Prof. Dr. VASILE DÂNCU - "Știu că într-un an nu se poate schimba România, dar cred că orice lucru trebuie să aibă un început"

Vicepremier al Guvernului României, ministrul Dezvoltării și al Administrației Publice

La învestitura ca ministru în guvernul Cioloș, profesorul de sociologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Vasile Dân­cu, și-a expus prioritățile în noua sa calitate de dem­ni­tar. De o sinceritate totală, domnia sa a afirmat des­chis și pe înțelesul tuturor: "Am prioritățile mele, de om. Am renunțat la toate activitățile pentru a mă de­dica total acestui guvern, care are ca obiectiv cons­trucția unui proiect pentru România și, dacă nu este prea mult - îmi cer scuze pentru cum sună -, a unui model de guvernare. Aceasta este prioritatea zero... Știu că într-un an nu se poate schimba Ro­mâ­nia, dar cred că orice lucru trebuie să aibă un în­ceput. Vreau să aducem mugurii încrederii în această țară, să arătăm că se poate face mai mult și mai bine, fără gă­lăgie zilnică, cu modestie și competență". Ți­nând cont de această profesiune de credință, care este, de fapt, profesiunea de credință a întregului guvern Cio­loș, am dorit să limpezim pentru cititorii noștri mai multe detalii ale acestui proiect pentru România, dintre care unele sunt legate de situația satelor tradi­ționale - o altă preocupare a fiului de țăran care este, cu mândrie, domnul vicepremier Dâncu.

"Contează foarte mult oamenii, calitatea celor care formează guvernul"

- Sunteți vicepremierul unui guvern alcătuit din specialiști, profesioniști în problemele țării. Care este diferența față de guvernele de până acum?

- Nu este o diferență prea mare, poate doar una de postură: guvernul nu a fost alcătuit și selecționat de un partid politic. De altfel, găsim profesioniști în orice guvern politic, nu cred că guvernele trimise de partide sunt formate doar din neprofesioniști. E ade­vărat, este poate mai ușor să funcționezi ca membru în­tr-un gu­vern politic: vii deja cu un program de gu­vernare creat în echipă și impus de un partid. Evident, uneori acest pro­gram este chiar și votat, deși majo­ritatea elec­tora­tului care votează nu știe multe lucruri despre pro­gramul politic, votând mai degrabă oameni sau partide pe care le simpatizează, de care este legat emoțional sau prin identificare cu o anumită tradiție ori grup so­cial sau profesional. În fine, în toate guver­nele există oameni cu calități și slăbiciuni. Poate că așteptarea față de un guvern de experți este exagerată, fără să se știe că aceștia nu-și pot impune totdeauna și integral pro­gramul pe care îl doresc, dacă nu bene­ficiază de un sprijin parlamentar. Nu trebuie idealizată nicio pos­tură, și nici diabolizată; contează foarte mult oa­menii, calitatea celor care compun guvernul, con­tează știința Premierului de a-i motiva și de a conduce cora­bia, con­tează contextul și poate chiar și... no­ro­cul. Sunt im­por­tante și strategia de comunicare a unei echipe gu­ver­namentale, modul de comunicare cu Parla­men­tul și multe alte lucruri care nu țin mereu de modul în care a fost investit sau creat un guvern.

- Vă trageți din lumea țărănească a Năsăudului, premierul Dacian Cioloș se trage dintr-un sat din Sălaj, iar președintele Iohannis vine din Sibiu. Cum credeți că privesc "regățenii", "sudiștii", ascen­siu­nea aceasta "în forță" a ardelenilor?

- Nu cred că este vorba de o semnificație socio­logică, de diferențe de cultură regională, în care eu nu cred prea mult. Cred, mai degrabă, că este vorba de o situație de criză și de o întâmplare, sper fericită, pen­tru România. Au fost și guverne fără ardeleni în acești ani, sau cu ardeleni foarte puțini, dar aceste lucruri nu au o semnificație prea adâncă. Poate un mic avantaj ar fi faptul că Transilvania și ardelenii au învățat din tradiția administrației imperiale austriece, iar școala s-a născut acolo mai repede decât în celelalte pro­vin­cii. Criteriul regional nu este unul care să conteze atunci când se fac echipele. Vom reuși doar dacă vom face ceva în echipă, iar echipele noastre de experți au mai mulți "regățeni" decât ardeleni sau bănățeni.

