De multă vreme n-am mai trăit o zi de 1 Decembrie atât de calmă, de însorită și de pilduitoare. Până și posturile de televiziune care, de regulă, cultivă un cosmopolitism manifest, s-au întrecut în emisiuni și comentarii patriotice, iar tinerii prezenți la paradele militare din marile orașe au arătat, în interviuri televizate, un entuziasm de zile mari. La 1 Decembrie, nu sărbătorim numai Marea Unire a Transilvaniei cu Regatul României, ci întregul șir de evenimente care, pe parcursul anului 1918, au întregit România Mare: și unirea Basarabiei, de la 27 martie, și unirea Bucovinei, de la 28 noiembrie. De aceea, pe măsură ce ne apropiem de împlinirea unui veac de când românii au înfăptuit actul reunirii lor istorice, ne dăm seama că ne-am putea apropia, cu puțin efort, de înălțimea înaintașilor, mai ales dacă am reuși să aducem și Basarabia acasă. România s-a schimbat. Generația tânără de azi, poate și sub impulsul atâtor călătorii "afară", în Europa "feniciană" a valorilor dominant materiale și mai puțin spirituale, revine la matcă, dacă nu cu pasul, măcar cu gândul și sufletul. Cuvânt șoptit până acum, patriotismul prinde vigoare înălțătoare. Așa cum se întâmplă și în interviul acordat revistei noastre de istoricul IOAN AUREL POP, cel mai tânăr membru al Academiei Române, rector, totodată, al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Un document fundamental: "Istoria Transilvaniei"
- Cea mai impresionantă acțiune a dvs. din ultimul timp este apariția în librării a unei cărți unice: "Istoria Transilvaniei", scrisă în colaborare cu un istoric ungur și altul german. Ce v-a îndemnat către acest demers, presupun, destul de greu de armonizat?
- Întreprinderea aceasta, pe care am pornit-o în anul 2000, s-a dovedit mai anevoioasă decât credeam. Autorii cărții au încercat să fie mai mult istorici și mai puțin români, unguri, germani sau evrei. Cu toții s-au străduit să dea, mai ales în volumul al III-lea, ceea ce li s-au părut a fi rezultatele de ultimă oră ale cercetării, cu un remarcabil simț al echilibrului, fără părtinire, dar după priceperea și opinia fiecăruia. Nu a fost simplu și nu s-a reușit întotdeauna. Acolo unde deosebirile de vederi sunt evidente și greu de conciliat - cazul politicii habsburgice, revolta condusă de Horea, Supplex Libellus Valachorum, Revoluția de la 1848-1849, dualismul austro-ungar, Unirea de la 1918 etc. -, coordonatorii au preferat să exprime, de cele mai multe ori, principalele puncte de vedere, fără privilegierea unuia sau a altuia. Nu s-a putut concilia în chip artificial și într-o clipă ceea ce istoria desparte de secole! Nici nu a fost acesta scopul nostru. Am urmărit o țintă mult mai modestă: anume, să reușim să punem la un loc, în aceeași carte, opiniile diferite despre trecutul Transilvaniei, spre a fi cunoscute. Pentru prima oară în istoriografie, această istorie a Transilvaniei juxtapune punctele de vedere diferite ale scrisului istoric românesc, maghiar și german, fără intenții propagandistice, naționaliste ori insidioase. Este un început! Nu este un model de sinteză și nici unul de tratare obiectivă. Adevărul este relativ și, chiar și așa, este greu de atins. De aceea, am oferit o propunere de tratare a trecutului transilvan, din perspectiva tuturor comunităților etnice și confesionale care au alcătuit Transilvania.
- S-a criticat, nu o dată, faptul că istoricii români nu scriu o istorie a Transilvaniei, în replică la Erdelyi Tortenete, celebra lucrare publicată la Budapesta, în 1986. Cele trei volume ale "Istoriei Transilvaniei" se constituie într-o replică?
