Vitaminele şi mineralele care ne... îmbolnăvesc

- Este o modă care se tot amplifică de câteva decenii: luatul de minerale şi vitamine cu pumnul. Sunt preferate, evident, pastilele cât mai sofisticate, frumos ambalate, eventual cu reclamă din belşug. De la o vreme, şi alimentele au fost înţesate cu minerale şi vitamine, de la celebra făină "fortifiată" cu fier şi acid folic, până la sucurile cu cantităţi enorme de vitamina C. De vreme ce corpul are nevoie de o sumedenie de vitamine şi oligoelemente, ar trebui să ne bucurăm, nu-i aşa? Există însă o "mică" problemă: calitatea îndoielnică a vitaminelor şi mineralelor de sinteză, care, pe lângă faptul că nu sunt deloc naturale, au efecte toxice periculoase -

Vitaminele şi mineralele naturale, privite în lumina ştiinţei, sunt o adevărată operă de artă a unui chimist şi biolog neîntrecut: Natura. De la vitamina C conţinută în măceşe şi până la calciul din alge, fiecare asemenea nutrient este potenţat şi corectat, ca acţiune, de zeci sau chiar sute de alte substanţe organice. Datorită aces­tei formule extrem de complexe, deocamdată imposibil de repro­dus prin sinteze realizate de om, minera­lele şi vitami­nele aflate în forma lor naturală, din plante, au efectul cel mai puternic, sunt perfect tolerate de orga­nism, efectele lor adverse fiind extrem de rare. La polul opus sunt vitaminele, mineralele şi oligoelementele pro­duse prin diferite procese de sinteză. Uşor şi ieftin de produs în mari cantităţi, acestea pot fi puse în pas­tile, într-o concentraţie foarte ridicată, dar efectul lor terapeutic este mai slab, incomplet. Dar cel mai grav lucru este că pot avea efecte adverse grave şi neaşteptate, aşa cum vom vedea.


Acidul folic

În foarte multe lucrări "de specialitate" vom găsi informaţia că vitamina B9 şi acidul folic sunt două denumiri pentru aceeaşi substanţă. În reali­tate, există diferenţe extrem de importante: acidul folic este o substanţă de sinteză, inexistentă în natu­ră, fiind pro­dus abia în anii '40, când a şi început să fie introdus în medicamente şi în alimente. Vita­mina B9 este o denumire generică pentru compuşii acestui acid folic, compuşi numiţi folaţi, de la latinescul folium, adică frun­ză. Folaţii, cum le arată şi numele, sunt întâlniţi în frunzele plantelor verzi (spanacul fiind campion la acest capitol), fiind, aşadar, substanţe naturale. "Mo­da" acidului folic a apărut în anii '90, în Statele Unite, de unde s-a răspândit în întreaga lume. La sfârşit de se­col XX, specialiştii americani au decis că toată pâi­nea şi făinurile trebuie fortifiate cu acest acid folic, pentru a combate anomaliile copiilor observate la naş­tere. Şi, într-adevăr, s-a observat că adăugarea de acid folic a redus cu un procent important cazurile de malformaţii cardiace, problemele în dezvoltarea cre­ie­rului sau oaselor la nou născuţi. Apoi, s-a presupus că acidul folic previne şi câteva forme de cancer, fiind realizat, în acest sens, un studiu pe aproape o mie de pacienţi cu cancer de colon. Rezultatul a fost dezas­truos.

Toxicitatea acidului folic

Acidul folic favorizează apariţia cancerului de colon. De ce? Pentru că, spre deosebire de vitamina B9 naturală, acidul folic se asimilează integral în orga­nism, unde este depozitat în ficat, fiind apoi eli­berat în exces şi formând compuşi ce accelerează puternic creşterea tumorilor. Medicii au observat că 70-80% din populaţia ţărilor cu pâine fortifiată are în sânge acid folic ne-metabolizat, ceea ce creşte nu doar riscul de cancer, ci şi de afecţiuni nervoase sau degenerative ori de deficienţe imunitare.

