BERBEC
Un nou împărat

BANI: Marte petrece o bună parte a lui 2016 în Scorpion, îndemnându-vă să faceţi noi investiţii (14 februarie-6 martie şi 30 iunie-2 august) sau să consolidaţi şi să reevaluaţi afacerile vechi (28 mai - 29 iunie).
CARIERĂ: La începutul lui iulie vă puteţi mobiliza suficient pentru a depăşi o seamă de obstacole care v-au împiedicat să fiţi pe locul pe care simţeaţi că vi se cuvine. E însă nevoie de un efort conştient, pe care-l puteţi susţine cu brio între 28 septembrie şi 9 noiembrie.
DRAGOSTE: În primele zile ale anului e bine să lăsaţi de la dvs. în relaţia de cuplu. Perioadele cele mai romantice se întind între 6-30 aprilie şi 13 iulie-5 august.
SĂNĂTATE: Trei dintre cele 5 eclipse ale acestui an, respectiv cele din 8 martie, 1 şi 16 septembrie, vă pot afecta şi din punct de vedere al sănătăţii.
TAUR
Belşug emoţional

BANI: Afacerile se cer reexaminate anul acesta, iar la începutul lui iunie va fi nevoie să faceţi alegeri noi, proces care nu se anunţă a fi unul prea uşor. 25 mai - 17 iunie e intervalul în care Venus vă poate ajuta să vă creşteţi veniturile, cu condiţia să luaţi deciziile corecte pe 7.
CARIERĂ: Imaginea în rândul colegilor e importantă, după eclipsa din 25 martie. Un avânt se mai face simţit în noiembrie - decembrie.
DRAGOSTE: Viaţa emoţională este frumoasă anul acesta, mai ales la începutul lui mai, sub influenţa unui trigon regal. Până la începutul lui septembrie, vă bucuraţi de influenţa lui Jupiter.
SĂNĂTATE: Eclipsa din 25 martie avertizează asupra unor pericole vizând plămânii sau rinichii, cea din 1 septembrie vă acutizează problemele din zona capului.
GEMENI
Puşi la încercări

BANI: Sfârşitul de iunie, mai ales data de 26, vă poate oferi ocazia de-a face o afacere de mare anvergură sau poate fi momentul în care o investiţie să dea roade neşteptate.
CARIERĂ: În jurul datelor de 4 iunie şi 31 august ar fi de dorit să vă feriţi de orice mişcare legată de carieră, că nu prea poate ieşi bine. La începutul lui iulie, în schimb, mai ales pe 7, puteţi să vă puneţi în valoare.
DRAGOSTE: Relaţia de cuplu poate fi pusă la grele încercări la începutul lui iulie, pe 31 august, între 1 şi 26 septembrie.
SĂNĂTATE: Vechile boli neglijate se pot răzbuna pe dvs. în perioada 29 aprilie-23 mai. Infecţii la nivelul capului, dar şi al aparatului uro-genital pot reapărea mai ales între 28 mai şi 30 iunie.
RAC
Transformări radicale

BANI: Cel mai potrivit interval pentru contracte de afaceri e între 14 februarie şi 5 martie. Venus vă poate fi de folos între 13 iulie şi 5 august, când veniturile directe pot creşte.
CARIERĂ: Aveţi răbdare să treacă şi schimbătoarea lună aprilie, şi viaţa dvs. profesională se va stabiliza, în sfârşit.
DRAGOSTE: O nouă poveste de dragoste poate marca începutul de an dar, pentru a dura, trebuie să reziste provocărilor aduse de eclipsa din 25 martie. Urmează testele ce vin în perioada de Marte retrograd, adică 28 mai-28 iunie, ca relaţia să se dovedească stabilă.
SĂNĂTATE: Începutul lui iunie şi finalul lui august sunt cele mai solicitante, în special în privinţa afecţiunilor cronice.
LEU
Jupiter nu vă abandonează

