La învestitura ca ministru în guvernul Cioloş, profesorul de sociologie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Vasile Dâncu, şi-a expus priorităţile în noua sa calitate de demnitar. De o sinceritate totală, domnia sa a afirmat deschis şi pe înţelesul tuturor: "Am priorităţile mele, de om. Am renunţat la toate activităţile pentru a mă dedica total acestui guvern, care are ca obiectiv construcţia unui proiect pentru România şi, dacă nu este prea mult - îmi cer scuze pentru cum sună -, a unui model de guvernare. Aceasta este prioritatea zero... Ştiu că într-un an nu se poate schimba România, dar cred că orice lucru trebuie să aibă un început. Vreau să aducem mugurii încrederii în această ţară, să arătăm că se poate face mai mult şi mai bine, fără gălăgie zilnică, cu modestie şi competenţă". Ţinând cont de această profesiune de credinţă, care este, de fapt, profesiunea de credinţă a întregului guvern Cioloş, am dorit să limpezim pentru cititorii noştri mai multe detalii ale acestui proiect pentru România, dintre care unele sunt legate de situaţia satelor tradiţionale - o altă preocupare a fiului de ţăran care este, cu mândrie, domnul vicepremier Dâncu.
"Contează foarte mult oamenii, calitatea celor care formează guvernul"
- Sunteţi vicepremierul unui guvern alcătuit din specialişti, profesionişti în problemele ţării. Care este diferenţa faţă de guvernele de până acum?
- Nu este o diferenţă prea mare, poate doar una de postură: guvernul nu a fost alcătuit şi selecţionat de un partid politic. De altfel, găsim profesionişti în orice guvern politic, nu cred că guvernele trimise de partide sunt formate doar din neprofesionişti. E adevărat, este poate mai uşor să funcţionezi ca membru într-un guvern politic: vii deja cu un program de guvernare creat în echipă şi impus de un partid. Evident, uneori acest program este chiar şi votat, deşi majoritatea electoratului care votează nu ştie multe lucruri despre programul politic, votând mai degrabă oameni sau partide pe care le simpatizează, de care este legat emoţional sau prin identificare cu o anumită tradiţie ori grup social sau profesional. În fine, în toate guvernele există oameni cu calităţi şi slăbiciuni. Poate că aşteptarea faţă de un guvern de experţi este exagerată, fără să se ştie că aceştia nu-şi pot impune totdeauna şi integral programul pe care îl doresc, dacă nu beneficiază de un sprijin parlamentar. Nu trebuie idealizată nicio postură, şi nici diabolizată; contează foarte mult oamenii, calitatea celor care compun guvernul, contează ştiinţa Premierului de a-i motiva şi de a conduce corabia, contează contextul şi poate chiar şi... norocul. Sunt importante şi strategia de comunicare a unei echipe guvernamentale, modul de comunicare cu Parlamentul şi multe alte lucruri care nu ţin mereu de modul în care a fost investit sau creat un guvern.
- Vă trageţi din lumea ţărănească a Năsăudului, premierul Dacian Cioloş se trage dintr-un sat din Sălaj, iar preşedintele Iohannis vine din Sibiu. Cum credeţi că privesc "regăţenii", "sudiştii", ascensiunea aceasta "în forţă" a ardelenilor?
- Nu cred că este vorba de o semnificaţie sociologică, de diferenţe de cultură regională, în care eu nu cred prea mult. Cred, mai degrabă, că este vorba de o situaţie de criză şi de o întâmplare, sper fericită, pentru România. Au fost şi guverne fără ardeleni în aceşti ani, sau cu ardeleni foarte puţini, dar aceste lucruri nu au o semnificaţie prea adâncă. Poate un mic avantaj ar fi faptul că Transilvania şi ardelenii au învăţat din tradiţia administraţiei imperiale austriece, iar şcoala s-a născut acolo mai repede decât în celelalte provincii. Criteriul regional nu este unul care să conteze atunci când se fac echipele. Vom reuşi doar dacă vom face ceva în echipă, iar echipele noastre de experţi au mai mulţi "regăţeni" decât ardeleni sau bănăţeni.
