E una din cele mai frumoase femei cu care s-ar putea mândri România! Fost model, pe care s-au bătut marile branduri internaționale, a virat curajos spre actorie, după primul ei rol, primit aproape întâmplător. De atunci, ascensiunea superbei românce s-a făcut încet și sigur. În 2013, a jucat alături de Jude Law, în pelicula "Dom Hemingway". A devenit celebră datorită episoadelor din serialul "Borgia" și, mai recent, grație apariției ei răpitoare din splendidul film al italianului Paolo Sorrentino, "Youth". Recent încheiatul Festival de Film Transilvania de la Cluj a adus-o acasă, invitând-o, în cadrul galei de închidere, ca să-i înmâneze Sophiei Loren trofeul pentru întreaga activitate. Dacă seamănă sau nu cu marea actriță italiancă, așa cum se spune, rămâne să decideți singuri. Un lucru e cert: Mădălina Ghenea strălucește la fel de tare pe covorul roșu, ca în timpul interviurilor din diminețile ploioase de la hotel.
România este serbarea mea
- Mădălina, e prima dată când te văd față în față și recunosc, uluită, că ești incredibil de frumoasă.
- Vai, vai, vai. Nu mă văd eu atât de frumoasă. Mai sunt și mereu pe drumuri și asta mă obosește foarte tare. După 14 ani de colindat, am început să mă resimt.
- Nu te obosește să știi că oamenii te privesc ca pe-un bibelou, că se înghesuie să facă poze cu tine?
- Știu că la asta se așteaptă oamenii, mi-am asumat lucrul ăsta. Și încerc să le ofer ce-și doresc. Eu, când merg la Cannes sau la Roma, când nu sunt pe covorul roșu, nu mă aranjez, merg în teniși. Aici mi s-a spus: "Trebuie să te aranjezi, trebuie să te coafezi, pune-ți tocuri! Oamenii așa vor să te vadă!" Iar eu îmi iubesc țara, și cumva... vreau să le fac oamenilor pe plac. Știi cum de Paște ne îmbrăcam toți frumos să mergem la biserică și ne puneam rochițele și pantofiorii noi ? Așa și eu, când vin în țară, pun cele mai bune haine. Ca să nu mai spun că o am pe mama, care în primul rând mă întreabă ce mănânc și în al doilea rând cum m-am îmbrăcat. Valiza pentru TIFF am făcut-o cu ea. Parcă m-am pregătit pentru serbare. România este serbarea mea.
- Mi-au mărturisit, odată, niște actrițe românce, că la castinguri se duc mai mereu nemachiate și nearanjate, altfel nu prind roluri în film. Pentru tine a fost vreodată frumusețea o piedică?
- Nu, și nu sunt de acord cu mentalitatea asta. În film poți deveni și urât, dacă ești un actor bun. Charlize Theron a luat un Oscar pentru un rol care nu avea nicio legătură cu frumusețea. În "Youth", unde joc rolul unei femei superbe, Miss Univers, îmi place tocmai că ceea ce descoperi pe parcursul filmului e că ea nu e chiar atât de frumoasă fizic, că e și multă aparență și poleială la mijloc, dar că e cu atât mai specială la interior.
- Românii spun că semeni foarte tare cu Sophia Loren. Nu întâmplător, aici, la TIFF, ai fost invitată să-i înmânezi un trofeu. Te regăsești în trăsăturile ei?
- I-am citit cartea și am o obsesie pentru Sophia Loren. Aștept de 29 de ani momentul ăsta. Spun asta, pentru că și mama o iubește și, cumva, cred că asta și-a dorit pentru mine. Sophia e o mamă minunată, o actriță uriașă, o femeie foarte frumoasă, dar totuși sufletul ei... mi-aș dori să am sufletul ei. Am învățat enorm din cartea pe care a scris-o. Am și luat-o cu mine, vreau să mi-o semneze.
Iconița din portofel
- Mădălina, dacă n-ai fi fost cu mine, la interviu, cum ar fi început dimineața ta?
- În valiză, în aeroport, cu o cafea. Printre avioane. Sau poate pe un platou de filmare.
- Totuși, ai și tu o casă...
- Nu am o casă !
- Cum așa?
