Numele profesorului Ioan Iţco e cunoscut, azi, în toată partea de nord a Moldovei, datorită contribuţiilor sale la dezvoltarea turismului bucovinean. Încă din vremurile de "dinainte", el a fost unul din cei mai "liberali" directori ai BTT (Biroul de Turism pentru Tineret). Complexurile turistice de la Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, patronate de el, au fost adevărate "oaze de fericire" ale copilăriei mele, de-o frumuseţe ce putea rivaliza cu mari parcuri turistice occidentale. Preţuit şi iubit de oameni pentru strădania lui, a rămas în domeniul turismului şi după 1989, bătându-se pentru cauza Bucovinei, prin publicaţii şi cărţi de specialitate, ca director de hotel, de agenţie turistică şi preşedinte al Asociaţiei Patronale "ALTUR-Bucovina", înfiinţând la Câmpulung, primul institut privat de Învăţământ şi Cercetare în Turism din România, care îi poartă numele. În ultimii ani, şi-a dedicat existenţa sprijinirii micilor întreprinzători din turismul rural, ajutându-i să-şi pună pe picioare "afaceri în ograda lor". Zeci de pensiuni din şapte judeţe ale nordului ţării îi datorează astăzi fiinţarea şi prosperitatea. Nici că se putea un om care să cunoască mai bine, "la pas", situaţia "micului turism românesc".
Fiecare bucovinean cu o casă frumoasă ar trebui să câştige bani din turism
- Domnule Ioan Iţco, circulă poveşti incredibile pe seama dvs. Se spune, de pildă, că mergeţi aproape din ogradă în ogradă, pentru a-i sfătui pe ţăranii bucovineni cum să-şi folosească casele, spre a le introduce în circuitul turistic. Cât de greu se realizează un asemenea proiect?
- Dacă citeşti pe diagonală legea, sau dacă te uiţi puţin pe net, pare destul de simplu. Mai ales că aici, la noi, oamenii sunt foarte gospodari - din mândrie, toţi îşi fac case mari, adevărate vile. Mulţi tineri pleacă în străinătate, iar bătrânii se retrag în bucătăria de vară, astfel că întreaga casă rămâne goală. Opinia mea e că fiecare astfel de casă din satele astea de munte ar trebui să primească turişti. Bucovinenii noştri au case, au animale, pământ, dar n-au bani. Din păcate, ei sunt nepricepuţi. Vezi câte o băbuţă în vârful muntelui, la Dorna Cândreni, care stă singură într-o mândreţe de casă, într-o zonă turistică superbă. Vrea şi ea să închirieze câteva camere, căci vede că-i plin de turişti care-i tot bat la poartă. Ce-ar fi aşa mare lucru? Ar trebui să meargă undeva la primărie, şi un funcţionar să o informeze, s-o ajute. Or, nu-i aşa simplu. Legislaţia e foarte încâlcită. Cei de pe plan local nu mai au nicio autoritate. Băbuţa aceasta, care abia citeşte cu cinci ochelari, trebuie să-şi facă singură toată documentaţia, pe care să o ducă la Bucureşti, la Autoritatea Naţională pentru Turism. Un dosar mare şi stufos, cu o mulţime de autorizaţii şi avize sanitare, sanitar-veterinare, de la pompieri, de la Mediu, schiţe şi documentaţii tehnice privind construcţia etc. Un parcurs anevoios şi pe alocuri absurd, care necesită mult timp. Fiindcă dacă tu, ţăran dintr-un cătun de munte, ai patru camere în casa ta, pe care vrei să le dai în "sistem", trebuie să urmezi aceleaşi etape ca un hotel de cinci stele din mijlocul Bucureştiului. Legislaţia e proastă şi foarte schimbătoare de la an la an, cârpită artificial după legile europene, fără să se ţină cont deloc de specificul locurilor şi al oamenilor de aici.
- Care ar fi, practic, paşii pe care trebuie să îi parcurgă un om ce vrea să-şi întrebuinţeze casa pentru turism?
- Prin noul Ordin nr. 65, emis în iunie 2013, ministerul şi-a retras din teritoriu toţi reprezentanţii de autorizare în turism. Practic, acum statul nu mai sprijină, ci doar controlează. Toate documentele le trimiţi "la centru" şi apoi aştepţi. De pildă, lumea nu ştie că, pentru avizul de la pompieri, trebuie să întocmeşti un "scenariu de foc" al propriei case, care până la urmă te duce la 3500-4000 de lei. Chiar dacă n-ai decât patru camere de închiriat, e obligatoriu. Cum să-şi permită asta o bătrână de prin satele astea? Dar dacă nu ţi-l iei, după aceea vei fi amendat cu 5000 de lei. Pe de altă parte, unii oameni şi-au renovat structura de primire turistică, pentru a trece la o clasificare superioară, pe care n-au primit-o, fiindcă, punând faianţă sau lambriu, au micşorat suprafaţa încăperii cu... 2 centimetri. Nu contest, bieţii oameni ar trebui să ştie toate astea, dar rigorile sunt, deseori, duse la extrem. Eu încerc să îi mai învăţ, îi ajut să strângă documentaţia, fac eu toată umblătura asta în locul lor. Dar nu e normal să fie lăsaţi aşa. Pe urmă, după ce adună documentaţia, o trimit la Bucureşti, de parcă ar trimite-o "în eter", aşteptând să primească un răspuns. Uneori, durează aproape un an de zile de când casa ta e gata să primească turiştii - "la cheie", cum se zice - şi până ce primeşti autorizaţia, certificatul de clasificare. Termenul legal este de maximum 60 de zile de la trimiterea documentaţiei, dar acesta foarte rar se respectă. Lumea trebuie să fie atentă la toate detaliile astea, fiindcă nici de pe internet nu le poţi afla prea clar. Turismul, care ar trebui să fie o prioritate a României, e mereu "pasat" între ministere şi neglijat, parcă a ajuns chiar ultima roată la căruţa ţării ăsteia.
