De multă vreme n-am mai trăit o zi de 1 Decembrie atât de calmă, de însorită şi de pilduitoare. Până şi posturile de televiziune care, de regulă, cultivă un cosmopolitism manifest, s-au întrecut în emisiuni şi comentarii patriotice, iar tinerii prezenţi la paradele militare din marile oraşe au arătat, în interviuri televizate, un entuziasm de zile mari. La 1 Decembrie, nu sărbătorim numai Marea Unire a Transilvaniei cu Regatul României, ci întregul şir de evenimente care, pe parcursul anului 1918, au întregit România Mare: şi unirea Basarabiei, de la 27 martie, şi unirea Bucovinei, de la 28 noiembrie. De aceea, pe măsură ce ne apropiem de împlinirea unui veac de când românii au înfăptuit actul reunirii lor istorice, ne dăm seama că ne-am putea apropia, cu puţin efort, de înălţimea înaintaşilor, mai ales dacă am reuşi să aducem şi Basarabia acasă. România s-a schimbat. Generaţia tânără de azi, poate şi sub impulsul atâtor călătorii "afară", în Europa "feniciană" a valorilor dominant materiale şi mai puţin spirituale, revine la matcă, dacă nu cu pasul, măcar cu gândul şi sufletul. Cuvânt şoptit până acum, patriotismul prinde vigoare înălţătoare. Aşa cum se întâmplă şi în interviul acordat revistei noastre de istoricul IOAN AUREL POP, cel mai tânăr membru al Academiei Române, rector, totodată, al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Un document fundamental: "Istoria Transilvaniei"
- Cea mai impresionantă acţiune a dvs. din ultimul timp este apariţia în librării a unei cărţi unice: "Istoria Transilvaniei", scrisă în colaborare cu un istoric ungur şi altul german. Ce v-a îndemnat către acest demers, presupun, destul de greu de armonizat?
- Întreprinderea aceasta, pe care am pornit-o în anul 2000, s-a dovedit mai anevoioasă decât credeam. Autorii cărţii au încercat să fie mai mult istorici şi mai puţin români, unguri, germani sau evrei. Cu toţii s-au străduit să dea, mai ales în volumul al III-lea, ceea ce li s-au părut a fi rezultatele de ultimă oră ale cercetării, cu un remarcabil simţ al echilibrului, fără părtinire, dar după priceperea şi opinia fiecăruia. Nu a fost simplu şi nu s-a reuşit întotdeauna. Acolo unde deosebirile de vederi sunt evidente şi greu de conciliat - cazul politicii habsburgice, revolta condusă de Horea, Supplex Libellus Valachorum, Revoluţia de la 1848-1849, dualismul austro-ungar, Unirea de la 1918 etc. -, coordonatorii au preferat să exprime, de cele mai multe ori, principalele puncte de vedere, fără privilegierea unuia sau a altuia. Nu s-a putut concilia în chip artificial şi într-o clipă ceea ce istoria desparte de secole! Nici nu a fost acesta scopul nostru. Am urmărit o ţintă mult mai modestă: anume, să reuşim să punem la un loc, în aceeaşi carte, opiniile diferite despre trecutul Transilvaniei, spre a fi cunoscute. Pentru prima oară în istoriografie, această istorie a Transilvaniei juxtapune punctele de vedere diferite ale scrisului istoric românesc, maghiar şi german, fără intenţii propagandistice, naţionaliste ori insidioase. Este un început! Nu este un model de sinteză şi nici unul de tratare obiectivă. Adevărul este relativ şi, chiar şi aşa, este greu de atins. De aceea, am oferit o propunere de tratare a trecutului transilvan, din perspectiva tuturor comunităţilor etnice şi confesionale care au alcătuit Transilvania.
- S-a criticat, nu o dată, faptul că istoricii români nu scriu o istorie a Transilvaniei, în replică la Erdelyi Tortenete, celebra lucrare publicată la Budapesta, în 1986. Cele trei volume ale "Istoriei Transilvaniei" se constituie într-o replică?
