"Unii spun că Războiul al Treilea Mondial a început, alţii spun că Războiul al Doilea Mondial nu s-a încheiat"
Într-un sondaj de opinie recent, 49% dintre români ar dori ca, în cazul unui război, România să rămână neutră. 39% ar dori să ne alăturăm NATO, 5% ar dori să fim aliaţi cu Rusia. Aşadar, speriaţi de posibilitatea izbucnirii unui conflict militar de proporţii mondiale, în cazul căruia s-ar putea ajunge la folosirea armelor nucleare, românii îşi caută, cu înţelepciune, refugiul în neutralitate. Atitudinea se datorează şi faptului că numita "Strategie de apărare a ţării, în caz de conflicte şi dezastre", adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), prezidat de preşedintele României, nu este suficient de bine cunoscută de opinia publică. Cum "strategia" în întregul ei nu este o lectură la îndemâna fiecăruia, fiind un text prea mare şi scris în termeni destul de tehnici şi abstracţi, l-am rugat pe unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniu, sociologul şi politologul Dan Dungaciu, să ne ofere viziunea domniei sale asupra securităţii naţionale, în contextul actual atât de complicat şi de tensionat.
- Domnule profesor, a început Al Treilea Război Mondial, aşa cum se spune? În ce tabără se află România şi cum ar trebui să-şi folosească numele şi prestigiul, pentru apărarea securităţii naţionale?
- Unii spun că Războiul al Treilea Mondial a început, alţii spun că Războiul al Doilea Mondial nu s-a încheiat... Vestea bună este că, în acest conflict, România se află, cel puţin în acest moment, în cea mai sigură organizaţie de securitate care poate să fie imaginată: Alianţa Atlanticului de Nord (NATO). Din această perspectivă, România nu şi-ar fi putut găsi o poziţionare de securitate mai eficientă decât cea pe care o are. Pe de altă parte, nu aş pune neapărat discuţia în termeni de "război mondial". Aş pune însă discuţia în termeni de "configurare eventuală şi a spaţiului de securitate". În ce sens? În sensul în care, de pildă, pe un prim plan, în acest moment, Alianţa Atlanticului de Nord are următoarea viziune: există două axe de securitate, una este Sud (Siria, Irak, ISIS, migraţie, state eşuate etc.), cealaltă este Est (Rusia, Donbas, Crimeea, conflicte îngheţate). În acest moment, la NATO, nimeni n-o să vă spună că Axa Estică este mai importantă decât Axa Sudică. NATO o să vă spună că cele două axe de securitate sunt egal de ameninţătoare. Prima modificare care se poate întâmpla, ca urmare a evoluţiilor din acest moment, este ca, în perspectiva apropiată, Dimensiunea Sudică să devină mai importantă, iar cea Estică să se estompeze.
- Rusia a schimbat împărţirea despre care vorbiţi prin intrarea ei în războiul anti-terorist din Siria, alăturându-se vestului. Cum vedeţi această ecuaţie?
- Aici este marea problemă. Din punctul nostru de vedere, chestiunea asta ar trebui să ne preocupe foarte mult. Dacă nu se gândeşte în perspectivă, România riscă să-şi piardă avantajele strategice pe care le-a avut ca urmare a percepţiei de până acum, că frontiera Estică este cel puţin la fel de ameninţătoare precum cea Sudică. Dacă percepţia se schimbă spre Sud, Estul devine mai puţin semnificativ. Asta este prima reconfigurare a spaţiului de securitate. A doua reconfigurare teoretică poate să fie una pe care Rusia a mai cerut-o de-a lungul timpului: Helsinki 2. Acest Helsinki 2 presupune, cum dorea fostul preşedinte Medvedev, actual premier, un tratat care să regândească securitatea euro-atlantică prin includerea Rusiei, şi care ar însemna că toate formatele de securitate de până acum, NATO, OSCE, să fie rediscutate şi chiar schimbate. Cu alte cuvinte, ca să regândim securitatea, vrem să fim toţi împreună. Este propunerea Rusiei: de la Atlantic, la Vladivostok, inclusiv SUA şi spaţiul NATO. Pe de altă parte, UE va recunoaşte Uniunea Eur-Asia, dacă va fi recunoscută, la rândul ei, de aceasta. Pe scurt, România are în faţă două mari provocări de securitate: una care priveşte modul în care NATO îşi va reconfigura viziunea de securitate, şi a doua, cum se va lega Spaţiul Atlantic de Federaţia Rusă.
