Un circ inutil şi trist

În scandalul "ANAF vs A3" nu a fost nicio clipă vorba de un atentat la adresa libertăţii de exprimare în media.

Pentru un observator neavizat, tămbălăul din jurul acţiunii ar putea să pară, mai degrabă, o comedie a erorilor. "An­te­nele" funcţionează, după cum se ştie, într-o serie de clă­diri ce au aparţinut "mogulului de presă" Dan Voiculescu. Aceste clădiri au intrat, de peste un an şi jumătate, printr-o hotărâre judecătorească, în proprietatea statului, care tre­buie să-şi recupereze - în urma vânzării lor - prejudiciul de 60 de milioane de euro provocat de acelaşi Dan Voi­cu­lescu, printr-un furt oneros din averea naţională (dosarul ICA). ANAF este instituţia responsabilă cu colectarea ta­xelor şi impozitelor, inclusiv cu recuperarea prejudiciilor aduse statului. De eficienţa sa depinde Bugetul ţării, adică fondul de salarii şi pensii, fondurile pentru sănătate şi învăţământ, pentru apărare şi lucrări publice ş.a.m.d. Cu cât Bugetul statului este mai scăzut, cu atât sistemele care asigură funcţionarea acestuia sunt mai slabe, mai îm­pie­dicate. România nu are şcoli, spitale sau autostrăzi, pentru că resursele bugetului sunt firave, scăzute, din cauza fur­tu­lui şi corupţiei care îl face posibil. Colectarea şi recu­pe­rarea cât mai eficientă a banilor destinaţi Bugetului de Stat este, de aceea, o prioritate absolută pentru oricare ad­ministraţie responsabilă. ANAF a urmat, după o ter­gi­versare de peste un an şi jumătate, cum am spus, re­gle­mentările care cer ca o proprietate legal confiscată să fie liberă de orice sarcină, deci şi de contracte de închiriere, în momentul scoaterii ei la vânzare pentru recuperarea unui prejudiciu. "Antenele", chiriaşe ale clădirilor con­fis­cate de la Dan Voiculescu, ştiau foarte bine că eva­cua­rea lor, repet, perfect legală, putea surveni oricând. ANAF a venit târziu cu această cerinţă, dându-i şi un caracter spectacular, ca să demonstreze că, în sfârşit, îşi face trea­ba, iar A 3 - cea mai vocală componentă a trustului me­dia Intact - a confundat deliberat evacuarea cu in­ter­zicerea dreptului de emisie şi exprimare liberă.
Ţipătul ca din gură de şarpe al jurnaliştilor "inde­pen­denţi" de la A3 nu are, aşadar, nicio justificare. "Băieţii" lui Dan Voiculescu au început, după încheierea "epocii lor de aur" (mandatele preşedintelui T. Băsescu, pentru de­molarea căruia au fost "calibraţi" din cauza amendării corupţiei patronului lor), să se orienteze, dându-se bine pe lângă orice deţinător temporar al puterii. L-au sprijinit pe candidatul Ponta în bătălia "prezidenţialelor", terfe­lin­du-l pe candidatul Iohannis. Premierul Ponta dăduse o or­do­nanţă de urgenţă (OUG 7/2015), prin care bunurile imo­bile confiscate de stat puteau trece în administraţia instituţiilor centrale sau locale, care - la rândul lor - le puteau închiria sau vinde unor interesaţi. Ordonanţa - cu adresă clară - a fost însă respinsă de magistraţii CCR, iar guvernul Ponta a căzut. A3 a început dintr-o dată să-l lau­de pe preşedintele Iohannis, să-l susţină pe noul premier, Dacian Cioloş, şi să-i invite pe ecran pe liderii, până acum detestatului PNL. Demisionarul Ponta a început să fie în­jurat pentru neîmplinirile trecute, locul lui în topul lau­de­lor fiind luat de Liviu Dragnea, noul şef al PSD-ului. Opor­tunismul jurnaliştilor de la A3 a ajuns atât de departe încât tot ce era negru a devenit alb şi ce era alb s-a în­tu­necat. Numai Traian Băsescu, acum plecat de la putere, a rămas ca reper al Răului Absolut. E drept că patronul şi comanditarul lor, D. Voiculescu, a fost condamnat pentru corupţie, tocmai în timpul mandatelor băsiste. Anti­bă­sis­mul nu justifică, totuşi, tămbălăul şi autovictimizarea pro­vocate de redactorii Antenei 3, în urma acţiunii ANAF. Riscul pierderii sediilor nu a apărut atât de brusc încât să motiveze diversiunea despre pierderea libertăţii de ex­pri­mare mediatică. Deşi şi-a "împrăştiat" intenţionat averea, D. Voiculescu ar avea, probabil, destui bani pentru a în­chi­ria alte "locaţii". Cred, mai degrabă, că "anteniştii" s-au folosit de prilej pentru a încerca să demonstreze po­liticienilor că sunt o forţă de care trebuie să ţină seama, pe care trebuie să o cumpere. Într-un an electoral, com­petiţia îi face pe candidaţi foarte darnici cu mijloacele de pro­pagandă existente. Deşi "revoluţia" pusă la cale de A3 nu s-a ridicat la nivelul aşteptării instigatorilor, politicienii s-au grăbit să răspundă.