- Care vă sunt prioritățile, ca ministru al Dez­voltării, pentru 2016? Ce se poate face într-un an?

- Am vorbit mult despre proiecte în această lună și jumătate, așa încât prefer ca, în perioada următoare, să mă aplec asupra obiectivelor concrete ce vizează reforma administrației, descentralizarea adminis­tra­tivă și construcția unor condiții minime de trai decent, din perspectiva infrastructurii, mai ales în mediul rural sau în comunitățile defavorizate. Sper să pot realiza câteva proiecte pe care să le consider de­cente, pragmatice, necesare și apolitice, astfel ca viitorul ministru să le poată duce mai departe, ca pe o consecință a calității și oportunității lor.

"Tatăl meu, poetul țăran Vasile Dâncu, spune mereu că soarta țăranului român este soarta pieilor roșii"

- Deoarece gama activităților dvs. este extrem de com­plexă, vă propun să faceți referință, în mod spe­cial, la problemele satului românesc - una din temele foarte apropiate de sufletul nostru și al citi­to­rilor noștri. Dumneavoastră înșivă sunteți fiu de ță­ran și, în cadrul unei dezbateri, ați accentuat că avem "ul­tima civilizație rurală din Europa". E de bine sau e de rău?

- Cred că noi am neglijat prea mult comunitățile rurale, le-am tratat ca zone care vor dispărea cu tim­pul sau doar ca zone agricole. Am uitat că acolo tră­ieș­­te aproape jumătate din populația României, că acolo trăiesc Oameni. Politicienii au umilit continuu satul românesc, mergând acolo cu cadouri penibile în campaniile electorale. Tatăl meu (poetul țăran Vasile Dâncu - n.red.) spune mereu (a spus-o și pe vremea lui Ceaușescu și a avut mult de pătimit) că soarta ță­ra­nului român este soarta pieilor roșii. Nu cred că este doar o licență poetică, deoarece după dezastrul adus de comunism prin deposedarea țăranului de pă­mânt, Uniunea Europeană a venit, după 2007, cu un alt cu­tremur: piața comună și industria alimentară eu­ro­pea­nă. Neprotejat de stat, fără cunoștințe și fără niciun ajutor, țăranul nostru nu poate rezista concurenței ma­rilor producători europeni. Oricât de bună ar fi marfa lui, oricât de bio, el nu mai are acces în lan­țu­rile occi­den­tale care au preluat integral comerțul în România. Are proprietatea fragmentată, nu are con­diții să pro­ducă la standarde europene, nu beneficiază încă de fa­ci­lități și stimulente pentru a se asocia, și pierde în fie­care zi teren. Ajunge să producă doar pen­tru sub­zis­ten­ță, și aceasta înseamnă sărăcie și mizerie. Am în­cre­dere că premierul Dacian Cioloș și ministrul Achim Iri­mescu, oameni care cunosc bine agricultura euro­pea­nă, vor construi un sistem de suport statal sau co­mu­nitar pentru producătorii agricoli, care să ne facă mai competitivi și să ne putem recâștiga măcar piața ro­mânească, invadată acum de produse agricole im­por­tate. Să imporți mâncare într-o țară agricolă, cu tra­diția și resursele noastre, este o adevărată barbarie.

- Constrâns la a produce doar pentru sub­zis­tență, obligat mereu la schimbări și adaptări din mers, țăranul este zilnic amenințat cu dispariția. În aceste condiții, cum credeți că vor supraviețui satul tradi­țio­nal și civilizația rurală?

- Civilizația rurală este un mod de viață, o mo­da­li­tate specifică de ființare, în acord cu cosmosul, în respectul naturii și în magia dumnezeirii. Civilizația rurală pe care o mai avem conține elementele morale necesare și suficiente vieții în comun, dar și o con­ști­ință a unei unicități existențiale concrete, traduse în fapte și idei. Civilizația rurală are anticorpii pentru pier­derea de sens pe care o traversează cultura urbană de azi, ea poate să ofere societății și omului modern o alternativă la pierderea sensului, a uitării de sine sau a crizelor de identitate. Suntem într-un punct de co­titură, cred eu; în noua lume a spaimelor și emoțiilor de masă, în care trăim tot mai periculos și mai artifi­cial, cred că am putea să căutăm sensuri fundamentale în ADN-ul culturii noastre populare, de fapt, ADN-ul ființei noastre.