Hămeseala statului este incredibilă!
- Să presupunem că omul a obţinut în cele din urmă această clasificare a casei. Se poate spune că de acum înainte va putea să pornească mica lui afacere de turism?
- Aşa ar fi firesc. Aşa ar trebui. Mai ales aici, unde am avut norocul să ne pomenim într-una din cele mai frumoase şi ecologice regiuni turistice ale Europei. Oamenii nici nu-şi dau încă seama ce comoară au în faţa ferestrelor. Istorie, natură, privelişti!... Străinii sunt înnebuniţi după turismul rural, asta caută, să stea în case ţărăneşti, împreună cu oamenii locului, în mediul lor. Asta e tendinţa mondială astăzi în turism. În mod normal, fiecare casă care îndeplineşte condiţiile pentru clasificare ar trebui să poată să aibă profit imediat. Problema e că, imediat după aceea, în loc să te susţină, statul nu face altceva decât să vină peste tine şi să te controleze şi amendeze. Dar c-o violenţă şi-o hămeseală incredibile, năpustindu-se asupra bieţilor oameni. Uitaţi-vă, nu demult, o bătrână din Suceviţa şi-a pus şi ea două camere spre închiriere, în casa ei. Au venit de la Apele Române şi-au amendat-o cu 70.000 de lei fiindcă n-avea apometru la... fântână! Fântâna ei din curte, cu apă proaspătă, din care le aducea o carafă de apă, în cameră, turiştilor. Abia primise autorizaţie. Şi la dosar nu i s-a cerut aşa ceva. Totuşi, bătrânei i-au făcut dosar penal, domnule! I s-a zis că a folosit apă "în interes comercial", că subsolul aparţine statului. E absurd! Şi dacă avea apometru, cum poţi contoriza câtă apă a folosit pentru gospodărie şi câtă pentru turişti? Doar din apa aia bea şi calul, bea şi vaca, udă şi grădina... Turiştii probabil că nu folosesc nici 10%. Îmi zicea biata femeie: "Nici dacă-mi vând casa nu pot plăti amenda asta!..." Am adus televiziunea, am protestat, până la urmă, i-au mai scăzut amenda. Dar e ilogic. Alte cazuri au fost la Suceviţa, Moldoviţa, Mânăstirea Humorului sau Ceahlău-Neamţ, de pensiuni cu una-două margarete, ale unor ţărani pensionari, care au primit amenzi de 8000 de lei, fiindcă nu aveau casă de marcat. Abia porniseră activitatea, aveau chitanţier cu toate datele firmei. Practic, funcţionau legal. Sau acum, de Anul Nou, zece ore au stat cei de la finanţe pe capul unui gospodar din Câmpulung, doar-doar i-or găsi ceva. Se făcuse miezul nopţii de Revelion, omul avea turiştii la masă şi nu-i putea servi fiindcă trebuia să stea cu inspectorii. Până la urmă, l-au amendat cu 8000 de lei, pentru că n-a putut să le arate o foaie cu "procesul de fabricaţie" al zacuştii din legumele proprii. Mi se pare că, uneori, se ajunge chiar până la abuz. Eu îi cunosc personal pe aceşti oameni care au fost "jupuiţi" de stat. Sunt gospodari cinstiţi, serioşi, nici nu concep să nu-şi plătească dările. Au condiţii impecabile în pensiuni - le-am văzut -, îndeplinesc toate normele clasificării. Dar, efectiv, li se caută nod în papură. Plus că amenzile astea sunt prea mari! Nu există nicio diferenţiere între o căsuţă bătrânească şi un mare hotel cu 100-200 de locuri. Se amendează "unitatea de turism", fără a se stabili cuantumuri sau nuanţe. De aceea, cel mai mult are de suferit micul turism, şi oamenii se descurajează tot mai mult.
"Legislaţia trebuie schimbată!"
- Mi-e mai mult decât limpede: legislaţia trebuie schimbată. Acreditarea şi verificarea pensiunilor să nu se mai facă de minister, ci pe plan local. Clar! Căci cine să ştie mai bine situaţia caselor dintr-o localitate, decât primăria, oamenii locului, care se cunosc între ei? Ai o casă şi vrei să dai două camere pentru turism? Bine. Vine cineva de la primărie să vadă ce ai acolo. Eu, primăria, te autorizez. Să nu mai meargă omul cu catastiful până la Bucureşti. Ministerul să vină în control, asta da. Şi răspund cei de pe plan local, care au dat certificatul. În fiecare comună e un pompier, un doctor veterinar şi uman. Totul ar trebui să se întâmple repede şi simplu. Decât să jupoaie oamenii, ministerul ar trebui mai degrabă să se ocupe să facă contracte, să aducă turişti în zonă. Să refacă drumurile astea spre Ardeal şi Maramureş, care sunt praf. În condiţiile acestea, singura soluţie este asocierea. Eu acum vreau să înfiinţez o mare asociaţie de turism, care să cuprindă tot nordul Moldovei şi al Ardealului. Ne mobilizăm, împreună cu primăriile, administraţiile locale, să încercăm să schimbăm ceva, să protejăm oamenii. Vom face adrese spre Guvern, Preşedinţia României, dar de data asta, în numele a opt regiuni turistice, printre care: Bucovina, Neamţ, Harghita, Maramureş, plus Cernăuţiul. Să se schimbe legislaţia. Să se facă drumuri. Să sprijine oamenii. Să nu ne mai jupoaie. Doar aşa, împreună, putem schimba ceva. Dacă suntem uniţi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
