BERBEC
Un pas tare, unul moale
Sunteţi foarte focalizaţi pe ceea ce doriţi să obţineţi şi depuneţi multă energie pentru a vă remarca prin ideile şi experienţa dvs. Mulţi dintre dvs. încearcă să plece în străinătate pentru a-şi continua studiile. Toate aceste demersuri vor trebui însă regândite după data de 18, când planeta dvs. guvernatoare, Marte, intră în mişcare retrogradă. Atunci ar putea fi nevoie să vă revizuiţi planurile de călătorie, să aflaţi că aveţi nevoie de mai multe documente. Acesta poate fi un semn că încă nu sunteţi pregătiţi să duceţi planul la îndeplinire. Pe 17 ar fi cazul să fiţi precauţi în relaţiile cu persoanele aflate în poziţii de autoritate. Vă ajută Venus să fiţi cât de cât diplomaţi.
BANI: Abilul comerciant Mercur vă stă la dispoziţie, începând din data de 6, în privinţa negocierii şi semnării unor contracte. Pot apărea mai multe ocazii favorabile de a vă extinde sursele de venituri, mai ales după 20. Dar pe 29 e stop joc, pentru că acelaşi Mercur devine retrograd.
CARIERĂ: În cea mai mare parte a lunii, planetele vă ajută să creşteţi profesional. Nu vă încontraţi însă cu şefii pe 7. După 18 poate fi cazul să reveniţi asupra unui proiect ambiţios.
DRAGOSTE: S-ar putea să fiţi surprins de propriile reacţii, în jurul datei de 10. Venus în semnul dvs. din 6 vă permite însă să reveniţi la un comportament mai egal. Relaţiile de iubire pot trece prin momente de criză începând din data de 18.
SĂNĂTATE: Limfa circulă greu şi labele picioarelor pot fi sensibile.
TAUR
Energie solară
Planeta comunicării, Mercur, intră în semnul dvs. pe 6. Veţi avea mai multă disponibilitate şi plăcere să comunicaţi cu cei din jur. Dar cu o oarecare reţinere totuşi, până pe 19, când Soarele intră în semnul dvs. şi vă infuzează cu o porţie de energie de care aveţi mare nevoie. Mercur intră în mişcare retrogradă pe 29 şi, începând cu această dată, ar fi mai bine să vă ocupaţi de revizuirea modului în care a decurs comunicarea până atunci. S-ar putea ca începând din data de 19 anumite persoane să încerce să vă submineze credibilitatea în ochii celor care vă apreciază cunoaşterea şi înţelepciunea. Ar fi bine să deveniţi prudenţi cu afirmaţiile pe care le faceţi public.
BANI: Iată o lună cu un grad destul de ridicat de risc în privinţa investiţiilor. Mai ales aceia dintre dvs., ale căror afaceri pornite mai demult şchioapătă, ar trebui să fie foarte atenţi în jurul datei de 18, fiindcă Marte retrograd îi poate face pe unii dintre potenţialii dvs. parteneri să se răzgândească. N-ar strica să fiţi pregătiţi cu propuneri care să-i determine să rămână alături de dvs.
CARIERĂ: Rivalii dvs. din umbră sunt foarte activi până pe 19, dar dvs. sunteţi vulnerabili doar în preajma datei de 7. Consolaţi-vă cu ideea că aveţi şi prieteni care vă protejează din umbră.
DRAGOSTE: Nu e vorba că viaţa dvs. emoţională n-ar merge bine dar, din 19, vă veţi da seama unde mai e de lucrat.
SĂNĂTATE: În jurul datei de 7 ar fi bine să evitaţi efortul şi să preveniţi creşterea tensiunii arteriale.
GEMENI
Feriţi-vă de bârfe!
Viaţa dvs, socială este departe de-a fi plictisitoare, tot timpul se întâmplă câte ceva nou sau apare cineva interesant. Legăturile de prietenie prosperă, graţie lui Venus, din 6. Încercaţi să fiţi răbdători cu un prieten care s-ar putea să aibă o criză de autoritate pe 7, pentru că apoi nu vor mai fi motive serioase de tensiune. Feriţi-vă atât să bârfiţi, cât şi să daţi apă la moară celor care vorbesc de rău anumite cunoştinţe comune, pentru că acestea pot afla şi vă pot duşmăni. Viaţa de familie este cu atât mai plăcută, cu cât vă apucaţi, împreună cu ceilalţi membri ai clanului, să duceţi până la capăt anumite planuri care la un moment dat s-au împotmolit.
