O întrebare, trei răspunsuri: "Nici vorbă de optimism în 2016!"

După câteva zeci de ani de stabilitate, pa­ce, progres şi prosperitate, Europa se află din nou într-o situaţie dificilă. Pro­ble­melor apărute după imigrarea primului milion de refu­giaţi musulmani, majoritatea lor în Ger­ma­nia, li se ada­ugă terorismul, generat de radicalismul is­lamic, re­acţiile na­ţionalist-extreme şi, posibil, o no­­uă criză eco­­no­mică. Va rezista, acestor noi pre­si­uni, Uniunea Eu­ro­peană? Dar România? Sunt li­derii politici pre­gătiţi să facă faţă noilor provocări? Exis­tă un plan de salvare?

Trei "diagnosticieni" de mare precizie ai mass-me­­diei româneşti, SABINA FATI, SE­BASTIAN LĂZĂROIU şi TRAIAN UN­GUREANU răspund întrebării revistei "Formula AS":

- Presa internaţională afişează "cod por­to­caliu" privind riscul de dez­mem­brare a Uni­u­nii Europene, afectată pu­ternic de cri­za re­fugiaţilor musulmani, de radica­lizarea tot mai agresivă a drep­tei, dar şi de o criză eco­no­mică interna­ţio­na­lă. Sunt îndreptăţite aceste te­meri? Şi da­că da, care este situaţia României în noul context? Putem rămâne optimişti?


SABINA FATI
"Europa este în corzi, iar România pierde, pentru moment, pe toate planurile"

UE a rezistat multor crize până acum: s-a vorbit de multe ori despre eşecul acestei construcţii, ultima dată în perioada crizei economice din 2008, când scepticii, experţii de la Moscova şi alţi defetişti pre­ve­deau un cu­tre­mur care să dis­trugă întreg edi­fi­ciul. A apărut a­poi ideea Eu­ro­pei cu mai multe vi­teze, în care Centrul fondator rămâne puternic, ne­clin­tit, şi se bucură de toa­te beneficiile UE, iar Pe­riferia, in­capabilă să ţină pasul cu Centrul, in­dis­ciplinată şi uneori refractară, va trebui, cu timpul, să-şi rezolve singură problemele. Criza zonei euro a fost un test com­plicat, în care statele bogate din nord au avut, în cele din urmă, răbdare cu ţările din zona măsli­nelor, şi le-au finanţat criza.
Lucrurile sunt însă acum mai complicate ca ori­când, pe de o parte, din cauza referendumului des­pre părăsirea UE, promis britanicilor de pre­mierul con­servator James Cameron. Dezbaterea despre Brexit i-ar putea împinge, într-un fel, pe cei din Ma­rea Britanie spre această opţiune. Premierul francez Manuel Valls a spus, deja, că nu vrea să evite Brexit-ul "cu orice preţ", referindu-se la condiţiile pe care Londra le-a pus Bruxelles-ului pentru a rămâne. O eventuală plecare a Marii Britanii din UE ar fi un prim semn că întreg stabilimentul se clatină.
Pe de altă parte, Europa este în corzi din cauza refugiaţilor care continuă să vină spre UE în număr mare. În istorie, valurile migratorii dinspre Est au fost, mereu, învingătoare, cel puţin în prima fază. Da­că ar fi să ne luăm după Donald Tusk, preşe­din­tele Consiliului European, istoria s-ar putea repeta, fiindcă UE are la dispoziţie "doar două luni", pentru a pune criza migraţiei sub control, în caz contrar spaţiul de liberă circulaţie Schengen se va prăbuşi, iar blocul comunitar ar putea eşua ca proiect politic. În această ecuaţie, este vorba despre solidaritate: faţă de refugiaţii fugiţi din calea războiului, dar şi faţă de soluţiile Bruxelles-ului. Periferia Estică, statele foste comuniste sunt cele mai refractare, li se pare că încă nu au beneficiat destul de pe urma UE, pentru a fi generoase cu migranţii.
Dacă în 2008, falia de rupere a UE era în Sud, acum s-a mutat în Est. Efectele refugiaţilor asupra UE sunt deja vizibile: naţionalismul revine în forţă în Ungaria şi Polonia, se reconfigurează în Cehia şi Slovacia, găseşte noi filoane în România; Europa Cen­trală şi de Est refuză solidaritatea cu Vechea Eu­ro­pă şi se îndepărtează de aceasta, Spaţiul Schengen se comprimă.
Presată între crizele UE şi expansiunea Rusiei, România nu are încă soluţii la ceea ce se întâmplă în jur: nici nu pare să-şi dorească să câştige teren, folo­sindu-se de poziţia sa între două lumi, nici nu ştie cum să se apere altfel decât retrăgându-se, cumva, în camera din spate. Pentru moment, Bucureştiul pier­de pe toate planurile, Schengen-ul nu mai este pră­jitura mult râvnită, ci frontiera care trebuie apă­rată serios, iar poziţia faţă de chestiunea refugiaţilor este similară cu a statelor foste comuniste. Deci, marja de manevră a României cu UE este modestă, cel pu­ţin câtă vreme rămâne în pluton.