Prima reacţie, iresponsabilă şi abuzivă din perspectiva normalităţii, a fost cea a preşedintelui Senatului, Călin Po­pescu-Tăriceanu. Acesta l-a convocat pe premier în faţa Camerei pe care o conduce, pentru a răspunde de vio­larea libertăţii presei de către ANAF. Tăriceanu a de­mons­trat, încă o dată, că nu-i pasă de acţiunea Justiţiei (ANAF bazându-se pe o sentinţă judecătorească definitivă) sau de separarea puterilor în stat (ANAF neaflându-se în subordinea premierului). De altfel, Tăriceanu a vădit de multă vreme că, pentru el, doar interesul personal şi de grup contează. L-a însoţit într-un neruşinat efort dema­go­gic Liviu Dragnea, care a ameninţat guvernul cu o mo­ţiune de cenzură dacă stopează "libertatea" A3. Dragnea, care a încercat de curând să blocheze libertatea de opinie reală de pe internet, printr-o "lege a defăimării", s-a temut că ar putea pierde "serviciile" oficinei voiculesciene. Liderul PSD-ist ştie că internetul a fost principalul mijloc de mobilizare a oponenţilor lui Ponta la "prezidenţiale". Reducerea lui la tăcere ar fi sporit rolul electoral al A3. La fel a raţionat, probabil, şi preşedintele Iohannis, care, ieşind din neutralitatea lui prudentă, s-a alăturat celor şantajaţi de circul antenist printr-o nefericită declaraţie, ce condamna "hei-rup-ismul ANAF" şi îi asigura pe cei vizaţi că "libertatea" lor nu va fi cenzurată. A revenit, ce-i drept (după ce susţinătorii săi din mediul virtual, tinerii care i-au asigurat prin mobilizarea pe Facebook alegerea, au ameninţat că nu-l vor mai susţine), afirmând că a fost înţeles greşit, el nefiind nicio clipă împotriva aplicării corecte şi egale a legii. În corul celor gata să sacrifice Justiţia după cum bate vântul interesului particular s-a remarcat, iarăşi, PSD-istul Liviu Pop, unul din "com­plo­tiştii" lui Ponta la încercarea de lovitură de stat din 2013, care a propus reluarea, printr-o iniţiativă legislativă, a OUG 7/2015, pentru ca A3 să fie "salvată". Niciunul din­tre politicieni nu a realizat (sau nu a arătat că realizează) faptul că A3 nu avea de ce să fie salvată, pentru că n-a fost, de fapt, în nici o primejdie.
Circul provocat de jurnaliştii mercenari ai A3 a dez­vă­luit, însă, o adevărată tragedie a ţării, şi anume, aceea că politicienii actuali nu s-au dezbărat încă de obiceiurile comuniste ale politizării Justiţiei, de credinţa că prin­cipiile acesteia se aplică selectiv. Nu trebuie, în situaţia dată, să se mire nimeni că observatorii neutri consideră statul român un stat fragil, corupt şi uşor de dominat. Câtă vreme ţara nu-şi va respecta propriile legi, viitorul ei va ră­mâne incert şi întunecat.