- Vă gândiți să puneți în operă o "strategie na­țională" pentru salvarea țărănimii? Cum ar trebui să arate aceasta?

- Fiii de țărani trebuie să participe la refacerea le­găturii cu tradiția, pentru că ei au un subconștient în care civilizația rurală este vie și unde arhetipurile con­centrează o devenire de sute de ani. Și intelectualii ar trebui să caute conservarea valorilor și traducerea lor în noile forme ale civilizației moderne. Am văzut o paradă a modei, realizată de Virginia Linul, o nă­să­u­deancă de-a mea, cu niște creații vestimentare mo­der­­ne, dar care foloseau modele tradiționale. Am vă­zut în toată lumea expoziții sau magazine de design vesti­mentar, dar niciunde nu am simțit că aceste haine îți îmbracă și sufletul, nu doar trupul, ca în cazul cre­a­țiilor acestei artiste din Salva. Nu pot eu, un om sin­gur, ministru într-un guvern de un an, să salvez ță­ră­ni­mea, dar voi face tot ce pot pentru a sprijini pro­iec­te de toate felurile, care duc spre asta. Trebuie să-i aju­tăm pe oameni să trăiască decent în satele lor, să-i aju­tăm să câștige bani din munca lor, să-și poată face pla­nuri de viitor pentru ei și pentru generațiile tinere, și să-i stimulăm să nu-și uite originile, să valorifice mi­nu­nile pe care le au în suflet și tradiția lor. E atât de sim­plu!

"Nepăsarea față de civilizația rurală este un «Colectiv» al spiritualității noastre"

- Într-unul dintre interviurile acordate după nu­mirea dvs. în funcția de ministru, ați afirmat că ro­mânilor le lipsește "cultura auto-organizării și a au­to-dezvoltării". Mai exact, trăiesc la întâmplare, duși de curent. În ce măsură un guvern ar putea să schim­be cursul acesta distructiv?

- Efectul măsurilor luate de un guvern va fi mereu limitat, dacă nu se naște un consens național. De regulă, în istorie, noi, românii, ne solidarizam mai ales la necaz, sau în urma unor tragedii. Dacă am realiza că trăim un adevărat Cernobîl spiritual, am intra în pa­nică și am revedea proiectul regăsirii identității noas­tre veritabile. Ne-a înfiorat tragedia morții co­pii­lor noștri de la clubul "Colectiv" și parcă începem să că­u­tăm să fim mai responsabili și cerem mai multă ri­goare și profesionalism de la ceilalți și de la noi în­șine. Dar nepăsarea față de civilizația rurală este o dra­mă mai mare și cu efecte de dezastru pe termen lung, un "Colectiv" al civilizației și spiritualității noastre.

- Elementele de civilizație citadină, care pătrund tot mai puternic în stilul de viață al țăranilor, mai ales prin mijlocirea televizorului, amenință grav tra­dițiile. În acest context, nu este amenințată iden­ti­tatea, specificul național care, iată, îi farmecă în­tr-atât pe străini?

