Intenţia Senatului de a bloca total Guvernul Cioloş în a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare - o premieră după Revoluţie - a stârnit vii controverse acum câteva zile. Adică, tocmai cei din partidele politice parlamentare, cei care încercau şi încearcă să ne convingă că Dacian Cioloş şi miniştrii lui nu sunt buni de nimic şi că nu vor lăsa nimic în urmă într-un an de mandat, tocmai ei sunt primii care se tem de agenda guvernului tehnocrat! În cele din urmă, Camera Deputaţilor a mai dres legea venită dinspre Senat şi a abilitat cabinetul Cioloş să emită ordonanţe, însă numai pe anumite domenii de activitate, excluzând, bunăoară (lesne de înţeles de ce), justiţia dintre zonele în care guvernul va putea veni cu noutăţi peste vară. Ruptura dintre Parlament şi Guvernul Cioloş, pe care l-a validat la finele anului trecut, cu o ipocrită majoritate, este mai adâncă decât oricând, în vreme ce atacurile făţişe la miniştri, venite dinspre PSD, nu mai contenesc, ultimul luat în vizor fiind, zilele trecute, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
Între timp, însă, departe de politizarea la care este expus fără voia sa, Guvernul Cioloş vine cu o demonstraţie simplă a faptului că se pot schimba lucruri esenţiale, în timp foarte scurt, dacă se vrea. Premierul a anunţat, chiar lunea aceasta, finalizarea unui proiect de ordonanţă de urgenţă care atacă la temelie câteva dintre cele mai deranjante măsuri birocratice din România. "În primul rând, cazierul judiciar se va solicita doar între instituţii, deci circa 2,5 milioane de drumuri la Poliţie pentru a ridica un cazier judiciar vor fi eliminate, pentru că instituţiile care vor avea nevoie de cazier judiciar vor putea să solicite direct la Poliţie, fără să ceară cetăţeanului să treacă de la un ghişeu la altul şi să ia o hârtie să o ducă la alt ghişeu. Apoi, copiile după buletin care trebuiau depuse la diferite dosare vor putea fi solicitate şi trimise electronic, prin e-mail, prin scanare, fără să mai fie nevoie de acele documente şi hârtii deplasate la o instituţie sau alta. Se vor elimina copiile legalizate pentru furnizarea serviciilor publice, instituţiile care vor cere astfel de copii după anumite documente vor putea să le legalizeze conform cu originalul pe loc. La ridicarea buletinului şi a paşaportului, cetăţenii vor plăti o singură taxă şi într-un singur loc, nu vor mai trebui să plătească diferite taxe la diferite instituţii. Şi celebrele adeverinţe de venit pentru înscrierea la şomaj vor fi eliminate", a spus Cioloş.
Toate aceste măsuri au la bază propuneri făcute de cetăţeni. "Acum cinci luni, am lansat acest proiect. Am avut foarte multe idei şi propuneri, am făcut o sinteză a lor şi, în ultimele luni, am lucrat în a identifica modalităţi de aplicare a acestor idei", a explicat premierul. Totodată, prim-ministrul a arătat că au fost luate măsuri şi pentru ajutarea investitorilor. "Şi pentru investitori sunt deja două formulare de la ANAF, care au fost simplificate, pe baza propunerilor venite din partea mediului de afaceri şi, deja, am anunţat faptul că la ANAF, diferitele taxe, impozite vor putea fi plătite şi cu cardul, şi nu doar cash sau prin transfer bancar", a adăugat premierul Cioloş.
Cei care îl blochează azi, pe Cioloş, să emită ordonanţe sunt chiar cei care au avut nu un an, ci zeci de ani la dispoziţie ca să schimbe lucruri simple, care ne-au stors de energie şi de nervi...