Povestea Păsării ascunse

- Recital de pictură OLGA MORĂRESCU MĂRGINEAN, la galeria bucureşteană ARTFOOLY -

Cartierul artelor

Stimaţi cititori, pregătiţi-vă sufletul şi privirea pen­tru întâlnirea cu primăvara, şi mergeţi să vă în­tâlniţi cu ea înainte să vină, la o expoziţie de pictură care are loc chiar zilele acestea, în Bucureşti. Vă aş­teaptă o expoziţie rafinată şi vie, o expoziţie im­preg­nată de un abur proaspăt şi delicat, o rapsodie în acua­rele, toate ieşite de sub penelul Olgăi Morărescu Măr­ginean. Nume consacrat printre marile repre­zen­tante ale artei plastice româneşti contemporane, pic­toriţa ne surprinde mereu cu vitalitatea sa longevivă şi inspirată. În ultimii ani a apărut des pe simeze, aducând de fiecare dată în faţa publicului marca aşa de rafinată a artei sale, pe cât de discretă şi insinuată, pe atât de puternică. De data aceasta, Olga Mărginean s-a hotărât să-şi răsfeţe vizitatorii cu o expoziţie găzduită la galeria particulară de artă "Artfooly". O expoziţie care este un dublu eveniment.
De câţiva ani buni, în plin centrul Capitalei, între Calea Victoriei şi bulevardul Magheru, de la Univer­si­tate până la Piaţa Romană şi chiar şi mai departe, a înflorit un adevărat cartier al artelor. Jalonată de Universitatea Naţională de Artă, ca de un pol al artei pus aici de demult, această zonă selectă a Bucureş­tiului s-a îmbogăţit după 1990, pe lângă mai vechile şi consacratele sale galerii de artă, cu o mulţime de alte galerii particulare, cum sunt galeria Victoria Art Center, H'art şi Casa de licitaţii Artmark, instalată în fas­tuo­sul Palat Cesianu-Racoviţă. Toate dau Bucu­reştiului vigoare culturală şi nobleţe. Venită de abia doi ani în acest nou cartier al artelor, galeria Artfooly s-a impus şi ea, repede, în topul galeriilor bucu­reş­tene. Re­deschisă pe strada Berthelot nr. 46, într-un loc frumos, ca un colţ românesc de Paris, Artfooly este pofta de visare pe care a dorit să şi-o împli­neas­că proprietara şi curatoarea galeriei, Anca Negescu, gazda unui pro­gram de expoziţii care au oferit pu­blicului bucu­reş­tean o parte din crema artei noastre plastice con­tem­porane: de la artişti clujeni mai tineri şi de renume internaţional, şi până la maeştri con­sacraţi. Iată de ce recitalul în acuarele al Olgăi Măr­ginean, într-o ga­lerie în plină ascensiune ca Artfooly, este un dublu eve­niment. Pe care vă sfătuiesc să nu-l rataţi. Dar să vă povestesc mai departe.

Hieroglifele zburătoare

Intrarea în expoziţia de la Artfooly se face sub bolţi strălucind de lumină. Imediat, din tablourile în­şirate pe pereţi într-un ritm savant, o explozie de semne şi culori îl întâmpină pe vizitator. Mă las prins de ea. Olga Morărescu Mărginean şi-a intitulat expo­ziţia, Pasărea ascunsă. Un nume extrem de incitant, aşa cum e întreaga expoziţie: un joc al imaginilor care stârnesc ochiul şi imaginaţia. Sunt acuarele mari, pictate pe hârtie, dar când le priveşti cu atenţie, par să fie nişte notiţe făcute cu pensula şi cu sufletul. Notiţe din­tr-o lume aparte, trăită şi văzută numai de pic­to­riţă. Lumea naturii exprimată prin semne şi su­gerări, când mai clare şi când mis­te­rioa­se. Păsări şi plante trans­formate în mici turbioane de aer, vârtejuri de linii şi de cu­lori. Nişte închi­puiri delicate în­făţişate decolând vertical. Direct la cer. Unele pă­sări au culori fastuoase şi stacojii ("Păsări solare" le-a numit pictoriţa), al­tele sunt doar urme de păsări, amintiri ale zbo­rului desenat pe văzduh. Iar al­tele sunt doar semne trase dintr-o singură tuşă. Pe-aici a trecut cineva! "Păsări solare", "Rit­muri", "Tro­fee", "Pă­sări as­cunse" - nu­mele ca de poem ale ta­blo­urilor sporesc emo­ţia aces­tor vise lăsate de pensulă, pe hâr­tie.
Iată-mă, aşadar, în plin cen­trul universului Olgăi Morărescu Mărginean. Departe de forfota haotică de afară, între aceste tablouri, cu grafia lor specială, misterioasă, de hiero­glife vechi.
Ca într-o poveste de iarnă fără de sfârşit, tablo­urile Olgăi Morărescu sunt înconjurate de spaţii mari şi albe. Rame de infinit. Dacă o întrebi de ce le face aşa, pictoriţa are un răspuns surprinzător: pentru că albul este culoarea vieţii. Viaţa din care începe zbo­rul. Albul e peste tot, până şi în aer, chiar dacă aerul e transparent, iar picturile şi desenele par că vor să eva­deze dincolo de albul care le înconjoară atot­stă­pânitor. Albul ca o libertate promisă... Să fugă, să ex­plodeze dincolo de pânză. "Uneori nici nu mai vreau să le înrămez. Căci mi-ar plăcea ca închipuirile mele să circule libere prin lume" - îmi spune pictoriţa. Iar asta m-a stârnit şi mai mult să aflu cum face ea de îşi clădeşte lumea asta a ei, mirabilă. Să aflu aşadar, până la capăt, povestea Păsării ascunse.