- Nu cred că civilizația materială distruge spiritua­li­tatea. Spiritualitatea este distrusă doar de valori fal­se, de inautentic, de artificialul promovat ca autentic. Ins­tituțiile culturale și școala, elita unei țări, trebuie să producă mereu criterii și borne, pentru ca oamenii să nu se rătăcească. O cultură trebuie vegheată de inte­lec­­tualii ei autentici. Atunci când cultivi identitatea pro­fundă și valorile unei nații (și nu patriotismul gă­unos și demagogic), atunci participi la conservarea unei civilizații rurale. De fapt, atunci când produci bio (cum se zice azi), trăiești conform unui precept au­ten­tic, de respect al mediului înconjurător. Țăranii res­pec­tau natura, trăiau în armonie cu ea. Lăsau pă­mântul să se "odihnească", nu abuzau de el, nu vroiau să taie niciun lemn din pădurea familiei, selectau doar co­pa­cii uscați sau lăstarii care creșteau prea deși. Făceau cru­ce deasupra apei și pe dosul unei pâini când o tăiau, nu puneau îngrășăminte chimice, chiar dacă noi, cei tineri, insistam: ei spuneau că se "otrăvește lutul". Sunt lucruri de care vorbim și azi, cu niște neo­lo­gisme pre­țioase: biodiversitate, dezvoltare durabilă, eco­pro­ducție. Noi avem rețete culinare și metode de pro­duc­ție, dar și mo­duri de a trăi pe care le putem reintegra traiului mo­dern. Le putem stiliza, le putem pune în forme stilistice și estetice noi. Asta este Ro­mânia spi­rituală din tradiția civilizației rurale, pentru că noi nu am avut niciodată o civilizație urbană și, ca să fiu sin­cer, nici acum nu prea avem. În istoria României, au­tentic a fost doar satul, noi nu am avut nici polis gre­cesc și nici burg oc­cidental. Nu lupt îm­po­triva schim­bării și bunăstării ță­ra­nului, Doamne fe­rește, dar mă gândesc că schim­ba­rea trebuie con­tro­lată, condusă, așa cum face orice națiune puternică. Putem pilota mo­dernizarea satului ro­mânesc, fără a lăsa să se dis­trugă sufletul civilizației rurale, adică sufletul româ­nesc.

"Cred că întreg guvernul facem o echipă bună și tot mai motivată"

- Va reuși guvernul pe care îl reprezentați și con­duceți, în calitate de vice-prim ministru, să cons­­truiască un model de succes pentru viitorul sa­tului românesc?

- Eu pot să garantez un singur lucru: vom fi pri­mul guvern care se va concentra serios pe această temă: modernizarea satului și reconstrucția comu­ni­tăților rurale. Înțelegem nevoia și sunt sigur că vom trasa liniile unui proiect. Sper să vină cât mai mulți politicieni și intelectuali alături de noi. Un guvern de un an nu poate salva satul, dar poate fi începutul unei acțiuni și al unei reflecții. Este un proces pe termen lung, dar ar putea fi accelerat de mutațiile geo­politice contemporane. Conflictele cu popu­la­ții­le băștinașe și limitarea migrației ne pot face să ne uităm mai serios la resursele noastre, crizele ne pot obliga să nu mai risipim ce avem, și poate că va ve­ni o generație de tineri care va simți nevoia de a căuta din nou tradi­ții­le, izvoarele culturii, așa cum a făcut-o generația in­terbelică. Sunt optimist, cred că o minune ne va salva acest tezaur spiritual păstrat din bătrâni și sper să punem și noi umărul, con­tem­poranii acestui timp al vulgarității și al noii barbarii.

- Unii vor spune că sunteți un paseist atunci când vorbiți de necesitatea conservării tradițiilor, a civilizației rurale și satului străvechi. Ei cred că țăranul tradițional merită un trai mai bun, că satul trebuie să se dezvolte. Cum răspundeți acestor critici?

- Este o prostie, o dovadă de îngustime de spirit să interpretezi așa această criză și apelurile celor care trag semnale de alarmă. Eu militez, din contră, pentru mo­dernizarea satului, pentru o infrastructură mo­dernă. Schimbarea și modernizarea nu se pot opri prin litanii și discursuri de tip elegiac. O parte din ur­me­le culturii populare va dispărea sau va supraviețui în muzee, asta este normal. Dar dacă va exista bu­năstare, oamenii, încurajați de intelectuali și de programe ale administrației culturale, vor pu­tea să revină cu tradiții spirituale, chiar și numai pen­tru a le "juca" pe piața turismului, tot mai dez­vo­ltată în mediul rural. Vor înțelege că trebuie să cul­tive diferența față de ceilalți, o vor căuta și o vor rea­duce în traiul de zi cu zi. Încurajați și stimulați, oamenii vor înțelege că sunt descendenții unei cul­turi bogate și unice, că au o muzică comparabilă cu cea irlandeză sau grecească, că pot veni cu aceste va­lori la întâlnirea cu celălalt. Nu se vor mai simți sin­guri în migrația lor prin lume, nu se vor mai simți inferiori și nu vor mai fi complexați.

