Alături de media "clasică" (TV, presă), internetul a vuit de poziţionări pro şi contra. Marian Munteanu a fost un lider marcant al celebrei demonstraţii anticomuniste din Piaţa Universităţii şi una din principalele victime ale "mineriadei" de tristă amintire, care a zdrobit-o. Evenimentele de acum douăzeci şi şase de ani i-au conferit postura de erou al generaţiei de "golani", cum au fost numiţi atunci (de Ion Iliescu) opozanţii la regimul instalat după căderea lui Ceauşescu. După evenimente, Marian Munteanu a avut, însă, o traiectorie neaşteptată, adoptând mentalitatea şi expresia ideologică a ideilor extremei drepte interbelice, legate de identitatea naţională, ortodoxie, cultul familiei, apărarea valorilor tradiţionale ale ruralităţii româneşti, în efortul de desăvârşire naţională. Opţiunea lui este, desigur, liberă, doar că în anii ce au urmat evenimentelor din 1990, Marian Munteanu a părut dispus să se lase manevrat de "servicii" sau să gireze firme implicate în afaceri mai mult sau mai puţin discrete. Nu şi-a abandonat totuşi nicio clipă idealurile, aşteptând mereu ocazia de a şi le afirma.
Desemnarea lui drept candidat al PNL la primăria Capitalei i-a venit, într-un fel, la ţanc. Personajul intrase, oarecum, într-un con de umbră. Admiratorii de odinioară se răriseră, generaţiile noi nu îl mai cunoşteau, iar societatea civilă, pe care ar dori să o reprezinte, se distanţase de el, ca urmare a manifestărilor şi zvonurilor ce i-au marcat cariera ulterioară. S-ar putea spune că păstrându-şi inflexibil opiniile, el a aşteptat repetarea situaţiei interbelice, a dezamăgirii populare faţă de prestaţia partidelor existente şi a revoltei faţă de inegalitatea economică, potenţată de criza financiară şi de corupţia endemică. Cum s-a produs, însă, migraţia lui, de la purista formulă a dreptei religioase şi entnocentrice, la liberalismul actual, rămâne un mister. Cei mai mulţi comentatori au vorbit de o manevră a SRI şi a unei "oculte" prezidenţiale, care ar fi căutat salvarea PNL-ului (partidul lui Klaus Iohannis) de la dezastrul electoral al pierderii Capitalei, în urma stopării brutale de către DNA a candidaturii lui Ludovic Orban. Oferta liberală, pe care Marian Munteanu a acceptat-o, îi relansa cariera, putând fi un vehicul sigur spre impunerea propriei viziuni politice şi organizatorice şi o "bază" pentru reluarea ţelului său de a conduce România.
Mai dificilă era, în această situaţie, poziţia PNL. Al doilea partid al ţării a arătat - în situaţia dată - că nu a avut nici determinare doctrinară, nici "rezerva de cadre" pentru asumarea administraţiei comunităţii. În interbelic, liberalii erau prooccidentali, procapitalişti, dornici de sincronizarea ţării cu Europa. În principiu, şi actualul PNL ar fi trebuit să fie la fel, susţinător ferm al UE şi NATO, adept al integrării valorilor democraţiei occidentale şi al solidarităţii europene, chiar dacă această orientare presupune o anume, firească în contextul globalizării, limitare a suveranităţii naţionale. Nu poţi să ceri siguranţă teritorială şi susţinere economică, fără să dai ceva în schimb. În interbelic, ca şi acum, ideologia liberală era combătută de "mişcarea" pe care o simbolizează, vrând-nevrând, Marian Munteanu. Cum apare, în consecinţă, surprinzătorul mariaj ideologic, realizat prin cooptarea lui în PNL, s-a văzut, deja, în poziţionarea dură a societăţii civile şi a diverselor ONG-uri împotriva lui. În privinţa "cadrelor", prin opţiunea lor, liderii PNL au confirmat că au o penurie de oameni pregătiţi, de specialişti (în economie, în drept, în administraţie), capabili să gestioneze corect şi coerent problemele unei comunităţi atât de complexe ca Bucureştiul. Capitala are nevoie de un manager responsabil, specializat, nu de un "ideolog", fie el şi simbol pentru anume aspiraţii. Discursurile despre curăţenia morală, credinţă, cinste etc. nu pot ţine locul proiectelor de mediu şi habitat, transport urban şi sistem şcolar ori sanitar, de care oraşul are nevoie. Marian Munteanu, în consonanţă cu consecvenţa lui politică şi aspiraţia spre depoluare morală, nu putea ţine piept unui Nicuşor Dan, cu propuneri concrete de rezolvare a problemelor, sau chiar unei Gabriela Firea, cu un aparat administrativ versat în spate. Liderii PNL-işti, de la Alina Gorghiu - tot mai îndepărtată de realităţile politice din propriul partid, la Cătălin Predoiu - incapabil să îşi asume bărbăteşte soarta organizaţiei municipale pe care o conduce, care sperau că au dat "o lovitură de imagine" prin susţinerea unui candidat "paraşutat" în PNL, au fost obligaţi să constate că manevra era pe cale să dinamiteze din interior partidul, cum s-a mai întâmplat prin "găselniţe" mai puţin nocive, precum Silviu Prigoană, perdant fără drept de apel, la trecutele alegeri, în faţa "independentului" Sorin Oprescu.
Unii analişti, adepţi ai teoriilor conspiraţioniste, au susţinut că desemnarea lui Marian Munteanu face parte dintr-o manevră a "serviciilor", pentru destructurarea PNL-ului, prin eliminarea actualei garnituri de conducere, în special a "vechii gărzi" PDL-iste, în frunte cu Vasile Blaga. S-ar fi ajuns, astfel, la posibilitatea refacerii USL-ului, chiar dacă eventualitatea presupunea cedarea Capitalei către PSD. O asemenea perspectivă, care ar fi asigurat perpetuarea clasei politice, măcinate de "raidurile DNA", l-ar fi confirmat pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat prezidenţial şi ar fi readus imunitatea celor care şi-au împărţit averea ţării. Un scenariu de acest tip, cu rezultate sumbre previzibile, nu ar fi făcut însă decât să pună în mişcare generaţia "indignaţilor", care şi-a demonstrat deja puterea, prin masiva mobilizare în cazul "Colectiv", orientând-o spre o structurare partinică de secol XXI, cum n-a mai fost vreodată în România. Liderii maturi ai PNL-ului au amendat, până la urmă, această "aventură", reorientându-se spre un membru cu şanse al partidului, Cătălin Predoiu, în bătălia pentru câştigarea Bucureştiului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
