Fostul premier Adrian Năstase, fostul europarlamentar şi lider în topul celor mai bogaţi români, George Becali, alături de un fost ministru al Apărării, Victor Babiuc, cei din impresionantul lot al "Transferurilor" din fotbal, în frunte cu fostul vicepremier George Copos şi cu fostul căpitan al echipei naţionale Gică Popescu, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 şi 7 ani de închisoare cu executare.
Nume la fel de importante au urmat pe avizierele marilor instanţe de judecată, semn că mult trâmbiţata luptă anticorupţie nu s-a oprit doar la faza de spectacol pentru mase. În timp ce Ioan Niculae, Elena Udrea, Dorin Cocoş, Varujan Vasganian sau Dan Şova au stat prin birourile procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) sau prin celulele de arest preventiv, "veteranii" primelor loturi de condamnaţi şi-au tocit palmele prin atelierele de tâmplărie şi coatele prin bibliotecile penitenciarelor, în documentarea de lucrări ştiinţifice, doar-doar or mai păcăli câteva zile de închisoare. Aşa se face că, după câteva sute de zile de transpiraţie creatoare, cu un vraf de cărţi proaspăt ieşite de la tipar şi cu recomandări elogioase la dosar, din partea conducerilor penitenciarelor, unii dintre condamnaţi au ieşit deja din închisoare. Întrebarea care se pune, văzând atitudinea unora dintre ei după eliberare, este dacă pedeapsa şi-a atins scopul, dacă ei şi societatea în ansamblu învaţă o lecţie din tot ceea ce s-a întâmplat şi dacă, astfel, corupţia este, în vreun fel, descurajată în România.
Răspunsul pe care procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, l-a dat zilele trecute la această întrebare nu e deloc optimist: "În multe cazuri, procurorii au dispus confiscarea extinsă a averilor, dar banii nu sunt recuperaţi în totalitate. Degeaba intră în puşcărie, stau doi ani acolo, dacă după aceea ies şi se bucură în continuare de averile lor, de locuinţe, de iahturi sau de automobile de lux", se plânge Kovesi. "Nu ştiu ce calcule îşi fac infractorii atunci când comit infracţiuni, însă am văzut reacţia lor atunci când procurorii le aduc la cunoştinţă că li se sechestrează bunurile. Este foarte dureros pentru ei. Cred ca unii preferă să stea în închisoare, dar să nu le confiscăm averile. Aceeaşi reacţie o au şi când dispunem control judiciar, cu plata unei cauţiuni".
Nu mai departe de acum câteva săptămâni, înainte să se afle că mituise cu sute de mii de euro o judecătoare pentru a fi achitat, Ioan Becali, capul răutăţilor în "Dosarul Transferurilor", primise o decizie favorabilă de eliberare condiţionată, deşi statul nu recuperase un şfanţ din prejudiciul stabilit de instanţă, cifrat la 17 milioane de euro! "Întrebarea mea, întotdeauna, a fost de ce unei persoane care nu îşi plăteşte impozitul în 3 luni sau în 6 luni i se blochează conturile bancare şi începe să fie executată silit, iar aceeaşi regulă şi aceeaşi operativitate nu se aplică şi celor care comit fapte penale?!", se întreabă Kovesi, ca noi toţi, contribuabilii de rând. Iată doar una dintre întrebările la care un guvern tehnocrat eficient ar trebui să găsească un răspuns, într-un an de zile...