Taina unui trup îngrijit stă în necesitatea de a i se acorda tot atâta atenţie şi îngrijire ca şi celorlalte atribute ale frumuseţii: părul, tenul, machiajul cotidian. Dacă vreţi cu adevărat ca trupul dvs. să consoneze cu primăvara, apelaţi la câteva măsuri de urgenţă:
Şi trupul e un fel de obraz
:
Periaţi-vă sistematic
Frecaţi-vă pielea dinspre glezne spre umăr şi dinspre palme spre braţe cu o perie aspră, din peri naturali, sau cu un burete de tărtăcuţă. Curăţă pielea şi o împrospătează. La început, faceţi mişcări mai blânde, apoi - când pielea devine prin masaj rezistentă - puteţi să o periaţi mai puternic. După masajul cu peria, faceţi o baie relaxantă, cu un spumant uleios.
Peeling-ul
Substanţele pentru peeling-ul corpului sunt mai grosolane decât cele indicate pentru ten. Folosiţi-le pentru protecţia părţilor aspre: coate, genunchi, călcâie, tălpi. Ideale sunt amestecurile de tărâţe cu sare sau nisipul marin (aprovizionaţi-vă când plecaţi în vacanţă). După peeling, faceţi un duş cu apă caldă şi rece. Stimulează circulaţia sângelui.
Hidratarea corpului
Gleznele, coatele, braţele, coapsele şi genunchii au nevoie de o hidratare accentuată. Imediat după ce ieşiţi afară din baie, ungeţi-vă cu un produs hidratant special sau, pur şi simplu, cu ulei de măsline. Porii deschişi permit pătrunderea rapidă a produsului în piele.