"Dacă România, Doamne fereşte!, ar fi atacată sau ameninţată, trupele NATO pot fi desfăşurate pe teritoriul ei"
- Şi din Est, de la Moscova, şi din Sud, dinspre propaganda ISIS, s-a spus că România a devenit o ţintă. Speriaţi de această perspectivă imediată, românii, într-un procent de 49%, îşi doresc neutralitatea ţării. Cum comentaţi?
- Nimeni, întrebat fiind, nu doreşte război. Pacifismul este în prim-plan în toată Europa. Însă obligaţiile României faţă de NATO, şi nu numai ale României, nu cred că ţin de sondajele de opinie, pentru că riscul major ar fi să blochezi orice decizie de securitate. Una dintre marile probleme ale NATO a fost tocmai influenţa populismului în deciziile de securitate ale ţărilor care fac parte din această organizaţie. Să nu uităm că NATO este o organizaţie a unor ţări democratice, unde populismul poate bloca deciziile de acest gen. De asta, politicienii nu-şi iau angajamente de securitate, de asta, doar foarte puţini europeni şi-au asumat 2% din PIB pentru apărare. Politicienii nu îndrăznesc să ia măsurile necesare, din teama de a-şi pierde şansa realegerii în posturile pe care le deţin.
- Să înţelegem că un guvern tehnocrat, nepolitic, poate fi o soluţie convenabilă?
- Pe fond, am senzaţia că astăzi nu e vremea tehnocraţilor. Oricât ar suna de puţin corect politic, trăim vremuri în Europa, în care deciziile vor fi politice. La ceea ce se întâmplă în Franţa, n-ai cum să te raportezi ca un tehnocrat; trebuie să iei decizii politice. Lumea în care trăim e atât de contorsionată şi de complicată, încât trebuie să iei o decizie politică. Tehnocratul e un om "orb", el n-a fost votat, nu trebuie să aibă viziuni, el trebuie să îndeplinească nişte obiective de mentenanţă a sistemului. Oamenii, în schimb, trebuie să creadă în viziuni. Partidele trebuie să-şi pună problema: cu ce viziune vrem să ducem Europa/România mai departe?
- Multă lume se întreabă: în cazul când România ar fi (Doamne fereşte!) atacată, ar sări NATO să o apere?
"România trebuie să-şi schimbe dialogul cu Rusia", "Ideea de armată europeană subminează unitatea spaţiului Euroatlantic"
- Unii analişti ai problemei strategiilor de apărare sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să aibă propria armată, în paralel cu NATO.
- Armata europeană are mai multe componente: prima este financiară. În momentul în care statele din UE (minus trei-patru dintre ele) au mari dificultăţi în a-şi respecta angajamentul de 2% din PIB pentru apărare, întrebarea este: bun, de unde vor mai pune bani ca să înfiinţeze şi să doteze o nouă armată? A doua componentă este politică: dacă vorbeşti de un "NATO European", avem deja un semnal că importanţa NATO şi a Americii este diminuată. Deci, discuţia despre o armată europeană poate să aibă conotaţii care să ne reamintească de un anti-americanism european. Ne amintim de proiectul lui De Gaulle, când marele om politic francez a vorbit de Europa "de la Atlantic la Urali", care era un program anti-american. Deci, abordarea ideii de armată europeană este mai degrabă politică. Care nu este cel mai bun lucru în contextul geopolitic actual, deoarece ar submina unitatea Spaţiului Euroatlantic.