- Care vă sunt priorităţile, ca ministru al Dezvoltării, pentru 2016? Ce se poate face într-un an?
- Am vorbit mult despre proiecte în această lună şi jumătate, aşa încât prefer ca, în perioada următoare, să mă aplec asupra obiectivelor concrete ce vizează reforma administraţiei, descentralizarea administrativă şi construcţia unor condiţii minime de trai decent, din perspectiva infrastructurii, mai ales în mediul rural sau în comunităţile defavorizate. Sper să pot realiza câteva proiecte pe care să le consider decente, pragmatice, necesare şi apolitice, astfel ca viitorul ministru să le poată duce mai departe, ca pe o consecinţă a calităţii şi oportunităţii lor.
"Tatăl meu, poetul ţăran Vasile Dâncu, spune mereu că soarta ţăranului român este soarta pieilor roşii"
- Deoarece gama activităţilor dvs. este extrem de complexă, vă propun să faceţi referinţă, în mod special, la problemele satului românesc - una din temele foarte apropiate de sufletul nostru şi al cititorilor noştri. Dumneavoastră înşivă sunteţi fiu de ţăran şi, în cadrul unei dezbateri, aţi accentuat că avem "ultima civilizaţie rurală din Europa". E de bine sau e de rău?
- Cred că noi am neglijat prea mult comunităţile rurale, le-am tratat ca zone care vor dispărea cu timpul sau doar ca zone agricole. Am uitat că acolo trăieşte aproape jumătate din populaţia României, că acolo trăiesc Oameni. Politicienii au umilit continuu satul românesc, mergând acolo cu cadouri penibile în campaniile electorale. Tatăl meu (poetul ţăran Vasile Dâncu - n.red.) spune mereu (a spus-o şi pe vremea lui Ceauşescu şi a avut mult de pătimit) că soarta ţăranului român este soarta pieilor roşii. Nu cred că este doar o licenţă poetică, deoarece după dezastrul adus de comunism prin deposedarea ţăranului de pământ, Uniunea Europeană a venit, după 2007, cu un alt cutremur: piaţa comună şi industria alimentară europeană. Neprotejat de stat, fără cunoştinţe şi fără niciun ajutor, ţăranul nostru nu poate rezista concurenţei marilor producători europeni. Oricât de bună ar fi marfa lui, oricât de bio, el nu mai are acces în lanţurile occidentale care au preluat integral comerţul în România. Are proprietatea fragmentată, nu are condiţii să producă la standarde europene, nu beneficiază încă de facilităţi şi stimulente pentru a se asocia, şi pierde în fiecare zi teren. Ajunge să producă doar pentru subzistenţă, şi aceasta înseamnă sărăcie şi mizerie. Am încredere că premierul Dacian Cioloş şi ministrul Achim Irimescu, oameni care cunosc bine agricultura europeană, vor construi un sistem de suport statal sau comunitar pentru producătorii agricoli, care să ne facă mai competitivi şi să ne putem recâştiga măcar piaţa românească, invadată acum de produse agricole importate. Să imporţi mâncare într-o ţară agricolă, cu tradiţia şi resursele noastre, este o adevărată barbarie.
- Constrâns la a produce doar pentru subzistenţă, obligat mereu la schimbări şi adaptări din mers, ţăranul este zilnic ameninţat cu dispariţia. În aceste condiţii, cum credeţi că vor supravieţui satul tradiţional şi civilizaţia rurală?
- Civilizaţia rurală este un mod de viaţă, o modalitate specifică de fiinţare, în acord cu cosmosul, în respectul naturii şi în magia dumnezeirii. Civilizaţia rurală pe care o mai avem conţine elementele morale necesare şi suficiente vieţii în comun, dar şi o conştiinţă a unei unicităţi existenţiale concrete, traduse în fapte şi idei. Civilizaţia rurală are anticorpii pentru pierderea de sens pe care o traversează cultura urbană de azi, ea poate să ofere societăţii şi omului modern o alternativă la pierderea sensului, a uitării de sine sau a crizelor de identitate. Suntem într-un punct de cotitură, cred eu; în noua lume a spaimelor şi emoţiilor de masă, în care trăim tot mai periculos şi mai artificial, cred că am putea să căutăm sensuri fundamentale în ADN-ul culturii noastre populare, de fapt, ADN-ul fiinţei noastre.
