ELISABETA POLIHRONIADE - Șah-mat la Regina șahului românesc

Camelia Starcescu
- E trist și greu când trebuie să folosești cu precădere timpul trecut pentru majoritatea verbelor dintr-un articol pe care-l scrii. Din păcate, nu e vorba de o figură de stil, ci de o realitate: subiectul interesului tău de reporter a plecat într-o lume în care gramatica nu are nici loc, nici sens. Lumea fără întoarcere. Interviul care urmează, ultimul acordat de Marea Doamnă a șahului românesc, a fost realizat la Mediaș, cu puțin înainte de moartea ei -

Singura iubire a unui om fericit

Pe Marea Maestră Internațională de șah, Elisa­beta Polihroniade, am cunoscut-o la Mediaș, în toam­na lui 2015, la Tur­neul Regilor, pe ca­re l-a "guvernat" încă de la început, ca pre­șe­dinte. Se mișca ușor printre mesele de joc. Ușor, ca gândul care pre­cede fiecare mu­ta­re. Una și încă una, în­lănțuite ne­știut, până când jocul se va fi sfâr­șit. Remiză. Șah. Șah-mat. Doamna Elisabeta Polihroniade venise în Ardeal, la competiția internațională care îm­pli­nește anul acesta ze­ce ani. Între "regii" șa­hu­lui mondial era sin­gura regină. Opt de­ce­nii de viață și aproape șapte de șah. O viață de om. Și o singură iu­bire, în alb și negru.
Era exact așa cum mi-o aminteam. O doam­nă dis­tinsă, cu un glas domol, așezat. Odi­nioară, emisiunile televizate pe care Eli­sa­beta Polihroniade le realiza fas­cinau. Interviuri, reportaje, tot atâtea lumi des­chise dincolo de ușile închise ale țării... Și chiar dacă amintirile se estompaseră ușor, prezența ei la Turneul Regilor mai păstrează ceva din imaginea de altădată: o doamnă blondă, cu silueta înaltă, ale cărei comen­tarii scăpărau de inteligență. Am rugat-o să-mi acorde un interviu. Ușor adumbrită de vârstă, doam­na șahului românesc mi-a vorbit abia șoptit, zâmbind liniștit amintirilor. N-au fost multe cuvintele, dar a fost multă viață... A fost.

- Cum ajunge o femeie să joace șah și să devină regină a lui? Visele fetelor sunt, de obicei, mai romantice...

- Părinții mei lucrau la Spitalul Colentina și, mergând la ei, am văzut că foarte mulți doctori ju­cau șah. Mă plimbam pe lângă ei și nu m-am lăsat până nu am învățat și eu, doar privindu-i. Dar eram curioasă, întrebam mereu: de ce mutarea aceea, de ce cealaltă? Să tot fi avut vreo 10-12 ani. De atunci, m-am căsătorit cu șahul. Părinții m-au sus­ținut, în special mama. Tatăl meu, și el, dar el zicea să-mi văd de școală, apoi de facultate. Dar nu m-am lăsat! Nu m-am mai despărțit de șah. Mi-a plăcut mult. Și când îți place ceva, nu te mai lași! Și tot ju­când și jucând, am ajuns să mă per­fecționez. Am participat la cam­pio­nate naționale, apoi și la cele in­ternaționale, am ajuns să joc șah în toată lumea. Încet, încet, am ajuns mare maestră internațională.

- N-a existat niciodată o pa­siune mai puternică decât șa­hul? Un "ceva" care să vă abată din drum?

- La început, am iubit șahul. Apoi, datorită lui, am ajuns să iubesc lu­mea, lumea întrea­gă, pe care am avut pri­vilegiul să o stră­bat tot datorită aces­tui sport. Și asta e mare lucru, să ajungi să vezi toate con­ti­nentele! Nu știu câți au șansa asta! Nu mă întrebați dacă am avut sau nu oca­zia să rămân în stră­inătate sau de ce n-am fă­cut-o! N-am fu­git din Ro­mâ­nia, am fost româncă și sunt româncă, dar a străbate toate continentele e o șansă pe care nu știu dacă mulți o pot avea. De aceea, eu consider că sunt un om foarte fericit. Nu e vorba de bani, de nu știu ce averi, dar nu multă lume poate să vadă, să trăiască ce am trăit eu. Și asta e mare lucru, asta e ceea ce con­tează cu adevărat.

- Șahul e printre puținele sporturi în care fe­meile au ca adversari și bărbați. Când dai șah-mat, satisfacția este dublă?

