ALERGIA LA POLEN

[sapou]- A venit primăvara și, odată cu ea, a început pentru mulți alergici la polen perioada de chin, cu salve de strănuturi și tuse iritativă. O serie de terapii alternative promit atenuarea simptomelor.
Le putem da crezare? -[/sapou]Primăvara, grăuncioarele de polen încep să plutească prin aer și, oricât de frumos ar fi anotimpul, aceste luni pot fi o adevărată tor­tură pentru persoanele care suferă de rinită alergică. Le apar mâncărimi în nări, nasul curge ori e înfundat, ochii se înroșesc, lăcrimează sau ustură, uneori mu­coasa nazală și pleoapele se inflamează. În momentul când respirația prin nări devine aproape imposibilă, nu mai există dubii: acesta nu este un guturai obișnuit, ci o alergie care trebuie tratată ca atare, pentru a i se stopa evoluția.
Ce-i de făcut? Medicii alopați au la dispoziție trei metode: 1. evitarea alergenilor (vezi caseta), 2. cal­marea simptomelor cu medicamente și 3. terapia imunologică speci­fică, cunoscută sub denu­mirea de hiposen­sibilizare. Aceasta din urmă constă în admi­nistrarea, prin injecții sau tablete, a unor cantități foarte mici din alergenul respectiv (în cazul nostru, pole­nul), dozele fiind supli­mentate treptat, în scopul de a determina sis­temul imunitar să se obișnuiască din nou cu el. Este o metodă efi­cientă, care și-a dovedit utilitatea în numeroase tipuri de alergie și, mai ales, în rinita alergică. Sunt însă și situații în care ea nu poate fi aplicată, de exem­plu - atunci când cineva este grav bolnav sau când reacționează la mai mulți alergeni. O altă dificultate provine din durata îndelungată a tratamentului - trei ani - care îi face pe numeroși pacienți să-l aban­doneze pe parcurs.
Și medicamentele pot reduce intensitatea simp­tomelor, măcar până la un nivel suportabil. Contra rinitei alergice se prescriu în special antihistaminice și spray-uri nazale cu cortizon. Însă, cu toate că preparatele mai noi sunt în general bine tolerate, unii pacienți se plâng de anumite efecte secundare.
"Indecizia" tratamentelor alopate a orientat atenția alergicilor către remediile alternative, de tip holistic. Se estimează că aproximativ jumătate dintre suferinzi încearcă, la un moment dat, o metodă comple­mentară. "Este de înțeles", admit alergologii. "Totuși, trebuie verificat cu atenție cât de serioase sunt aceste variante de tratament." În orice caz, a așeza terapiile naturale în opoziție cu medicina clasică e absurd. Ambele abordări au justificarea lor și se pot completa reciproc. Totul depinde de procedeul ales, de perso­nalitatea pacientului, de preferințele sale, de ceea ce îl poate face să se simtă bine. Cea mai prudentă atitudine din partea unei persoane afectate de alergie este să se adreseze unui medic alopat cu pregătire postuniversitară de specialitate în domeniul terapiilor complementare, deoarece acesta are o viziune de an­samblu asupra diferitelor posibilități de tratament, știind cum să le combine și să le utilizeze la nevoie, în funcție de evoluția fiecăruia dintre pacienți.

Soluțiile saline

Dușul nazal făcut zilnic, cu o soluție de sare grun­joasă, poate ameliora simptomele rinitei alergice - fapt atestat de diverse studii. Lavajul evacuează gră­un­țele de polen și particulele de praf din nări și umi­difică mucoasa. Ca o procedură adjuvantă, el este recomandat și de me­dicii alopați. În farmacii se gă­sesc atât recipiente de for­mă adecvată pentru irigațiile nazale, cât și pungi cu un ames­tec special de săruri minerale. Clă­ti­rea regulată a nasului are și avantajul de a preveni răcelile. De reținut, însă, că metoda este con­traindicată celor care se îmbolnăvesc frecvent de otită.

Balneoterapia și procedurile Kneipp

Clasicii medicinei naturiste acordă o importanță deosebită efectelor terapeutice ale apei. De ele pot beneficia, fără îndoială, și alergicii.
Balneoterapia constă, în primul rând, în băi. Pa­cienții stau pentru o durată de timp determinată într-o cadă cu apă caldă, căreia i se asigură un conținut ridicat de principii active, cum ar fi sarea, iodul ori sulful. Se mai pot face și băi de nămol, inhalații și cure de ape minerale. Printre procedurile Kneipp se numără dușurile alternative calde și reci, jeturile, călcarea apei și ședințele de saună. Toate acestea sunt recomandate de către alergologi, care au remarcat acțiunea lor benefică.