BANI: Principiul după care ar trebui să vă conduceţi, mai ales din 19, este cel potrivit căruia nimeni n-a murit de câştig puţin. Chibzuiala de acum poate da roade bogate deja de luna viitoare.
CARIERĂ: Folosiţi din plin primele cinci zile ale lunii pentru a consolida relaţiile de prietenie cu şefii dvs. Demonstraţi-le creativitatea dvs., dar mai mult cu fapta decât cu vorba.
DRAGOSTE: Dvs. aveţi de obicei grijă să contracaraţi stările grele ale partenerului cu un strop de umor sau cu o atitudine jucăuşă. Dar cu ambii malefici retrograzi în casa căsătoriilor, aceste instrumente sunt insuficiente. Din 18, e mai bine să luaţi foarte în serios problemele de care se plânge partenerul.
SĂNĂTATE: Vă simţiţi cam încorsetaţi în mişcări, din 6, dar de abia din 29 încolo apar riscuri legate de încheieturile braţelor şi de gât.
RAC
Succese publice
Primele cinci zile ale lunii vă pot aduce un câştig de imagine substanţial, datorat probabil unor prieteni din străinătate sau unor talente creative pe care, până acum, nu v-aţi încumetat să le demonstraţi public. Dacă sunteţi studenţi, vă puteţi convinge profesorii şi colegii cât de buni sunteţi în domeniul pe care îl studiaţi, iar aceste succese nu vor fi date curând uitării. Relaţiile sociale sunt armonioase, mai ales cele cu rudele prin aliaţă sau persoanele de la care simţiţi că aveţi ce învăţa. În anturajul apropiaţilor pot interveni însă neînţelegeri, începând cu data de 29, când Mercur retrograd poate strica această armonie. Includeţi în această atenţionare şi relaţiile cu vecinii, mai ales dacă trebuie să cooperaţi în legătură cu nişte reparaţii.
BANI: Norocul vă poate surâde până pe 5, fie prin faptul că reuşiţi să vă fructificaţi creativitatea într-o manieră lucrativă, fie pentru că aveţi un mic câştig, în joacă.
CARIERĂ: Doar pe data de 7 e posibil să aveţi o dispută de autoritate cu şefii, în rest micul benefic Venus vă asigură bunăvoinţa celor ce ocupă poziţii ierarhice superioare.
DRAGOSTE: În cuplurile stabile, intrarea lui Pluton în mişcare retrogradă, care se petrece pe 19, îl poate determina pe partenerul dvs. să scoată la suprafaţă vechi ranchiune sau gelozii de care nu mai aveţi niciun chef.
SĂNĂTATE: Este o lună în care până pe 17 e bine să vă îngrijiţi meticulos afecţiunile cronice şi ulterior să fiţi pregătiţi să le contracaraţi pe cele acute. Sunt vizate capul, oasele, dinţii şi pielea.
LEU
Mai multă modestie
E adevărat că nevoia de a vă face remarcaţi este parte integrantă a personalităţii dvs. dar, în aprilie s-ar putea să trăiţi şi efectele mai puţin plăcute ale vizibilităţii. Dacă aţi fost critici la adresa unor autorităţi, puteţi experimenta acum reculul acestor afirmaţii, care mai ales după data de 17 ar putea fi usturător. Pentru a preveni asemenea puneri la punct ar fi indicat să fiţi prudenţi şi modeşti în atitudine. Dacă nu sunteţi sigur pe ceva, este mai productiv să vă informaţi înainte, decât să pretindeţi că ştiţi sau să improvizaţi. Tot după 17 ar fi bine să evitaţi să intraţi în competiţie cu cineva tânăr şi ambiţios. În cazul în care călătoriţi, ar trebui să vă dublaţi măsurile de precauţie pe 18 şi să le menţineţi la cote ridicate şi după aceea.
BANI: Aceia dintre dvs. care au ştiut să facă ajustările necesare planurilor pe care le-au pornit cu exces de entuziasm se pot alege cu un câştig mai mare decât au estimat. Cei care n-au vrut să taie din coada vulpii vor avea de pierdut, după 18.
CARIERĂ: Ascensiunea dvs. poate începe pe 6 şi se poate intensifica după 19, dar din 29 începând comunicarea cu şefii se poate deteriora.
DRAGOSTE: Sentimentele contradictorii care caracterizează relaţia dvs. pot culmina, începând cu data de 18, cu nervi şi revoltă pe situaţii din trecut.
