Dar nu ca să joace "Hora unirii" au ieșit moldovenii în piață, ci ca să protesteze față de numirea, pe ascuns, a unui nou guvern, după o lungă perioadă de instabilitate, sinonimă cu iminenta intrare a țării în incapacitate de plată.
"Cine sunt și ce vor cei care protestează?", s-a întrebat lumea, pe bună dreptate. Prilej să descoperim, cu ajutorul scriitorului basarabean Nicolae Dabija, în paginile "Formulei AS", într-un dialog cu colegul nostru Claudiu Târziu, cât de încâlcite sunt lucrurile la Chișinău și cât de departe de ele suntem, de fapt, cei mai mulți dintre noi. Dacă faptul că Republica Moldova nu este, așa cum s-ar cuveni, un subiect constant pe agenda publică a României e discutabil în sine, slaba implicare și lipsa de reactivitate a factorilor de decizie de la București asupra mersului lucrurilor peste Prut sunt simptomele unei atitudini vecine cu trădarea interesului național.
E destul de limpede acum ce s-a întâmplat în ultimii ani în Republica Moldova. Încurajați de amorțeala păguboasă a liderilor din România, ca și de ineficiența de-acum proverbială a birocrației de la Bruxelles, o mână de politicieni și oligarhi mascați în pro-occidentali au dat tun peste tun, într-o țară aflată, și așa, la limita sărăciei. Iar rezultatul ultimelor guvernări așa-zis pro-occidentale nu e doar blocarea Moldovei din drumul ei spre UE, ci aruncarea țării în brațele unor aventurieri politici rusofili și decredibilizarea scenariului european. Cu mii de oameni în stradă, care plătiți, care manipulați, care informați și de bună credință, dar cu toții furioși, Moldova e în pragul unor anticipate pe gustul Moscovei, care își dorește un guvern pro-rus.
Asociată cu acești așa-ziși pro-occidentali de care nu s-a distanțat când trebuia, România iese foarte prost din toată afacerea. Asta, chiar dacă e nevoită să scoată câteva zeci de milioane de euro de la buget pentru a ține pe linia de plutire Moldova, pentru că o face negociind chiar cu noul premier, Pavel Filip, considerat mâna dreaptă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, inamicul public numărul 1 la Chișinău. Dacă nu își va juca bine acest as din mânecă prin condiționarea trimiterii de bani de reforme rapide, și prin sprijinirea unor forțe cu adevărat loiale direcției și intereselor sale, Bucureștiul riscă să nu mai însemne nimic dincolo de Prut. Cum unii s-au deghizat în pro-europeni pentru a lăsa țara pe mâna rușilor, așa se vor găsi și alți dubioși care să trâmbițeze unirea cu România, tocmai pentru a decredibiliza total și acest scenariu. Unii spun că acest lucru se pregătește deja. Spre deosebire de București, Moscova nu doarme. Și nu crede în lacrimi.