Acupunctura

Acupunctura face parte din arsenalul medi­cinei tradiționale chineze, fiind întrebuințată în Europa îndeosebi pentru calmarea durerilor. Studiile arată că ea este eficientă și în combaterea rinitei aler­gice, pacienții izbutind ulterior să-și reducă dozele de medicamente. Organizația Mondială a Sănătății a re­cunoscut, de asemenea, acupunctura ca metodă de tratament viabilă contra rinitei alergice.
Cu toate astea, faptul că nu există o explicație știin­țifică suficient de clară a principiului acupunc­turii încurajează criticile - cu atât mai mult, cu cât în medicina tradițională chineză se vehiculează no­țiuni dificil de înțeles pentru europeni, ca de pildă energiile yin și yang. "Ideea fundamentală din filo­so­fia și medicina chineză este echilibrul", spun medicii care practică acupunctura. "Pe baza acestui principiu tradițional, noi încercăm să restabilim echili­brul între energiile din organismul pacien­tului, prin stimularea unor puncte ce cores­pund anumitor organe și funcții vitale." Ceea ce se știe sigur deocamdată este că acele de acupunctură declanșează stimuli bio­chimici care conduc la producerea unor substanțe cu rol de mediatori la nivelul sistemului nervos, ceea ce nu este deloc puțin.
De altfel, metoda este confirmată de practica me­dicală. Se obțin ameliorări vizibile la trei din patru alergici la polen. Acestora li se recomandă să-și repete anual tratamentul, pe parcursul a încă doi ani con­secutivi. După aceea, mulți dintre ei nu mai manifestă niciun fel de simptome, vreme îndelungată.
Acupunctura necesită însă timp, calm și răbdare. Un ciclu de tratament cuprinde zece ședințe, de câte minimum 20 de minute, în ritm de una sau două pe săptămână. Terapia se face într-o încăpere izolată, unde pacientului i se asigură o liniște desăvârșită. Nu s-au observat efecte secundare, cel mult câte un he­ma­tom accidental.

Homeopatia

La fel de îndrăgită și de contestată este și homeo­patia. Opiniile în privința ei sunt împărțite: dacă unii dintre bolnavi și medici au la activ experiențe pozitive cu ea, alții o resping cu o vehemență extremă, refu­zându-i până și dreptul de a exista.
Această metodă de tratament a fost inițiată de me­dicul german Samuel Hahnemann și se bazează pe prin­cipiul similitudinii ("similarul vindecă simila­rul"). Adică: pentru a trata o boală, homeopatul alege o substanță care, dacă n-ar fi diluată, ar provoca unui om sănătos simptome asemănătoare cu cele prezen­tate de bolnav. Trecând printr-un proces special de diluare și dinamizare, remediile homeopate ajunse în stadiul de diluții superioare nu mai conțin practic nimic din substanța activă, păstrând numai "infor­mația" ei. Însă eficacitatea lor terapeutică nu scade odată cu diluarea, ci dimpotrivă, se amplifică.
Tocmai aceste afirmații sunt considerate incom­patibile cu bagajul de cunoaștere al științei moderne. Acolo unde nu există substanță activă, nu există acțiune și, în consecință, nici nu ai ce studia, argu­mentează adversarii homeopatiei. Dar unii specialiști sunt de altă părere. Ei spun că în medicina naturistă s-a întâmplat, în repetate rânduri, ca, prin continuarea cercetărilor, să se ajungă la o schimbare radicală a punctelor de vedere, astfel încât unele afirmații care erau ridiculizate cu două decenii în urmă, să fie socotite valabile astăzi. Și într-adevăr, studiile de dată mai recentă au pus în evidență prezența unor mole­cule din tinctura-mamă, chiar și în remediile homeo­pate cu diluții foarte înalte. O descoperire surprin­zătoare, care invită la cercetări mai amănunțite.
În orice caz, s-a constatat că și homeopatia, în ciuda criticilor la care este supusă, dă rezultate bune în rinita alergică. O serie de studii din anii '80 și '90 arată că tratamentele cu remediul Galphimia glauca sau cu formule homeopatice complexe, bazate pe polen, au avut efecte mai bune decât administrarea unor prepa­rate de tip placebo și la fel de bune ca acelea obținute cu medi­camentele antihistaminice. Nu­me­roși pacienți sunt mulțumiți de această terapie și o preferă, mai ales ținând seama de faptul că remediile homeopate sunt lip­site de toxicitate, ceea ce elimină riscul unor eventuale efecte se­cundare.

Terapia cu sânge propriu

Este un procedeu des folosit contra rinitei alergice. Terapeutul sau medicul ia de la pacient 0,5 până la 5 mililitri de sânge, pe care i-l va reda apoi, injectându-l, fie subcutanat, fie în mușchiul fesier. Înainte de in­jectare, sângele poate fi tratat cu ozon sau cu remedii homeopate. Se urmărește, pe această cale, activarea apărării naturale a organismului, deoarece el va per­cepe sângele propriu ca fiind un corp străin. Sunt ne­cesare până la 18 ședințe de tratament. Terapia este în general bine tolerată, doar în cazuri izolate pot apă­rea reacții ca amețelile, durerile de cap sau febra.
Deși unii terapeuți și pacienți se declară mulțu­miți de rezultatele obținute cu metoda respec­tivă, totuși, nu există nicio dovadă științifică a eficacității ei, nici la rinita alergică, nici la alte afecțiuni. Din perspectiva oamenilor de știință, însuși principiul ce stă la baza acestei forme de tratament este lipsit de consistență și ilogic: "E vorba de un hematom provocat artificial. El stimulează sistemul imunitar, desigur, dar asta face orice leziune, la urma urmei."

