ELISABETA POLIHRONIADE - Şah-mat la Regina şahului românesc

- E trist şi greu când trebuie să foloseşti cu precădere timpul trecut pentru majoritatea verbelor dintr-un articol pe care-l scrii. Din păcate, nu e vorba de o figură de stil, ci de o realitate: subiectul interesului tău de reporter a plecat într-o lume în care gramatica nu are nici loc, nici sens. Lumea fără întoarcere. Interviul care urmează, ultimul acordat de Marea Doamnă a şahului românesc, a fost realizat la Mediaş, cu puţin înainte de moartea ei -

Singura iubire a unui om fericit

Pe Marea Maestră Internaţională de şah, Elisa­beta Polihroniade, am cunoscut-o la Mediaş, în toam­na lui 2015, la Tur­neul Regilor, pe ca­re l-a "guvernat" încă de la început, ca pre­şe­dinte. Se mişca uşor printre mesele de joc. Uşor, ca gândul care pre­cede fiecare mu­ta­re. Una şi încă una, în­lănţuite ne­ştiut, până când jocul se va fi sfâr­şit. Remiză. Şah. Şah-mat. Doamna Elisabeta Polihroniade venise în Ardeal, la competiţia internaţională care îm­pli­neşte anul acesta ze­ce ani. Între "regii" şa­hu­lui mondial era sin­gura regină. Opt de­ce­nii de viaţă şi aproape şapte de şah. O viaţă de om. Şi o singură iu­bire, în alb şi negru.
Era exact aşa cum mi-o aminteam. O doam­nă dis­tinsă, cu un glas domol, aşezat. Odi­nioară, emisiunile televizate pe care Eli­sa­beta Polihroniade le realiza fas­cinau. Interviuri, reportaje, tot atâtea lumi des­chise dincolo de uşile închise ale ţării... Şi chiar dacă amintirile se estompaseră uşor, prezenţa ei la Turneul Regilor mai păstrează ceva din imaginea de altădată: o doamnă blondă, cu silueta înaltă, ale cărei comen­tarii scăpărau de inteligenţă. Am rugat-o să-mi acorde un interviu. Uşor adumbrită de vârstă, doam­na şahului românesc mi-a vorbit abia şoptit, zâmbind liniştit amintirilor. N-au fost multe cuvintele, dar a fost multă viaţă... A fost.

- Cum ajunge o femeie să joace şah şi să devină regină a lui? Visele fetelor sunt, de obicei, mai romantice...

- Părinţii mei lucrau la Spitalul Colentina şi, mergând la ei, am văzut că foarte mulţi doctori ju­cau şah. Mă plimbam pe lângă ei şi nu m-am lăsat până nu am învăţat şi eu, doar privindu-i. Dar eram curioasă, întrebam mereu: de ce mutarea aceea, de ce cealaltă? Să tot fi avut vreo 10-12 ani. De atunci, m-am căsătorit cu şahul. Părinţii m-au sus­ţinut, în special mama. Tatăl meu, şi el, dar el zicea să-mi văd de şcoală, apoi de facultate. Dar nu m-am lăsat! Nu m-am mai despărţit de şah. Mi-a plăcut mult. Şi când îţi place ceva, nu te mai laşi! Şi tot ju­când şi jucând, am ajuns să mă per­fecţionez. Am participat la cam­pio­nate naţionale, apoi şi la cele in­ternaţionale, am ajuns să joc şah în toată lumea. Încet, încet, am ajuns mare maestră internaţională.

- N-a existat niciodată o pa­siune mai puternică decât şa­hul? Un "ceva" care să vă abată din drum?

- La început, am iubit şahul. Apoi, datorită lui, am ajuns să iubesc lu­mea, lumea întrea­gă, pe care am avut pri­vilegiul să o stră­bat tot datorită aces­tui sport. Şi asta e mare lucru, să ajungi să vezi toate con­ti­nentele! Nu ştiu câţi au şansa asta! Nu mă întrebaţi dacă am avut sau nu oca­zia să rămân în stră­inătate sau de ce n-am fă­cut-o! N-am fu­git din Ro­mâ­nia, am fost româncă şi sunt româncă, dar a străbate toate continentele e o şansă pe care nu ştiu dacă mulţi o pot avea. De aceea, eu consider că sunt un om foarte fericit. Nu e vorba de bani, de nu ştiu ce averi, dar nu multă lume poate să vadă, să trăiască ce am trăit eu. Şi asta e mare lucru, asta e ceea ce con­tează cu adevărat.

- Şahul e printre puţinele sporturi în care fe­meile au ca adversari şi bărbaţi. Când dai şah-mat, satisfacţia este dublă?

