E una din cele mai frumoase femei cu care s-ar putea mândri România! Fost model, pe care s-au bătut marile branduri internaţionale, a virat curajos spre actorie, după primul ei rol, primit aproape întâmplător. De atunci, ascensiunea superbei românce s-a făcut încet şi sigur. În 2013, a jucat alături de Jude Law, în pelicula "Dom Hemingway". A devenit celebră datorită episoadelor din serialul "Borgia" şi, mai recent, graţie apariţiei ei răpitoare din splendidul film al italianului Paolo Sorrentino, "Youth". Recent încheiatul Festival de Film Transilvania de la Cluj a adus-o acasă, invitând-o, în cadrul galei de închidere, ca să-i înmâneze Sophiei Loren trofeul pentru întreaga activitate. Dacă seamănă sau nu cu marea actriţă italiancă, aşa cum se spune, rămâne să decideţi singuri. Un lucru e cert: Mădălina Ghenea străluceşte la fel de tare pe covorul roşu, ca în timpul interviurilor din dimineţile ploioase de la hotel.
România este serbarea mea
Splendoare fără cusur
- Vai, vai, vai. Nu mă văd eu atât de frumoasă. Mai sunt şi mereu pe drumuri şi asta mă oboseşte foarte tare. După 14 ani de colindat, am început să mă resimt.
- Nu te oboseşte să ştii că oamenii te privesc ca pe-un bibelou, că se înghesuie să facă poze cu tine?
- Ştiu că la asta se aşteaptă oamenii, mi-am asumat lucrul ăsta. Şi încerc să le ofer ce-şi doresc. Eu, când merg la Cannes sau la Roma, când nu sunt pe covorul roşu, nu mă aranjez, merg în tenişi. Aici mi s-a spus: "Trebuie să te aranjezi, trebuie să te coafezi, pune-ţi tocuri! Oamenii aşa vor să te vadă!" Iar eu îmi iubesc ţara, şi cumva... vreau să le fac oamenilor pe plac. Ştii cum de Paşte ne îmbrăcam toţi frumos să mergem la biserică şi ne puneam rochiţele şi pantofiorii noi ? Aşa şi eu, când vin în ţară, pun cele mai bune haine. Ca să nu mai spun că o am pe mama, care în primul rând mă întreabă ce mănânc şi în al doilea rând cum m-am îmbrăcat. Valiza pentru TIFF am făcut-o cu ea. Parcă m-am pregătit pentru serbare. România este serbarea mea.
- Mi-au mărturisit, odată, nişte actriţe românce, că la castinguri se duc mai mereu nemachiate şi nearanjate, altfel nu prind roluri în film. Pentru tine a fost vreodată frumuseţea o piedică?
- Nu, şi nu sunt de acord cu mentalitatea asta. În film poţi deveni şi urât, dacă eşti un actor bun. Charlize Theron a luat un Oscar pentru un rol care nu avea nicio legătură cu frumuseţea. În "Youth", unde joc rolul unei femei superbe, Miss Univers, îmi place tocmai că ceea ce descoperi pe parcursul filmului e că ea nu e chiar atât de frumoasă fizic, că e şi multă aparenţă şi poleială la mijloc, dar că e cu atât mai specială la interior.
- Românii spun că semeni foarte tare cu Sophia Loren. Nu întâmplător, aici, la TIFF, ai fost invitată să-i înmânezi un trofeu. Te regăseşti în trăsăturile ei?
- I-am citit cartea şi am o obsesie pentru Sophia Loren. Aştept de 29 de ani momentul ăsta. Spun asta, pentru că şi mama o iubeşte şi, cumva, cred că asta şi-a dorit pentru mine. Sophia e o mamă minunată, o actriţă uriaşă, o femeie foarte frumoasă, dar totuşi sufletul ei... mi-aş dori să am sufletul ei. Am învăţat enorm din cartea pe care a scris-o. Am şi luat-o cu mine, vreau să mi-o semneze.
Iconiţa din portofel
- Mădălina, dacă n-ai fi fost cu mine, la interviu, cum ar fi început dimineaţa ta?
- În valiză, în aeroport, cu o cafea. Printre avioane. Sau poate pe un platou de filmare.
- Totuşi, ai şi tu o casă...
- Nu am o casă !
- Schimbul de bagaje îl fac în Bucureşti, acasă, la ai mei. Nu mai locuiesc în Italia, mi-a fost foarte greu să las casa din Italia, am iubit foarte mult apartamentul în care am locuit. Dar am luat decizia să mă mut în State. Numai că, de fiecare dată când am hotărât să locuiesc în SUA, am ajuns să accept câte-un proiect în Europa. Nu ştiu cum se face, plătesc o casă acolo şi ajung să nu stau mai deloc în ea. Aşa că am renunţat şi la State. Acum locuiesc într-o valiză.
