Radu Paraschivescu nu mai are nevoie de prezentare. Îl recomandă succesul de librărie al cărților sale și audiența emisiunilor TV, dovadă că există la noi destui oameni capabili să aprecieze umorul inteligent, cultura bine asimilată, priceperea în subiectele despre care se pronunță și grila lui de valori. Noua carte nu mai face parte din colecția "Râsul lumii", deși ironie există din plin și aici. Substratul însă e cât se poate de serios. Radu Paraschivescu readuce în prim plan, pornind de la comportamentul în spațiul public al unor personaje toxice, fapte care au alterat speranțele din decembrie 1989 și ne-au dat înapoi față de alte țări din fostul "lagăr". "România în 7 gesturi" e în primul rând un demers de igienă națională, căci autorul nu se războiește cu anumite persoane ipocrite, grosolane și fără scrupule, ci cu ceea ce ele reprezintă tipologic. Fiecare din cele șapte gesturi corespunde unei metehne exhibate în văzul tuturor și neamendate îndeajuns, ceea ce a avut efecte nocive: a creat impresia că tupeul, minciuna, mârlănia, fărădelegea, cameleonismul sunt admisibile, și dacă aceste "modele" pot face excepție de la orice normă, oricui îi e permis să facă la fel. Dintre cei șapte gesticulanți, nu întâmplător majoritatea au un trecut pătat, acoperit cu scuza că "așa erau vremurile", de parcă toți românii ar fi fost informatori sau adulatori ai cuplului Ceaușescu, sau și una și alta. "Gesturile" sunt dispuse cronologic între sfârșitul lui 1989 și 2011. Primul ne reamintește celor ce l-am știut de atunci (și reconstituie pentru cei născuți după aceea) momentul din seara de 22.XII. 1989 în care Mihai Tatulici îl pălmuiește în studioul IV pe Nicu Ceaușescu, grăbindu-se să sară astfel din mers în noua barcă. Tocmai pentru acea zi ce l-a luat prin surprindere, zelosul om de televiziune pregătise o emisiune cu titlul "Viața și opera tovarășului Nicolae Ceaușescu, model de conduită socialistă" (dovada stă programul tipărit de atunci). Scena în care întoarce armele, palmele și scuipatul împotriva celui pe care îl susținuse - confirmată de mai mulți martori - e negată de oportunistul care și-a continuat cariera în televiziune, ba chiar, în 1992 a fost și agent de marketing al cacealmalei Caritas. Cu o nerușinare stupefiantă, într-un volum de amintiri, Tatulici se autoportretizează într-un personaj pozitiv, care n-a făcut compromisuri în viața lui! Al doilea gest îl are ca executant pe un om de televiziune de aceeași teapă, Cornelius Roșiianu, fost colaborator al Securității și care, rămas în ambele slujbe după "evenimente", discreditează în direct, în folosul "emanaților", Proclamația de la Timișoara cu celebrul ei punct 8. Dacă s-ar fi adoptat atunci o Lege a lustrației, multe s-ar fi putut schimba în istoria noastră recentă. Și Roșiianu are, într-un interviu din 2014, nerușinarea de a poza în om de caracter, mai mult, de disident. Că adevărul ocultat, mistificat, negat tot iese la lumină, se dovedește în capitolul Iliada și Mineriada, în care Radu Paraschivescu reface filmul zilelor de 13-15 iunie 1990 după înregistrări care acum există pe youtube, transcrie (și analizează stilistic) discursurile lui Ion Iliescu din acele zile, din care reiese clar rolul lui funest, acoperit cu tehnica manipulării și mistificării. Rol negat și azi de fostul președinte ("sărac" o fi, dar "cinstit" nu) care a adus mari prejudicii țării cu "democrația" lui prea originală. Trec peste episodul cinic ce a deschis drum comerțului cu moartea al televiziunilor și peste savuroasele capitole ce au în centru oameni de fotbal, în care sunt transcrise și dialoguri absurde, pline de măscări, pentru a menționa al șaptelea gest: circul jenant și dezgustător făcut de Corneliu Vadim Tudor, asistat de Marinescu-Bideu, în fața executorului judecătoresc venit să aplice legea. Fanfaronul "tribun", autor de osanale pentru cabinetul 1 și 2, cel care-i făcuse albie de porci în revista "Săptămâna" pe toți cei ce nu conveneau regimului Ceaușescu și a continuat să o facă și după '89, insultând grosolan personalități din opoziție, se consideră exceptat de la legi și se comportă "ca un huligan isteric, care își permite să înjure, să scuipe, să jignească și să amenințe în direct, fără să i se întâmple nimic". Documentată, scrisă cu nerv și expresivitate, noua carte a lui Radu Paraschivescu expune răni nevindecate și maladii metaforice ale societății noastre.