BANI: Aveţi încredere în marele benefic Jupiter până în septembrie, dar feriţi-vă de plasamente financiare în jurul eclipsei din 8 martie, a datei de 4 iunie şi, apoi, 31 august-1 septembrie. Un câştig consistent poate fi înregistrat la începutul lui mai.
CARIERĂ:Aceeaşi perioadă este cea optimă pentru un salt semnificativ, pe scară ierarhică.
DRAGOSTE: Punerile la încercare continuă anul acesta, pe perioada eclipsei din 25 august, la începutul lui iunie şi la sfârşit de august - început de decembrie.
SĂNĂTATE: Sistemul imun se întăreşte la începutul lui mai, dar iulie şi octombrie sunt luni în care puteţi redeveni vulnerabili la infecţii.
FECIOARĂ
Eros cam şchioapătă

BANI: Conturile încep să vi se rotunjească din 10 septembrie, însă sunt două momente în care vă recomandăm vigilenţă. Pe 24 noiembrie puteţi lua plasă cu cheltuieli legate de casă, iar în jurul datei de 26 decembrie riscaţi să amestecaţi în mod nefericit prietenia cu banii.
CARIERĂ: Succes aveţi doar cu politica paşilor mărunţi. Există şi pericolul unui regres la începutul lui iunie, mai ales pe 4. În noiembrie şi decembrie e bine să nu daţi curs conflictelor cu colegii.
DRAGOSTE: Cu excepţia romanticei luni mai, anul prezintă dificultăţi, mai ales pentru cuplurile stabile. Dar la începutul lui iunie şi la sfârşitul lui august aveţi senzaţia că partenerul vă scapă printre degete.
SĂNĂTATE: Sunt destul de puţine probleme până în noiembrie, când sistemul nervos şi zona capului, în special, pot fi surse de neplăcere. Vulnerabile vor fi şi gambele, împreună cu gleznele.
BALANŢĂ
Întâlnire cu Jupiter

BANI: Încă de la începutul anului, Marte vă face întreprinzători şi veţi căuta proiecte şi soluţii noi pentru a vă creşte veniturile. Mijlocul lui ianuarie poate veni cu oportunităţi, la fel a doua săptămână din februarie. S-ar putea însă ca în perioada de Marte retrograd în Scorpion (28 mai-29 iunie) să trebuiască să reveniţi măcar parţial asupra acestor planuri, pentru a le înscrie pe o direcţie bună.
CARIERĂ: Progresele nu vor fi spectaculoase, iar măsura în care vă veţi afirma depinde de felul în care veţi gestiona relaţiile de muncă. Acestea pot fi volatile în jurul eclipselor din 8 martie, 1 şi 16 septembrie, pe 4 iunie şi 31 august.
DRAGOSTE: La sfârşitul anului trecut v-aţi luptat să vă impuneţi mai mult în relaţie. Anul acesta, începând din septembrie, vă puteţi permite să fiţi din nou îngăduitori cu partenerul.
SĂNĂTATE: Funcţiile endocrine pot fi date peste cap din cauza unui ficat şi a unei bile mai leneşe până în septembrie, iar crize pot fi pe 8 martie, 4 iunie, şi pe 31 august-1 septembrie.
SCORPION
Energie marţiană

BANI: Din păcate, strâmtorările pe care vi le impune Saturn continuă să se facă simţite şi pe parcursul acestui an, iar perioadele de risc maxim sunt începutul lui iunie, în special data de 4, 31 august, 10 şi 26 septembrie.
CARIERĂ: Fie dvs. v-aţi săturat de rutina plictisitoare şi de colegii insipizi şi doriţi să schimbaţi peisajul, fie ceilalţi sunt nemulţumiţi de faptul că faceţi mereu opinie separată. De abia din septembrie puteţi spera la o situaţie mai plăcută.
DRAGOSTE: Puteţi fi pasionali, dar puteţi fi şi dominatori, în special în perioada 28 mai-29 iunie. Poveştile de dragoste sunt cu dus şi întors la început de iunie şi sfârşit de august.
SĂNĂTATE: Insomniile pot constitui probleme la sfârşit de mai şi început de iunie, iar din septembrie apare tendinţa de îngrăşare.
SĂGETĂTOR
Cam singuri