- Ai măcar vreo bucăţică de acasă pe care o porţi cu tine prin lume?
- Da, iconiţa pe care o ţin în portofel. E dăruită de tata.
- Cât de des vii acum în România?
- Ultima dată am venit în ianuarie, am fost la "Petru Vodă", la mânăstire, unde merg aproape de fiecare dată când vin. Vreau să merg şi acum, poate după Cluj. E un loc dumnezeiesc, unde părintele Hariton, la care merg de vreo şase ani, mă ascultă şi mă sfătuieşte. N-am găsit loc mai frumos în lume.
- Reuşeşti să treci nevăzută când vii în ţară?
- Nu ştiu. Românii sunt liniştiţi, dacă mă recunosc, mă lasă în pace. Simt o formă de respect din partea lor şi apreciez asta. Italienii sunt altfel. La San Remo, de pildă, când am prezentat festivalul, erau zeci de oameni în faţa hotelului care aşteptau să facă o poză cu mine. Dar îmi place şi asta, bineînţeles, nu mă deranjează publicul cald. Mă simt bine în ambele feluri.
- Şi totuşi, cum sunt dimineţile în care te trezeşti acasă, la ai tăi?
- Sunt dimineţi înconjurate de cărţile şi lucrurile din camera mea.
- E aceeaşi cameră din copilărie?
- Nu, eu am copilărit la Slatina şi ai mei s-au mutat acum la Bucureşti, să fie aproape de nepoţelul meu. Camera mea de la Bucureşti e un muzeu cu amintiri. Sunt o persoană care colecţionează tot, compulsiv, bilete de avion, frunze, flori. Până şi un şerveţel, dacă-mi aduce aminte de ceva, îl iau cu mine. Mama ştie că nu are voie să mute nimic.
Bucăţele de vis
Mădălina şi autoarea interviului
- Hai să vorbim puţin şi de "Youth". În România a fost foarte bine primit. În Italia ai avut parte de aceeaşi reacţie?
- Da, am avut ecouri extraordinare. Cred că este cel mai important pas din cariera mea. Am dat prima probă într-un moment când sufleteşte nu eram deloc bine şi decisesem să mă retrag din viaţa publică.
- Lumea nu prea a înţeles de ce ai dispărut brusc chiar atunci, în plin avânt al carierei tale. Ce s-a întâmplat?
- Am trecut prin cel mai greu moment al vieţii mele, cu atât mai greu cu cât m-am ferit să mă deschid faţă de alţii. Eram doar eu cu suferinţa mea. Ajunsesem să cred că viaţa mea nu are niciun sens. Mă închisesem în mine, departe de familie, prieteni, iubit. Atunci nu puteam vorbi despre toate lucrurile astea, fiindcă dureau. Dar nu sunt o femeie de fier. Ştiu câţi oameni se confruntă cu astfel de probleme şi aş vrea să-i încurajez să nu-şi piardă niciodată speranţa. Eu mi-am găsit liniştea la mânăstire, unde după multă rugăciune a venit, în ultima zi, o lumină. Am stat atunci vreo două săptămâni. De obicei stau mai multe zile, dorm acolo, mănânc acolo. Când m-am întors în lume, a venit şi propunerea pentru Youth. Este un rol mic, era şi mai mic când am dat această probă. Nu am primit nici măcar un scenariu. Mai mult, am refuzat să respect scena, am făcut exact opusul a ceea ce mi se cerea, pentru că am considerat că această femeie nu este proastă. Paolo Sorrentino mi-a zis: "În acest birou nu-mi spune nimeni ce să fac". Şi totuşi a lăsat scena aşa.
- Asta e şi marea surpriză a rolului, că splendoarea de la care te aştepţi să fie o prostuţă dă o replică care te lasă mut. Ai avut şi tu parte de prejudecata că femeile frumoase nu sunt şi inteligente?
- Absolut. Oamenilor care cred asta le-am răspuns făcând filmul Youth! (râde) Dar munca face să iasă la suprafaţă adevărul. Încet, încet, nu e uşor, e mult de lucru, vreau să-mi mai antrenez accentul american. Dar puţin câte puţin din visul meu se împlineşte în fiecare zi. Şi asta mă bucură şi nu renunţ. Numai prin muncă poţi dovedi că mai e şi un suflet acolo, nu doar un trup.
Foto: PHOTOLAND, DREAMSTIME, NICU CHERCIU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
