Îmi amintesc că abia se crăpa de ziuă, iar limbile roșii de lumină se strecurau prin praful ridicat de cireada de vite, umplând strada de o atmosferă ireală. Pentru mine, născut și crescut în Săcele, lângă Brașov, o comună ce fusese cooperativizată, priveliștea unei cirezi avea în ea ceva magic. Stăteam atârnat de fereastră aproape un ceas. Nu știu câte vite avea ciurda, dar mie îmi părea o arcă a lui Noe, cu vacile, boii, caii, măgarii și câinii ei. Erau, cred, mii de animale, la un sat de câteva sute de locuitori. Oameni cu case mari și frumoase, aliniate la stradă. Țărani deplini, cu simțul proprietății, care avuseseră norocul să scape de cooperativizare, iar acum trăiau pe picioarele lor, păcălind în fel și chip ratele și cotele pe care comunismul le lua cu anasâna. Ca ei vor fi fost sute de mii în toată România. Ultimii descendenți ai țăranilor liberi și prosperi din interbelic. Ce nu a reușit să le facă puterea comunistă le-a făcut însă tranziția și integrarea în Uniunea Europeană. Produsele lor minunate, carnea, brânza și laptele, au ajuns să nu mai valoreze nimic pe o piață în care supermarket-urile fac legea, cu alimente ieftine și proaste. Astăzi, ciurda copilăriei mele e un vis. S-a risipit ca luată de vânturi, împreună cu proprietarii ei, care acum păzesc vitele altora sau le strâng căpșunile (în Occident, desigur). Dacă ar vedea satul ei astăzi, străbunica mea, care a ținut vacă în bătătură, de una singură, deși era trecută de 70 de ani, s-ar întoarce în mormânt.
În atmosfera asta posomorâtă, de sfârșit de lume țărănească, pachetul de măsuri al guvernului Cioloș "Dezvoltarea clasei de mijloc la sate" e o rază de speranță. El vine târziu, dar, vorba românului, mai bine mai târziu decât niciodată. Astăzi, 97% din țăranii români nu pot primi bani europeni, pentru că gospodăriile lor sunt prea mici pentru a fi finanțate. Sunt mici, dar sunt multe, reprezentând țesătura social-economică a satelor noastre. Până acum, singura politică a statului român a fost aceea de a le grăbi dispariția. Să comasăm terenuri, ca să producem mai mult și mai ieftin, pentru a fi competitivi! Statele occidentale, și pe urma lor și al nostru, urăsc cifrele mici. Pentru ele, partenerii ideali sunt elefanții de orice soi - industriali sau agricoli. Așa că țăranul nostru, mic proprietar, avea până acum de ales - ori își vindea pământul, ori îl arenda. Să îl țină pentru el și să îl lucreze, pur și simplu, nu renta. Pachetul guvernului Cioloș își propune să îl conecteze pe micul proprietar din satul românesc la rezervorul de bani europeni, să-i faciliteze achiziția de utilaje agricole și să-i înlesnească accesul la credite. E vorba, așadar, de modernizarea și de integrarea în agricultura mileniului trei a milioane de gospodării, pe care alăturarea țării noastre la Uniunea Europeană le-a aruncat în iobăgie.
Nu știu dacă toate aceste măsuri pot sparge monopolul comerțului modern, care peste tot, nu numai în România, a îngenuncheat agricultura tradițională. "Mult și prost" e acum o lozincă globală, la care noi, consumatorii leneși și spălați pe creier, ne raliem inconștienți. Dar dacă această reformă a Guvernului Cioloș îmi va aduce înapoi ciurda copilăriei, jur că mă voi trezi dis de dimineață să o văd cum trece. Nu e vorba doar de agricultură, ci și despre miresme, culori, tihnă și bunăstare patriarhală. Vorbim despre noi și despre un stil de viață care ne-a definit timp de mii de ani. Iar dacă asta vă sună bucolic și paseist, vă urez poftă bună la cocteilul chimic din farfuriile dumneavoastră, preparat în marile ferme, plin de delicii alimentare numite E-uri și superfosfați.