastre interne" devenind mult mai puternice. În special stânga va specula momentul de balans al Uniunii, acuzând "politicile colonialiste" ale Vestului, tentativele acestuia de integrare culturală care ar duce la pierderea identității naționale și "dictatura Occidentului" în evoluția Statului de drept și a Justiției. Liderii PSD nu au uitat că, la "lovitura de stat" din 2012, intervenția Comisiei UE, alături de cea a reprezentanților SUA, i-a oprit de la încălecarea totală a țării. Liviu Dragnea, actualul lor președinte, a anunțat deja că, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, "partidul" își va regândi strategia și propaganda. O tentă naționalistă, antieuropeană, va colora și discursul altor politicieni, care - în aspirația spre dobândirea imunității date de putere - sunt gata să sacrifice interesele reale ale României, să-i modifice poziția în singurele organizații internaționale ce, în întreaga ei istorie, i-au garantat integritatea teritorială și stabilitatea socială, UE și NATO. Extremiștii eurosceptici nu țin cont, în oportunismul lor, nici de interesele milioanelor de români care muncesc în UE, alimentând cu veniturile lor bugetul țării, și pe care o destrămare prezumtivă a "Uniunii" i-ar trimite înapoi. Supraviețuirea României nu are altă cale decât integrarea, alinierea la cerințele UE și NATO. România nu-și poate permite o "aventură" de tipul Brexit-ului, pe care - cu certitudine - britanicii înșiși o vor regreta.