Singura iubire a unui om fericit
Pe Marea Maestră Internațională de șah, Elisabeta Polihroniade, am cunoscut-o la Mediaș, în toamna lui 2015, la Turneul Regilor, pe care l-a "guvernat" încă de la început, ca președinte. Se mișca ușor printre mesele de joc. Ușor, ca gândul care precede fiecare mutare. Una și încă una, înlănțuite neștiut, până când jocul se va fi sfârșit. Remiză. Șah. Șah-mat. Doamna Elisabeta Polihroniade venise în Ardeal, la competiția internațională care împlinește anul acesta zece ani. Între "regii" șahului mondial era singura regină. Opt decenii de viață și aproape șapte de șah. O viață de om. Și o singură iubire, în alb și negru.
Era exact așa cum mi-o aminteam. O doamnă distinsă, cu un glas domol, așezat. Odinioară, emisiunile televizate pe care Elisabeta Polihroniade le realiza fascinau. Interviuri, reportaje, tot atâtea lumi deschise dincolo de ușile închise ale țării... Și chiar dacă amintirile se estompaseră ușor, prezența ei la Turneul Regilor mai păstrează ceva din imaginea de altădată: o doamnă blondă, cu silueta înaltă, ale cărei comentarii scăpărau de inteligență. Am rugat-o să-mi acorde un interviu. Ușor adumbrită de vârstă, doamna șahului românesc mi-a vorbit abia șoptit, zâmbind liniștit amintirilor. N-au fost multe cuvintele, dar a fost multă viață... A fost.
- Cum ajunge o femeie să joace șah și să devină regină a lui? Visele fetelor sunt, de obicei, mai romantice...
- Părinții mei lucrau la Spitalul Colentina și, mergând la ei, am văzut că foarte mulți doctori jucau șah. Mă plimbam pe lângă ei și nu m-am lăsat până nu am învățat și eu, doar privindu-i. Dar eram curioasă, întrebam mereu: de ce mutarea aceea, de ce cealaltă? Să tot fi avut vreo 10-12 ani. De atunci, m-am căsătorit cu șahul. Părinții m-au susținut, în special mama. Tatăl meu, și el, dar el zicea să-mi văd de școală, apoi de facultate. Dar nu m-am lăsat! Nu m-am mai despărțit de șah. Mi-a plăcut mult. Și când îți place ceva, nu te mai lași! Și tot jucând și jucând, am ajuns să mă perfecționez. Am participat la campionate naționale, apoi și la cele internaționale, am ajuns să joc șah în toată lumea. Încet, încet, am ajuns mare maestră internațională.
- N-a existat niciodată o pasiune mai puternică decât șahul? Un "ceva" care să vă abată din drum?
- La început, am iubit șahul. Apoi, datorită lui, am ajuns să iubesc lumea, lumea întreagă, pe care am avut privilegiul să o străbat tot datorită acestui sport. Și asta e mare lucru, să ajungi să vezi toate continentele! Nu știu câți au șansa asta! Nu mă întrebați dacă am avut sau nu ocazia să rămân în străinătate sau de ce n-am făcut-o! N-am fugit din România, am fost româncă și sunt româncă, dar a străbate toate continentele e o șansă pe care nu știu dacă mulți o pot avea. De aceea, eu consider că sunt un om foarte fericit. Nu e vorba de bani, de nu știu ce averi, dar nu multă lume poate să vadă, să trăiască ce am trăit eu. Și asta e mare lucru, asta e ceea ce contează cu adevărat.
- Șahul e printre puținele sporturi în care femeile au ca adversari și bărbați. Când dai șah-mat, satisfacția este dublă?
- Eu n-am vrut să joc cu bărbați. Am mai jucat, dar doar așa, ca joacă, nu la performanță. Nu era o satisfacție neapărat să fi bătut pe unul sau altul dintre campionii bărbați. Pentru că bărbații sunt bărbați și joacă mult mai dur decât femeile. De aceea nu mi-am dorit să joc contra lor. Mi-am dorit să câștig în competițiile feminine, m-am mulțumit cu asta și mi-a plăcut mai mult. Mi-a plăcut să joc cu femeile, pentru că acolo puteam să am parte de performanța mea și așa era corect.