Soluţii pentru înlocuirea acidului folic

Vitamina B9 sau, altfel spus, folaţii naturali se gă­sesc în multe alimente, devenind deficitari doar la persoanele care consumă hrană suprarafinată, sau atunci când creşte necesarul din această vitamină (în caz de sarcină, alăptare, convalescenţă etc.). Princi­palele surse de vitamina B9 sunt: frunzele comesti­bile proaspete (salată verde, urzică, ştevie), legumele (broccoli, varză de Bruxelles, sparanghel), ouăle de găină (în special gălbenuşul), leguminoasele (fasole, linte, năut), fructele (portocale, banane, avocado, mango). În cazul deficienţelor mari de vitamina B9, este recomandat consu­mul campioanei absolute în acest do­meniu, şi anume al drojdiei de bere. În ultimii ani, au apărut şi extracte de droj­die de bere care con­ţin complexul de B-uri, într-o formă foarte concen­trată şi standardizată, putându-se astfel controla foarte bine doza zilnică din fiecare vitamină.


Vitamina C de sinteză

Din punctul de vedere al structurii chimice, vitamina C existentă în fructe şi legume este identică cu cea sintetică. Şi atunci, de ce se face această dife­ren­ţiere? Pentru că efectul terapeutic al variantei natu­rale este incomparabil mai intens decât al celei obţinute pe cale indus­trială. Cercetătorii au identificat în extrac­tele naturale bogate în vita­mina C aşa-numiţii co-factori, nişte substanţe naturale (flavonoide, an­tociani, acizi organici) care, pe de o parte, îmbu­nătăţesc simţitor asimila­rea acestei vitamine de către orga­nism, iar pe de altă parte, potenţează acţiunea sa terapeutică incredibil de mult. De pildă, vitamina C de sinteză luată în poliartrita reumatoidă are efecte modeste, în schimb, vitamina C organică extrasă din fructe are o acţiune foarte intensă, diminuând durerea şi mărind simţitor, prin ad­mi­nistrare sistematică, mo­bi­litatea articulaţiilor. La rândul lor, toate cer­cetările de laborator au arătat că efec­tul antioxidant al extrac­telor natu­rale cu vitamina C organică este de câteva ori mai puternic decât cel al vitaminei C de sinteză. În fine, studii-gigant, făcute pe mii sau zeci de mii de per­soane din Statele Unite, Australia, Suedia sau Japonia, au ară­tat că o cantitate modestă, de 60-180 de mg de vitamina C organică in­­ge­rată zilnic duce la o reducere uimi­toare a inci­denţei cancerului, atacului cerebral sau infarctului, în timp ce cantităţi impre­sionante de vitamina C de sin­teză nu au avut, practic, niciun fel de efect în prevenirea acestor boli.

Toxicitatea vitaminei C de sinteză

Această vitamină, numită şi acid ascorbic, este obţinută artificial, din glucoza supusă la o tempe­ra­tu­ră de peste 150 de grade Celsius, fiind în stare, prac­tic, pură. Iar vitamina C pură se administrează, mai nou, în cantităţi enorme. Există o competiţie între pro­ducători, legată de cine produce pastila cu cea mai mare cantitate de acid ascorbic pur. Astfel, s-a ajuns la situaţia aberantă ca o pilulă să conţină 1200 de miligrame de vitamina C de sinteză (adică, de peste 10 ori doza recomandată). De ce? Pentru că s-a răs­pândit zvonul că supradoza de vitamina C ar combate cancerul, ar stimula imunitatea şi ar vindeca zeci de alte boli. În realitate, acest efect este încă puţin de­mon­­strat (există doar câteva studii la Institutul Pau­ling din SUA) şi apare doar după perfuziile cu vita­mina C de sinteză, nu după ingerarea pe cale orală. Dacă luaţi supradoze de vitamina C de sinteză, sub formă de pastile, veţi obţine un singur lucru: pietre la rinichi! În stare pură, fără cofactorii care însoţesc vita­mina C din plante, acidul ascorbic se transformă, în rinichi, în acid oxalic. Iar acidul oxalic, în mari can­tităţi, este o adevărată otravă, întrucât blochează procesele de eliminare şi se combină foarte uşor cu calciul, formând aşa-numitele pietre sau calculi re­nali. Excesul de vitamina C de sinteză mai produce pierderi masive de calciu din organism, deranjează activitatea vezicii biliare, produce sângerări nazale şi diaree.