- Vă gândiţi să puneţi în operă o "strategie naţională" pentru salvarea ţărănimii? Cum ar trebui să arate aceasta?
- Fiii de ţărani trebuie să participe la refacerea legăturii cu tradiţia, pentru că ei au un subconştient în care civilizaţia rurală este vie şi unde arhetipurile concentrează o devenire de sute de ani. Şi intelectualii ar trebui să caute conservarea valorilor şi traducerea lor în noile forme ale civilizaţiei moderne. Am văzut o paradă a modei, realizată de Virginia Linul, o năsăudeancă de-a mea, cu nişte creaţii vestimentare moderne, dar care foloseau modele tradiţionale. Am văzut în toată lumea expoziţii sau magazine de design vestimentar, dar niciunde nu am simţit că aceste haine îţi îmbracă şi sufletul, nu doar trupul, ca în cazul creaţiilor acestei artiste din Salva. Nu pot eu, un om singur, ministru într-un guvern de un an, să salvez ţărănimea, dar voi face tot ce pot pentru a sprijini proiecte de toate felurile, care duc spre asta. Trebuie să-i ajutăm pe oameni să trăiască decent în satele lor, să-i ajutăm să câştige bani din munca lor, să-şi poată face planuri de viitor pentru ei şi pentru generaţiile tinere, şi să-i stimulăm să nu-şi uite originile, să valorifice minunile pe care le au în suflet şi tradiţia lor. E atât de simplu!
"Nepăsarea faţă de civilizaţia rurală este un «Colectiv» al spiritualităţii noastre"
- Într-unul dintre interviurile acordate după numirea dvs. în funcţia de ministru, aţi afirmat că românilor le lipseşte "cultura auto-organizării şi a auto-dezvoltării". Mai exact, trăiesc la întâmplare, duşi de curent. În ce măsură un guvern ar putea să schimbe cursul acesta distructiv?
- Efectul măsurilor luate de un guvern va fi mereu limitat, dacă nu se naşte un consens naţional. De regulă, în istorie, noi, românii, ne solidarizam mai ales la necaz, sau în urma unor tragedii. Dacă am realiza că trăim un adevărat Cernobîl spiritual, am intra în panică şi am revedea proiectul regăsirii identităţii noastre veritabile. Ne-a înfiorat tragedia morţii copiilor noştri de la clubul "Colectiv" şi parcă începem să căutăm să fim mai responsabili şi cerem mai multă rigoare şi profesionalism de la ceilalţi şi de la noi înşine. Dar nepăsarea faţă de civilizaţia rurală este o dramă mai mare şi cu efecte de dezastru pe termen lung, un "Colectiv" al civilizaţiei şi spiritualităţii noastre.
- Elementele de civilizaţie citadină, care pătrund tot mai puternic în stilul de viaţă al ţăranilor, mai ales prin mijlocirea televizorului, ameninţă grav tradiţiile. În acest context, nu este ameninţată identitatea, specificul naţional care, iată, îi farmecă într-atât pe străini?
