TIA ŞERBĂNESCU - "Cabinetul Cioloş are o mare răspundere. Să recâştige încrederea românilor în guvern"

Analiza politică a lunii NOIEMBRIE

"Clasa politică trebuie să se schimbe în bine, altfel pune în pericol fiinţa naţională"

- Este a doua oară când un guvern postde­cem­brist este schimbat ca urmare a unei manifestaţii de protest, după demisia Cabinetului Emil Boc, în anul 2012. Au înţeles politicienii mesajul străzii ori, mai degrabă, au folosit un mo­ment prielnic, pentru o schimbare pusă la cale mai demult, chiar de ei?

- Întâi de toate, să observăm că în ultimii ani, cele mai mari şi coerente manifestaţii de stradă au depăşit interesul imediat, cuantificabil în sume şi avantaje, şi au sancţionat clasa politică pentru cazierul ei din ulti­mii 25 de ani. În şirul acestora intră şi ultimele proteste publice, declanşate de tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căreia au murit până acum 60 de tineri nevinovaţi. În spatele tragediei s-a aflat o corupţie în lanţ, începând de la Primăria Sec­torului 4, care a autorizat clubul, de la reprezentanţii ISU, şi până la firma de spectacole pirotehnice şi pro­prietarii clubului. Au fost revoltătoare, pe de o parte, corupţia care, iată, ucide, şi, pe de altă parte, re­­acţia slabă şi inadecvată a autorităţilor, în faţa unei tragedii care le oglindeşte propria incompetenţă. Dacă, aşa cum ar fi fost firesc, responsabilii, în frunte cu fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi pri­ma­rul Cristian Popescu Piedone, ar fi demisionat, pro­babil că strada nu ar fi avut nici motivaţia şi nici cre­di­bilitate pentru a susţine resetarea întregii clase po­litice. Dar aşa, pro­tes­tatarii au punctat perfect toate res­tanţele po­liticienilor faţă de societate din ultimii ani. Să reţinem că pentru prima dată, strada nu a avut revendicări materiale: să se dea, să se facă sau să nu se facă ceva, ci solicitări principiale. A cerut, de pildă, în­sănă­to­şirea climatului politic, ceea ce arată o com­ponenţă de elită a masei de manifestanţi. Scurtând vorba, fapt este că, forţaţi de amploarea manifes­ta­ţiilor, politi­cie­nii responsabili au demisionat, guver­nul a căzut, Par­chetul a început cercetările şi a făcut şi arestări... Victor Ponta a plecat din fruntea guver­nu­lui la un an de la pierderea alegerilor prezidenţiale. Nu-i prea pri­eşte luna noiembrie... Se pare că ro­mânii au înţeles, în sfârşit, că fără să exercite o presiune asupra clasei po­litice, măcar la răstimpuri, când se acumulează restanţele, politicienii nu vor face ce trebuie de bună voie. Subliniez: manifestaţiile au fost îndreptate nu doar spre Guvernul Ponta, ci înspre toată clasa po­litică. Înlocuirea Guvernului Ponta este doar o etapă necesară, dar clasa politică trebuie for­ţată să-şi schim­be atitudinea şi exponenţii, să de­vină transparentă, responsabilă, integră. Nu să dispară de pe suprafaţa pământului, că nimeni nu a cerut asta şi nici nu s-ar putea aşa ceva. Transformarea ei în bine este obliga­torie, căci deja a ajuns la punctul în care pu­ne în pericol fiinţa naţională.

"Cu suspiciuni permanente nu rezolvăm nimic"

- Avem un nou guvern tehnocrat, deci apolitic şi priceput. Cât adevăr este în acest enunţ?