"Toată lumea pune garduri, în afară de România"
- E complicat să faci prognoze, mai ales că în epoca modernă, România nu a avut o confruntare de genul celei prognozate de Samuel Huntington în cadrul teoriei lui despre ciocnirea civilizaţiilor. De data aceasta, chiar dacă n-o spune nimeni explicit, s-ar putea să avem o problemă care să se complice. De ce? Noi, europenii, suntem în spatele americanilor, după septembrie 2011. Americanii au pus problema pragmatic şi au trebuit să răspundă la o întrebare: de ce ne-au lovit? Unii (din zona democraţilor) au spus că "ne-au lovit pentru că şi noi i-am lovit pe ei în Irak sau Afganistan". Adică ne-au lovit pentru ceea ce am făcut. Dar republicanii au spus: "ne-au lovit pentru ceea ce suntem, pentru modul nostru de viaţă, pentru cum tratăm femeile. Orice am face, ne vor lovi. Dacă ei ne lovesc orice am face, atunci trebuie să-i atacăm noi primii." În momentul ăsta, europenii nu au o asemenea dezbatere francă: frate, de ce ne-au atacat la Paris? Pentru că am greşit în Orientul Mijlociu, sau pentru modul nostru de viaţă? E foarte complicat să dai un răspuns, de aceea europenii bâjbâie în căutarea lui. Că Islamul este o religie violentă, că teroriştii islamici par a nu fi citit Coranul - sunt idei care vor rămâne pe agenda europeană în anii ce vin. Sigur că România este parte a acestor dezbateri, pentru că este membră a UE şi a NATO. Prin recul, poate să devină şi ţintă, pentru că dacă Islamul vrea să lovească blocul nord-atlantic, acolo ne aflăm şi noi.
Dar ameninţarea cea mai apropiată pentru România este valul de musulmani care vin spre Europa, în condiţiile în care toată lumea pune garduri. Iar România n-are gard. Dacă România devine traseu, prin faptul că numai ea n-are garduri? Cred că România trebuie să discute această chestiune foarte rapid, astfel ca refugiaţii islamici să nu rămână, ca evreii după al doilea război mondial, între frontiere. Deci, apropo de islam, problema imediată a României sunt migranţii.
- Până nu demult, dar mai ales în trecutul regimului comunist, România a avut un fel de imunitate în faţa terorismului islamic. Cum ar putea să-şi menţină acest statut "privilegiat"?
- Cred că noi, românii, n-am fost capabili să fructificăm acest avantaj. E naiv să credem că lucrurile s-ar putea face aşa cum se făceau înainte de 1989. S-a schimbat contextul în care am fost favorizaţi. Dar să nu uităm că, totuşi, România este singura ţară membră a UE care mai are ambasadă în Siria şi care are un contingent major de cetăţeni arabi pe teritoriul ei, care pot fi o punte de legătură cu lumea de care vorbim. Încă o dată spun, că nu cred că am fost capabili să fructificăm avantajul strategic pe care l-am moştenit. Este o idee la care ar trebui să mediteze profund diplomaţia românească.
- În noul context, când Rusia luptă în Siria alături de europeni şi de americani, România ar trebui să-şi revadă relaţiile cu Rusia? Să-şi flexibilizeze atitudinea?
- Da, trebuie să avem relaţii bune cu Federaţia Rusă. În contextul la care vă referiţi, cred că România va trebui să-şi pregătească un dialog multilateral mai aprofundat cu Moscova. Dar acea Românie, care este membru în UE şi partener strategic cu America. Am făcut, din păcate, greşeli de comunicare, în contextul în care, la nivel oficial, informaţiile care vin dinspre Moscova sunt reduse. Noi am răspuns, la orice declaraţie venită din partea unui funcţionar minor din ministerul de externe rus, la nivel de ministru sau chiar de prim ministru. Or, lucruri din astea nu se fac, deoarece dau senzaţia că respectivul funcţionar a spus lucruri importante, din moment ce le răspunde premierul unei ţări. Greşeala maximă a fost când politicienii români au răspuns unor articole de presă, care s-au dovedit, în cele din urmă, manipulări grosolane. A doua chestiune este că ruşii ştiu că România nu mai este singură. Ei pot fi nebuni, dar nu sunt proşti. Ei ştiu că un atac împotriva României este un atac împotriva NATO. Şi Rusia nu se va lupta cu NATO. Aşa cum sunt convins că nici NATO nu vrea să se lupte cu Federaţia Rusă. Încă mai funcţionează liniile roşii trasate şi respectate în timpul Războiului Rece. Deci, România va trebui să aibă un dialog cu Moscova, fără iluzii majore, fără angajamente ferme, pentru că, la mesele la care se va aşeza Federaţia Rusă, în dialog cu partenerii mari din lume, România nu va fi. Există mese la care se va aşeza Rusia şi nici Germania nu va fi. Rusia vrea cu disperare să fie primită la mesele mari, să fie băgată în seamă. Ea ştie că este doar o putere regională care, prin jocuri diplomatice, uneori extrem de abile, se va aşeza la masa Marilor Decizii. Ea nu rezolvă nici o problemă, dar are posibilitatea să le încurce pe toate, şi în Transnistria, şi în Ucraina, şi în Siria, în aşa fel încât trebuie să fie băgată în seamă. Aşadar, schimbarea de accente dinspre Est spre Sud va forţa România să aibă un alt tip de diplomaţie.
