Numele profesorului Ioan Ițco e cunoscut, azi, în toată partea de nord a Moldovei, datorită contribuțiilor sale la dezvoltarea turismului bucovinean. Încă din vremurile de "dinainte", el a fost unul din cei mai "liberali" directori ai BTT (Biroul de Turism pentru Tineret). Complexurile turistice de la Câmpulung Moldovenesc și Suceava, patronate de el, au fost adevărate "oaze de fericire" ale copilăriei mele, de-o frumusețe ce putea rivaliza cu mari parcuri turistice occidentale. Prețuit și iubit de oameni pentru strădania lui, a rămas în domeniul turismului și după 1989, bătându-se pentru cauza Bucovinei, prin publicații și cărți de specialitate, ca director de hotel, de agenție turistică și președinte al Asociației Patronale "ALTUR-Bucovina", înființând la Câmpulung, primul institut privat de Învățământ și Cercetare în Turism din România, care îi poartă numele. În ultimii ani, și-a dedicat existența sprijinirii micilor întreprinzători din turismul rural, ajutându-i să-și pună pe picioare "afaceri în ograda lor". Zeci de pensiuni din șapte județe ale nordului țării îi datorează astăzi ființarea și prosperitatea. Nici că se putea un om care să cunoască mai bine, "la pas", situația "micului turism românesc".
Fiecare bucovinean cu o casă frumoasă ar trebui să câștige bani din turism
- Domnule Ioan Ițco, circulă povești incredibile pe seama dvs. Se spune, de pildă, că mergeți aproape din ogradă în ogradă, pentru a-i sfătui pe țăranii bucovineni cum să-și folosească casele, spre a le introduce în circuitul turistic. Cât de greu se realizează un asemenea proiect?
- Dacă citești pe diagonală legea, sau dacă te uiți puțin pe net, pare destul de simplu. Mai ales că aici, la noi, oamenii sunt foarte gospodari - din mândrie, toți își fac case mari, adevărate vile. Mulți tineri pleacă în străinătate, iar bătrânii se retrag în bucătăria de vară, astfel că întreaga casă rămâne goală. Opinia mea e că fiecare astfel de casă din satele astea de munte ar trebui să primească turiști. Bucovinenii noștri au case, au animale, pământ, dar n-au bani. Din păcate, ei sunt nepricepuți. Vezi câte o băbuță în vârful muntelui, la Dorna Cândreni, care stă singură într-o mândrețe de casă, într-o zonă turistică superbă. Vrea și ea să închirieze câteva camere, căci vede că-i plin de turiști care-i tot bat la poartă. Ce-ar fi așa mare lucru? Ar trebui să meargă undeva la primărie, și un funcționar să o informeze, s-o ajute. Or, nu-i așa simplu. Legislația e foarte încâlcită. Cei de pe plan local nu mai au nicio autoritate. Băbuța aceasta, care abia citește cu cinci ochelari, trebuie să-și facă singură toată documentația, pe care să o ducă la București, la Autoritatea Națională pentru Turism. Un dosar mare și stufos, cu o mulțime de autorizații și avize sanitare, sanitar-veterinare, de la pompieri, de la Mediu, schițe și documentații tehnice privind construcția etc. Un parcurs anevoios și pe alocuri absurd, care necesită mult timp. Fiindcă dacă tu, țăran dintr-un cătun de munte, ai patru camere în casa ta, pe care vrei să le dai în "sistem", trebuie să urmezi aceleași etape ca un hotel de cinci stele din mijlocul Bucureștiului. Legislația e proastă și foarte schimbătoare de la an la an, cârpită artificial după legile europene, fără să se țină cont deloc de specificul locurilor și al oamenilor de aici.
- Care ar fi, practic, pașii pe care trebuie să îi parcurgă un om ce vrea să-și întrebuințeze casa pentru turism?
- Prin noul Ordin nr. 65, emis în iunie 2013, ministerul și-a retras din teritoriu toți reprezentanții de autorizare în turism. Practic, acum statul nu mai sprijină, ci doar controlează. Toate documentele le trimiți "la centru" și apoi aștepți. De pildă, lumea nu știe că, pentru avizul de la pompieri, trebuie să întocmești un "scenariu de foc" al propriei case, care până la urmă te duce la 3500-4000 de lei. Chiar dacă n-ai decât patru camere de închiriat, e obligatoriu. Cum să-și permită asta o bătrână de prin satele astea? Dar dacă nu ți-l iei, după aceea vei fi amendat cu 5000 de lei. Pe de altă parte, unii oameni și-au renovat structura de primire turistică, pentru a trece la o clasificare superioară, pe care n-au primit-o, fiindcă, punând faianță sau lambriu, au micșorat suprafața încăperii cu... 2 centimetri. Nu contest, bieții oameni ar trebui să știe toate astea, dar rigorile sunt, deseori, duse la extrem. Eu încerc să îi mai învăț, îi ajut să strângă documentația, fac eu toată umblătura asta în locul lor. Dar nu e normal să fie lăsați așa. Pe urmă, după ce adună documentația, o trimit la București, de parcă ar trimite-o "în eter", așteptând să primească un răspuns. Uneori, durează aproape un an de zile de când casa ta e gata să primească turiștii - "la cheie", cum se zice - și până ce primești autorizația, certificatul de clasificare. Termenul legal este de maximum 60 de zile de la trimiterea documentației, dar acesta foarte rar se respectă. Lumea trebuie să fie atentă la toate detaliile astea, fiindcă nici de pe internet nu le poți afla prea clar. Turismul, care ar trebui să fie o prioritate a României, e mereu "pasat" între ministere și neglijat, parcă a ajuns chiar ultima roată la căruța țării ăsteia.