Terapia prin biorezonanță

Mulți adepți are și biorezonanța sau terapia Mora, numită astfel după cei care au creat-o: medicul Franz Morell și inginerul electronist Erich Rasche. Metoda pornește de la ideea că "dereglările energetice", pro­vocate de diferiți factori, cum ar fi focarele de infec­ție, stresul sau chiar alergenii, influențează negativ energiile proprii organismului, inducând starea de boală. Aparatul de biorezonanță, proiectat și construit de Morell și Rasche, recepționează informația energe­tică perturbată, emisă de corpul pacientului, o prelu­crea­ză și apoi i-o restituie în forma ei normală, favo­ra­bilă sănătății. După câteva ședințe de terapie, infor­mația patologică este ștearsă (o afirmație pe care me­dicina alopată o consideră nesusținută de dovezi, falsă din punct de vedere clinic și chiar primejdioasă, fiindcă îi poate induce în eroare pe unii suferinzi, deo­sebit de vulnerabili, cum sunt cei alergici la înțe­păturile de insecte. "Terapeuții sunt entuziaști, iar pa­cienții se lasă convinși : avem de-a face aici cu un puternic efect placebo. Aparatul face impresie, tera­pia este costisitoare - iată niște criterii tipice ale unui efect de acest tip", apreciază medicii alopați. Nu­mai că ei nu au întotdeauna și în mod obligatoriu drep­tate. În 2009, la capătul unui proces care durase cinci ani, producătorul german de aparate de biore­zonanță "Regumed" a obținut, din partea unei in­stan­țe jude­cătorești superioare din orașul Mün­chen, un verdict prin care i se recunoștea drep­tul de a face pu­blicitate echipamentelor sale, decla­rând că ele "pot diagnostica aler­giile prin investigații neinvazive și sunt în măsură să le trateze cu succes, fără efecte se­cundare". Pare destul de neobișnuit faptul că un adevăr științific este confirmat într-o sală de tribu­nal, și poate toc­mai de aceea, completul de judecată a ținut să pre­cizeze, în același document, că i s-au pus la dispoziție "suficiente probe", pe care și-a întemeiat hotărârea. Probele invocate erau relatări de cazuri desprinse din activitatea curentă a numeroșilor tera­peuți care lu­crea­ză pe aparatele "Bicom Optima" ale firmei Re­gu­med, în lumea întreagă, din America pâ­nă în China. Cea care ne-a semnalat acest eveniment, deloc lipsit de însemnătate, este doamna Florica Mun­teanu, spe­cialistă în biorezonanță și homeopatie, care, la rândul ei, își tratează pacienții la cabinetul "Der­ma­vital" din București, utilizând aparatele Bicom Opti­ma. Ca­zuistica sa deosebit de bogată, con­stituită de-a lungul anilor, include și un mare nu­măr de persoane sufe­rinde de alergie, care și-au redo­bândit sănătatea cu ajutorul biorezonanței.

Zece sfaturi pentru pacienții cu rinită alergică

1. Informați-vă de pe internet asupra previziunilor referitoare la prezența polenului în aer.
2. În condițiile unei răspândiri abundente a pole­nului, nu ieșiți din casă. Momentul cel mai potrivit pentru o plimbare: imediat după ploa­ie, când aerul a fost curățat de polen, pentru scurt timp.
3. Aerisiți-vă locuința în in­tervalele când densitatea pole­nu­lui în aer este redusă la un nivel minim: la țară, între orele 18 și 24, iar la oraș, între 6 și 8.
4. Aveți grijă ca polenul să nu pătrundă în dormitorul dvs. Evitați plantele înflorite și montați la ferestre plase spe­ciale pentru polen. Și filtrele de aer vă ajută să țineți acest alergen la distanță.
5. Faceți duș și spălați-vă pe cap seara, ca să nu luați polenul cu dvs. în pat. Iar îmbrăcămintea purtată pe stradă n-are ce căuta în dormitor.
6. Curățați-vă regulat nu numai hainele, ci și mate­rialele textile din locuință, deoarece și ele pot colecta polen. Folosiți des aspiratorul și cârpa de praf, pentru a reduce cantitatea de polen care ar exista eventual în încăperi. E bine să vă procurați un as­pi­rator din cele proiectate special pentru persoanele alergice.
7. Nu puneți rufele la uscat afară, atunci când polenul plutește în aer.
8. Când vă aflați în mașină, țineți gea­murile închise. Puteți monta și un filtru pentru polen în sistemul de ventilație al autoturismului dvs.
9. Dacă densitatea polenului în aer este mare, evitați străzile cu circulație intensă, camerele poluate cu fum de țigară și bazinele de înot cu apa puter­nic clorurată. Particulele de funingine, fu­mul și clorul irită suplimentar mucoasele.
10. Plecați în concediu - preferabil într-o zonă montană sau pe malul mării. Acolo este pu­țin probabil să existe polen, așadar veți avea în sfârșit posibilitatea de a respira liber.