Pentru un observator neavizat, tămbălăul din jurul acțiunii ar putea să pară, mai degrabă, o comedie a erorilor. "Antenele" funcționează, după cum se știe, într-o serie de clădiri ce au aparținut "mogulului de presă" Dan Voiculescu. Aceste clădiri au intrat, de peste un an și jumătate, printr-o hotărâre judecătorească, în proprietatea statului, care trebuie să-și recupereze - în urma vânzării lor - prejudiciul de 60 de milioane de euro provocat de același Dan Voiculescu, printr-un furt oneros din averea națională (dosarul ICA). ANAF este instituția responsabilă cu colectarea taxelor și impozitelor, inclusiv cu recuperarea prejudiciilor aduse statului. De eficiența sa depinde Bugetul țării, adică fondul de salarii și pensii, fondurile pentru sănătate și învățământ, pentru apărare și lucrări publice ș.a.m.d. Cu cât Bugetul statului este mai scăzut, cu atât sistemele care asigură funcționarea acestuia sunt mai slabe, mai împiedicate. România nu are școli, spitale sau autostrăzi, pentru că resursele bugetului sunt firave, scăzute, din cauza furtului și corupției care îl face posibil. Colectarea și recuperarea cât mai eficientă a banilor destinați Bugetului de Stat este, de aceea, o prioritate absolută pentru oricare administrație responsabilă. ANAF a urmat, după o tergiversare de peste un an și jumătate, cum am spus, reglementările care cer ca o proprietate legal confiscată să fie liberă de orice sarcină, deci și de contracte de închiriere, în momentul scoaterii ei la vânzare pentru recuperarea unui prejudiciu. "Antenele", chiriașe ale clădirilor confiscate de la Dan Voiculescu, știau foarte bine că evacuarea lor, repet, perfect legală, putea surveni oricând. ANAF a venit târziu cu această cerință, dându-i și un caracter spectacular, ca să demonstreze că, în sfârșit, își face treaba, iar A 3 - cea mai vocală componentă a trustului media Intact - a confundat deliberat evacuarea cu interzicerea dreptului de emisie și exprimare liberă.
Țipătul ca din gură de șarpe al jurnaliștilor "independenți" de la A3 nu are, așadar, nicio justificare. "Băieții" lui Dan Voiculescu au început, după încheierea "epocii lor de aur" (mandatele președintelui T. Băsescu, pentru demolarea căruia au fost "calibrați" din cauza amendării corupției patronului lor), să se orienteze, dându-se bine pe lângă orice deținător temporar al puterii. L-au sprijinit pe candidatul Ponta în bătălia "prezidențialelor", terfelindu-l pe candidatul Iohannis. Premierul Ponta dăduse o ordonanță de urgență (OUG 7/2015), prin care bunurile imobile confiscate de stat puteau trece în administrația instituțiilor centrale sau locale, care - la rândul lor - le puteau închiria sau vinde unor interesați. Ordonanța - cu adresă clară - a fost însă respinsă de magistrații CCR, iar guvernul Ponta a căzut. A3 a început dintr-o dată să-l laude pe președintele Iohannis, să-l susțină pe noul premier, Dacian Cioloș, și să-i invite pe ecran pe liderii, până acum detestatului PNL. Demisionarul Ponta a început să fie înjurat pentru neîmplinirile trecute, locul lui în topul laudelor fiind luat de Liviu Dragnea, noul șef al PSD-ului. Oportunismul jurnaliștilor de la A3 a ajuns atât de departe încât tot ce era negru a devenit alb și ce era alb s-a întunecat. Numai Traian Băsescu, acum plecat de la putere, a rămas ca reper al Răului Absolut. E drept că patronul și comanditarul lor, D. Voiculescu, a fost condamnat pentru corupție, tocmai în timpul mandatelor băsiste. Antibăsismul nu justifică, totuși, tămbălăul și autovictimizarea provocate de redactorii Antenei 3, în urma acțiunii ANAF. Riscul pierderii sediilor nu a apărut atât de brusc încât să motiveze diversiunea despre pierderea libertății de exprimare mediatică. Deși și-a "împrăștiat" intenționat averea, D. Voiculescu ar avea, probabil, destui bani pentru a închiria alte "locații". Cred, mai degrabă, că "anteniștii" s-au folosit de prilej pentru a încerca să demonstreze politicienilor că sunt o forță de care trebuie să țină seama, pe care trebuie să o cumpere. Într-un an electoral, competiția îi face pe candidați foarte darnici cu mijloacele de propagandă existente. Deși "revoluția" pusă la cale de A3 nu s-a ridicat la nivelul așteptării instigatorilor, politicienii s-au grăbit să răspundă.
Prima reacție, iresponsabilă și abuzivă din perspectiva normalității, a fost cea a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta l-a convocat pe premier în fața Camerei pe care o conduce, pentru a răspunde de violarea libertății presei de către ANAF. Tăriceanu a demonstrat, încă o dată, că nu-i pasă de acțiunea Justiției (ANAF bazându-se pe o sentință judecătorească definitivă) sau de separarea puterilor în stat (ANAF neaflându-se în subordinea premierului). De altfel, Tăriceanu a vădit de multă vreme că, pentru el, doar interesul personal și de grup contează. L-a însoțit într-un nerușinat efort demagogic Liviu Dragnea, care a amenințat guvernul cu o moțiune de cenzură dacă stopează "libertatea" A3. Dragnea, care a încercat de curând să blocheze libertatea de opinie reală de pe internet, printr-o "lege a defăimării", s-a temut că ar putea pierde "serviciile" oficinei voiculesciene. Liderul PSD-ist știe că internetul a fost principalul mijloc de mobilizare a oponenților lui Ponta la "prezidențiale". Reducerea lui la tăcere ar fi sporit rolul electoral al A3. La fel a raționat, probabil, și președintele Iohannis, care, ieșind din neutralitatea lui prudentă, s-a alăturat celor șantajați de circul antenist printr-o nefericită declarație, ce condamna "hei-rup-ismul ANAF" și îi asigura pe cei vizați că "libertatea" lor nu va fi cenzurată. A revenit, ce-i drept (după ce susținătorii săi din mediul virtual, tinerii care i-au asigurat prin mobilizarea pe Facebook alegerea, au amenințat că nu-l vor mai susține), afirmând că a fost înțeles greșit, el nefiind nicio clipă împotriva aplicării corecte și egale a legii. În corul celor gata să sacrifice Justiția după cum bate vântul interesului particular s-a remarcat, iarăși, PSD-istul Liviu Pop, unul din "complotiștii" lui Ponta la încercarea de lovitură de stat din 2013, care a propus reluarea, printr-o inițiativă legislativă, a OUG 7/2015, pentru ca A3 să fie "salvată". Niciunul dintre politicieni nu a realizat (sau nu a arătat că realizează) faptul că A3 nu avea de ce să fie salvată, pentru că n-a fost, de fapt, în nici o primejdie.
Circul provocat de jurnaliștii mercenari ai A3 a dezvăluit, însă, o adevărată tragedie a țării, și anume, aceea că politicienii actuali nu s-au dezbărat încă de obiceiurile comuniste ale politizării Justiției, de credința că principiile acesteia se aplică selectiv. Nu trebuie, în situația dată, să se mire nimeni că observatorii neutri consideră statul român un stat fragil, corupt și ușor de dominat. Câtă vreme țara nu-și va respecta propriile legi, viitorul ei va rămâne incert și întunecat.