Alegerea "ingredientelor"
Eficienţa adausurilor pentru baie depinde, în mod determinant, de calitatea ingredientelor. Produsele trebuie să fie neapărat naturale şi curate: miere, vanilie, unt de cacao, ulei de levănţică, petale de trandafir etc.
Bile cu levănţică
Ingrediente (pentru 6 bucăţi):
* 200 g bicarbonat de sodiu
* 100 g acid citric
* 45 g unt de cacao
* 25 g amidon de porumb (maizena)
* 15 g lapte praf
* 2 linguri cu vârf de flori de levănţică
* 10 picături ulei eteric de levănţică.
Preparare:
* Se pun toate ingredientele uscate într-un castron şi se amestecă uşor.
* Se adaugă uleiul de levănţică şi se mai amestecă o dată.
* Se topeşte untul de cacao pe baia de apă, se toarnă peste celelalte ingrediente şi se frământă cu mâna, până ce se încorporează bine.
* Se formează biluţe, se aşează cu grijă pe o farfurie şi se lasă să se întărească în frigider. Se păstrează într-un loc uscat.
Utilizare:
Se introduce o bilă în apa din cadă. Parfumul de levănţică are un efect calmant, iar untul de cacao înmoaie pielea uscată.
Sare de baie cu cimbru
Ingrediente (pentru 2 borcane):
* 400 g sare de mare grunjoasă (eventual de la Marea Moartă)
* 2 pumni de frunze uscate de cimbru
* 20 picături ulei eteric de eucalipt.
Preparare:
* Se cântăreşte sarea de mare şi se pune într-un castron.
* Se amestecă cu frunzele de cimbru şi se adaugă uleiul de eucalipt. Se amestecă bine.
* Sarea astfel "preparată" se pune în borcane cu capac, pentru ca mirosul să persiste mai mult.
Utilizare:
Se pune în apa de baie conţinutul unui borcan şi se lasă să se dizolve. Cimbrul şi eucaliptul au un efect benefic în caz de răceală.
Baie cu lapte şi trandafiri
Ingrediente (pentru 2 flacoane de sticlă):
* 200 g lapte praf
* 30 g amidon de porumb (maizena)
* 30 g miere lichidă
* 1 pumn petale uscate de trandafir.
Preparare:
* Se amestecă amidonul cu mierea, până ce se obţine un "aluat" neted. Se-ncinge cuptorul la 150°.
* Se-ntinde aluatul într-o tavă şi se lasă să se usuce în cuptor circa 10 minute.
* Se taie mărunt "plăcinta" cu miere sau se mărunţeşte în robotul de bucătărie.
* Se amestecă aluatul mărunţit cu laptele praf, se adaugă petalele de trandafir, se pune compoziţia în flacoane de sticlă şi se păstrează într-un loc uscat.
Utilizare:
Se toarnă 5 linguri de amestec în apa din cadă şi se amestecă bine. Produce o stare de bine şi catifelează pielea.
Ingrediente (pentru 10 bucăţi):
* 40 g lapte praf
* 25 g unt de cacao
* 15 g ulei de migdale
* 8 g unt de Shea
* 1 baton de vanilie
* 5 picături aromă de vanilie
Preparare:
* Se cântăresc uleiul de migdale, untul de cacao şi de Shea şi se lasă să se topească pe baia de apă.
* Se crestează batonul de vanilie (pe lung) şi se răzuieşte miezul cu un cuţit.
* Se adaugă vanilia şi aroma de vanilie la ingredientele topite, se amestecă şi se încorporează laptele praf.
* Se toarnă compoziţia în forme mici de silicon şi se lasă să se întărească în frigider. Se păstrează în cutii cu capac.
Utilizare:
Se introduce o pralină în apa din cadă şi se lasă să se topească. Înmoaie pielea uscată, astfel că după baie nu mai e necesară aplicarea unei creme.
Baie cu arnică
Ingrediente (pentru o baie):
* 1 l apă
* 30 g petale uscate de trandafir
* 10 g arnică uscată
* 20 g flori uscate de levănţică.
Preparare:
* Se pune apa să fiarbă şi când clocoteşte se introduc plantele.
* Se stinge focul şi se lasă oala acoperită încă 15 minute pe plită.
Utilizare:
Se strecoară decoctul direct în apa de baie. Are un efect extrem de relaxant, după o zi de muncă intensă.
Baie cu lapte, sare şi miere
Ingrediente (pentru o baie):
* 500 g sare
* un litru de lapte
* o ceaşcă de miere.
Preparare:
* În vana goală se pune sarea, peste care se lasă să curgă apa fierbinte.
* Între timp, laptele se încălzeşte şi mierea se dizolvă în el.
Utilizare:
Când baia e plină, amestecul se toarnă peste apa sărată. Combinaţia de sare-lapte-miere are un efect de împrospătare şi regenerare a ţesuturilor. Când pielea este foarte uscată, cantitatea de sare se reduce, iar aceea de lapte se măreşte.
Baie cu lămâie
Ingrediente (pentru o baie):
* 2-3 lămâi
* 1/2 litru de apă.
Preparare:
* Lămâile se taie bucăţi, se pun într-un vas şi se opăresc cu apa clocotită.
* Se lasă să stea acoperite cu un capac, timp de şase ore.
Utilizare:
Când baia este pregătită, lichidul se strecoară direct în apa din cadă, zdrobindu-se cu mâna lămâile. Ceea ce rămâne din ele se pune într-un săculeţ de tifon care se bagă în apă. Baia de lămâie are efect înviorător şi instalează buna dispoziţie generală.
Băile de plante
Băile de ierburi şi de flori sunt practicate încă din antichitate, datorită efectului lor binefăcător. Substanţa activă din plante pătrunde în piele influenţând, astfel, organismul. Pentru o baie de plante sunt necesare circa 250 g de ierburi sau flori proaspete sau uscate. Iată cum puteţi pregăti o baie de plante:
Coaseţi unul-doi săculeţi de tifon. Ei trebuie umpluţi cu plantele respective şi vârâţi în cadă înainte de a da drumul la apă. Apoi porniţi apa. Legaţi săculeţul cu un şiret lung de robinet. Presaţi-l bine cu mâna înainte de a intra în apă, astfel încât esenţa să iasă din el. Chiar şi în timpul băii e bine să-l stoarceţi de mai multe ori. După baie, săculeţul trebuie întors pe dos şi golit de resturile plantelor. Şi mai simplu este să folosiţi un ciorap de nailon vechi, pe care după întrebuinţare puteţi să-l aruncaţi.