Lucian Ban & Elevation Quartet
"Songs From Afar"
Dacă ar fi să alegem numele unui muzician român din sfera muzicii contemporane, ce a reuşit să-şi clădească o carieră în Statele Unite, acesta ar fi cel al pianistului Lucian Ban. Născut în 1968, în Ardeal, satul Teaca, Lucian s-a mutat şapte ani mai târziu, împreună cu familia, la Cluj. Aici a început să studieze jazz-ul, la Conservator, iar drumurile academice l-au purtat mai apoi la Bucureşti şi la New York. S-a stabilit în capitala mondială a jazz-ului, unde şi-a continuat traseul discografic şi concertistic început în România. Într-un interviu acordat revistei noastre, în urmă cu doi ani, Lucian mărturisea că pentru el, acasă înseamnă New York, locul în care băcanul şi vânzătorul de la colţul străzii strigă după el "Hei, bine ai venit înapoi!", atunci când se întoarce din turnee. Iată însă că noul său album, "Songs From Afar", are pe copertă o fotografie cu satul Teaca, pierdut printre dealuri, pe înserat. Iar între cele zece piese ale discului, şapte sunt compuse de Lucian, iar restul sunt aranjamente ale unor cântece tradiţionale ardeleneşti! Se pare că oricât de new-yorkez ai deveni, nu poţi uita farmecul locurilor natale. Iar un artist de valoare ştie că trebuie să profite din plin de aceasta. "Songs From Afar" ("Cântece din depărtări"), este un nou album al cvartetului Elevation, înfiinţat de Lucian împreună cu muzicieni americani, în anul 2006. Rodat în numeroase concerte în America sau în capitale europene, cvartetul a susţinut, la sfârşitul lunii noiembrie, un turneu de succes prin România. Invitat special, atât pe disc, cât şi în turneu, nu este un muzician profesionist, ci un important promoter cultural ardelean, George Ţărmure. La precedentul turneu susţinut de Lucian Ban în ţară, la sfârşitul concertului pe care îl organizase în Bistriţa, el le-a cântat muzicienilor, ca între prieteni, câteva piese tradiţionale. Impresionat, Lucian Ban l-a invitat să imprime împreună şi aşa s-a născut această colaborare, într-un mod tipic muzicienilor de jazz, mereu deschişi, mereu în căutare. "«Songs from afar» este un material foarte personal pentru mine, întrucât acest album este strâns legat de moştenirea cultural-românească şi de influenţele de jazz care mă ajută să descopăr mai multe despre locul din care provin, şi despre drumul meu din viitor", declară Lucian Ban. "Nu este vorba numai de vechile cântece populare din Transilvania, pe care le reinterpretăm pe acest album, ci şi despre celelalte piese şi improvizaţii care reflectă căutarea continuă a sensului muzical". Pe noul disc, George Ţărmure interpretează o doină şi două cântece de nuntă.
AG WEINBERGER
"Mighty Business"
Un alt ardelean, de data aceasta de la Oradea, care şi-a încercat şansa în America este chitaristul AG Weinberger. După o perioadă în care s-a îmbibat de seva blues-ului în ţara unde a fost inventat, AG a decis să se întoarcă în România şi să-şi consolideze aici cariera. A muncit din greu pentru a face o treabă temeinică, ardelenească, fiind conştient de faptul că nu-i nevoie doar de talent, pe care îl are din plin, ci şi de multă tenacitate. Ascultând "Mighty Business", albumul lansat în luna noiembrie, vă puteţi da singuri seama cât de temeinică este "afacerea" pusă la punct de AG. Pentru că discul, înregistrat cu câţiva ani în urmă, în concert, în clubul "Hard Rock Cafe" din Bucureşti, reprezintă chintesenţa meşteşugului scenic al orădeanului, cizelat în aproape treizeci de ani de carieră. Albumul, unul din rarele discuri live de blues lansate în România, conţine 11 piese, o îmbinare echilibrată între compoziţii AG Weinberger, standarde ale repertoriului de blues şi, poate surprinzător, de jazz, o excelentă prelucrare a unei teme aparţinându-i saxofonistului Charlie Parker. "Mighty Business" este o invitaţie la concertele susţinute de AG în întreaga ţară, căci această muzică este vie, pulsează, şi, oricât de bine ar suna albumul ascultat acasă, prezenţa într-o sală, faţă în faţă cu artistul, îi dă o altă dimensiune.
