Curele de primăvară cu primele plante verzi răsărite pe pajişti şi prin păduri aduc mari beneficii sănătăţii. Pline de clorofilă, de vitamine şi minerale, ele primenesc sângele, tonifică şi revigorează organismul, îndepărtând astenia de primăvară. Campioane ale acestei revigorări sunt: urzica, ştevia, măcrişul, leurda şi păpădia. Cura de primăvară se poate prelungi pe o perioadă mai lungă de timp, dacă aceste plante sunt transformate în preparate farmaceutice.
În paginile care urmează, vă întâlniţi cu Urzica, despre care se poate spune, în egală măsură, că este aliment, dar şi medicament. Eu voi prezenta reţete farmaceutice ce se pot prepara din urzică, însoţite de indicaţii terapeutice.
Descrierea plantei
Ai zice că vrea să se apere de tot ce o înconjoară, cu ţepii ei. Ustură, miroase urât, vâră ace în piele când o atingi. De ce o fi pus Creatorul atâta "urgie" în ea? Răspunsul e simplu: fără ţepii care o apără, oamenii şi animalele ar fi făcut-o să dispară demult, aruncându-se, primăvara, asupra ei. Dispreţuită pentru înfăţişarea sa extrem de modestă, şi fiindcă o calci în picioare pe margini de drum, când e vorba de sănătate, urzica este o adevărată binecuvântare lăsată de Dumnezeu pe pământ.
Numele plantei vine din limba latină: urtica (de la urere) care înseamnă a arde, a ustura. Din aceeaşi rădăcină provine şi "urticaria", senzaţia neplăcută de arsură, usturime, însoţită de apariţia de vezicule la nivelul pielii. Este o plantă legată de aşezările omeneşti sau de locuri în care a intervenit activitatea umană (pe lângă case, garduri, magazii, în locuri gunoite, în special pe lângă stâne, mai ales în locuri cu azot în exces). Creşte, de asemenea, pe malul apelor şi în tăieturi de pădure. Nu are cerinţe deosebite faţă de lumină, fiind răspândită în întreaga ţară, din zona de câmpie şi până în zona alpină.
Urzica vie e soră cu urzica moartă (Lamium album), care, aşa cum spune şi numele, nu înţeapă, neavând perişorii care provoacă urticaria. Florile ei sunt de culoare albă şi este mai puţin folosită în terapia medicală.
Recoltare şi uscare
De la urzică se folosesc în scopuri alimentare frunzele. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele (Folium urticae), rădăcinile (Radix urticae) şi seminţele (Semen urticae). Pentru consumul alimentar, frunzele se recoltează primăvara, devreme, când nu au ajuns la maturitatea deplină. Pentru a obţine preparate farmaceutice, se recomandă recoltarea frunzelor ceva mai târziu, începând cu sfârşitul lunii mai. Pentru a avea materie primă de calitate trebuie neapărat să recoltăm urzicile singuri. Ca să preveniţi urzicarea, recoltarea frunzelor se va face cu mâna înfăşurată într-o cârpă sau mănuşă groasă. Uscarea se face la umbră, în strat subţire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, în spaţii aerisite şi bine ventilate (poduri, verande, balcoane). După uscare, se ambalează în săculeţi de tifon, pungi de hârtie, cutii de carton sau saci de rafie. Se păstrează până la momentul procesării, ca plantă întreagă. Se mărunţeşte doar înaintea utilizării.
Recoltarea rădăcinilor de urzică se face primăvara, devreme, sau toamna, târziu.
Procedura de uscare şi de păstrare este asemănătoare cu cea a frunzelor.
Seminţele se recoltează toamna, târziu.
Compoziţia chimică
Urzica vie este o plantă celebrată pe larg şi în Antichitate. Botanistul grec Phanias a scris o carte întreagă în cinstea ei, iar "tatăl" plantelor medicinale, Hieronymus, a pus urzica în fruntea dicţionarului său cu leacuri verzi. Cercetări recente au confirmat virtuţile vindecătoare ale urzicii, identificând substanţele active: histamine, clorofilă, substanţe de natură glucidică, steroli, vitaminele C, B2 şi K, acid pantotenic, acid folic, săruri de calciu, magneziu, fier, siliciu. Substanţa care irită pielea este formată din acid formic, o enzimă şi o toxină. Prin uscare sau fierbere, aceste substanţe se pierd sau se transformă. Seminţele de urzică conţin în plus, faţă de frunze şi rădăcini, vitamina E şi fitohormoni.
Preparate din urzică
Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze de urzică uscate şi mărunţite groscior se pun în 250 ml de apă fiartă. Se dau într-un clocot, apoi se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust cu miere.
Decoctul
Mod de preparare: 4 linguri de rădăcină de urzică uscată şi mărunţită groscior se fierb la foc mic, timp de 30 minute, în 500 ml apă, într-un vas de inox sau emailat. Apa evaporată se completează la final. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală umectată. Se îndulceşte, ca şi infuzia, cu miere.
Tinctura
Mod de preparare: 2 linguri de frunze sau rădăcini uscate şi mărunţite groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie. Se lasă timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de alte 6 zile pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic
Se folosesc seminţele de urzică. A fost la mare căutare în Evul Mediu, folosit ca tonic general.
