Sincere felicitări pentru activitatea dumneavoastră și a tuturor colaboratorilor; succes mai departe, pe măsura muncii depuse.
Mă numesc Emilia Dabija, sunt din Târgu Frumos, județul Iași, învățătoare pensionară, care îmi aduc aminte că în copilărie mergeam cu părinții și frații mei la munca câmpului și niciodată nu se încuia ușa casei. Se punea un băț sau mătura în ușă, ca semn că stăpânii nu-s acasă. Acum vremurile s-au schimbat, și lacătul și încuietorile de toate felurile nu mai sperie pe răufăcătorii care s-au înmulțit. Mai târziu, când noi, copiii, eram la casele noastre, era o singură cheie mai mare pe care părinții o puneau într-un loc, ca să fie găsită de cel care avea nevoie când dorea să intre în casă.
Acum oamenii duc în buzunare "gheme" de chei de care au mare grijă, și tot nu sunt în siguranță cele încuiate. Sperăm ca în viitor lucrurile să se schimbe în bine și-n această direcție...
Am patru copii, opt nepoți (pe șase i-am crescut eu) și un strănepot de câteva luni. După ce am ieșit la pensie, am fost solicitată să ajut la creșterea celui mai mic nepot al meu, ca părinții să poată merge la lucru, în străinătate. Munca mea era de supraveghere și educare a copilului, pe timpul cât ei lipseau de acasă. Așa am avut ocazia să plec în Italia, localitatea Forli, regiunea Emilia-Romagna. Am stat cât a fost nevoie, până ce copilul a trecut de 10 anișori. Perioada de adaptare a fost mai grea, deoarece nu știam limba italiană, și mergând pe stradă cu nepotul meu, uneori când auzeam vorbindu-se românește, îmi venea să-i prind de mână pe acei oameni. Dar după ce am găsit biserica românească și pe părintele protopop Mihai David, ardelean de-al nostru, toate problemele s-au schimbat în bine.
La biserică, am găsit români cam din toate colțurile țării, și chiar moldoveni de peste Prut. Ba veneau chiar și italieni, fermecați de slujbele noastre ortodoxe. Părintele Mihai David este un bun mobilizator, un bun păstor, un bun patriot. Împreună cu doamna preoteasă, organizau pelerinaje pe la locurile sfinte sau alte activități culturale, în cadrul asociației de români "HORA". De fiecare dată, steagul tricolor al României era în fruntea grupului, acolo unde se afla și părintele. Cel mai de seamă pelerinaj este cel care se organizează la Sfântul Anton de Padova. În fiecare an, la o anumită dată, zeci de autocare cu români care lucrează în Italia, însoțiți de preoții lor din parohii, vin în acest loc. Peste tot vezi români îmbrăcați în costume populare și steaguri ale României. Cu toate lucrurile rele care se spun despre ei, românii țin fruntea sus și își afișează mândria națională.
Și la biserică veneau mulți români îmbrăcați în costume tradiționale. Am întâlnit aici oameni minunați. La solicitarea părintelui, am făcut câteva ore de limba română cu copiii de români, dar cel mai mult am activat în corul bisericii. În biserica Sfinții Arhangheli "Mihail și Gavril" se cântă mult cântece bisericești, cântece patriotice și de dor. Vezi în permanență lacrimi pe chipul celor mai sensibili și bucurie pentru că trăiesc clipe de neuitat.
Am constatat că românii nu și-au uitat graiul, nu și-au uitat portul popular, tradițiile populare și credința în Dumnezeu. Nu-i ușor de trăit pe meleaguri străine, dar când e vorba de pâine, nu poți da înapoi. Am întâlnit oameni minunați cărora le duc dorul, am văzut multe lucruri frumoase, dar spun și scriu în același timp că dintre toți și toate, eu aleg România! Acasă e acasă! Și nicăieri nu poate fi mai bine ca aici, în țara mea... Vremurile în care trăim sunt cam tulburi. Eu iubesc liniștea. Îmi plac oamenii, animalele, plantele și cărțile. Fie ca bunul Dumnezeu să ocrotească această oază de pace în care trăim, departe de zbuciumul lumii.
Multe aș mai avea de spus, dar ca să nu plictisesc, încerc să mă opresc aici, urându-vă dumneavoastră, celor care lucrați la redactarea acestei reviste dragi nouă, multă sănătate, putere de muncă, spor în toate, fericire, și Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot, după voia Sa. Aceleași urări de bine și sănătate, fericire și credință le fac tuturor românilor, oriunde s-ar afla, și să nu uite niciodată de unde au plecat.
Îi mulțumesc Lui Dumnezeu, că mi-a dat puterea și curajul de a vă scrie aceste rânduri. Cu mult drag și respect deosebit pentru "Formula AS",
înv. pens. EMILIA DABIJA - Târgu Frumos