Alături de media "clasică" (TV, presă), internetul a vuit de poziționări pro și contra. Marian Munteanu a fost un lider marcant al celebrei demonstrații anticomuniste din Piața Universității și una din principalele victime ale "mineriadei" de tristă amintire, care a zdrobit-o. Evenimentele de acum douăzeci și șase de ani i-au conferit postura de erou al generației de "golani", cum au fost numiți atunci (de Ion Iliescu) opozanții la regimul instalat după căderea lui Ceaușescu. După evenimente, Marian Munteanu a avut, însă, o traiectorie neașteptată, adoptând mentalitatea și expresia ideologică a ideilor extremei drepte interbelice, legate de identitatea națională, ortodoxie, cultul familiei, apărarea valorilor tradiționale ale ruralității românești, în efortul de desăvârșire națională. Opțiunea lui este, desigur, liberă, doar că în anii ce au urmat evenimentelor din 1990, Marian Munteanu a părut dispus să se lase manevrat de "servicii" sau să gireze firme implicate în afaceri mai mult sau mai puțin discrete. Nu și-a abandonat totuși nicio clipă idealurile, așteptând mereu ocazia de a și le afirma.
Desemnarea lui drept candidat al PNL la primăria Capitalei i-a venit, într-un fel, la țanc. Personajul intrase, oarecum, într-un con de umbră. Admiratorii de odinioară se răriseră, generațiile noi nu îl mai cunoșteau, iar societatea civilă, pe care ar dori să o reprezinte, se distanțase de el, ca urmare a manifestărilor și zvonurilor ce i-au marcat cariera ulterioară. S-ar putea spune că păstrându-și inflexibil opiniile, el a așteptat repetarea situației interbelice, a dezamăgirii populare față de prestația partidelor existente și a revoltei față de inegalitatea economică, potențată de criza financiară și de corupția endemică. Cum s-a produs, însă, migrația lui, de la purista formulă a dreptei religioase și entnocentrice, la liberalismul actual, rămâne un mister. Cei mai mulți comentatori au vorbit de o manevră a SRI și a unei "oculte" prezidențiale, care ar fi căutat salvarea PNL-ului (partidul lui Klaus Iohannis) de la dezastrul electoral al pierderii Capitalei, în urma stopării brutale de către DNA a candidaturii lui Ludovic Orban. Oferta liberală, pe care Marian Munteanu a acceptat-o, îi relansa cariera, putând fi un vehicul sigur spre impunerea propriei viziuni politice și organizatorice și o "bază" pentru reluarea țelului său de a conduce România.
Mai dificilă era, în această situație, poziția PNL. Al doilea partid al țării a arătat - în situația dată - că nu a avut nici determinare doctrinară, nici "rezerva de cadre" pentru asumarea administrației comunității. În interbelic, liberalii erau prooccidentali, procapitaliști, dornici de sincronizarea țării cu Europa. În principiu, și actualul PNL ar fi trebuit să fie la fel, susținător ferm al UE și NATO, adept al integrării valorilor democrației occidentale și al solidarității europene, chiar dacă această orientare presupune o anume, firească în contextul globalizării, limitare a suveranității naționale. Nu poți să ceri siguranță teritorială și susținere economică, fără să dai ceva în schimb. În interbelic, ca și acum, ideologia liberală era combătută de "mișcarea" pe care o simbolizează, vrând-nevrând, Marian Munteanu. Cum apare, în consecință, surprinzătorul mariaj ideologic, realizat prin cooptarea lui în PNL, s-a văzut, deja, în poziționarea dură a societății civile și a diverselor ONG-uri împotriva lui. În privința "cadrelor", prin opțiunea lor, liderii PNL au confirmat că au o penurie de oameni pregătiți, de specialiști (în economie, în drept, în administrație), capabili să gestioneze corect și coerent problemele unei comunități atât de complexe ca Bucureștiul. Capitala are nevoie de un manager responsabil, specializat, nu de un "ideolog", fie el și simbol pentru anume aspirații. Discursurile despre curățenia morală, credință, cinste etc. nu pot ține locul proiectelor de mediu și habitat, transport urban și sistem școlar ori sanitar, de care orașul are nevoie. Marian Munteanu, în consonanță cu consecvența lui politică și aspirația spre depoluare morală, nu putea ține piept unui Nicușor Dan, cu propuneri concrete de rezolvare a problemelor, sau chiar unei Gabriela Firea, cu un aparat administrativ versat în spate. Liderii PNL-iști, de la Alina Gorghiu - tot mai îndepărtată de realitățile politice din propriul partid, la Cătălin Predoiu - incapabil să își asume bărbătește soarta organizației municipale pe care o conduce, care sperau că au dat "o lovitură de imagine" prin susținerea unui candidat "parașutat" în PNL, au fost obligați să constate că manevra era pe cale să dinamiteze din interior partidul, cum s-a mai întâmplat prin "găselnițe" mai puțin nocive, precum Silviu Prigoană, perdant fără drept de apel, la trecutele alegeri, în fața "independentului" Sorin Oprescu.
Unii analiști, adepți ai teoriilor conspiraționiste, au susținut că desemnarea lui Marian Munteanu face parte dintr-o manevră a "serviciilor", pentru destructurarea PNL-ului, prin eliminarea actualei garnituri de conducere, în special a "vechii gărzi" PDL-iste, în frunte cu Vasile Blaga. S-ar fi ajuns, astfel, la posibilitatea refacerii USL-ului, chiar dacă eventualitatea presupunea cedarea Capitalei către PSD. O asemenea perspectivă, care ar fi asigurat perpetuarea clasei politice, măcinate de "raidurile DNA", l-ar fi confirmat pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat prezidențial și ar fi readus imunitatea celor care și-au împărțit averea țării. Un scenariu de acest tip, cu rezultate sumbre previzibile, nu ar fi făcut însă decât să pună în mișcare generația "indignaților", care și-a demonstrat deja puterea, prin masiva mobilizare în cazul "Colectiv", orientând-o spre o structurare partinică de secol XXI, cum n-a mai fost vreodată în România. Liderii maturi ai PNL-ului au amendat, până la urmă, această "aventură", reorientându-se spre un membru cu șanse al partidului, Cătălin Predoiu, în bătălia pentru câștigarea Bucureștiului.