SĂNĂTATE: Ar fi bine să recurgeţi la un imunomodulator, pentru că, începând din 19, sistemul dvs. imunitar ar putea să slăbească, din nou.
FECIOARĂ
La braţ cu Jupiter
Pavăza dvs. continuă să fie marele benefic Jupiter, în zodia dvs., care vă protejează în pofida faptului că se găseşte în mişcare retrogradă. Avantajul mişcării retrograde a lui Jupiter pentru dvs. constă în faptul că vă puteţi aduce aminte de anumite cunoştinţe dobândite cândva, pentru care nu aţi avut prea des aplicabilitate practică. Tocmai aceste cunoştinţe însă vă pot fi de folos acum, ba chiar vă pot scoate din anumite încurcături. Poate fi vorba despre cunoaşteri teoretice sau deprinderi. Un fost profesor sau mentor v-ar putea oferi sfaturi sau instrumente practice prin care să optimizaţi proiectele personale.
BANI: Cu preţul unor mici măsuri de prevedere aţi putea face mari progrese în afaceri interesante. Aceste măsuri presupun răbdare cu partenerii de afaceri în jurul datei de 7 (când ar trebui să evitaţi orice mişcare legată de bani) şi vigilenţă faţă de ceea ce vi se propune pe 20, când anumite lucruri s-ar putea să fie departe de ceea ce par.
CARIERĂ: În esenţă, aprilie este o lună lipsită de evenimente semnificative. Aveţi însă grijă să nu vă neglijaţi îndatoririle profesionale, mai ales după 17, pentru că aveţi o sumedenie de urgenţe casnice şi/sau familiale.
DRAGOSTE: În cuplurile stabile, primele cinci zile ale lunii sunt dulci în poveştile de amor. Un gust de cireşe amare se poate face simţit după 18.
SĂNĂTATE: Mai mult ca alţii, veţi putea simţi că reflexele dvs. încetinesc începând cu data de 29.
BALANŢĂ
Merite recunoscute
Poate fără să ştiţi, anumite persoane binevoitoare, posibili foşti profesori sau mentori, se ocupă de interesele dvs. Poate aceştia consideră că puteţi sau meritaţi mai mult şi fac tot posibilul pentru a-i convinge pe alţii de meritele dvs. Dacă în această perioadă cineva doreşte să vă coopteze într-un proiect umanitar, ar fi bine să acceptaţi, chiar dacă asta presupune că trebuie să renunţaţi la anumite distracţii. Pe moment nu veţi vedea un folos concret de pe urma generozităţii dvs., dar rezultatele acestor binefaceri se pot concretiza, chiar dacă nu veţi şti de unde vi se trage, undeva pe la mijlocul lunii mai.
BANI: Veniturile directe nu par să crească în aprilie, în schimb, se anunţă posibilitatea de a face investiţii sau afaceri mai mult decât promiţătoare, începând cu data de 6, când Mercur intră în prospera zodie a Taurului. 15, 17 şi 19 sunt zilele cele mai favorabile pentru tratative şi încheieri de contracte.
CARIERĂ: Şi la acest capitol se fac simţite influenţe pozitive din culise. Aveţi prieteni, dar aceştia se manifestă cu discreţie.
DRAGOSTE: Romantismul pe care-l aduce cu sine Venus intrând în Berbec pe data de 6 poate fi tulburat imediat a doua zi de încă o criză de independenţă a partenerului de cuplu dar, după aceea, lucrurile iau o întorsătură frumoasă.
SĂNĂTATE: Ficatul ar putea funcţiona ceva mai eficient şi, dacă puteţi să-i daţi un imbold după mijlocul lunii, ar fi ideal.
SCORPION
Restricţii emoţionale
Momentul în care planeta dvs. guvernatoare, Marte, intră în mişcare retrogradă, pe 18, vă dă senzaţia că vă suprimă energia, nu în sensul că nu o mai aveţi, ci nu aveţi cum să o manifestaţi. Şi ca şi când acest stres nu ar fi suficient, cea de-a doua planetă care vă guvernează, Pluton, face acelaşi lucru - adică retrogradează - în ziua imediat următoare, adică pe 19. Pluton retrograd vă suprimă spontaneitatea manifestării emoţionale. Nu că v-ar prisosi aşa ceva, dar aveţi în permanenţă nevoie de un ventil, pentru emoţiile dvs. cele atât de intense. Fiţi deci atenţi să nu vă treziţi că faceţi cuiva scandal pentru o greşeală pe care a comis-o cu luni în urmă sau că vă învinovăţiţi pe dvs. pentru lucruri pe care nu le-aţi făcut la timp. Încercaţi să priviţi înapoi fără mânie, cu înţelegerea faptului că oamenii şi situaţiile se văd mai bine dintr-un punct de observaţie mai înalt. Suiţi-vă pe acela, psihologic vorbind, şi nu veţi avea decât de câştigat.