Linii şi spirale

- Cum aţi ajuns, d-nă Olga Mărginean, la aceste forme esenţializate, ca nişte scrieri pe pergament?

- Eu am păşit pe drumul picturii desenând mai întâi portrete. Şi ele m-au ajutat să studiez liniile cele mai importante dintr-o formă. Fie ea chip omenesc, sau o floare. Şi am înţeles că tot ceea ce e zămislit de natură e făcut din linii care se repetă. O linie a feţei omeneşti se repetă într-o linie a unei flori ori a unei crengi de copac. Am regăsit aceste linii esenţiale re­pe­tate cu obstinaţie, chiar şi în operele marilor ma­eştri, de la Picasso, până la Mondrian şi Brâncuşi. Alte compoziţii le-am centrat pe forma spi­ralei, chintesenţa multor forţe din uni­vers. Şi am mai în­cercat să mă apropii şi de scrieri şi de litere, urmărind caligrafia liniei, unduirea şi revenirile ei, ce îmi păreau şi ele că apar peste tot în natură. Cred că liniile acestea dau esenţa vieţii. Una pe care în­cerc eu s-o pictez.

- Liniile esenţiale ale vieţii, prinse în tablouri, de mâna unui pictor-magician. Linii şi unduiri...

- Dacă cineva priveşte un copac, va vedea că unghiurile drepte apar foarte rar. Natura are o unduire absolut fascinantă. Totul curge şi se reia. Şi această unduire am regăsit-o şi în caligrafia popoarelor vechi. Îmi place, de pildă, caligrafia lite­re­lor vechi germane. A hieroglifelor egip­tene. Le privesc cu încântare. Liniile esen­ţia­le ale vorbirii transformate în scris. Aşa am ajuns la desenele mele, în care îmi pla­ce să desenez doar o simplă ramură cu un singur fruct, sau o singură sămânţă, sau o sin­gură floare. Imagini secrete, ale repeti­ţiei care suntem şi care ne înconjoară.

- Cum aţi ajuns la esenţializarea asta, care e uneori la limita abstractului?

- Ca să vă răspund, vă voi povesti cum am început să desenez berbeci. Mai întâi, am făcut un desen pre­cis, un cap de berbec în forma lui adevărată, perfectă. Apoi, am căutat liniile care să exprime mişcarea interioară. Mişcarea liniei. Dar în mişcarea aceasta a liniei, am respectat în­toc­mai liniile esenţiale ale de­se­nului primordial. În ge­neral, în toate operele me­le, caut mişcarea.

Pasărea ascunsă şi sufletul omului

- De ce v-aţi numit ex­poziţia Pasărea as­cun­să?

- Pasărea ascunsă, în poveştile vechi ale multor popoare, exprimă su­fle­tul omului. Sufletul pe ca­­re noi îl căutăm pe atâtea căi. Şi în artă, şi în muzică. Dar pa­să­rea as­cunsă există peste tot, Pasărea as­cunsă sun­­teţi dvs., este orice suflet. În­să eu con­sider că pa­sărea ascunsă nu este doar sufletul unui om. Pasărea sufletului există şi în flori, şi în orice lucru viu lăsat de Dumnezeu pe pământ. Pe ea am în­cer­cat eu să o prind în ta­blourile mele. De fapt, Pasărea ascunsă este ceea ce simţim şi nu vedem. De aceea mi-a plăcut, de pildă, să pictez fazani strălucind de culori, peste care cad anotim­pu­rile şi frunzele. Pă­sări care stau ascunse între frunze, abia zărite. Şi tot de aceea, am pictat şi păsări trans­parente. Prin corpul lor vezi cum pâlpâie magic frun­zişul. Am în­cercat să înfăţişez ideea păsării ascunse în toate pla­nurile ei fecunde. Pasărea ascunsă este esenţa senti­mentului. Un haiku. Este acea inefabilă formă pe care japo­ne­zii au gă­sit-o în clipa în care au intrat într-o încăpere în care fusese mai devreme un om. I-au găsit forma, păstrată in­dicibil şi difuz. Au găsit-o după un timp, nu imediat. For­mă ce rămâne şi se regăseşte în toate lucrurile. Ea este pasărea ascunsă.

- Când soarele vieţii porneşte să asfinţească, majoritatea femeilor încep să se pregătească de somn. Dvs. trăiţi o perpetuă dimineaţă, iradiaţi vita­li­tate şi energie. Aveţi vreun secret?

- Eu m-am regăsit în cuvintele lui Iorga: "Soarele răsare nu ca să apună, ci ca să lumineze până apu­ne". Asta înseamnă să-ţi trăieşti la maximum toate anotimpurile vieţii, dăruind ceva semenilor, dacă Dumnezeu te-a hărăzit.


Expoziţia de la galeria Artfooly este deschisă până pe 21 februarie 2016. Program: vinerea şi sâm­­băta, orele 12-19, şi de luni până joi, cu pro­gra­mare.