Sighişoara Blues Festival 2016 - Succes total!

- "Sighişoara Blues Festival" este un eveniment foarte special, un amestec de prietenie, blues şi libertate. Anul acesta, la cea de-a 11-a ediţie, două zile de muzică excepţională au fost oferite celor veniţi din toată ţara în vechea cetate medievală. Despre succesul extraordinar al acestui eveniment am stat de vorbă cu unul dintre organizatori, Aurel Haţiegan -

- Tocmai s-a încheiat cea de-a 11-a ediţie "Si­ghi­şoara Blues Festival". Aţi avut săli arhipline, fără să vă faceţi deloc publicitate. Care este secretul unui asemenea succes?

- A fost o nebunie! Nici noi nu ne explicăm, mai ales că mediatizarea a fost minimă, dar ne bucurăm. Sunt şi oa­meni care vin la fes­tival de 11 ani, de la prima ediţie. Îi ştim şi ne ştiu, vin din toată ţara - din Ga­laţi, Bra­şov, Foc­şani, Satu Mare sau Bucureşti. S-a creat o asemenea intimitate cu ei, încât vor a­ceeaşi cameră la ace­laşi hotel şi acelaşi loc în sală. De-asta se şi vând foarte repede biletele. E un lucru fru­mos, până la urmă, să ştii că te duci în­tr-un loc unde nu poţi să ai alte surprize de­cât, eventual, unele plă­­cu­te, din partea ar­tiş­tilor invitaţi. Se­cre­tul ar putea să fie că în faţa unui public fi­delizat, nu ne per­mi­tem să fa­cem nici cel mai mic rabat de la stan­dar­dele de calita­te. Şi mai avem de par­tea noastră şi ora­şul ăsta minunat, în ca­re lu­mea se simte bine.

- Au fost amatori care nu au mai găsit bilete. V-aţi gândit să vă mutaţi într-o locaţie mai generoasă ca spaţiu? Unele voci spun că şi un stadion s-ar umple cu uşurinţă la acest festival.

- Dacă l-am muta în alt spaţiu, festivalul probabil că şi-ar pierde jumătate din farmec. Calitatea eve­ni­mentului rămâne certitudine şi pentru anul viitor. De­ja i-am obişnuit pe oameni cu un anumit standard şi nu ai cum să vii mai jos de propria ştachetă. Nu vrem să mutam festivalul pe stadion sau într-un spaţiu mai mare. Dimensiunea este mereu în detrimentul ca­lităţii. Noi ne-am propus un festival în care muzica să fie aproape de oameni şi să fie o relaţie a publicului cu scena, aşa cum era în America, prin anii '40, prin cluburi şi săli mici. Cum ar fi să te duci la un concert ca cel de anul acesta, cu Boo Boo Davis, şi să îl vezi doar pe un ecran, pentru că sunt zece mii de oameni între tine şi scenă? E un fiasco, te-ai dus degeaba. La noi era aşa de aproape, că îţi venea să pui mâna pe el. E altă relaţie cu publicul. Ăsta e şi motivul pentru care vor fi mereu probleme cu locurile. E genul de festival care merge cu casa închisă cu două luni îna­inte. Preferăm să facem compromisul la numărul de bilete vândute, decât la dimensiune.

- A fost prima ediţie la care nu s-a mai fumat, nici în foaier şi nici la tradiţionalele "concerte de după concert" din pivniţa Hotelului Sighişoara. Nu s-a plâns nimeni?

- Ai fi tentat să zici, uite şi România a devenit o ţară civilizată, nu mai suntem barbari, nu se mai fumează în locuri publice. Oamenii s-au simţit la fel de bine. Cine a vrut să fumeze a ieşit afară. Dar eu aş interpreta altfel situaţia. Suntem obligaţi la o supuşenie care nu duce la nimic. Lasă-mă pe mine să hotărăsc dacă vreau să fiu sănătos! E în aparenţă o chestie constructivă, dar de fapt nu înseamnă nimic, pentru că se face cu forţa. Trădează doar lipsă de opinie faţă de o problemă, o supuşenie faţă de o regulă impusă. Acum e vorba despre fumat, mâine o să ni se impună altceva, dar mecanismul e acelaşi. Oricum, lumea s-a simţit bine şi aşa.