BANI: Nu încercaţi să dregeţi o situaţie veche care merge prost, neglijând-o şi repezindu-vă în una nouă, insuficient testată, căci le puteţi da pe amândouă de gard. Acest risc devine pronunţat începând din 18. Vechile proiecte aflate în desfăşurare n-ar trebui abandonate uşor.
CARIERĂ: Dacă reuşiţi să nu săriţi în sus în jurul datei de 7, vă va veni uşor să sudaţi echipa cu care lucraţi şi să vă evidenţiaţi prin felul în care ştiţi să luaţi iniţiativa.
DRAGOSTE: Puteţi trăi momente de o mare delicateţe sufletească, până pe 5, în timp ce în jurul datei de 20 puteţi fi sfâşiaţi de o pasiune intensă. Dacă doriţi ca lucrurile să aibă un viitor, ar fi bine să evitaţi tehnicile de control sau manipulare.
SĂNĂTATE: Evitaţi eforturile în preajma datei de 7. În restul lunii, sunteţi într-o formă bună.
SĂGETĂTOR
Strâmtoare zodiacală
Pozitivitatea, încrederea, umorul, ba chiar şi viziunea vă sunt puse la încercare la modul cel mai serios, începând cu data de 18, când micul malefic Marte intră în mişcare retrogradă în zodia dvs., unde marele malefic Saturn se găseşte deja şi este, la rândul rău, în mişcare retrogradă. Natura dvs., ca semn de foc vă cere să mergeţi înainte, ceea ce barajul maleficilor retrograzi nu prea permite. Faceţi deci efortul de-a vă duce cu gândul şi atenţia înapoi, pentru a vă scruta atât alegerile profesionale şi seriozitatea cu care v-aţi însuşit cunoştinţele şi le-aţi aprofundat (Saturn), cât şi modul în care aţi luat decizii (Marte). Vor fi situaţii şi persoane care să vă servească drept oglinzi pentru ceea ce aţi putea face mai bine, pe viitor. E interesant că dvs., care nu sunteţi prea legaţi de familie, simţiţi că de aici vă vine sprijinul afectiv, cel puţin în primele cinci zile ale lunii.
BANI: Tot aceia dintre dvs. care s-au uitat cu atenţie în trecut au găsit formulele cele mai potrivite pentru a-şi spori veniturile directe. Ceilalţi s-ar putea vedea obligaţi să facă ajustări, începând din 19.
CARIERĂ: Către sfârşitul acestei luni se va vedea cu cât realism şi spirit practic aţi pus în practică ideile şefilor. Dacă după 18 nu vi se cere să schimbaţi mare lucru, înseamnă că aţi făcut bine.
DRAGOSTE: E uşor de înţeles că având ambii malefici pe cap, nu vă arde de dragoste, de abia vă stăpâniţi nervii.
SĂNĂTATE: Din 6 şi până pe 28 sunteţi bine şi vioi, dar din 29 e cazul să vă menajaţi gâtul şi umerii.
CAPRICORN
Nu vă izolaţi!
Este posibil să fiţi apăsaţi de vechi temeri şi în loc să căutaţi să ieşiţi din aceste stări sumbre care vin din traume petrecute în trecut, preferaţi să vă izolaţi de lume, ceea ce nu vă face tocmai bine. Această retragere şi închistare e urmarea lui Saturn retrograd în Săgetător. În momentul în care Marte, tot în Săgetător, intră la rândul său în mişcare retrogradă, pe 18, frustrările dvs. se pot adânci, deoarece o parte vrea să rămână pe loc, să se închisteze (Saturn) în timp ce cealaltă vrea să acţioneze, indiferent de consecinţe (Marte). Confruntările cu ceilalţi nu vă sunt însă de niciun folos şi nu fac decât să creeze sau să alimenteze duşmănii. Util v-ar fi în schimb un ghid spiritual, un duhovnic sau un terapeut în care să aveţi încredere. În felul acesta, veţi putea ieşi câştigaţi şi chiar întăriţi în urma acestei perioade solicitante.