Mod de preparare: 4 linguri de seminţe de urzică se amestecă cu 1 litru de vin roşu, adus la fierbere. Se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Apoi vinul se filtrează printr-un material textil, fără stoarcerea reziduului. Se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de culoare brună. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Datorită conţinutului în alcool al tincturii şi al vinului, nu se recomandă conducătorilor auto sau celor cu intoleranţă la alcool.
Tratamente interne
* Reînnoirea (reîmprospătarea) sângelui
Se foloseşte urzica proaspătă, opărită scurt şi transformată în salată. Dacă e fiartă, îşi pierde proprietăţile. Este ideală această cură, mai ales când coincide cu postul Paştelui. Urzica, fasolea, orezul, ştevia, prazul, varza sunt cele mai întrebuinţate vegetale din postul Paştelui.
* Depurativ
Tratamentul pentru curăţirea organismului de toxine se poate întinde pe toată perioada anului, folosind următoarele reţete:
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
(Farmacia Faltis are pe stoc ceai de saschiu şi ginkgo biloba.)
* Hipertensiune arterială
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau de saschiu.
* Boală hemoroidală
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau de saschiu.
Vinul: se beau 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
Tratamentul intern al hemoroizilor, cu preparate din urzică, se poate completa cu aplicaţii locale, cu preparate realizate de Farmacia Faltis.
* Hemostatic nazal. Hemoragii interne
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de pir.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) de 2 ori pe zi, după masă.
(Pentru hemoragiile nazale (epistaxis), se poate folosi local un unguent hemostatic, preparat de Farmacia Faltis.)
* Imunomodulator
Preparatele din urzică cresc imunitatea organismului, dacă sunt folosite cu regularitate.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi.
Vinul: se iau câte 3 linguri (50 ml) de 2 ori pe zi, după masă.
* Reglarea tranzitului intestinal
Infuzia: se beau câte 2 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Vinul: se iau câte 3 linguri (50 ml) de 2 ori pe zi, înainte de masă.
* Anemie
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de pelin.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) de 2 ori pe zi, după masă.
* Diuretic renal
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adaugate într-o cană de ceai de gălbenele.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
* Varice
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de salcâm japonez. (Farmacia Faltis are pe stoc acest ceai.)
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Adjuvant în diabetul zaharat
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
Un ceai antidiabetic mai eficient se obţine prin asocierea frunzelor de urzică, cu teci de fasole, frunze de nuc şi de dud. Mod de preparare: 2 linguri de teci de fasole se fierb la foc mic, timp de 15 minute, în 250 ml apă. Se adaugă apoi 2 linguri de frunze de urzică şi o lingură frunze de nuc. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte ceaiul după gust, cu un edulcorant neglucidic.
* Adenom de prostată
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-pătaţi.
Vinul: se iau câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
Acţiunea preparatelor din urzică sporeşte, dacă se asociază cu pufuliţă, ghimpe şi ţelină.
* Tulburări gastrice cauzate de abuzul de tutun
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-pătaţi.
* Afecţiuni alergice
Există un paradox al urzicii: ca plantă proaspată, ea produce urticarie, în vreme ce preparatele farmaceutice obţinute din ea combat urticaria.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-pătaţi.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
* Insuficienţă hepatică (produsă de consumul mare de medicamente)
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
* Tonic general pentru omul vârstnic
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
* Parodontoză
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai, la alegere.
Vinul: se iau câte 3 linguri (50 ml) de 2 ori pe zi, după masă.
(Tratamenul intern poate fi completat benefic prin badijonări locale cu preparate de la Farmacia Faltis.)
* Remineralizant în bolile oaselor
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de troscot.
Vinul: se iau câte 2 linguri (30 ml) pe zi, după masă.
Tratamente externe
* Afecţiuni ale mucoaselor bucale
Se clăteşte gura cu decoct de urzică, obţinut după metoda prezentată mai sus. (Tratamentul poate fi completat cu soluţii pentru vindecarea mucoaselor, preparate de Farmacia Faltis.)
* Chelie
Se limpezeşte părul cu o fiertură din frunze uscate de urzică. Efectul sporeşte considerabil printr-un tratament cu două loţiuni preparate de Farmacia Faltis.
* Mătreaţă, dermatită seboreică
Se practică aceeaşi recomandare ca la chelie.
* Frumuseţea şi sănătatea tenului
Decoctul de frunze de urzică poate fi folosit ca tratament de întreţinere, înainte de aplicarea produselor cosmetice, cât şi înaintea tratamentelor dermatologice pentru afecţiunile epidermei. Pentru un efect şi mai bun, se recomandă aplicaţii cu creme cosmetice preparate de Farmacia Faltis. Principalele creme dermatologice şi cosmetice sunt următoarele: cremă contra îmbătrânirii, cremă antirid, cremă pentru ten uscat, pentru ten gras, pentru ten normal sau mixt, cremă pentru cuperoză, cremă antiacneică, cremă pentru ten pătat.
* Reumatism, lumbago, sciatică
Empiric, se pot trata prin lovirea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete. Operaţia se efectuează timp de 2-3 zile, după care se face o pauză de 2-3 zile. Procedeul este mai puţin chinuitor decât pare, deoarece dezvoltă obişnuinţă, iar senzaţia iniţială de arsură se transformă într-o senzaţie de căldură plăcută care învăluie tot corpul. Este interzis, însă, contactul cu apa rece, deoarece senzaţia plăcută de căldură se transformă iarăşi în arsură şi usturime. Înainte de a practica procedura prin urzicare, se recomandă testarea gradului de suportabilitate a acestui tratament.
Pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.