- Noul guvern este rezultatul unei schimbări, aşa cum se poate la noi, pe jumătate, faţă de care există şi anumite rezerve. Nu prea aveai însă cum să găseşti, într-un timp scurt şi într-o societate ca a noastră, poli­tizată excesiv, numai tehnocraţi aduşi din spuma mă­rii, de o competenţă absolută şi fără nicio tangenţă cu politicul. Câteva propuneri de miniştri au fost retrase, de altminteri, chiar înainte de audierea în comisiile parlamentare sau de votul de învestitură în plenul Parlamentului, pentru că nu corespundeau din punctul de vedere al competenţei. Premierul însuşi, Da­cian Cio­loş, a ocupat mai multe funcţii, cu susţi­ne­re poli­tică, deşi nu face parte din nici un partid. A fost mi­nis­trul Agriculturii în Guvernul Tăriceanu (PNL), în 2008, şi-apoi comisar european pentru Agricultură, în perioada 2010 - 2014 (PPE). Se spune că preşe­din­tele Klaus Iohannis îl avea în vedere pentru funcţia de prim-ministru de mai multă vreme, ceea ce arată o apropiere de PNL. De asemenea, vicepremierul Vasile Dâncu a fost fruntaş al PSD şi ministru cu propa­ganda în Guvernul Năstase. El a elaborat acele stra­tegii de comunicare în urma cărora nu sufla nimeni în faţa PSD la începutul anilor 2000. A fost şi consi­lier al lui Mircea Geoană, Victor Ponta şi, mai recent, al lui Liviu Dragnea. Aşa că nu e un independent sadea, apărut acum de nicăieri. Partidele parlamentare au înţeles, probabil, că strada nu mai acceptă un gu­vern politic, şi atunci au sprijinit oameni apropiaţi, dar cu o imagine mai curată, de specialişti pe diferite domenii, şi fără o viaţă politică partinică, sau cel puţin fără una de acest fel, în prezent.
În Cabinetul Cioloş sunt însă şi miniştri fără un trecut politic şi cu experienţă la Bruxelles, care au un alt fel de exerciţiu în a profesa în administraţie, unul bazat pe proceduri stricte, pe legalitate şi pe urmărirea banilor până la ultima chitanţă. Deci, cu o altă înţele­gere a datoriei lor în slujba binelui public. Bi­neîn­ţeles că şi în cazul lor au început suspiciunile. Că de ce au lăsat lefurile mari de la Bruxelles, pentru cele modes­te de la Bucureşti, că au ei nişte interese... Ceea ce ara­tă cât de incapabili de a ne mai încrede în cineva am devenit cu toţii. Nu-i mai credem nici pe cei care ne fac bine. Imediat spunem: dar ce-o urmări ăsta? Dar de ce e aşa amabil cu mine? Vrea el ceva. Este vor­­ba despre o limită a propriului mod de a gândi. Ni­meni nu crede că cineva ar putea să renunţe, totuşi, la un salariu bun şi o postură călduţă, mai ales că e pen­tru o perioadă scurtă, pentru a-şi pune experienţa în slujba guvernului şi a ţării. Sigur că există o justi­ficare a acestei neîncrederi: prea adesea, în ultimii 25 de ani, încrederea ne-a fost trădată, ca să o mai acor­dăm cuiva. Însă nici cu suspiciune perma­nentă nu rezolvăm ceva.

"Noul guvern nu poate să facă într-un an ce n-au făcut celelalte în 25 de ani"

- Ce să aşteptăm de la acest guvern?

- Cabinetul Cioloş ştie că are o majoritate fluidă şi conjuncturală în Parlament, care trebuie rene­go­cia­tă permanent. A avut susţinere la învestitură, pentru că le-a convenit şi partidelor parlamentare să instaleze un guvern tehnocrat, în noul context, dar asta nu înseamnă că va avea sprijin în tot ce va întreprinde. E un guvern de sacrificiu, într-un fel, cu un mandat limitat la un an şi cu o răspundere mare: de a restabili încrederea românilor în instituţia guvernului. Cu atât mai dificilă, cu cât aşteptările sunt mari, pentru că s-au acumulat multe nemulţumiri şi neîmpliniri. Însă trebuie să fim conştienţi că nu va putea Guvernul Cio­loş să facă într-un an cât n-au făcut celelalte gu­verne în 25 de ani. Să fim mulţumiţi dacă va gestiona bine bugetul, care e grevat de proaspetele măriri de salarii pentru bugetari şi de alte cheltuieli făcute pe ultima sută de metri, de Cabinetul condus de Victor Pon­ta. Şi o altă aşteptare rezonabilă este ca Execu­tivul să orga­nizeze onest alegerile de anul viitor. După primele două săptămâni de guvernare, semnele nu sunt nici prea încurajatoare, nici descurajante. Ori­cum, să nu mai punem răul înainte, că, dacă va fi, vine el şi sin­gur.

"Până să se schimbe singură, clasa politică este primenită de DNA"

- Guvernul Cioloş a început să fie criticat încă înainte de a fi învestit...

- Da, şi uneori pe motive ilare. Călin Popescu Tă­riceanu, preşedintele Senatului, a afirmat că un gu­vern tehnocrat distruge regimul democratic! Că ăsta-i semnul instaurării unui fel de dictatură prezidenţială, întărită de SRI şi DNA. Fostul preşedinte Traian Bă­sescu a spus şi el că un astfel de guvern găsim numai în ţările bananiere. Ion Ţiriac a sărit la rândul lui, susţinând că numai ţările cu dictaturi au guvern de teh­nocraţi. Dincolo de asta, e aberant să pretinzi că un guvern care depinde exclusiv de votul Parla­men­tului este expresia dictaturii prezidenţiale. Parla­men­tul poate schimba guvernul oricând vrea.