"Dacă cetăţenii moldoveni vor dori Unirea, nimeni
nu-i poate opri"
- Căderea guvernului Streleţ de la Chişinău n-a avut o conotaţie geo-politică, nu s-a datorat, să zicem, intervenţiei Rusiei. Dacă ar fi vrut să facă asta, putea demult. Există o majoritate de stânga în Republica Moldova (partidul comuniştilor, partidul socialiştilor şi partidul democrat al lui Marian Lupu) care poate să ia puterea şi mâine dacă ar vrea. Nu s-a întâmplat asta. Bătălia din acest moment de la Chişinău este o bătălie de orgolii politice. Mingea este în terenul PLDM, care nu vrea să intre la negocieri decât punând nişte condiţii foarte greu de acceptat. PLDM vrea ca PD, partidul lui Lupu, să facă odată şi odată coaliţia de stânga cu socialiştii lui Dodon şi comuniştii lui Voronin! Vor să intre în opoziţie numai şi numai ca să-i arate cu degetul pe democraţii lui Lupu: "Vedeţi de ce au dat jos guvernul? Că doreau să se alieze cu comuniştii şi socialiştii pro-ruşi!". Asta vrea PLDM: să sacrifice parcursul european al ţării, numai ca să demonstreze că democraţii sunt pro-ruşi. Să facă, deci, o chestiune geopolitică din orgoliul lor de neînţeles. O ruletă rusească la scara caraghioasă şi penibilă a Republicii Moldova. Aşadar, la Chişinău avem de a face cu o lipsă crasă de viziune a clasei politice. Politicienii sunt atât de iresponsabili, încât preferă, din motive personale, să ducă Republica Moldova spre Est. Un efect colateral al acestei situaţii este că unionismul va deveni mai consistent, tot mai mulţi basarabeni vor dori reunirea cu România. E foarte greu, astăzi, în Republica Moldova, să fii anti-unionist. Pentru că, dacă cetăţenii moldoveni vor dori unirea, nimeni nu-i poate opri.
- Cât de optimist sunteţi în faţa anului 2016?
- Anul 2016 va fi anul unor decizii politice fundamentale. Mă refer la România ca membru al UE şi ca membru NATO. Va fi nevoie de gesturi politice fără precedent. În termeni strict militari, nu văd posibilitatea unui conflict militar. Dar văd ameninţări la adresa României, ca stat de frontieră euro-atlantică. Ne aflăm la intersecţia dintre axa estică şi axa sudică - ceea ce ar putea fi un avantaj strategic. Pentru a se repune în valoare, România ar trebui să propună un nou tip de regionalism, în care distincţia dintre cele două axe să nu mai existe. Pentru că, dacă tu ai Rusia în Est, în Donbas, în Ucraina, dar o ai şi în Sud, în Siria, înseamnă că distincţia dintre Est şi Sud nu mai e valabilă. Dacă ruşii bombardează din Marea Caspică (Est) în Siria (Sud), ce axă de securitate este? Sud sau Est? Rusia e peste tot. Deci, România trebuie să vină cu acest nou regionalism, în care cele două axe să nu mai existe şi în care discuţia despre securitate să vizeze şi Marea Neagră, şi Balcanii - zone care ne interesează pe noi. Dacă va continua narativul "Donbas, Ucraina, Crimeea etc.", România se va izola, va vorbi singură.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