"Aici, la București, este aproape imposibil să explici că nu îți dorești să mergi la putere"

- Venirea dvs. la București, în guvern, a în­semnat, fără îndoială un sacrificiu. Nu vă lipsește catedra de la facultate, nu vă lipsesc studenții, nu vă lipsește viața, cu mult mai tihnită, din Cluj? De ce ați acceptat să părăsiți toate acestea?

- A fost destul de greu, nimeni din cercul meu apro­piat de prieteni nu m-a încurajat și nu a fost fe­ricit de asta, cu excepția prietenilor din zona po­liticii. Poate părea o ipocrizie, dar nu este: aici, la București, este aproape imposibil să explici că nu îți dorești să mergi la putere. Aveam, în noiembrie 2015, un important eveniment pentru cariera mea intelectuală, care s-a amânat și nu știu dacă se va mai actualiza atunci când voi reveni la instru­men­tele mele. Dar, până la urmă, am plecat singur, nu m-a dus nimeni cu forța la guvern. Este adevărat că programul de aici nu îmi mai permite să fac nimic în afară de a mai scrie un editorial pe lună la revista Sinteza, dar și cu asta îi exasperez pe prietenii mei din redacție, pentru că îl predau târziu, când revista este gata deja. Mi-am suspendat cursurile și aproape toate celelalte preocupări. Noaptea mai citesc două-trei ore, dar îmi iau multe teme pentru acasă de la guvern, iar lecturile îmi sunt orientate tot mai mult spre temele adminis­trației, dezvoltării și ma­nagemen­tu­lui strategic al comunităților. Erau preocupări mai vechi ale mele, dar acum sunt obligat să caut ce au făcut alte țări în domeniile acestea, și am mult de citit. Nu pot să mă folosesc eficient de sintezele și punctajele pe care mi le fac oamenii din minister sau consilierii, întot­deauna am fost obișnuit să-mi fac propriile notițe. De facultate îmi este foarte dor, întâlnirea cu studenții, în fiecare săptămână, este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla cuiva, aici este cel mai mare avantaj al muncii de profesor.

- Și scrisul? Literatura? Trădarea lor costă scump uneori...

- Deja, după două luni, parcă am uitat să scriu, îmi este frică să mă pun la masa de scris, noaptea târziu, când revin de la birou, iar când mă așez to­tuși în fața computerului, simt parcă o frică de a începe pagina albă. Caut tot felul de subterfugii pentru a trage de timp, intru foarte greu în ritm. Mă simt golit de idei și parcă sufletul mi-e greu, iar emoțiile nu se așează bine în găoacea din cuvinte. Câteodată, mi-e frică de faptul că aș putea să nu mai fiu capabil să scriu, mai ales că am lăsat pentru anii viitori și un proiect literar. Am patru cărți de so­ciologie pe care le-am abandonat spre faza finală și aștept să revin la aceste proiecte care mi-au populat ființa în ultimii ani de libertate, după ce am părăsit politica, acum vreo opt ani. Am privit ca un semn bun, totuși, faptul că un prieten de pe facebook mi-a făcut o surpriză, trimițându-mi o filă dictando, cu o poezie intitulată "Secolul vitezei" și semnată "Va­sile V. Dâncu, clasa a XI-a C". Îmi rămăsese la vreo fată din cenaclul Virtus Romana Rediviva, de la Li­ceul "George Coșbuc" din Năsăud. Scrisul este pen­tru mine un fel de respirație artificială, o lume se­cretă unde fug, din când în când, de urâtul sau de amă­răciunile traiului cotidian. Încep să simt că îmi lipsește și, ca terapie, am început să scriu un jurnal. Să nu uit de mine și de lumea cea de dincolo de zi­du­rile guvernului.

- "Proiect pentru România" este o sintagmă dătătoare de mari speranțe, o inițiativă pe care o așteptăm de 26 de ani. L-ați putea descrie sintetic și clar, așa cum ați face în fața studenților?