- Eu n-am vrut să joc cu bărbați. Am mai jucat, dar doar așa, ca joacă, nu la performanță. Nu era o satisfacție neapărat să fi bătut pe unul sau altul dintre campionii bărbați. Pentru că bărbații sunt bărbați și joa­că mult mai dur decât femeile. De aceea nu mi-am dorit să joc contra lor. Mi-am dorit să câștig în com­pe­tițiile feminine, m-am mulțumit cu asta și mi-a plăcut mai mult. Mi-a plăcut să joc cu femeile, pentru că acolo puteam să am parte de performanța mea și așa era corect.

Gimnastica minții

- În urmă cu câțiva ani, ați avut inițiativa intro­ducerii șahului ca materie în școli. În ce scop?

- Șahul în sine este ceva ce trebuie învățat încă din școală, pentru că șahul îți pune mintea în mișcare. În Europa de Vest, în câteva țări, au introdus în școli șahul ca materie școlară. Au existat voci care au spus, la un moment dat, că n-ar trebui să fie obligați copiii să facă ce nu le place. N-au fost obligați, doar li s-a arătat și altceva, adică șahul. Lăsându-i să facă ce vor, ce le place, cine a vrut să joace șah a jucat și, încet, încet s-au ridicat și ca nivel de învățătură. E un exercițiu al minții. E ca și o materie școlară. Cine vrea să învețe și are talent face, cine nu, nu. Nu tre­buie impus nimă­nui să joa­ce șah, dacă nu are ta­lent. Dar cred că școlarii ar tre­bui să știe, să li se explice că, făcând șah, nu vor pierde nicio­dată ni­mic!
La ultima între­ba­re, le­gată de viața ei per­so­nală și de bucu­riile care îi spri­jină su­fletul, n-a mai răs­puns. Mi-a luat mâ­­­na, a strâns-o ușor, între mângâiere și pă­rin­tească dojană.
- Te rog, nu-mi mai cere să-ți dez­vă­lui secrete! Nu e ni­mic senzațional în via­­ța mea. Dar îți mul­țu­mesc mult că mi-ai luat acest inter­viu! Și îți mai spun doar atât: pentru că ești tânără, te rog să fii fericită toată viața!

*

În semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere dedicate sportului minții, fiind un reper pen­tru generații de șahiști români, Elisabetei Poli­hro­niade i-a fost conferit post-mortem, de către Pre­șe­dintele României, Klaus Iohannis, Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler.



O pierdere uriașă pentru lumea șahului

Sergiu Grunberg, maestru internațional la șah, campion al României:
"Am cunoscut-o de copil; noi îi spuneam Lili. Ulterior, am fost coleg de echipă cu ea, la Clubul Universitatea București. A fost o personalitate complexă, o femeie extrem de inteligentă, cultă și abilă, care și-a dedicat viața și activitatea șahului. După un eveniment tragic al vieții, moartea fiicei sale, s-a dedicat trup și suflet promovării șahului ju­venil, scriind cărți, organizând turnee, sprijinind as­censiunea tinerelor talente. A știut să deschidă multe uși ale oamenilor importanți, capabili să ajute șahul. Rămân în amintire cu imaginea ei de luptătoare, cu dragostea ei pentru oameni și, nu în ultimul rând, cu credința ei fermă că șahul îi poate face pe oameni mai buni și mai înțelepți. Spunea ades: «Vreau să mor pe baricadele șahului!». Dorința i s-a împlinit... "

Dorian Rogozenco, Mare maestru și campion al Republicii Moldova la șah:
"Elisabeta Polihroniade a fost cea mai mar­cantă figură din șahul românesc, care și-a de­dicat întreaga viață sportului pe care l-a iubit atât de mult. Emisiunile despre șah de la TVR, editarea de­cenii la rând a revistei «Gambit», organizarea cam­pionatelor școlare și a Turneului Regilor sunt doar cele mai cunoscute acțiuni ale Domniei Sale, care au dus la popularizarea enormă a șahului în România. Stingerea din viață a Elisabetei Polihroniade repre­zintă o pierdere uriașă atât pentru scena șahistă na­țională, cât și pentru șahul din întreaga lume".

CARTE DE VIZITĂ

•  A participat la 18 Olimpiade (zece ca jucătoare, opt ca arbitru internațional); A obținut: nouă medalii olimpice ca jucătoare, șapte titluri de Campioană a României, Locul I și II în Campionatul Deschis al Australiei (1987). S-a calificat la Turneele Can­di­daților la Titlul Mondial Iugoslavia, Macedonia, Spania, Rio de Janeiro; a fost Campioană mondială prin corespondență; a participat la peste 150 de tur­nee internaționale de șah, a fost Arbitru internațional la peste 60 de Campionate mondiale și europene de șah;

•  În 1982, i s-a conferit titlul de Mare Maestră Internațională la șah;

•  I-au fost conferite Ordinul Meritul Sportiv (1967), Medalia Națională "Serviciul Credincios" (2000), Șahist Român în Cartea de Aur a FIDE.