- Schimbul de bagaje îl fac în București, acasă, la ai mei. Nu mai locuiesc în Italia, mi-a fost foarte greu să las casa din Italia, am iubit foarte mult apartamentul în care am locuit. Dar am luat decizia să mă mut în State. Numai că, de fiecare dată când am hotărât să locuiesc în SUA, am ajuns să accept câte-un proiect în Europa. Nu știu cum se face, plătesc o casă acolo și ajung să nu stau mai deloc în ea. Așa că am renunțat și la State. Acum locuiesc într-o valiză.
- Ai măcar vreo bucățică de acasă pe care o porți cu tine prin lume?
- Da, iconița pe care o țin în portofel. E dăruită de tata.
- Cât de des vii acum în România?
- Ultima dată am venit în ianuarie, am fost la "Petru Vodă", la mânăstire, unde merg aproape de fiecare dată când vin. Vreau să merg și acum, poate după Cluj. E un loc dumnezeiesc, unde părintele Hariton, la care merg de vreo șase ani, mă ascultă și mă sfătuiește. N-am găsit loc mai frumos în lume.
- Reușești să treci nevăzută când vii în țară?
- Nu știu. Românii sunt liniștiți, dacă mă recunosc, mă lasă în pace. Simt o formă de respect din partea lor și apreciez asta. Italienii sunt altfel. La San Remo, de pildă, când am prezentat festivalul, erau zeci de oameni în fața hotelului care așteptau să facă o poză cu mine. Dar îmi place și asta, bineînțeles, nu mă deranjează publicul cald. Mă simt bine în ambele feluri.
- Și totuși, cum sunt diminețile în care te trezești acasă, la ai tăi?
- Sunt dimineți înconjurate de cărțile și lucrurile din camera mea.
- E aceeași cameră din copilărie?
- Nu, eu am copilărit la Slatina și ai mei s-au mutat acum la București, să fie aproape de nepoțelul meu. Camera mea de la București e un muzeu cu amintiri. Sunt o persoană care colecționează tot, compulsiv, bilete de avion, frunze, flori. Până și un șervețel, dacă-mi aduce aminte de ceva, îl iau cu mine. Mama știe că nu are voie să mute nimic.
Bucățele de vis
- Hai să vorbim puțin și de "Youth". În România a fost foarte bine primit. În Italia ai avut parte de aceeași reacție?
- Da, am avut ecouri extraordinare. Cred că este cel mai important pas din cariera mea. Am dat prima probă într-un moment când sufletește nu eram deloc bine și decisesem să mă retrag din viața publică.
- Lumea nu prea a înțeles de ce ai dispărut brusc chiar atunci, în plin avânt al carierei tale. Ce s-a întâmplat?
- Am trecut prin cel mai greu moment al vieții mele, cu atât mai greu cu cât m-am ferit să mă deschid față de alții. Eram doar eu cu suferința mea. Ajunsesem să cred că viața mea nu are niciun sens. Mă închisesem în mine, departe de familie, prieteni, iubit. Atunci nu puteam vorbi despre toate lucrurile astea, fiindcă dureau. Dar nu sunt o femeie de fier. Știu câți oameni se confruntă cu astfel de probleme și aș vrea să-i încurajez să nu-și piardă niciodată speranța. Eu mi-am găsit liniștea la mânăstire, unde după multă rugăciune a venit, în ultima zi, o lumină. Am stat atunci vreo două săptămâni. De obicei stau mai multe zile, dorm acolo, mănânc acolo. Când m-am întors în lume, a venit și propunerea pentru Youth. Este un rol mic, era și mai mic când am dat această probă. Nu am primit nici măcar un scenariu. Mai mult, am refuzat să respect scena, am făcut exact opusul a ceea ce mi se cerea, pentru că am considerat că această femeie nu este proastă. Paolo Sorrentino mi-a zis: "În acest birou nu-mi spune nimeni ce să fac". Și totuși a lăsat scena așa.
- Asta e și marea surpriză a rolului, că splendoarea de la care te aștepți să fie o prostuță dă o replică care te lasă mut. Ai avut și tu parte de prejudecata că femeile frumoase nu sunt și inteligente?
- Absolut. Oamenilor care cred asta le-am răspuns făcând filmul Youth! (râde) Dar munca face să iasă la suprafață adevărul. Încet, încet, nu e ușor, e mult de lucru, vreau să-mi mai antrenez accentul american. Dar puțin câte puțin din visul meu se împlinește în fiecare zi. Și asta mă bucură și nu renunț. Numai prin muncă poți dovedi că mai e și un suflet acolo, nu doar un trup.
Foto: PHOTOLAND, DREAMSTIME, NICU CHERCIU