- Am vorbit despre asta și mi-au sărit unii în cap pe ideea că nu se poate, nu e timp, este prea târziu, cine sunt eu să-mi doresc asta... Dar este foarte nor­mal: trebuie pornită reflecția strategică despre vii­­to­rul României. Deși pare simplă, această re­flecție nu s-a făcut serios până acum. Fiecare partid a venit cu un program electoral, dar nu cu un proiect integrat și realist, care să imagineze ce vom pro­duce peste două decenii, ce vom vinde în ex­terior, care este modelul educațional, ce mecanisme sociale trebuie activate, pentru o mai mare solidaritate sau coe­ziune socială. Ca principiu, trebuie stabilit mo­delul social dezirabil, ce valori vom promova prin sis­temele instituționale, ce mecanisme și practici pen­tru edu­cația națională (în caz că stabilim că na­țiunea română mai merită promovată), cum ne vom proteja resur­sele și patrimoniul și cum le vom valo­rifica, ce mo­dele de dezvoltare a comunităților ale­gem, care sunt prioritățile de dezvoltare pe termen mediu și lung și multe altele.

"Orice demnitate în stat presupune nevoia de a ține cu țara ta"

- Aveți sprijinul premierului Cioloș în pro­iectele dvs.? Care este atmosfera de lucru în noul guvern?

- Dacian Cioloș este un prim ministru special, el ne propune un management partenerial, fără excese de autoritate; ne încurajează să gândim liber și să acționăm prin autoresponsabilizare. Ne cere doar să nu capitulăm în fața rutinei din ministere, ne cere să avem fiecare un proiect personal și o viziune pentru domeniul nostru. Cu discreție, caută să ne ajute să ne cu­noaștem mai bine, să ne ajutăm între noi, să constituim echipe pe scheletul unor provocări pentru societatea românească. Lucrând cu Dacian Cioloș, te simți liber și parcă mai obligat să fii performant, pentru că nu este un șef care să caute să te con­strângă pentru a pune în practică viziunea lui. Ne cere doar imaginație și creativitate, ieșirea din iner­ție biro­cratică și viziune. Are o experiență de patru ani în Guvernul României și 5 ani la vârf, în ad­mi­nistrativul Europei, ceea ce lumea nu prea bagă în seamă. Ex­periența lui diversă îl face foarte prag­matic și axat pe o cultură a rezultatului; nu ne cere niciodată cât nu putem duce, ba chiar ne îndeamnă să ne restrângem orizontul de aspirații spre ceea ce știm că putem face bine. Cred că întreg guvernul facem o echipă bună, coezivă și tot mai motivată.

- Aduc în discuție un cuvânt proscris prin falsa lui folosire: patriotism. Cum vă raportați la el, prin funcția pe care o îndepliniți?

- Oricine se uită la situația internațională, la slă­biciunile proiectului european, și este cât de cât res­ponsabil, poate observa că patriotismul este o emoție necesară și un imperativ al întăririi statului și națiunii. Cred că orice demnitate în statul român pre­supune nevoia de a ține cu țara ta, de a te dedica sută la sută slujirii ei, așa cum se spune în jurământul de învestire. Când patria îți încredințează o asemenea funcție înaltă, o asemenea misiune, trebuie să devii sclavul ei din acel moment, pentru toată viața. Nici nu pot să-mi închipui o altă postură. Ca demnitar, trebuie să faci tot ce poți pentru a întări sentimentul de coeziune, de încredere în România și de respon­sa­bilitate. E un sentiment greu de pus în vorbe.

- Ce vă doriți pentru 2016?

- Aș vrea să ne putem realiza misiunea ca guvern format din independenți. Aș vrea să înțeleagă cei din sistemul politic că nu suntem adversarii lor și nici nu vrem să ne eternizăm la putere, că putem fi par­te­neri în acțiunea comună de restartare a "Pro­iec­tului România". În rest, aș vrea să pot duce la bun sfâr­șit măcar o parte dintre proiectele de moder­ni­zare a statului pe care le am în acest moment. Mi-aș mai dori să am liniște și să fiu sănătos, iar lu­crurile pe care le-am lăsat să meargă și fără mine, ca să am la ce să mă întorc. Altfel spus, aș vrea să rămână intactă lu­mea mea, paradisul pe care l-am lăsat în urmă, pentru un an de armată... la Guvern.