Presat, pe de o parte, să vină cu realizări concrete și vizibile (altele decât pomenile electorale pe bani de la buget pe care i le-a legat de gât PSD-ul), obligat, în sensul acesta, din interiorul guvernului său, de miniștrii și secretarii de stat care au renunțat la posturi bune și la salarii pe măsură pentru a demonstra că pot face performanță și în sectorul public, presat, pe de altă parte, de cei care, de la bun început, au avut interesul ca acest guvern să o scalde un an de zile sau, încă mai bine, să își frângă gâtul, Dacian Cioloș e într-o poziție extrem de incomodă și dă tot mai dese și mai vizibile semne de iritare. A anunțat pentru vinerea aceasta o evaluare a performanțelor miniștrilor din cabinetul său, însă, până să o prezinte, i-a demis deja, pe rând, în numai câteva săptămâni, pe șefii portofoliilor de la Muncă, Fonduri Europene și Cultură. În loc să facă o remaniere guvernamentală argumentată, premierul lasă impresia că e presat din culise, prin felul în care a ales să se despartă de câțiva dintre colaboratorii săi, toți tehnocrați indiscutabili. Cioloș l-a acuzat, de pildă, pe Alexandrescu, că nu a gestionat rezonabil situația de la Opera Națională, însă, prin felul în care a plecat din guvern, în urma unei scrisori extrem de dure, filtrată în presă de foștii săi colegi de la Grupul pentru Dialog Social, fostul ministru al Culturii i-a demonstrat premierului că nici el nu excelează în managementul situațiilor de criză. Acuzele că personaje ascunse din guvern sau din administrația prezidențială fac presiuni asupra miniștrilor reformiști și că relațiile din interiorul cabinetului sunt cât se poate de reci fac din Palatul Victoria o Operă Națională în miniatură, în care fac legea cei care nu vor reforme, frânând proiectele care cer schimbări de esență.
Dar presiunea care se pune pe Dacian Cioloș nu vine doar din interiorul cercurilor de putere, ci și dinspre societatea civilă. Protestele care au urmat solicitării de demisie adresate lui Vlad Alexandrescu l-au pus pe Cioloș într-o postură ultimativă, pe care, din fericire, premierul a știut să o depășească. După ce a punctat prin numirea lui Cristian Ghinea la Fonduri Europene, în locul Aurei Răducu, Cioloș propune la Cultură chiar varianta oferită de Vlad Alexandrescu pentru a pleca din funcție, fosta șefă a Institutului Cultural Român de la New York, Corina Șuteu. Prin opțiunea sa, premierul subliniază că își dorește continuarea reformei la Cultură, după cum, în mod explicit, a dat garanții că susține în continuare menținerea Roșiei Montane pe lista indicativă a UNESCO, un proiect propus de Vlad Alexandrescu alături de Cristiana Pașca-Palmer, ministrul Mediului. Două acrobații de efect, care au mai îndreptat minusurile de imagine, dar care nu pot masca stângăciile premierului. Ca să ia aplauzele publicului la final de stagiune, înaintea alegerilor din toamnă, Dacian Cioloș trebuie să facă pași mai fermi.