SEBASTIAN LĂZĂROIU
"Vom fi împinşi şi mai mult la margine"

Cred că suspendarea acordului Schengen e foarte probabilă. "Ping-pong"-ul cu refugiaţi de anul tre­cut a dus cu siguranţă la asta. De fapt, a dus la o pră­buşire a încrederii între statele UE. Grecia le-a dat drumul imigranţilor clandestini pe bandă rulantă, Ungaria a construit un gard pentru a-i opri şi i-a de­viat prin Slovenia şi Croaţia, iar România, Cehia, Slo­vacia şi, mai nou, Polonia, refuză în continuare sistemul solidarităţii prin cote de refugiaţi. Acest vacarm de nedescris în gestionarea fluxurilor de migraţie nu poate duce decât la prăbuşirea pilonului liberei circulaţii care, să fim cinstiţi, este un pilon de încredere. Neîncrederea a devenit capitalul de simpatie al partidelor extremiste, produs şi pe fondul a două atentate teroriste în inima Europei. Din fe­ricire, noi suntem încă feriţi de un asemenea vehicul politic, dar sentimentele majorităţii ar face posibilă exis­tenţa lui. De cealaltă parte, da, încetinirea creş­terii economice a Chi­nei, scăderea preţului ba­ri­lului, zvonurile u­nui po­sibil Brexit - adi­că ale ieşirii Marii Bri­tanii din UE -, dar şi unele pro­bleme struc­turale nere­zolvate ale unor econo­mii euro­pe­ne ameninţă să ducă spre o nouă criză eco­no­mică globală.
România nu are mo­­­­tive de optimism. Nu suntem deloc pre­gă­tiţi pen­tru a rezista unei noi crize eco­no­mice, "graţie" mă­su­ri­lor populiste care s-au luat în ultimii ani şi întâr­zierii reformelor, în special asanarea marilor com­pa­nii de stat, rămase încă la discreţia clientelei po­litice. O no­uă criză economică va face inevitabil un nou şoc al tăierii cheltuielilor, aşa cum a fost în 2010. Asta va spori neîncrederea în clasa politică şi în demo­craţie. Abia atunci ne vom confrunta cu pe­ri­co­lul extre­mismului şi al mişcărilor de stradă violente.
În ce priveşte rolul nostru în UE, vom fi împinşi şi mai mult la margine. Nu suntem capabili să jucăm niciun rol, deşi avem pârghii importante în jocul po­litic european. Nu ştim să le folosim. Ne complacem în "minoratul nostru". La Est nu jucăm nimic şi-i lăsăm pe fraţii noştri de peste Prut pradă haosului indus de Moscova, la Vest nu jucăm iarăşi nimic sau jucăm foarte prost, ca nişte elevi mediocri. Suntem o ţară absentă, şi asta ne va costa enorm pe termen lung. Nu suntem capabili nici măcar să absorbim fondurile care ne sunt puse la dispoziţie gratuit. Corupţia şi incompetenţa paralizează birocraţia, iar partidele politice sunt letargice şi preocupate de strategiile lor de supravieţuire individuală. Vor plăti scump chiar şi generaţiile viitoare această adormire a clasei politice şi a structurilor statului în momente cruciale pentru reaşezarea centrilor de putere în lume.

TRAIAN UNGUREANU
"Situaţia nu e doar dramatică. E şi ridicolă"

Optimiştii s-au ascuns şi aşteaptă vremuri mai bune. Vestea proastă e că s-ar putea să le aştepte de­geaba. Trilurile care anun­ţau paradisul european au fost înlocuite de anunţuri sumbre. Liderii UE sunt pri­mii care avertizează că, dacă nu "facem ce­va", Uni­unea Euro­pea­nă se va dezin­te­gra. Aşa­dar, cei ce au obli­gaţia să facă ceva se uită în jur şi strigă că tre­buie făcut ceva. Situaţia nu e doar dramatică. E şi ridi­colă. Aşa devine vizibil pen­­­tru toată lumea secretul vinovat al UE: nepu­tinţa. Aparent, criza UE e re­zul­tatul necazurilor care au dat buzna din Orientul Mijlociu şi din Rusia. În rea­litate, criza ne spune că liderii şi instituţiile euro­pene sunt depăşiţi. Aceşti oameni trăiesc şi acum cu con­vingerea că deţin reţeta perfectă şi nu înţeleg în ruptul capului de ce realităţile istorice, naţionale şi sociale nu se aliniază cuminte spre a le da dreptate.
În consecinţă, e de crezut că UE va trata valul ne­contenit de migranţi musulmani cu un nou şir de măsuri ferme, permanente şi inexistente. Din păcate, nu mai e de crezut că liderii UE se vor scutura brusc de paralizia pioasă în care i-a surprins istoria. Prin urmare, nici un motiv de optimism. Şi nici un motiv să pariem pe dispariţia UE. Mai curând, UE va su­pravieţui muzeal, îşi va păstra birourile, bugetul, pompa şi summit-urile, dar va fi ignorată de statele membre, care vor lua decizii cu capul lor, ori de câte ori vor socoti necesar.
Cu sau fără cugetările mele, România are deja o traiectorie. Mai întâi, ca stat est-european. Asta în­seam­nă, acum, o situaţie nu tocmai promiţătoare. Sta­­­tele estice au o presă proastă, pentru că n-au le­şinat de încântare când li s-a poruncit să înghită co­te de refugiaţi. Ce nu ştie, încă, UE, e că românii şi România au o ştiinţă neasemuită a statului pe gard. Nu suntem principiali ca polonezii şi vom re­uşi să ieşim din strâmtoare, aşa şi aşa, cu fonduri eu­ropene cu tot. Clasa politică nu e nici antrenată, nici dori­toa­re de cruciade pro sau anti-UE. Avem o incom­pe­ten­ţă abilă în materie, ceea ce e util, dar numai acum, când e bine să stai la cutie, până se potoleşte fur­tuna de afară. Problema noastră rămâne Rusia, nu UE. Riscul vine de la politicienii care şi-ar putea face socoteala că banii n-au nici miros, nici Est, nici Vest.Anchetă