Se apropie zilele însorite şi calde de primăvară adevărată, când prisosul de păr devine pentru majoritatea femeilor un coşmar. Raza de soare acţionează ca lupa. Ceea ce iarna poate fi ascuns sub veşminte, vara se vede şi arată îngrozitor: părul de pe mâini şi picioare, de pe faţă şi de sub braţ. Ca să ieşiţi mai repede din încercuirea luminii necruţătoare, asemenea unui inchizitor, citiţi programul de epilare pe care vi-l prezentăm, pentru a vă alege cea mai potrivită metodă.
Halawa
Pentru a scăpa de părul de prisos de pe corp, celebra Cleopatra folosea o cremă pe care şi-o prepara singură: Halawa, un amestec lipicios de zahăr (sirop), lămâie şi ulei de plante. Se ia o cantitate de dimensiunea unei nuci, se presează pe piele, apoi se scoate smulgându-se cu fire cu tot. Avantaje: este un produs sută la sută natural. Efectul ei durează 6 săptămâni. Dezavantaje: e un procedeu dificil şi relativ dureros.
Rasul electric
Este ideal pentru zonele sensibile, care resimt durerea acut: subsuorile şi porţiunile inghinale. Pentru ca pielea să nu se irite, aparatul electric de ras trebuie purtat în direcţia de creştere a firelor. Aparatele bune au dispozitive speciale, care se adaptează mai bine contururilor femeieşti. Avantaje: pielea nu e deloc vătămată. Dezavantaje: părul nu se rade chiar uniform.
Rasul cu apă şi spumă
Este procedeul favorit al majorităţii femeilor (45% dintre europene-l preferă) datorită comodităţii lui. Mai întâi, se acoperă porţiunea ce urmează a fi epilată, cu multă spumă de ras şi se lasă să se înmoaie (lama alunecă mai uşor). Mişcarea aparatului trebuie să fie contrară direcţiei de creştere a firelor. Avantaje: e o metodă rapidă şi simplă. Dezavantaje: trebuie repetată la două zile. Pot să apară zone înroşite şi coşuri.
Epilarea cu cremă
Comerţul oferă o gamă largă de creme de epilare, care conţin substanţe anti-cheratinoase, care distrug firul de păr chiar sub piele. Avantaje: părul reapare după 8-10 zile, iar metoda nu provoacă dureri. Dezavantaje: pot să apară reacţii alergice şi iritaţii. De aceea, vă recomandăm să respectaţi timpul de aşteptare prevăzut în prospect, să vă clătiţi bine pielea după întrebuinţare, iar înainte de prima folosire a produsului să faceţi un test de alergie pe braţ.
Epilarea cu ceară caldă
Este cea mai temeinică metodă prin care se scapă de părul de prisos de pe corp. Metoda de folosire e simplă: ceara se încălzeşte la temperatura corpului, apoi se întinde cu o spatulă, pe direcţia de creştere a firelor. Deasupra ei se presează fâşii de pânză, care se trag apoi repede, împotriva sensului de creştere al firelor de păr. Avantaje: şase săptămâni beneficiaţi de o piele netedă şi frumoasă, chiar şi pe porţiunile mari, acoperite de păr. Dezavantaje: procedeul este foarte dureros.
De ţinut minte:
* După epilare, evitaţi deodorantele pe bază de alcool şi colonia.
* Între 12 şi 24 de ore după epilare nu vă expuneţi la soare.
* Nu epilaţi niciodată o piele acoperită de coşuri, arsuri provocate de soare sau eczeme diverse.
* Pielea ce urmează a fi epilată cu ceară trebuie să fie curată, uscată, fără urme de grăsimi.
* Epilarea cu cremă şi ceară sunt interzise în cazul prezenţei varicelor.