- Eu n-am vrut să joc cu bărbaţi. Am mai jucat, dar doar aşa, ca joacă, nu la performanţă. Nu era o satisfacţie neapărat să fi bătut pe unul sau altul dintre campionii bărbaţi. Pentru că bărbaţii sunt bărbaţi şi joa­că mult mai dur decât femeile. De aceea nu mi-am dorit să joc contra lor. Mi-am dorit să câştig în com­pe­tiţiile feminine, m-am mulţumit cu asta şi mi-a plăcut mai mult. Mi-a plăcut să joc cu femeile, pentru că acolo puteam să am parte de performanţa mea şi aşa era corect.

Gimnastica minţii

- În urmă cu câţiva ani, aţi avut iniţiativa intro­ducerii şahului ca materie în şcoli. În ce scop?

- Şahul în sine este ceva ce trebuie învăţat încă din şcoală, pentru că şahul îţi pune mintea în mişcare. În Europa de Vest, în câteva ţări, au introdus în şcoli şahul ca materie şcolară. Au existat voci care au spus, la un moment dat, că n-ar trebui să fie obligaţi copiii să facă ce nu le place. N-au fost obligaţi, doar li s-a arătat şi altceva, adică şahul. Lăsându-i să facă ce vor, ce le place, cine a vrut să joace şah a jucat şi, încet, încet s-au ridicat şi ca nivel de învăţătură. E un exerciţiu al minţii. E ca şi o materie şcolară. Cine vrea să înveţe şi are talent face, cine nu, nu. Nu tre­buie impus nimă­nui să joa­ce şah, dacă nu are ta­lent. Dar cred că şcolarii ar tre­bui să ştie, să li se explice că, făcând şah, nu vor pierde nicio­dată ni­mic!
La ultima între­ba­re, le­gată de viaţa ei per­so­nală şi de bucu­riile care îi spri­jină su­fletul, n-a mai răs­puns. Mi-a luat mâ­­­na, a strâns-o uşor, între mângâiere şi pă­rin­tească dojană.
- Te rog, nu-mi mai cere să-ţi dez­vă­lui secrete! Nu e ni­mic senzaţional în via­­ţa mea. Dar îţi mul­ţu­mesc mult că mi-ai luat acest inter­viu! Şi îţi mai spun doar atât: pentru că eşti tânără, te rog să fii fericită toată viaţa!

*

În semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere dedicate sportului minţii, fiind un reper pen­tru generaţii de şahişti români, Elisabetei Poli­hro­niade i-a fost conferit post-mortem, de către Pre­şe­dintele României, Klaus Iohannis, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.



O pierdere uriaşă pentru lumea şahului

Sergiu Grunberg, maestru internaţional la şah, campion al României:
"Am cunoscut-o de copil; noi îi spuneam Lili. Ulterior, am fost coleg de echipă cu ea, la Clubul Universitatea Bucureşti. A fost o personalitate complexă, o femeie extrem de inteligentă, cultă şi abilă, care şi-a dedicat viaţa şi activitatea şahului. După un eveniment tragic al vieţii, moartea fiicei sale, s-a dedicat trup şi suflet promovării şahului ju­venil, scriind cărţi, organizând turnee, sprijinind as­censiunea tinerelor talente. A ştiut să deschidă multe uşi ale oamenilor importanţi, capabili să ajute şahul. Rămân în amintire cu imaginea ei de luptătoare, cu dragostea ei pentru oameni şi, nu în ultimul rând, cu credinţa ei fermă că şahul îi poate face pe oameni mai buni şi mai înţelepţi. Spunea ades: «Vreau să mor pe baricadele şahului!». Dorinţa i s-a împlinit... "

Dorian Rogozenco, Mare maestru şi campion al Republicii Moldova la şah:
"Elisabeta Polihroniade a fost cea mai mar­cantă figură din şahul românesc, care şi-a de­dicat întreaga viaţă sportului pe care l-a iubit atât de mult. Emisiunile despre şah de la TVR, editarea de­cenii la rând a revistei «Gambit», organizarea cam­pionatelor şcolare şi a Turneului Regilor sunt doar cele mai cunoscute acţiuni ale Domniei Sale, care au dus la popularizarea enormă a şahului în România. Stingerea din viaţă a Elisabetei Polihroniade repre­zintă o pierdere uriaşă atât pentru scena şahistă na­ţională, cât şi pentru şahul din întreaga lume".

CARTE DE VIZITĂ

A participat la 18 Olimpiade (zece ca jucătoare, opt ca arbitru internaţional); A obţinut: nouă medalii olimpice ca jucătoare, şapte titluri de Campioană a României, Locul I şi II în Campionatul Deschis al Australiei (1987). S-a calificat la Turneele Can­di­daţilor la Titlul Mondial Iugoslavia, Macedonia, Spania, Rio de Janeiro; a fost Campioană mondială prin corespondenţă; a participat la peste 150 de tur­nee internaţionale de şah, a fost Arbitru internaţional la peste 60 de Campionate mondiale şi europene de şah;

În 1982, i s-a conferit titlul de Mare Maestră Internaţională la şah;

I-au fost conferite Ordinul Meritul Sportiv (1967), Medalia Naţională "Serviciul Credincios" (2000), Şahist Român în Cartea de Aur a FIDE.