- Istoria Transilvaniei publicată la Budapesta, în 1986, aducea în atenție, din viziune maghiară, cercetările de până atunci. Istoria noastră este deosebită de tot ceea ce s-a scris în materie până în prezent, fiindcă este prima prezentare a trecutului Transilvaniei, din cele mai vechi timpuri până după Primul Război Mondial, făcută de istorici români, maghiari, germani, evrei etc., născuți, formați și afirmați în Transilvania. Acești istorici s-au asociat fără "comandă socială", fără niciun impuls venit din afară, fără vreo altă intenție decât relevarea adevărului despre viața oamenilor care au trăit în trecut. Istoria Transilvaniei, tipărită la Budapesta, apărea sub egida regimului comunist din Ungaria și era menită să readucă în atenție anumite teze revizioniste. Era impecabilă sub aspect metodologic, dar, sub masca unor minuțioase detalieri făcute în chip profesionist, discredita istoria și realitățile românești. După apariția celor trei volume, regimul comunist ungar a pregătit ediții prescurtate, sub forma câte unui volum, în limbi de circulație internațională, pe care le-a lansat cu mare pompă în Germania, Franța, SUA etc. La lansarea de la Paris, am participat și eu, alături de colegii Florin Constantiniu (acum de fericită amintire) și George Cipăianu, și ni s-a reproșat, atunci, că noi, românii, nu aveam o lucrare pe măsură, făcută de noi. Nu era foarte greu să facem una, deși ar fi cerut mult timp. Colegul Thomas Nägler, de la Sibiu, este cel care a venit cu ideea scrierii unei istorii "imbatabile" a Transilvaniei, de către istorici ai tuturor celor trei etnii principale din istoria provinciei. Am făcut-o cu greu, fără plata drepturilor de autor, pe rând, volum cu volum, pe parcursul a peste un deceniu. Cele trei volume ale noastre (1600 de pagini) nu se mai găsesc, fiindcă tirajul lor a fost mic, dar sperăm acum să putem scoate o nouă ediție. Cu mare greu, am publicat și o ediție în limba engleză, tot sub egida Centrului de Studii Transilvane din Cluj al Academiei Române, ediție puțin cunoscută, fiindcă nu a beneficiat de promovarea necesară în străinătate.
"Transilvania, o regiune istorică unică în Europa"
- În cartea dvs., Transilvania este definită drept o "regiune istorică unică în Europa". Care sunt, din punct de vedere istoric, motivele acestui elogiu?
- Transilvania este o regiune istorică unică în Europa, fiindcă este o Europă în miniatură. În ea au trăit și trăiesc românii romanici, sașii și șvabii germanici, câteva neamuri slave, ungurii, evreii. Aici se întâlnesc cele trei mari grupuri de popoare care formează cam 90% din populația Europei, aici intră în interferență credința bizantină (ortodoxă) cu cea latină (catolică) și, din secolul al XVI-lea încoace, cu cultele protestante (născute prin Reformă). Dar întreg fundamentul acestei varietăți stă în imensa majoritate românească a Transilvaniei, în marea moștenire daco-romană din care s-au născut românii, popor tolerant și generos, primitor și înțelegător. Credeți că dacă românii erau exclusiviști, oare veneau atâția străini să trăiască împreună cu ei și alături de ei? Aici, cei veniți din alte părți au găsit un modus vivendi, o cale onorabilă de trai alături de români. Firește, viața nu a fost idilică și nici plină doar de concordie, dar au predominat înțelegerea și conviețuirea. Transilvania a fost menită să fie axa românității și chiar a statului național. Înainte de Unirea cea Mare, Țara Românească și Moldova, reunite în micul Regat al României, stăteau ca două brațe întinse după trupul țării, care era Transilvania. Unirea de la 1918 a adus Transilvania în matca ei firească, fiindcă așa au dorit românii majoritari, iar voința aceasta a neamului românesc a fost aprobată, ratificată de comunitatea internațională. Dacă era vorba despre o aventură, despre o pretenție excentrică, despre o fantasmagorie, unirea de la 1918 nu primea legitimare și se frângea de îndată...
- Cu toate astea, de câte ori vine 1 Decembrie, observăm iritarea unor lideri politici maghiari, care, în consens cu unele partide din Ungaria reiau, invariabil, tema "însușirii" ilegale a Transilvaniei.
- Aserțiunile despre care vorbiți există, din păcate, și sunt manifestări nostalgice ale naționalismului orgolios, de tip nobiliar, al unor maghiari trăitori în trecut. Să ne amintim că la 1918, comunitatea democratică internațională recunoscuse cele 14 puncte wilsoniene (ale președintelui Woodrow Wilson, votate de către Congresul SUA) care statuau, între altele, dreptul popoarelor la autodeterminare, ca principiu fundamental de drept internațional. Astfel, românii, care reprezentau majoritatea absolută a Transilvaniei (circa două treimi din populația totală), nu au făcut decât să aplice acest principiu unanim acceptat de către statele democratice. Ei au votat unirea prin cei 1228 de delegați oficiali, cu "credenționale" sau cu mandate de reprezentare a comunităților și organizațiilor care-i trimiseseră. De altminteri, legalitatea unirii Transilvaniei cu România a fost recunoscută nu numai de Conferința de la Paris, din 1919-1920, dar și de toate marile foruri internaționale care au urmat, de la Al Doilea Război Mondial până astăzi.
