- Atunci când sunt formulate cu bună credinţă şi nu disimulează o agendă politică ascunsă, criticile la adresa ambelor instituţii exprimă frustrarea celor revoltaţi de compromisurile pe care atât Casa Regală, cât şi conducerea BOR le-au făcut cu puterea politică, deşi, prin natura lor, amândouă erau datoare să se ridice deasupra mizeriei politice curente. Motivele care au generat recentul val de critici diferă totuşi de la o instituţie la alta. În cazul Casei Regale, criticile pornesc de la susţinători ai monarhiei şi exprimă, fie veleităţile unor personalităţi care se simt marginalizate, fie nemulţumirea celor care nu se pot împăca cu confiscarea tradiţiei monarhice, de către personaje controversate şi mult prea profund conectate la PSD, cum este Radu Duda. Îndepărtarea brutală şi prea puţin convingător explicată a principelui Nicolae de la succesiune a adâncit faliile din tabăra monarhistă şi a accentuat percepţia că, sub presiunea familiei, Regele ar fi acceptat un pact cu necuratul în schimbul recuperării unei părţi din averi, renunţând, implicit, la statutul de reper al principialităţii intransigente faţă de comunişti şi de succesorii lor. Doar tot românul ştie că, atunci când un personaj prigonit de Securitate se împacă cu securiştii - sau cu cei apropiaţi lor - nu securiştii sunt cei care au cedat. În România de astăzi, însă, Casa Regală este irelevantă, spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care este demult o ţintă a criticilor din diferite direcţii. Derapajele clerului la nivele ierarhice sunt folosite şi de cei care urăsc credinţa creştină, inclusiv de cei care duc mai departe propaganda ateistă a fostului regim comunist. Datoria BOR ar fi fost, însă, de a nu furniza argumente criticilor - adică de a nu se lăsa percepută ca instituţie care negociază cu puterea politică alocări bugetare şi este folosită de politicieni în campaniile electorale - şi de a se impune ca reper moral şi spiritual al comunităţii, capabil să le spună adevărul în faţă conducătorilor vremelnici. Electoratul urban, informat şi educat, are tot dreptul să se întrebe de ce Papa condamnă deschis şi ferm corupţia şi Mafia, iar Patriarhul se preface că ea nu există? Biserica Greciei a luat poziţie faţă de neregulile şi disfuncţiile care au generat criza economică a ţării, demonstrând că ortodoxia nu înseamnă ruptura de societate. O biserică clădită pe jertfa celor care au refuzat minciuna şi compromisul a ajuns să fie percepută ca expresie a compromisului, cu o putere lumească tot mai greu de acceptat. BOR a ignorat clasa de mijloc, publicul educat, care mai gândeşte şi singur şi pune întrebări, iar în momentul incendiului de la clubul Colectiv a eşuat în misiunea sa de a oferi sprijin victimelor şi familiilor lor traumatizate, tolerând chiar reacţiile necreştineşti ale unor personalităţi asociate cu ea, fapt ce i-a atras criticile unor personalităţi publice cunoscute pentru credinţa lor, ca Andrei Pleşu şi Petre Guran. Acest fapt trebuie salutat, pentru că, poate, forţa BOR să-şi reevalueze performanţa în raport cu întemeietorul ei, al cărei exemplu este obligată să-l imite, dacă vrea să-şi păstreze relevanţa.
- Lupta anticorupţie, cu episoade de filme horror, a fost pornită în România de DNA. Eventuala schimbare a Codruţei Kovesi, căreia anul acesta îi expiră mandatul, va influenţa negativ mersul evenimentelor?
- Deşi DNA a câştigat, potrivit sondajelor, încrederea a peste 60% din români, sprijinul său politic a fost întotdeauna precar. Să ne amintim de campaniile lansate de PSD, PNL şi UDMR, la adresa lui Daniel Morar şi a Monicăi Macovei, de proiectele legislative menite să le restrângă atribuţiile şi să le anihileze eficienţa şi, mai ales, să ne amintim de tentativele de suspendare a preşedintelui Băsescu, cel care a susţinut ferm tandemul Macovei-Morar. Fără sprijinul preşedintelui Băsescu, cel de atunci, nu de acum, şi fără intransigenţa UE şi NATO, probabil că DNA nici nu ar mai fi existat, politicieni ca Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Gigi Becali, Relu Fenechiu ar dormi şi ar fura liniştiţi şi acum, iar Elena Udrea, Ioan Oltean, Dan Şova şi Victor Ponta şi-ar petrece vremea plănuind vacanţe în locuri exotice. Fiecare învestire a lui Daniel Morar a fost prilej de război politic, câştigat cu greu, dar reînvestirea doamnei Kovesi ar fi trebuit să fie o certitudine: doar avem un preşedinte ales pe un val de proteste anti-corupţie şi anti-PSD şi un guvern de tehnocraţi venit la putere în urma unor manifestaţii de stradă care vizau tocmai caracterul malefic al corupţiei "care ucide”, nu-i aşa? Iar premierul nostru vine tocmai de la Comisia Europeană, unde DNA şi doamna Kovesi sunt apreciate. Problema înlocuirii Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA, nici nu ar fi trebuit pusă, având în vedere rezultatele incontestabile şi fără precedent pe care le-a obţinut în instrumentarea dosarelor de corupţie şi, implicit, în asanarea societăţii, politicii şi administraţiei româneşti. Ce alt semnal poate transmite în interiorul şi în exteriorul ţării înlocuirea ei la conducerea DNA, decât acela că aceste performanţe nu sunt dorite de guvern? De altfel, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în halucinantul său interviu acordat Hotnews, a sugerat tocmai acest lucru, atunci când a invocat criticile din partea unei părţi a societăţii, pe care le-a provocat performanţa procurorului şef al DNA. Sigur că doamna Kovesi, ca şi Daniel Morar şi Monica Macovei, la timpul lor, este criticată de politicienii penali. Oare doamna ministru Prună pe aceştia doreşte să-i mulţumească? Pentru ei a ieşit oare lumea în stradă, sau tocmai pentru trimiterea lor după gratii? Mai gravă mi se pare însă posibilitatea ca debarcarea doamnei Kovesi să fie preţul pe care guvernul zis tehnocrat l-a promis majorităţii PSD-ALDE, în schimbul sprijinului parlamentar. Ar fi nu numai un preţ inacceptabil, care ar compromite singura evoluţie pozitivă a României din ultimii ani, ci şi un act de înaltă trădare a celor care au ieşit în stradă pentru a cere stârpirea corupţiei. Să nădăjduim că UE şi NATO îl vor împiedica.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