- Istoria Transilvaniei publicată la Budapesta, în 1986, aducea în atenţie, din viziune maghiară, cercetările de până atunci. Istoria noastră este deosebită de tot ceea ce s-a scris în materie până în prezent, fiindcă este prima prezentare a trecutului Transilvaniei, din cele mai vechi timpuri până după Primul Război Mondial, făcută de istorici români, maghiari, germani, evrei etc., născuţi, formaţi şi afirmaţi în Transilvania. Aceşti istorici s-au asociat fără "comandă socială", fără niciun impuls venit din afară, fără vreo altă intenţie decât relevarea adevărului despre viaţa oamenilor care au trăit în trecut. Istoria Transilvaniei, tipărită la Budapesta, apărea sub egida regimului comunist din Ungaria şi era menită să readucă în atenţie anumite teze revizioniste. Era impecabilă sub aspect metodologic, dar, sub masca unor minuţioase detalieri făcute în chip profesionist, discredita istoria şi realităţile româneşti. După apariţia celor trei volume, regimul comunist ungar a pregătit ediţii prescurtate, sub forma câte unui volum, în limbi de circulaţie internaţională, pe care le-a lansat cu mare pompă în Germania, Franţa, SUA etc. La lansarea de la Paris, am participat şi eu, alături de colegii Florin Constantiniu (acum de fericită amintire) şi George Cipăianu, şi ni s-a reproşat, atunci, că noi, românii, nu aveam o lucrare pe măsură, făcută de noi. Nu era foarte greu să facem una, deşi ar fi cerut mult timp. Colegul Thomas Nägler, de la Sibiu, este cel care a venit cu ideea scrierii unei istorii "imbatabile" a Transilvaniei, de către istorici ai tuturor celor trei etnii principale din istoria provinciei. Am făcut-o cu greu, fără plata drepturilor de autor, pe rând, volum cu volum, pe parcursul a peste un deceniu. Cele trei volume ale noastre (1600 de pagini) nu se mai găsesc, fiindcă tirajul lor a fost mic, dar sperăm acum să putem scoate o nouă ediţie. Cu mare greu, am publicat şi o ediţie în limba engleză, tot sub egida Centrului de Studii Transilvane din Cluj al Academiei Române, ediţie puţin cunoscută, fiindcă nu a beneficiat de promovarea necesară în străinătate.
"Transilvania, o regiune istorică unică în Europa"
- În cartea dvs., Transilvania este definită drept o "regiune istorică unică în Europa". Care sunt, din punct de vedere istoric, motivele acestui elogiu?
- Transilvania este o regiune istorică unică în Europa, fiindcă este o Europă în miniatură. În ea au trăit şi trăiesc românii romanici, saşii şi şvabii germanici, câteva neamuri slave, ungurii, evreii. Aici se întâlnesc cele trei mari grupuri de popoare care formează cam 90% din populaţia Europei, aici intră în interferenţă credinţa bizantină (ortodoxă) cu cea latină (catolică) şi, din secolul al XVI-lea încoace, cu cultele protestante (născute prin Reformă). Dar întreg fundamentul acestei varietăţi stă în imensa majoritate românească a Transilvaniei, în marea moştenire daco-romană din care s-au născut românii, popor tolerant şi generos, primitor şi înţelegător. Credeţi că dacă românii erau exclusivişti, oare veneau atâţia străini să trăiască împreună cu ei şi alături de ei? Aici, cei veniţi din alte părţi au găsit un modus vivendi, o cale onorabilă de trai alături de români. Fireşte, viaţa nu a fost idilică şi nici plină doar de concordie, dar au predominat înţelegerea şi convieţuirea. Transilvania a fost menită să fie axa românităţii şi chiar a statului naţional. Înainte de Unirea cea Mare, Ţara Românească şi Moldova, reunite în micul Regat al României, stăteau ca două braţe întinse după trupul ţării, care era Transilvania. Unirea de la 1918 a adus Transilvania în matca ei firească, fiindcă aşa au dorit românii majoritari, iar voinţa aceasta a neamului românesc a fost aprobată, ratificată de comunitatea internaţională. Dacă era vorba despre o aventură, despre o pretenţie excentrică, despre o fantasmagorie, unirea de la 1918 nu primea legitimare şi se frângea de îndată...
- Cu toate astea, de câte ori vine 1 Decembrie, observăm iritarea unor lideri politici maghiari, care, în consens cu unele partide din Ungaria reiau, invariabil, tema "însuşirii" ilegale a Transilvaniei.
- Aserţiunile despre care vorbiţi există, din păcate, şi sunt manifestări nostalgice ale naţionalismului orgolios, de tip nobiliar, al unor maghiari trăitori în trecut. Să ne amintim că la 1918, comunitatea democratică internaţională recunoscuse cele 14 puncte wilsoniene (ale preşedintelui Woodrow Wilson, votate de către Congresul SUA) care statuau, între altele, dreptul popoarelor la autodeterminare, ca principiu fundamental de drept internaţional. Astfel, românii, care reprezentau majoritatea absolută a Transilvaniei (circa două treimi din populaţia totală), nu au făcut decât să aplice acest principiu unanim acceptat de către statele democratice. Ei au votat unirea prin cei 1228 de delegaţi oficiali, cu "credenţionale" sau cu mandate de reprezentare a comunităţilor şi organizaţiilor care-i trimiseseră. De altminteri, legalitatea unirii Transilvaniei cu România a fost recunoscută nu numai de Conferinţa de la Paris, din 1919-1920, dar şi de toate marile foruri internaţionale care au urmat, de la Al Doilea Război Mondial până astăzi.