BANI: Începutul lunilor ianuarie şi mai poate coincide cu proiecte băneşti lucrative. Mai ales 7 mai promite o creştere substanţială a veniturilor dvs. Atenţie însă la deciziile din 30 mai şi 24 noiembrie.
CARIERĂ: Ţineţi-vă nervii în frâu la începutul lui iunie şi sfârşitul lui august, ca să vă consolidaţi prestigiul profesional în septembrie.
DRAGOSTE: Indiferent că sunteţi sau nu într-un cuplu consolidat sau într-o simplă relaţie, Saturn vă face să vă simţiţi singuri. Cel mai greu faceţi faţă perioadei de însingurare cuprinsă între 26 martie şi 8 iulie, cât Saturn este retrograd.
SĂNĂTATE: Tensiunea arterială ar trebui strict monitorizată la începutul anului, apoi cu precădere între 28 mai şi 29 iunie. În acelaşi interval, igiena intimă trebuie respectată cu rigurozitate.
CAPRICORN
Cu sânge rece

BANI: Mare lucru nu se schimbă în situaţia materială a majorităţii Capricornilor. Trigonul regal din 7 mai vă poate înlesni un câştig uşor şi surprinzător, pe care îl puteţi fructifica ulterior prin chibzuinţa care vă caracterizează. Afaceri promiţătoare pot fi întreprinse în a doua jumătate a lui iulie.
CARIERĂ: V-ar plăcea să decurgă totul mai uşor, dar se pare că de multe ori eforturile dvs. sunt contracarate de personaje care vă urmăresc din umbră. Acestea vor avea însă numai puţine şanse de a vă ţine pe loc, în aprilie şi în iulie, iar din septembrie intraţi sub umbrela marelui benefic Jupiter şi deveniţi de neoprit.
DRAGOSTE: Capricornilor aflaţi în căutarea unei noi relaţii, trigonul regal pe semne de pământ de la începutul lui mai poate aduce exact ceea ce le trebuie.
SĂNĂTATE: Afecţiunile cronice se pot acutiza mai ales la începutul verii şi începutul toamnei.
VĂRSĂTOR
Deratizaţi relaţiile false

BANI: Oricât de multă încredere aţi avea în experienţa şi corectitudinea prietenilor dvs. mai vechi sau mai în vârstă, n-ar fi cazul să vă lansaţi alături de ei în proiecte pecuniare de orice fel.
CARIERĂ: Marte vă insuflă determinarea de a reuşi încă din primele zile ale anului şi până la începutul lui martie. Dacă ambiţia dvs. i-a speriat pe şefi, puteţi face mişcările retractile cuvenite, între 28 mai şi 29 iunie. Dacă e să vă reuşească saltul, vă va reuşi până pe 2 august.
DRAGOSTE: Romantismul se împleteşte frumos cu viaţa de cuplu din iunie până în august. După Luna nouă din 2 august, unele perechi îşi vor oficializa relaţia. Unele dintre cele care scârţâie îşi vor da obştescul sfârşit, după eclipsa de Lună din 25 august.
SĂNĂTATE: Perioadele în care mai pot apărea infecţii insidioase în organismul dvs. sunt 28 mai - 29 iunie şi sfârşitul lui noiembrie.
PEŞTI
Mers frânat

BANI: În prima parte a anului nu se întâmplă nimic spectaculos, doar în urma eclipsei de Lună din 25 martie va trebui să regândiţi nişte investiţii. Dacă o faceţi cum trebuie, prosperul Jupiter vă va atrage parteneri de afaceri bine situaţi, după 10 septembrie.
CARIERĂ: Faceţi toate eforturile posibile să nu-i enervaţi pe şefii dvs. la începutul lui iunie şi sfârşitul de august.
DRAGOSTE: Partenerul dvs. se poate dovedi adesea mai tolerant decât ar fi cazul, până la începutul lui septembrie, după care îşi va pierde răbdarea.
SĂNĂTATE: Perioada de maximă formă o înregistraţi în cea de-a doua jumătate a lunii iulie.