SFINX
"Lume Albă" şi "Ritual de iarnă"
Marele eveniment al rock-ului românesc în anul 2015 ar fi trebuit să fie revenirea lui Dan Andrei Aldea pe o mare scenă. După ce, ca lider al grupului Sfinx, fusese un "guru" al exploziei rock din anii `70, chitaristul a emigrat în Germania, unde şi-a continuat cariera ca apreciat muzician de studio. Timp de 25 de ani, fanii săi s-au tot întrebat "De ce nu revine Dan Andrei Aldea? Când se va hotărî, în sfârşit?" Iată că anul acesta a revenit. Doar la Oradea, unde s-a şi stabilit. În Bucureşti, s-au lipit câteva afişe ce anunţau marele concert de la Teatrul Naţional, s-au pus în vânzare bilete, la un preţ exorbitant şi, în cele din urmă, concertul a fost anulat. Nu din vina artistului. Autoproclamata industrie a muzicii româneşti este, de fapt, un bâlci al impostorilor. Adevăratele valori sunt lăsate în penumbră, unde pot fi descoperite doar de pătimaşii muzicii. Cu atât mai importantă este o reuşită, o iniţiativă precum cea a casei de discuri "Soft Records", care a reeditat, după 40 de ani de la lansare, albumul grupului Sfinx, "Lume albă". În magazinele de muzică se găsesc discografii complete ale marilor trupe occidentale, însă albume de căpătâi ale trupelor celebre româneşti, cum ar fi Roşu şi Negru, FFN, Semnal M, Progresiv TM, şi multe altele, nu au fost vreodată editate pe CD şi nu au rămas decât în colecţiile de viniluri.Lansarea pe CD a unuia dintre discurile de marcă ale rock-ului românesc, ce documentează o perioadă de graţie a carierei trupei şi dezvăluie personalitatea muzicală a lui Dan Andrei Aldea, are dimensiunile unei victorii. Dan Andrei Aldea a cântat la Oradea, avându-l ca invitat special pe Călin Pop, chitaristul şi solistul vocal al grupului Celelalte Cuvinte. Anul trecut, aceeaşi casă de discuri, "Soft Records", a produs primul album solo al lui Călin Pop, intitulat "Undeva". Iar în această perioadă a apărut cel de-al doilea, "Ritual de iarnă". Dacă în cadrul trupei, cunoscută pentru rigurozitatea sa, există o serie de legi nescrise (piesele trebuie să treacă de juriul colegilor şi suferă modificări), cântecele de pe cele două albume solo semnate Călin Pop îi reflectă, în întregime, emoţiile şi inspiraţiile muzicale. Sunt cântece foarte intime, compuse şi interpretate de chitarist. Acesta avea mai demult o sensibilitate legată de anotimpul hibernal: primul concert al trupei Celelate Cuvinte a avut loc în decembrie 1981, iar pe albumele acesteia se găsesc şi câteva piese despre iarnă. De această dată, Călin Pop a scris 20 de piese dedicate iernii, atmosferei şi ritualurilor sale, strânse într-un album tocmai bun de ascultat în această perioadă.
Iniţiată şi coordonată pas cu pas, cu migală, de etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, "Ethnophonie" a devenit una dintre cele mai serioase colecţii europene de muzici tradiţionale. Cele mai noi CD-uri ale colecţiei, ajunse la numărul de catalog 24 şi 25, sunt dedicate muzicilor ţărăneşti din zona de nord a ţării. "Instrumente neobişnuite din Transilvania" este o colecţie de 16 cântece interpretate la instrumente fascinante, cum ar fi higheghea cu tolcer din Bihor, aşa cum se spune în zonă la vioara cu goarnă, doba din Valea Bicazului, un soi de violoncel zdravăn, cu două coarde groase, la care se pot interpreta atât cântece lirice, cât şi de joc, şi cetera din Ţara Oaş. Dacă vreţi să ascultaţi mai multă muzică din Oaş, un întreg CD de danţuri îi este dedicat: "Glasuri şi cetere din Oaş". Surprinzător, faţă de cât de drastic s-au schimbat, ca urmare a influenţei occidentale, aduse acasă de ţăranii plecaţi la muncă în Europa, arhitectura şi obiceiurile locului, muzica veche din Ţara Oaşului s-a păstrat neatinsă. Oşenii au orgoliul de a fi unici în lume şi ştiu că muzica lor sălbatecă îi reprezintă fidel. "Glasuri şi cetere din Oaş" este un document excepţional, ce conţine 70 de minute de înregistrări, realizate între 1969 şi 2013, alături de excelente fotografii de arhivă şi explicaţii muzicale binevenite. "Discul îşi propune să discearnă evoluţia din ultimii peste 40 de ani, a unei muzici locale singulare, ce se execută vocal, fără amplificare, şi este acompaniată de preferinţă de vioară", se scrie în textul de prezentare al albumului. "Chiar dacă rămâne vie, muzica din Oaş are tendinţa de a deveni mai degrabă o emblemă identitară, decât o practică comunitară împărtăşită. Deşi sunt contemporane, înregistrările de pe acest disc riscă să aparţină, foarte curând, trecutului."