Hămeseala statului este incredibilă!
- Să presupunem că omul a obținut în cele din urmă această clasificare a casei. Se poate spune că de acum înainte va putea să pornească mica lui afacere de turism?
- Așa ar fi firesc. Așa ar trebui. Mai ales aici, unde am avut norocul să ne pomenim într-una din cele mai frumoase și ecologice regiuni turistice ale Europei. Oamenii nici nu-și dau încă seama ce comoară au în fața ferestrelor. Istorie, natură, priveliști!... Străinii sunt înnebuniți după turismul rural, asta caută, să stea în case țărănești, împreună cu oamenii locului, în mediul lor. Asta e tendința mondială astăzi în turism. În mod normal, fiecare casă care îndeplinește condițiile pentru clasificare ar trebui să poată să aibă profit imediat. Problema e că, imediat după aceea, în loc să te susțină, statul nu face altceva decât să vină peste tine și să te controleze și amendeze. Dar c-o violență și-o hămeseală incredibile, năpustindu-se asupra bieților oameni. Uitați-vă, nu demult, o bătrână din Sucevița și-a pus și ea două camere spre închiriere, în casa ei. Au venit de la Apele Române și-au amendat-o cu 70.000 de lei fiindcă n-avea apometru la... fântână! Fântâna ei din curte, cu apă proaspătă, din care le aducea o carafă de apă, în cameră, turiștilor. Abia primise autorizație. Și la dosar nu i s-a cerut așa ceva. Totuși, bătrânei i-au făcut dosar penal, domnule! I s-a zis că a folosit apă "în interes comercial", că subsolul aparține statului. E absurd! Și dacă avea apometru, cum poți contoriza câtă apă a folosit pentru gospodărie și câtă pentru turiști? Doar din apa aia bea și calul, bea și vaca, udă și grădina... Turiștii probabil că nu folosesc nici 10%. Îmi zicea biata femeie: "Nici dacă-mi vând casa nu pot plăti amenda asta!..." Am adus televiziunea, am protestat, până la urmă, i-au mai scăzut amenda. Dar e ilogic. Alte cazuri au fost la Sucevița, Moldovița, Mânăstirea Humorului sau Ceahlău-Neamț, de pensiuni cu una-două margarete, ale unor țărani pensionari, care au primit amenzi de 8000 de lei, fiindcă nu aveau casă de marcat. Abia porniseră activitatea, aveau chitanțier cu toate datele firmei. Practic, funcționau legal. Sau acum, de Anul Nou, zece ore au stat cei de la finanțe pe capul unui gospodar din Câmpulung, doar-doar i-or găsi ceva. Se făcuse miezul nopții de Revelion, omul avea turiștii la masă și nu-i putea servi fiindcă trebuia să stea cu inspectorii. Până la urmă, l-au amendat cu 8000 de lei, pentru că n-a putut să le arate o foaie cu "procesul de fabricație" al zacuștii din legumele proprii. Mi se pare că, uneori, se ajunge chiar până la abuz. Eu îi cunosc personal pe acești oameni care au fost "jupuiți" de stat. Sunt gospodari cinstiți, serioși, nici nu concep să nu-și plătească dările. Au condiții impecabile în pensiuni - le-am văzut -, îndeplinesc toate normele clasificării. Dar, efectiv, li se caută nod în papură. Plus că amenzile astea sunt prea mari! Nu există nicio diferențiere între o căsuță bătrânească și un mare hotel cu 100-200 de locuri. Se amendează "unitatea de turism", fără a se stabili cuantumuri sau nuanțe. De aceea, cel mai mult are de suferit micul turism, și oamenii se descurajează tot mai mult.
"Legislația trebuie schimbată!"
- Ce soluții există? Cum credeți că se pot apăra oamenii?
- Mi-e mai mult decât limpede: legislația trebuie schimbată. Acreditarea și verificarea pensiunilor să nu se mai facă de minister, ci pe plan local. Clar! Căci cine să știe mai bine situația caselor dintr-o localitate, decât primăria, oamenii locului, care se cunosc între ei? Ai o casă și vrei să dai două camere pentru turism? Bine. Vine cineva de la primărie să vadă ce ai acolo. Eu, primăria, te autorizez. Să nu mai meargă omul cu catastiful până la București. Ministerul să vină în control, asta da. Și răspund cei de pe plan local, care au dat certificatul. În fiecare comună e un pompier, un doctor veterinar și uman. Totul ar trebui să se întâmple repede și simplu. Decât să jupoaie oamenii, ministerul ar trebui mai degrabă să se ocupe să facă contracte, să aducă turiști în zonă. Să refacă drumurile astea spre Ardeal și Maramureș, care sunt praf. În condițiile acestea, singura soluție este asocierea. Eu acum vreau să înființez o mare asociație de turism, care să cuprindă tot nordul Moldovei și al Ardealului. Ne mobilizăm, împreună cu primăriile, administrațiile locale, să încercăm să schimbăm ceva, să protejăm oamenii. Vom face adrese spre Guvern, Președinția României, dar de data asta, în numele a opt regiuni turistice, printre care: Bucovina, Neamț, Harghita, Maramureș, plus Cernăuțiul. Să se schimbe legislația. Să se facă drumuri. Să sprijine oamenii. Să nu ne mai jupoaie. Doar așa, împreună, putem schimba ceva. Dacă suntem uniți.