"Liderii europeni recunosc modelul românesc de respectare a drepturilor minorităților"
- Pentru a stinge patimile iscate de ziua Marii Uniri și reclamarea lipsei de drepturi pentru minoritarii maghiari, n-ar fi fost mai bine să se revină la ziua de 10 Mai, ca Zi Națională a României?
- Lipsirea de drepturi pentru minorități este azi doar un slogan în care nu mai crede aproape nimeni. De vreo zece ani încoace, chiar și liderii europeni care se lăsau amăgiți, uneori, de anumite voci de la Budapesta, sau dintre extremiștii maghiari transilvăneni, au ajuns la judecata cea dreaptă și recunosc modelul românesc de respectare a drepturilor minorităților. Firește, ziua de 1 Decembrie le amintește unora dintre maghiari de pierderea Transilvaniei, de anul fatidic pentru ei, când țara s-a redus la limitele sale etnice. Ungaria a pierdut atunci două treimi din teritoriul ei "istoric" și din populație, dar a pierdut numai teritorii cu majorități nemaghiare - Croația, Slovacia, Transilvania, Voivodina etc. Dar dacă data de 1 Decembrie îi jignește pe maghiari, atunci, ca să fim drepți, trebuie să spunem că și data de 15 martie - cea mai mare sărbătoare națională ungară - îi jignește pe români! De ce? Fiindcă la 15 martie 1848, dieta ungară a decis "unirea Transilvaniei cu Ungaria", fără ca majoritatea populației să fie întrebată! Dacă este să ne înțelegem cu ungurii prin această schimbare, atunci propun să schimbăm concomitent datele celor două sărbători naționale! Până atunci, însă, ziua de 1 Decembrie 1918 rămâne "ora astrală" a românilor, care marchează împlinirea voinței naționale, adică terminarea procesului pornit la 1859, când s-au unit Moldova cu Țara Românească. Data de 1 Decembrie nu marchează doar unirea Transilvaniei cu România, ci toate marile împliniri din anul 1918, când România a crescut de la 137 000 de km pătrați la 295 000 de km pătrați și de la 7 milioane la 15 milioane de locuitori. Cum să schimbăm această dată, dacă atunci am scris pentru unica oară, "Poemele luminii" (Lucian Blaga) și ne-am împărtășit și noi din ambrozia zeilor?
- Sunteți rectorul celei mai mari universități de stat din România, un edificiu școlar româno-maghiar. Ce înseamnă azi Universitatea Babeș-Bolyai (UBB)?
- Azi, UBB înseamnă cea mai veche, mai mare și mai prestigioasă universitate din țară, fondată în 1581, cu limba de predare latină. UBB are azi 42.000 de studenți care studiază în limbile română, maghiară, germană, engleză, la alegere. Este singura universitate din Europa cu patru facultăți de teologie creștină (în două se învață în românește, în celelalte două în ungurește). Cea mai mare parte a studenților este bugetată, adică studiile lor sunt finanțate de stat. Dar un student care învață în limba maghiară primește finanțare dublă față de un român, iar unul care învață în germană primește de 2,5 ori mai mult. Procedeul se cheamă "discriminare pozitivă" și are menirea să sprijine afirmarea minorităților.
- De câte ori vă vedem la televizor, suntem impresionați de ținuta dvs. intelectuală, dar și de patriotismul dvs. exprimat "în direct". Un sentiment ce pare astăzi să îi jeneze pe mulți oameni de cultură români...
- Cred, sincer, că un om nu poate iubi "lumea", dacă nu iubește oamenii, și nici Europa, dacă nu iubește țara în care a văzut lumina zilei, în care a învățat ce este datina, în care s-a hrănit cu laptele mamei, în care a auzit basmele bunicului și doina bunicii, în care a iubit prima oară ... Ca să îmi pot lega viața de Europa și de lume, trebuie să fiu legat prin mii de fire de țara mea, de patrie, adică de locul părinților, al bunilor și străbunilor. Și mai cred, sincer, că numai un patriot poate să-i înțeleagă pe ceilalți patrioți, care iubesc mai întâi alte patrii. Mi-e drag să le spun altora de ce mă simt român, de ce străbat cu fior Carpații, de ce mi-e dor de doine și de iarba proaspăt cosită, de fetele cu ii și cu marame de borangic, dar și de brânza de burduf sau de găluștele (sarmalele) cu păsat în frunze de viță, de vinul limpede, cristalin, cum numai pe Târnave, la Cotnari ori la Drăgășani, se poate face.