- Nu cred că civilizaţia materială distruge spiritualitatea. Spiritualitatea este distrusă doar de valori false, de inautentic, de artificialul promovat ca autentic. Instituţiile culturale şi şcoala, elita unei ţări, trebuie să producă mereu criterii şi borne, pentru ca oamenii să nu se rătăcească. O cultură trebuie vegheată de intelectualii ei autentici. Atunci când cultivi identitatea profundă şi valorile unei naţii (şi nu patriotismul găunos şi demagogic), atunci participi la conservarea unei civilizaţii rurale. De fapt, atunci când produci bio (cum se zice azi), trăieşti conform unui precept autentic, de respect al mediului înconjurător. Ţăranii respectau natura, trăiau în armonie cu ea. Lăsau pământul să se "odihnească", nu abuzau de el, nu vroiau să taie niciun lemn din pădurea familiei, selectau doar copacii uscaţi sau lăstarii care creşteau prea deşi. Făceau cruce deasupra apei şi pe dosul unei pâini când o tăiau, nu puneau îngrăşăminte chimice, chiar dacă noi, cei tineri, insistam: ei spuneau că se "otrăveşte lutul". Sunt lucruri de care vorbim şi azi, cu nişte neologisme preţioase: biodiversitate, dezvoltare durabilă, ecoproducţie. Noi avem reţete culinare şi metode de producţie, dar şi moduri de a trăi pe care le putem reintegra traiului modern. Le putem stiliza, le putem pune în forme stilistice şi estetice noi. Asta este România spirituală din tradiţia civilizaţiei rurale, pentru că noi nu am avut niciodată o civilizaţie urbană şi, ca să fiu sincer, nici acum nu prea avem. În istoria României, autentic a fost doar satul, noi nu am avut nici polis grecesc şi nici burg occidental. Nu lupt împotriva schimbării şi bunăstării ţăranului, Doamne fereşte, dar mă gândesc că schimbarea trebuie controlată, condusă, aşa cum face orice naţiune puternică. Putem pilota modernizarea satului românesc, fără a lăsa să se distrugă sufletul civilizaţiei rurale, adică sufletul românesc.
"Cred că întreg guvernul facem o echipă bună şi tot mai motivată"
- Va reuşi guvernul pe care îl reprezentaţi şi conduceţi, în calitate de vice-prim ministru, să construiască un model de succes pentru viitorul satului românesc?
- Eu pot să garantez un singur lucru: vom fi primul guvern care se va concentra serios pe această temă: modernizarea satului şi reconstrucţia comunităţilor rurale. Înţelegem nevoia şi sunt sigur că vom trasa liniile unui proiect. Sper să vină cât mai mulţi politicieni şi intelectuali alături de noi. Un guvern de un an nu poate salva satul, dar poate fi începutul unei acţiuni şi al unei reflecţii. Este un proces pe termen lung, dar ar putea fi accelerat de mutaţiile geopolitice contemporane. Conflictele cu populaţiile băştinaşe şi limitarea migraţiei ne pot face să ne uităm mai serios la resursele noastre, crizele ne pot obliga să nu mai risipim ce avem, şi poate că va veni o generaţie de tineri care va simţi nevoia de a căuta din nou tradiţiile, izvoarele culturii, aşa cum a făcut-o generaţia interbelică. Sunt optimist, cred că o minune ne va salva acest tezaur spiritual păstrat din bătrâni şi sper să punem şi noi umărul, contemporanii acestui timp al vulgarităţii şi al noii barbarii.
- Unii vor spune că sunteţi un paseist atunci când vorbiţi de necesitatea conservării tradiţiilor, a civilizaţiei rurale şi satului străvechi. Ei cred că ţăranul tradiţional merită un trai mai bun, că satul trebuie să se dezvolte. Cum răspundeţi acestor critici?
- Este o prostie, o dovadă de îngustime de spirit să interpretezi aşa această criză şi apelurile celor care trag semnale de alarmă. Eu militez, din contră, pentru modernizarea satului, pentru o infrastructură modernă. Schimbarea şi modernizarea nu se pot opri prin litanii şi discursuri de tip elegiac. O parte din urmele culturii populare va dispărea sau va supravieţui în muzee, asta este normal. Dar dacă va exista bunăstare, oamenii, încurajaţi de intelectuali şi de programe ale administraţiei culturale, vor putea să revină cu tradiţii spirituale, chiar şi numai pentru a le "juca" pe piaţa turismului, tot mai dezvoltată în mediul rural. Vor înţelege că trebuie să cultive diferenţa faţă de ceilalţi, o vor căuta şi o vor readuce în traiul de zi cu zi. Încurajaţi şi stimulaţi, oamenii vor înţelege că sunt descendenţii unei culturi bogate şi unice, că au o muzică comparabilă cu cea irlandeză sau grecească, că pot veni cu aceste valori la întâlnirea cu celălalt. Nu se vor mai simţi singuri în migraţia lor prin lume, nu se vor mai simţi inferiori şi nu vor mai fi complexaţi.
