La ce e bună istoria?

După omul zilelor noastre, la nimic.

Nu îţi dă de mân­care, decât dacă o predai. Eventual, dacă eşti jurnalist, ca mine, te ajută să nu faci gafe. Să nu îl aşezi, la o adică, pe Mircea cel Bătrân pe tronul Moldovei sau să îl pui pe Vasile Lupu ctitor la Hu­rezi. În rest, istoria pare să-şi fi trăit traiul, să-şi fi mâncat mălaiul. Aşa rezultă cel puţin din iniţiativa Ministerului Educaţiei, care a lansat recent, în dezbatere, pro­gra­ma şcolară pentru clasele V-VIII, pro­punând predarea istoriei într-o singură oră pe săptămână, în loc de două. O propunere care m-a con­trariat, cu atât mai mult cu cât matematica, "regina pro­gramei", rămâne neatinsă, cu patru ore de predare pe săp­tămână. Oare trecutul nu mai face doi bani? Nu mai avem nevoie de identitate, de rădăcini? Uriaşa experienţă a popoarelor lumii nu ne mai învaţă nimic?
Cu doar o oră pe săptămână, istoria va concura cu materii vag "postmoderne", precum Educaţie pentru drepturile copilului (clasa a V-a), Educaţie interculturală (clasa a VI-a) sau Educaţie pentru cetăţenie democratică (clasa a VII-a).
Sincer, eu nu înţeleg de ce atâta accent pus pe astfel de discipline, cărora li se acordă întâietate în faţa istoriei. Şi de ce atâta matematică? Ne pregătim toţi să devenim ingineri? Ca unul care am înghiţit patru ore de cifre şi figuri geometrice pe săptămână, în gimnaziu, şi alte trei de integrale şi derivate în liceu, mă întreb la ce mi-au fo­losit? Cred că orice om, dacă nu e programator sau in­giner, dincolo de tabla înmulţirii şi de operaţiuni arit­metice de bază, pe care le deprinde încă de la doamna învăţătoare, nu are nevoie în viaţă de matematică. În schimb, orice român dă piept cu istoria, de câteva ori pe zi, pe lună, sau pe an. Dacă intră într-un muzeu sau doar trece pe lângă o cetate într-o excursie, dacă vizitează un oraş străvechi al Europei sau doar pleacă să mun­cească în altă ţară, cu siguranţă va ajunge în faţa tre­cutului. Al lui sau al altora. Dar dincolo de astfel de incursiuni, mai mult sau mai puţin culturale, cred că un om normal trebuie, la un moment dat, să îşi pună două întrebări fundamentale - «cine sunt eu» şi «de unde vin»? Iar la astfel de întrebări, matematicile nu pot răs­punde. Pentru ele avem nevoie, musai, de istorie. Pentru că trecutul e parte din noi. Din fiecare dintre noi. Şi nu doar o săptă­mână, ci în fiecare clipă a vieţii.