Îmi amintesc că abia se crăpa de ziuă, iar limbile roşii de lumină se strecurau prin praful ridicat de cireada de vite, umplând strada de o atmosferă ireală. Pentru mine, născut şi crescut în Săcele, lângă Braşov, o comună ce fusese cooperativizată, priveliştea unei cirezi avea în ea ceva magic. Stăteam atârnat de fereastră aproape un ceas. Nu ştiu câte vite avea ciurda, dar mie îmi părea o arcă a lui Noe, cu vacile, boii, caii, măgarii şi câinii ei. Erau, cred, mii de animale, la un sat de câteva sute de locuitori. Oameni cu case mari şi frumoase, aliniate la stradă. Ţărani deplini, cu simţul proprietăţii, care avuseseră norocul să scape de cooperativizare, iar acum trăiau pe picioarele lor, păcălind în fel şi chip ratele şi cotele pe care comunismul le lua cu anasâna. Ca ei vor fi fost sute de mii în toată România. Ultimii descendenţi ai ţăranilor liberi şi prosperi din interbelic. Ce nu a reuşit să le facă puterea comunistă le-a făcut însă tranziţia şi integrarea în Uniunea Europeană. Produsele lor minunate, carnea, brânza şi laptele, au ajuns să nu mai valoreze nimic pe o piaţă în care supermarket-urile fac legea, cu alimente ieftine şi proaste. Astăzi, ciurda copilăriei mele e un vis. S-a risipit ca luată de vânturi, împreună cu proprietarii ei, care acum păzesc vitele altora sau le strâng căpşunile (în Occident, desigur). Dacă ar vedea satul ei astăzi, străbunica mea, care a ţinut vacă în bătătură, de una singură, deşi era trecută de 70 de ani, s-ar întoarce în mormânt.
În atmosfera asta posomorâtă, de sfârşit de lume ţărănească, pachetul de măsuri al guvernului Cioloş "Dezvoltarea clasei de mijloc la sate" e o rază de speranţă. El vine târziu, dar, vorba românului, mai bine mai târziu decât niciodată. Astăzi, 97% din ţăranii români nu pot primi bani europeni, pentru că gospodăriile lor sunt prea mici pentru a fi finanţate. Sunt mici, dar sunt multe, reprezentând ţesătura social-economică a satelor noastre. Până acum, singura politică a statului român a fost aceea de a le grăbi dispariţia. Să comasăm terenuri, ca să producem mai mult şi mai ieftin, pentru a fi competitivi! Statele occidentale, şi pe urma lor şi al nostru, urăsc cifrele mici. Pentru ele, partenerii ideali sunt elefanţii de orice soi - industriali sau agricoli. Aşa că ţăranul nostru, mic proprietar, avea până acum de ales - ori îşi vindea pământul, ori îl arenda. Să îl ţină pentru el şi să îl lucreze, pur şi simplu, nu renta. Pachetul guvernului Cioloş îşi propune să îl conecteze pe micul proprietar din satul românesc la rezervorul de bani europeni, să-i faciliteze achiziţia de utilaje agricole şi să-i înlesnească accesul la credite. E vorba, aşadar, de modernizarea şi de integrarea în agricultura mileniului trei a milioane de gospodării, pe care alăturarea ţării noastre la Uniunea Europeană le-a aruncat în iobăgie.
Nu ştiu dacă toate aceste măsuri pot sparge monopolul comerţului modern, care peste tot, nu numai în România, a îngenuncheat agricultura tradiţională. "Mult şi prost" e acum o lozincă globală, la care noi, consumatorii leneşi şi spălaţi pe creier, ne raliem inconştienţi. Dar dacă această reformă a Guvernului Cioloş îmi va aduce înapoi ciurda copilăriei, jur că mă voi trezi dis de dimineaţă să o văd cum trece. Nu e vorba doar de agricultură, ci şi despre miresme, culori, tihnă şi bunăstare patriarhală. Vorbim despre noi şi despre un stil de viaţă care ne-a definit timp de mii de ani. Iar dacă asta vă sună bucolic şi paseist, vă urez poftă bună la cocteilul chimic din farfuriile dumneavoastră, preparat în marile ferme, plin de delicii alimentare numite E-uri şi superfosfaţi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