BANI: Câştigaţi suficient în urma prestigiului dvs. pentru a nu trebui să forţaţi nota, începând din 19, pentru a beneficia de resurse suplimentare. Mai bine aveţi încredere că ce-i al dvs. e pus deoparte.
CARIERĂ: Între 12 şi 15 n-ar strica să le cereţi sfatul celor din familie. Se poate ca cei de-acasă să vă ajute să găsiţi soluţia prin care să-i contracaraţi pe cei care încearcă să vă pună beţe-n roate.
DRAGOSTE: Primăvara îşi spune cuvântul începând din 6 şi se pare că aveţi de ales, pentru că vorbim de Mercur, care vă prezintă mai multe variante.
SĂNĂTATE: Oasele scârţâie şi zona capului este şi ea afectată de probleme, mai ales după 17.
VĂRSĂTOR
La taifas
Vă simţiţi bine în compania amicilor, dar în jurul datei de 7 s-ar putea să vă lăsaţi antrenaţi în nişte acţiuni năstruşnice, care se pot lăsa cu urmări neprevăzute şi nu dintre cele plăcute. Şi la volan e bine să fiţi cât se poate de prudenţi nu doar pe 7, ci şi pe 20 şi 23. În rest, viaţa dvs. socială se anunţă plăcută şi stimulatoare. Şi cu cei din familie vă e drag să comunicaţi, începând din 6, în special discuţiile cu cei mai tineri membri ai familiei vă pot amuza şi destinde. Din 19 încolo veţi prefera însă să staţi de vorbă cu oamenii mari. De reparaţii prin casă vă puteţi apuca după data de 29.
BANI: Cel mai bine ar fi să vă rezolvaţi problemele legate de bani până pe data de 5.
CARIERĂ: Văzând că nu prea au spor încercând să vă denigreze, inamicii dvs. ascunşi mai fac o încercare şi se mobilizează începând din 19, dar nu pot reuşi decât dacă dvs. faceţi greşeli, ceea ce e puţin probabil.
DRAGOSTE: Vi se pare mai interesant să flirtaţi cu unele dintre numeroasele persoane noi, care ar putea intra în viaţa dvs. acum, prin intermediul amicilor sau în deplasările dvs. cotidiene, decât să vă angajaţi într-o relaţie. S-ar putea să vă încânte ambiguitatea pe care o păstraţi jucând, pe rând, cartea amiciţiei şi pe cea a seducţiei.
SĂNĂTATE: Sistemul dvs. imunitar ar putea avea nevoie de întăriri, după 18.
PEŞTI
Chef de vorbă
Prezenţa micului benefic Venus în semnul dvs., până pe 5, vă ajută să vă destindeţi şi să vă reveniţi, poate complet, în urma eclipsei din zodia dvs. de luna trecută. Din 6 începând, ieşirile şi discuţiile cu amicii sunt instructive şi se pare că aveţi cu cine sta de vorbă despre subiectele care vă interesează. Lucrurile se schimbă întrucâtva după 18, când conversaţiile pot deveni pe de o parte mai serioase, mai creative, dar pot să apară şi opinii diverse, originale, pe care le percepeţi, pentru o vreme, ca fiind stimulative. Dar din 29, când planeta comunicării, Mercur, intră în mişcare retrogradă, simţiţi fie că interlocutorii dvs. se repetă, fie vă plictisiţi, fie încep să apară certuri.
BANI: Dacă treceţi cu bine de impulsurile de-a face ceva excentric, pe 7 şi pe 10, Venus, patroana banilor, vă poate ajuta să găsiţi noi surse de venit.
CARIERĂ: Luaţi-i pe şefi aşa cum sunt şi nu vă pierdeţi nervii şi răbdarea, mai ales în jurul datei de 18, când ambii malefici, Marte şi Saturn, vor fi în mişcare retrogradă, în casa carierei. Încercaţi să nu luaţi nimic personal şi veţi avea de câştigat, pe termen lung, ceea ce nu se va întâmpla, dacă abandonaţi acum.
DRAGOSTE: Sunteţi drăgăstoşi în cuplu, mai ales până pe 5, sub influenţa romanticei Venus, ceea ce-i dă partenerului dvs. energia necesară să aibă în continuare răbdare cu dvs.
SĂNĂTATE: Puteţi avea tot felul de simptome, în jurul datei de 10, care nu trebuie însă să vă îngrijoreze.