- Cum-necum, politicienii au schimbat guvernul, dar, precum spuneţi, nu ar trebui să se oprească aici. Oare până la următorii paşi, primenirea clasei politice va rămâne numai în grija DNA?

- Aşa se pare. Cel mai recent caz este al lui Ioan Oltean, mare lider PDL, actualmente PNL, arhi­cu­nos­cut şi antipatic cât cuprinde, care de la "înghiţirea bros­coiului PSD" s-o fi molipsit şi de patimile aces­tuia, căci acum este cercetat pentru luare de mită. El este acuzat că lua şpagă de sute de mii de euro, pentru a intermedia restituirea unor proprietăţi confiscate de comunişti. Ar fi ajuns până acolo încât a primit un sac cu bani, într-o biserică din Chitila - aflată, cul­mea, pe strada Ioan Oltean. Deci, omul se afla pe stra­da lui şi, cu Dumnezeu înainte, a luat sacul cu 600 de mii de euro. În prezenţa preotului de acolo, care la rândul lui, lua mită tot pentru mijlocirea unor despă­gubiri de la stat, prin Agenţia Naţională pentru Res­tituirea Pro-prietăţilor (ANRP), unde şefă era o pro­te­jată a lui Ol­tean...

"Strada trebuie să-şi facă partid sau să preseze constant clasa politică"

- Electoratul caută alternative la partidele par­lamentare şi lideri politici noi. Apar tot felul de ini­ţiative şi formaţiuni. Ce şanse au de a se face cu­nos­cute şi a câştiga încrederea românilor?

- Deocamdată, grupările nou înfiinţate nu sunt prea convingătoare, pentru că nici nu propun mari noutăţi. Ce e nou la Mişcarea Populară condusă de Traian Băsescu? Ce e nou la partidul M10, condus de Monica Macovei? Silită să-şi adapteze discursul la un electorat mai larg, să aibă şi alte mesaje în afară de cel anticorupţie, Macovei s-a dovedit stridentă. Ce e nou la partidul lui Mircea Geoană?... Nici în timpul manifestaţiilor de protest nu s-a închegat vreo gru­pare care ar putea deveni partid. Or, nu există decât două variante pentru ca interesele celor din stradă să fie, într-adevăr, bine slujite: fie strada să-şi facă pro­priul partid şi să câştige alegerile generale de anul vii­tor (dacă va învinge în marile oraşe, e de-ajuns pentru a forma guvernul), fie, dacă protestatarii nu vor să intre în politică, să se coaguleze într-o formulă civică, prin care să exercite o presiune constantă asupra clasei politice. Dacă nu face nici una, nici alta, atunci realitatea nu se va schimba prea curând.

- Un om cu aură eroică, Marian Munteanu, a reapărut în prim-planul vieţii publice. Ar putea fi el liderul unui vehicul politic de anvergură, pornit dinspre societatea civilă?

- Revenirea lui Marian Munteanu, fost lider al Li­gii Studenţilor şi un simbol al manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii, în 1990, a fost o surpriză. Ea s-a produs după redeschiderea dosarului mineriadei din 1990, în timpul căreia era cât pe ce să fie ucis, şi inculparea responsabililor pentru acel măcel, în frunte cu Ion Iliescu şi Petre Roman. Cu ocazia protestelor care au dus la demisia Guvernului Ponta, Marian Munteanu a fost invitat la televiziuni să le comenteze, ca unul care avea experienţă în acest domeniu. A făcut o impresie bună. A avut observaţii interesante, iar fiind chemat să conducă manifestaţiile, a spus, cu mult bun-simţ: "Nu eu trebuie să fac asta, ci oamenii noii generaţii. E revolta generaţiei lor. Acum e rândul lor. Eu am fost cu generaţia mea". Ceea ce e corect: fie­care generaţie cu revolta ei, revendicările şi exi­genţele ei. Aşa cum generaţia Pieţei Universităţii s-a ma­nifestat şi s-a dovedit în timp că a avut dreptate, aşa este chemată tânăra generaţie de azi să se implice pentru îndreptarea lucrurilor. Nu cred însă că îl vor mulţi pe Marian Munteanu în politică. Şi nici el nu cred că vrea să intre în politică, după experienţele pe care le-a avut.