Baletul lui Dacian Cioloş

Scandalul de la Opera Română, care s-a lăsat cu revocarea, imediat după Paşte, a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, a scos în evidenţă - pentru cine nu era lămurit deja - baletul pe care îl are de interpretat premierul Dacian Cioloş pe scena publică, în această sta­giune tehnocrată.

Pre­sat, pe de o parte, să vină cu realizări concrete şi vi­zibile (altele decât pome­nile electorale pe bani de la buget pe care i le-a legat de gât PSD-ul), obligat, în sensul acesta, din interiorul guvernului său, de miniştrii şi secretarii de stat care au renunţat la posturi bune şi la salarii pe măsură pentru a demonstra că pot face performanţă şi în sectorul public, presat, pe de altă parte, de cei care, de la bun început, au avut inte­resul ca acest guvern să o scalde un an de zile sau, încă mai bine, să îşi frângă gâ­tul, Dacian Cioloş e într-o poziţie extrem de incomodă şi dă tot mai dese şi mai vi­zibile semne de iritare. A anunţat pentru vinerea aceasta o evaluare a perfor­man­ţelor mi­niştrilor din cabinetul său, însă, până să o prezinte, i-a demis deja, pe rând, în numai câteva săptămâni, pe şefii portofoliilor de la Muncă, Fonduri Europene şi Cultură. În loc să facă o remaniere guvernamentală ar­gumentată, premierul lasă impresia că e presat din culise, prin felul în care a ales să se despartă de câţiva dintre colabo­ra­torii săi, toţi tehnocraţi indiscutabili. Cio­loş l-a acuzat, de pildă, pe Alexandrescu, că nu a gestionat rezonabil situaţia de la Opera Naţională, însă, prin felul în care a plecat din guvern, în urma unei scrisori extrem de dure, filtrată în presă de foştii săi colegi de la Grupul pentru Dialog So­cial, fostul ministru al Culturii i-a de­monstrat premierului că nici el nu ex­celează în managementul situaţiilor de criză. Acuzele că personaje ascunse din guvern sau din administraţia prezidenţială fac presiuni asupra miniştrilor reformişti şi că relaţiile din interiorul cabinetului sunt cât se poate de reci fac din Palatul Victoria o Operă Naţională în miniatură, în care fac legea cei care nu vor reforme, frânând proiectele care cer schimbări de esenţă.
Dar presiunea care se pune pe Dacian Cioloş nu vine doar din interiorul cercu­rilor de putere, ci şi dinspre societatea civilă. Protestele care au urmat solicitării de demisie adresate lui Vlad Alexan­dres­cu l-au pus pe Cioloş într-o postură ulti­mativă, pe care, din fericire, premierul a ştiut să o depăşească. După ce a punctat prin numirea lui Cristian Ghinea la Fon­duri Europene, în locul Aurei Răducu, Cio­loş propune la Cultură chiar varianta oferită de Vlad Alexandrescu pentru a pleca din funcţie, fosta şefă a Institutului Cultural Român de la New York, Corina Şuteu. Prin opţiunea sa, premierul subli­nia­ză că îşi doreşte continuarea reformei la Cultură, după cum, în mod explicit, a dat garanţii că susţine în continuare men­ţinerea Roşiei Montane pe lista indicativă a UNESCO, un proiect propus de Vlad Alexandrescu alături de Cristiana Paşca-Pal­mer, ministrul Mediului. Două acro­baţii de efect, care au mai îndreptat minu­surile de imagine, dar care nu pot masca stângăciile premierului. Ca să ia aplauzele publicului la final de stagiune, înaintea ale­gerilor din toamnă, Dacian Cioloş tre­buie să facă paşi mai fermi.