- Anul trecut vi s-a reproşat că nu aveţi pe scena festivalului şi artişti români. Cum a fost edi­ţia asta în care, iată, aţi avut şi o trupă din Ro­mâ­nia?

- E o întrebare un pic ten­denţioasă. Noi nu a­vem nimic împotriva ar­tiştilor români. Noi pro­mo­văm valori. De câte ori aceste valori s-au regăsit şi pe scena blues-ului din România, au fost invitaţi şi pe scena noastră. Asta nu o spun eu acum, se poate vedea negru pe alb în istoricul festivalului. Din păcate, în ultima vre­me, scena de blues din Ro­mânia este tot mai sub­ţire şi tot mai puţin con­secventă. Practic, blues-ul care se cântă la noi este tot mai mult de conjunctură sau de cluburi, ceva foarte restrâns. În aceste condiţii, e greu să găseşti artişti români la standardele impuse de festival, dar de câte ori ei vor fi convingători, vor fi prezenţi la Sighişoara. Aşa s-a întâmplat cu Soul Se­renade, care au cântat anul acesta în prima seară. Ei au fost recunoscuţi şi internaţional, premiaţi la "Eu­ro­pean Blues Challenge" de la Toulouse. Concertul lor a fost bun. Ei cântă genul "roots", ceva ce pare mai simplu, mai sec şi mai liniar. Mai au nevoie de timp să se ma­turizeze şi să aibă propria lor per­sonalitate. La ei totul pare corect, parcă din teama de a nu greşi par­titura, încă nu au largheţea să in­ter­vină aşa cum ar simţi. Altfel, au fost absolut în regulă, ne-am bucu­rat de prezenţa lor.

- După ei, în partea a doua a primei seri, a fost un invitat de marcă: Deitra Farr. A fost dificil să convingeţi un artist de aseme­nea calibru să vină la Sighişoara?

- Deitra Farr cântă destul de frecvent în Europa şi am avut no­ro­cul să vină şi la noi. Ea este o reprezentantă a Chi­cago blues-ului, fiind considerată una din doamnele blues-ului în America. A făcut un concert senzaţional, cu sala în picioare.

- În cea de-a doua seară, aşteptările au fost la fel de mari. Cap de afiş: con­sacratul Boo Boo Davis. A fost la înălţimea aşteptă­ri­lor?

- După părerea mea, a fost cel mai bun concert al ediţiei din acest an. Boo Boo Davis a făcut un super-spectacol, şi toată lumea a fost încântată. E un om care se vede că toată viaţa nu a cântat decât blues. Dis­­cul său de-acum aşa se şi chea­mă, "Old school" (Şcoala veche). O reprezentaţie extraor­di­nară, la cei 74 de ani ai săi, un show de peste 90 de minute, în care nu s-a uitat la ceas: a cântat cu plăcere, în faţa unui pu­blic avizat, fără să încheie brusc. Tot în a doua seară au mai urcat pe scenă şi cei de la B.B. & The Blues Shacks, o trupă cu şapte suflători şi muzicuţă, foarte di­na­mici, la care sala a fost în extaz. Au fost doi muzicuţişti fantastici, şi Boo Boo Davis, şi vocalul de la BB.

- O concluzie a acestei ediţii?

- Un lucru îmbucurător este publicul tânăr. Dacă în America, pentru blues, publicul e unul trecut de 50 de ani, noi avem mulţi tineri în sală şi toată lumea a respirat spectacol. Suntem mulţumiţi de ceea ce a ieşit, concertele au fost excelente. De-acum noi suntem rodaţi, ştim ce să aducem şi ce să facem ca să fie bine. Nu lucrăm nimic pe genunchi. Barbera şi-a făcut un obicei din a întreba în fiecare an, de pe scenă, cine este pentru prima oară în sala festivalului. Anul acesta cred că au fost ridicate vreo 15 mâini dintr-o sală arhiplină. În faţa unui asemenea public suntem obligaţi să fim la înălţime.