"Aici, la Bucureşti, este aproape imposibil să explici că nu îţi doreşti să mergi la putere"
- A fost destul de greu, nimeni din cercul meu apropiat de prieteni nu m-a încurajat şi nu a fost fericit de asta, cu excepţia prietenilor din zona politicii. Poate părea o ipocrizie, dar nu este: aici, la Bucureşti, este aproape imposibil să explici că nu îţi doreşti să mergi la putere. Aveam, în noiembrie 2015, un important eveniment pentru cariera mea intelectuală, care s-a amânat şi nu ştiu dacă se va mai actualiza atunci când voi reveni la instrumentele mele. Dar, până la urmă, am plecat singur, nu m-a dus nimeni cu forţa la guvern. Este adevărat că programul de aici nu îmi mai permite să fac nimic în afară de a mai scrie un editorial pe lună la revista Sinteza, dar şi cu asta îi exasperez pe prietenii mei din redacţie, pentru că îl predau târziu, când revista este gata deja. Mi-am suspendat cursurile şi aproape toate celelalte preocupări. Noaptea mai citesc două-trei ore, dar îmi iau multe teme pentru acasă de la guvern, iar lecturile îmi sunt orientate tot mai mult spre temele administraţiei, dezvoltării şi managementului strategic al comunităţilor. Erau preocupări mai vechi ale mele, dar acum sunt obligat să caut ce au făcut alte ţări în domeniile acestea, şi am mult de citit. Nu pot să mă folosesc eficient de sintezele şi punctajele pe care mi le fac oamenii din minister sau consilierii, întotdeauna am fost obişnuit să-mi fac propriile notiţe. De facultate îmi este foarte dor, întâlnirea cu studenţii, în fiecare săptămână, este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla cuiva, aici este cel mai mare avantaj al muncii de profesor.
- Şi scrisul? Literatura? Trădarea lor costă scump uneori...
- Deja, după două luni, parcă am uitat să scriu, îmi este frică să mă pun la masa de scris, noaptea târziu, când revin de la birou, iar când mă aşez totuşi în faţa computerului, simt parcă o frică de a începe pagina albă. Caut tot felul de subterfugii pentru a trage de timp, intru foarte greu în ritm. Mă simt golit de idei şi parcă sufletul mi-e greu, iar emoţiile nu se aşează bine în găoacea din cuvinte. Câteodată, mi-e frică de faptul că aş putea să nu mai fiu capabil să scriu, mai ales că am lăsat pentru anii viitori şi un proiect literar. Am patru cărţi de sociologie pe care le-am abandonat spre faza finală şi aştept să revin la aceste proiecte care mi-au populat fiinţa în ultimii ani de libertate, după ce am părăsit politica, acum vreo opt ani. Am privit ca un semn bun, totuşi, faptul că un prieten de pe facebook mi-a făcut o surpriză, trimiţându-mi o filă dictando, cu o poezie intitulată "Secolul vitezei" şi semnată "Vasile V. Dâncu, clasa a XI-a C". Îmi rămăsese la vreo fată din cenaclul Virtus Romana Rediviva, de la Liceul "George Coşbuc" din Năsăud. Scrisul este pentru mine un fel de respiraţie artificială, o lume secretă unde fug, din când în când, de urâtul sau de amărăciunile traiului cotidian. Încep să simt că îmi lipseşte şi, ca terapie, am început să scriu un jurnal. Să nu uit de mine şi de lumea cea de dincolo de zidurile guvernului.
- "Proiect pentru România" este o sintagmă dătătoare de mari speranţe, o iniţiativă pe care o aşteptăm de 26 de ani. L-aţi putea descrie sintetic şi clar, aşa cum aţi face în faţa studenţilor?
