Sincere felicitări pentru activitatea dumneavoastră şi a tuturor colaboratorilor; succes mai departe, pe măsura muncii depuse.
Mă numesc Emilia Dabija, sunt din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, învăţătoare pensionară, care îmi aduc aminte că în copilărie mergeam cu părinţii şi fraţii mei la munca câmpului şi niciodată nu se încuia uşa casei. Se punea un băţ sau mătura în uşă, ca semn că stăpânii nu-s acasă. Acum vremurile s-au schimbat, şi lacătul şi încuietorile de toate felurile nu mai sperie pe răufăcătorii care s-au înmulţit. Mai târziu, când noi, copiii, eram la casele noastre, era o singură cheie mai mare pe care părinţii o puneau într-un loc, ca să fie găsită de cel care avea nevoie când dorea să intre în casă.
Acum oamenii duc în buzunare "gheme" de chei de care au mare grijă, şi tot nu sunt în siguranţă cele încuiate. Sperăm ca în viitor lucrurile să se schimbe în bine şi-n această direcţie...
Am patru copii, opt nepoţi (pe şase i-am crescut eu) şi un strănepot de câteva luni. După ce am ieşit la pensie, am fost solicitată să ajut la creşterea celui mai mic nepot al meu, ca părinţii să poată merge la lucru, în străinătate. Munca mea era de supraveghere şi educare a copilului, pe timpul cât ei lipseau de acasă. Aşa am avut ocazia să plec în Italia, localitatea Forli, regiunea Emilia-Romagna. Am stat cât a fost nevoie, până ce copilul a trecut de 10 anişori. Perioada de adaptare a fost mai grea, deoarece nu ştiam limba italiană, şi mergând pe stradă cu nepotul meu, uneori când auzeam vorbindu-se româneşte, îmi venea să-i prind de mână pe acei oameni. Dar după ce am găsit biserica românească şi pe părintele protopop Mihai David, ardelean de-al nostru, toate problemele s-au schimbat în bine.
La biserică, am găsit români cam din toate colţurile ţării, şi chiar moldoveni de peste Prut. Ba veneau chiar şi italieni, fermecaţi de slujbele noastre ortodoxe. Părintele Mihai David este un bun mobilizator, un bun păstor, un bun patriot. Împreună cu doamna preoteasă, organizau pelerinaje pe la locurile sfinte sau alte activităţi culturale, în cadrul asociaţiei de români "HORA". De fiecare dată, steagul tricolor al României era în fruntea grupului, acolo unde se afla şi părintele. Cel mai de seamă pelerinaj este cel care se organizează la Sfântul Anton de Padova. În fiecare an, la o anumită dată, zeci de autocare cu români care lucrează în Italia, însoţiţi de preoţii lor din parohii, vin în acest loc. Peste tot vezi români îmbrăcaţi în costume populare şi steaguri ale României. Cu toate lucrurile rele care se spun despre ei, românii ţin fruntea sus şi îşi afişează mândria naţională.
Şi la biserică veneau mulţi români îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Am întâlnit aici oameni minunaţi. La solicitarea părintelui, am făcut câteva ore de limba română cu copiii de români, dar cel mai mult am activat în corul bisericii. În biserica Sfinţii Arhangheli "Mihail şi Gavril" se cântă mult cântece bisericeşti, cântece patriotice şi de dor. Vezi în permanenţă lacrimi pe chipul celor mai sensibili şi bucurie pentru că trăiesc clipe de neuitat.
Am constatat că românii nu şi-au uitat graiul, nu şi-au uitat portul popular, tradiţiile populare şi credinţa în Dumnezeu. Nu-i uşor de trăit pe meleaguri străine, dar când e vorba de pâine, nu poţi da înapoi. Am întâlnit oameni minunaţi cărora le duc dorul, am văzut multe lucruri frumoase, dar spun şi scriu în acelaşi timp că dintre toţi şi toate, eu aleg România! Acasă e acasă! Şi nicăieri nu poate fi mai bine ca aici, în ţara mea... Vremurile în care trăim sunt cam tulburi. Eu iubesc liniştea. Îmi plac oamenii, animalele, plantele şi cărţile. Fie ca bunul Dumnezeu să ocrotească această oază de pace în care trăim, departe de zbuciumul lumii.
Multe aş mai avea de spus, dar ca să nu plictisesc, încerc să mă opresc aici, urându-vă dumneavoastră, celor care lucraţi la redactarea acestei reviste dragi nouă, multă sănătate, putere de muncă, spor în toate, fericire, şi Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot, după voia Sa. Aceleaşi urări de bine şi sănătate, fericire şi credinţă le fac tuturor românilor, oriunde s-ar afla, şi să nu uite niciodată de unde au plecat.
Îi mulţumesc Lui Dumnezeu, că mi-a dat puterea şi curajul de a vă scrie aceste rânduri. Cu mult drag şi respect deosebit pentru "Formula AS",
înv. pens. EMILIA DABIJA - Târgu Frumos
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