"Liderii europeni recunosc modelul românesc de respectare a drepturilor minorităţilor"
- Pentru a stinge patimile iscate de ziua Marii Uniri şi reclamarea lipsei de drepturi pentru minoritarii maghiari, n-ar fi fost mai bine să se revină la ziua de 10 Mai, ca Zi Naţională a României?
- Lipsirea de drepturi pentru minorităţi este azi doar un slogan în care nu mai crede aproape nimeni. De vreo zece ani încoace, chiar şi liderii europeni care se lăsau amăgiţi, uneori, de anumite voci de la Budapesta, sau dintre extremiştii maghiari transilvăneni, au ajuns la judecata cea dreaptă şi recunosc modelul românesc de respectare a drepturilor minorităţilor. Fireşte, ziua de 1 Decembrie le aminteşte unora dintre maghiari de pierderea Transilvaniei, de anul fatidic pentru ei, când ţara s-a redus la limitele sale etnice. Ungaria a pierdut atunci două treimi din teritoriul ei "istoric" şi din populaţie, dar a pierdut numai teritorii cu majorităţi nemaghiare - Croaţia, Slovacia, Transilvania, Voivodina etc. Dar dacă data de 1 Decembrie îi jigneşte pe maghiari, atunci, ca să fim drepţi, trebuie să spunem că şi data de 15 martie - cea mai mare sărbătoare naţională ungară - îi jigneşte pe români! De ce? Fiindcă la 15 martie 1848, dieta ungară a decis "unirea Transilvaniei cu Ungaria", fără ca majoritatea populaţiei să fie întrebată! Dacă este să ne înţelegem cu ungurii prin această schimbare, atunci propun să schimbăm concomitent datele celor două sărbători naţionale! Până atunci, însă, ziua de 1 Decembrie 1918 rămâne "ora astrală" a românilor, care marchează împlinirea voinţei naţionale, adică terminarea procesului pornit la 1859, când s-au unit Moldova cu Ţara Românească. Data de 1 Decembrie nu marchează doar unirea Transilvaniei cu România, ci toate marile împliniri din anul 1918, când România a crescut de la 137 000 de km pătraţi la 295 000 de km pătraţi şi de la 7 milioane la 15 milioane de locuitori. Cum să schimbăm această dată, dacă atunci am scris pentru unica oară, "Poemele luminii" (Lucian Blaga) şi ne-am împărtăşit şi noi din ambrozia zeilor?
- Sunteţi rectorul celei mai mari universităţi de stat din România, un edificiu şcolar româno-maghiar. Ce înseamnă azi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB)?
- Azi, UBB înseamnă cea mai veche, mai mare şi mai prestigioasă universitate din ţară, fondată în 1581, cu limba de predare latină. UBB are azi 42.000 de studenţi care studiază în limbile română, maghiară, germană, engleză, la alegere. Este singura universitate din Europa cu patru facultăţi de teologie creştină (în două se învaţă în româneşte, în celelalte două în ungureşte). Cea mai mare parte a studenţilor este bugetată, adică studiile lor sunt finanţate de stat. Dar un student care învaţă în limba maghiară primeşte finanţare dublă faţă de un român, iar unul care învaţă în germană primeşte de 2,5 ori mai mult. Procedeul se cheamă "discriminare pozitivă" şi are menirea să sprijine afirmarea minorităţilor.
- De câte ori vă vedem la televizor, suntem impresionaţi de ţinuta dvs. intelectuală, dar şi de patriotismul dvs. exprimat "în direct". Un sentiment ce pare astăzi să îi jeneze pe mulţi oameni de cultură români...
- Cred, sincer, că un om nu poate iubi "lumea", dacă nu iubeşte oamenii, şi nici Europa, dacă nu iubeşte ţara în care a văzut lumina zilei, în care a învăţat ce este datina, în care s-a hrănit cu laptele mamei, în care a auzit basmele bunicului şi doina bunicii, în care a iubit prima oară ... Ca să îmi pot lega viaţa de Europa şi de lume, trebuie să fiu legat prin mii de fire de ţara mea, de patrie, adică de locul părinţilor, al bunilor şi străbunilor. Şi mai cred, sincer, că numai un patriot poate să-i înţeleagă pe ceilalţi patrioţi, care iubesc mai întâi alte patrii. Mi-e drag să le spun altora de ce mă simt român, de ce străbat cu fior Carpaţii, de ce mi-e dor de doine şi de iarba proaspăt cosită, de fetele cu ii şi cu marame de borangic, dar şi de brânza de burduf sau de găluştele (sarmalele) cu păsat în frunze de viţă, de vinul limpede, cristalin, cum numai pe Târnave, la Cotnari ori la Drăgăşani, se poate face.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