Gimnastica minții
- În urmă cu câțiva ani, ați avut inițiativa introducerii șahului ca materie în școli. În ce scop?
- Șahul în sine este ceva ce trebuie învățat încă din școală, pentru că șahul îți pune mintea în mișcare. În Europa de Vest, în câteva țări, au introdus în școli șahul ca materie școlară. Au existat voci care au spus, la un moment dat, că n-ar trebui să fie obligați copiii să facă ce nu le place. N-au fost obligați, doar li s-a arătat și altceva, adică șahul. Lăsându-i să facă ce vor, ce le place, cine a vrut să joace șah a jucat și, încet, încet s-au ridicat și ca nivel de învățătură. E un exercițiu al minții. E ca și o materie școlară. Cine vrea să învețe și are talent face, cine nu, nu. Nu trebuie impus nimănui să joace șah, dacă nu are talent. Dar cred că școlarii ar trebui să știe, să li se explice că, făcând șah, nu vor pierde niciodată nimic!
La ultima întrebare, legată de viața ei personală și de bucuriile care îi sprijină sufletul, n-a mai răspuns. Mi-a luat mâna, a strâns-o ușor, între mângâiere și părintească dojană.
- Te rog, nu-mi mai cere să-ți dezvălui secrete! Nu e nimic senzațional în viața mea. Dar îți mulțumesc mult că mi-ai luat acest interviu! Și îți mai spun doar atât: pentru că ești tânără, te rog să fii fericită toată viața!
*
În semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere dedicate sportului minții, fiind un reper pentru generații de șahiști români, Elisabetei Polihroniade i-a fost conferit post-mortem, de către Președintele României, Klaus Iohannis, Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler.
O pierdere uriașă pentru lumea șahului
Sergiu Grunberg, maestru internațional la șah, campion al României:
"Am cunoscut-o de copil; noi îi spuneam Lili. Ulterior, am fost coleg de echipă cu ea, la Clubul Universitatea București. A fost o personalitate complexă, o femeie extrem de inteligentă, cultă și abilă, care și-a dedicat viața și activitatea șahului. După un eveniment tragic al vieții, moartea fiicei sale, s-a dedicat trup și suflet promovării șahului juvenil, scriind cărți, organizând turnee, sprijinind ascensiunea tinerelor talente. A știut să deschidă multe uși ale oamenilor importanți, capabili să ajute șahul. Rămân în amintire cu imaginea ei de luptătoare, cu dragostea ei pentru oameni și, nu în ultimul rând, cu credința ei fermă că șahul îi poate face pe oameni mai buni și mai înțelepți. Spunea ades: «Vreau să mor pe baricadele șahului!». Dorința i s-a împlinit... "
Dorian Rogozenco, Mare maestru și campion al Republicii Moldova la șah:
"Elisabeta Polihroniade a fost cea mai marcantă figură din șahul românesc, care și-a dedicat întreaga viață sportului pe care l-a iubit atât de mult. Emisiunile despre șah de la TVR, editarea decenii la rând a revistei «Gambit», organizarea campionatelor școlare și a Turneului Regilor sunt doar cele mai cunoscute acțiuni ale Domniei Sale, care au dus la popularizarea enormă a șahului în România. Stingerea din viață a Elisabetei Polihroniade reprezintă o pierdere uriașă atât pentru scena șahistă națională, cât și pentru șahul din întreaga lume".
CARTE DE VIZITĂ
• A participat la 18 Olimpiade (zece ca jucătoare, opt ca arbitru internațional); A obținut: nouă medalii olimpice ca jucătoare, șapte titluri de Campioană a României, Locul I și II în Campionatul Deschis al Australiei (1987). S-a calificat la Turneele Candidaților la Titlul Mondial Iugoslavia, Macedonia, Spania, Rio de Janeiro; a fost Campioană mondială prin corespondență; a participat la peste 150 de turnee internaționale de șah, a fost Arbitru internațional la peste 60 de Campionate mondiale și europene de șah;
• În 1982, i s-a conferit titlul de Mare Maestră Internațională la șah;
• I-au fost conferite Ordinul Meritul Sportiv (1967), Medalia Națională "Serviciul Credincios" (2000), Șahist Român în Cartea de Aur a FIDE.