- Am vorbit despre asta şi mi-au sărit unii în cap pe ideea că nu se poate, nu e timp, este prea târziu, cine sunt eu să-mi doresc asta... Dar este foarte normal: trebuie pornită reflecţia strategică despre viitorul României. Deşi pare simplă, această reflecţie nu s-a făcut serios până acum. Fiecare partid a venit cu un program electoral, dar nu cu un proiect integrat şi realist, care să imagineze ce vom produce peste două decenii, ce vom vinde în exterior, care este modelul educaţional, ce mecanisme sociale trebuie activate, pentru o mai mare solidaritate sau coeziune socială. Ca principiu, trebuie stabilit modelul social dezirabil, ce valori vom promova prin sistemele instituţionale, ce mecanisme şi practici pentru educaţia naţională (în caz că stabilim că naţiunea română mai merită promovată), cum ne vom proteja resursele şi patrimoniul şi cum le vom valorifica, ce modele de dezvoltare a comunităţilor alegem, care sunt priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi multe altele.
"Orice demnitate în stat presupune nevoia de a ţine cu ţara ta"
- Aveţi sprijinul premierului Cioloş în proiectele dvs.? Care este atmosfera de lucru în noul guvern?
- Dacian Cioloş este un prim ministru special, el ne propune un management partenerial, fără excese de autoritate; ne încurajează să gândim liber şi să acţionăm prin autoresponsabilizare. Ne cere doar să nu capitulăm în faţa rutinei din ministere, ne cere să avem fiecare un proiect personal şi o viziune pentru domeniul nostru. Cu discreţie, caută să ne ajute să ne cunoaştem mai bine, să ne ajutăm între noi, să constituim echipe pe scheletul unor provocări pentru societatea românească. Lucrând cu Dacian Cioloş, te simţi liber şi parcă mai obligat să fii performant, pentru că nu este un şef care să caute să te constrângă pentru a pune în practică viziunea lui. Ne cere doar imaginaţie şi creativitate, ieşirea din inerţie birocratică şi viziune. Are o experienţă de patru ani în Guvernul României şi 5 ani la vârf, în administrativul Europei, ceea ce lumea nu prea bagă în seamă. Experienţa lui diversă îl face foarte pragmatic şi axat pe o cultură a rezultatului; nu ne cere niciodată cât nu putem duce, ba chiar ne îndeamnă să ne restrângem orizontul de aspiraţii spre ceea ce ştim că putem face bine. Cred că întreg guvernul facem o echipă bună, coezivă şi tot mai motivată.
- Aduc în discuţie un cuvânt proscris prin falsa lui folosire: patriotism. Cum vă raportaţi la el, prin funcţia pe care o îndepliniţi?
- Oricine se uită la situaţia internaţională, la slăbiciunile proiectului european, şi este cât de cât responsabil, poate observa că patriotismul este o emoţie necesară şi un imperativ al întăririi statului şi naţiunii. Cred că orice demnitate în statul român presupune nevoia de a ţine cu ţara ta, de a te dedica sută la sută slujirii ei, aşa cum se spune în jurământul de învestire. Când patria îţi încredinţează o asemenea funcţie înaltă, o asemenea misiune, trebuie să devii sclavul ei din acel moment, pentru toată viaţa. Nici nu pot să-mi închipui o altă postură. Ca demnitar, trebuie să faci tot ce poţi pentru a întări sentimentul de coeziune, de încredere în România şi de responsabilitate. E un sentiment greu de pus în vorbe.
- Ce vă doriţi pentru 2016?
- Aş vrea să ne putem realiza misiunea ca guvern format din independenţi. Aş vrea să înţeleagă cei din sistemul politic că nu suntem adversarii lor şi nici nu vrem să ne eternizăm la putere, că putem fi parteneri în acţiunea comună de restartare a "Proiectului România". În rest, aş vrea să pot duce la bun sfârşit măcar o parte dintre proiectele de modernizare a statului pe care le am în acest moment. Mi-aş mai dori să am linişte şi să fiu sănătos, iar lucrurile pe care le-am lăsat să meargă şi fără mine, ca să am la ce să mă întorc. Altfel spus, aş vrea să rămână intactă lumea mea, paradisul pe care l-am lăsat în urmă, pentru un an de armată... la Guvern.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
