Dar nu ca să joace "Hora unirii" au ieşit moldovenii în piaţă, ci ca să protesteze faţă de numirea, pe ascuns, a unui nou guvern, după o lungă perioadă de instabilitate, sinonimă cu iminenta intrare a ţării în incapacitate de plată.
"Cine sunt şi ce vor cei care protestează?", s-a întrebat lumea, pe bună dreptate. Prilej să descoperim, cu ajutorul scriitorului basarabean Nicolae Dabija, în paginile "Formulei AS", într-un dialog cu colegul nostru Claudiu Târziu, cât de încâlcite sunt lucrurile la Chişinău şi cât de departe de ele suntem, de fapt, cei mai mulţi dintre noi. Dacă faptul că Republica Moldova nu este, aşa cum s-ar cuveni, un subiect constant pe agenda publică a României e discutabil în sine, slaba implicare şi lipsa de reactivitate a factorilor de decizie de la Bucureşti asupra mersului lucrurilor peste Prut sunt simptomele unei atitudini vecine cu trădarea interesului naţional.
E destul de limpede acum ce s-a întâmplat în ultimii ani în Republica Moldova. Încurajaţi de amorţeala păguboasă a liderilor din România, ca şi de ineficienţa de-acum proverbială a birocraţiei de la Bruxelles, o mână de politicieni şi oligarhi mascaţi în pro-occidentali au dat tun peste tun, într-o ţară aflată, şi aşa, la limita sărăciei. Iar rezultatul ultimelor guvernări aşa-zis pro-occidentale nu e doar blocarea Moldovei din drumul ei spre UE, ci aruncarea ţării în braţele unor aventurieri politici rusofili şi decredibilizarea scenariului european. Cu mii de oameni în stradă, care plătiţi, care manipulaţi, care informaţi şi de bună credinţă, dar cu toţii furioşi, Moldova e în pragul unor anticipate pe gustul Moscovei, care îşi doreşte un guvern pro-rus.
Asociată cu aceşti aşa-zişi pro-occidentali de care nu s-a distanţat când trebuia, România iese foarte prost din toată afacerea. Asta, chiar dacă e nevoită să scoată câteva zeci de milioane de euro de la buget pentru a ţine pe linia de plutire Moldova, pentru că o face negociind chiar cu noul premier, Pavel Filip, considerat mâna dreaptă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, inamicul public numărul 1 la Chişinău. Dacă nu îşi va juca bine acest as din mânecă prin condiţionarea trimiterii de bani de reforme rapide, şi prin sprijinirea unor forţe cu adevărat loiale direcţiei şi intereselor sale, Bucureştiul riscă să nu mai însemne nimic dincolo de Prut. Cum unii s-au deghizat în pro-europeni pentru a lăsa ţara pe mâna ruşilor, aşa se vor găsi şi alţi dubioşi care să trâmbiţeze unirea cu România, tocmai pentru a decredibiliza total şi acest scenariu. Unii spun că acest lucru se pregăteşte deja. Spre deosebire de Bucureşti, Moscova nu doarme. Şi nu crede în lacrimi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