Soluţii pentru înlocuirea vitaminei C de sinteză

Există alimente foarte bogate în vitamina C natu­rală, cum ar fi legu­mele şi zarzavaturile: cartofii, pă­trun­jelul frunze, varza albă, varza roşie (este campi­oana absolută la con­ţinutul de vitamina C), ardeii (mai ales cei de culoare roşie), to­ma­tele. Dintre fruc­te, cele mai bogate în vitamina C sunt lămâile, porto­calele, grepfruitul, merele, căpşunile, cu con­diţia să se fi maturizat natural (nu forţat, în lăzi) şi să nu fi fost depo­zi­tate prea mult înainte de a fi consu­mate. De exemplu, un măr care con­ţine 10 miligrame de vi­ta­mina C, atunci când este proaspăt cules, a­jun­ge să conţină, după 3 luni de de­po­zitare, doar 1 miligram de vitami­na C. Aşadar, pentru a beneficia de a­ceas­tă vita­mină, consumaţi doar fruc­­te şi legume proaspete.

Atenţie la vitamina C falsificată

Pe timp de iarnă, când alimentele ne oferă cantităţi mai mici de vita­mina C, sunt recomandate capsulele cu acest nutrient, extras din măceşe sau acerola. Aten­ţie, însă, pentru că există producători care, încălcând legea, pretind că au extras vitamina C din aceste fruc­te, dar în realitate, folosesc tot acid ascorbic de sinte­ză. Recunoaşteţi uşor vitamina C falsificată dacă vă ui­taţi la concen­traţie. Vitamina C naturală poate fi ex­trasă în concen­tra­ţii de 17% sau maximum 20%, pen­tru că altfel se degradează. Vitamina C de sinteză, pre­tin­să a fi extra­să din măceşe şi acerola, este în con­cen­traţii de până la 100%. Astfel, o capsulă cu vita­mi­na C naturală poate conţine 10-30 mg din acest nutri­ent, în timp ce o pastilă cu vitamina C de sinteză poa­te ajunge şi la 1000-1500 mg din acest nutrient.


Vitamina E de sinteză

Numele de "vitamina E" desemnează, de fapt, un complex de nu mai puţin opt substanţe naturale, cu efec­te extrem de complexe asupra organismului uman. Vitamina E mai este numită şi vitamina tine­reţii, pentru că este esenţială pentru producerea de ce­lu­le noi, pentru menţinerea tinereţii hormonale, pen­tru păstrarea elasticităţii şi tinereţii pielii etc. Medicii consideră această vitamină esenţială pentru preve­ni­rea bolilor inimii şi vaselor de sânge, dar şi pentru combaterea infertilităţii la femei şi bărbaţi sau pentru preveni­rea cancerului de colon sau la sân. Din aceste motive, decenii la rând, vitami­na E de sinteză a fost prescrisă ori lua­tă ca automedicaţie de sute de mili­oane de oameni. Abia recent, însă, s-au făcut studii serioase, pentru a afla care sunt, de fapt, efec­tele ex­cesului de administrare a "vita­minei tinereţii". Iar rezultatele au fost surprinzătoare: efectul terapeutic al vitaminei E de sinteză este cu peste 40% mai scăzut decât al celei naturale. Mai mult, sub­stanţa de sinteză are efec­te negative puternice asupra orga­nis­mului, cu atât mai puternice cu cât doza este mai mare şi admi­nistrarea mai îndelun­gată.

Toxicitatea vitaminei E de sinteză

Ceea ce este prezentat ca pastile de vitamina E conţine doar unul sau ma­ximum doi compuşi, din cei opt pe care vitamina E naturală îi are. Apoi, varianta naturală vine la pachet cu zeci de alte substanţe bene­fice, care îi corectează efectele asupra organismu­lui. Aşa că nu este de mirare că utili­zarea frecventă şi, eventual, în supra­doză a vitaminei E de sinteză poate produce daune serioase în organism. O cercetare pe 120.000 de pa­cienţi, realizată în Marea Britanie, a arătat că adminis­trarea constantă a acestui nutrient artificial creşte cu 20% riscul de hemoragie cerebrală. Apoi, aceeaşi vitamina E artificială are efec­te parado­xale, diametral opuse faţă de varianta naturală. De exemplu, vitamina E artificială face oa­sele mai fragile în loc să le întă­rească, scade rezistenţa unor ţesuturi elastice, în loc să o crească, afectează negativ creierul, în loc să îl protejeze. Cel mai uimitor lucru este, însă, faptul că, spre deosebire de varianta naturală, vita­mina E de sinteză îmbătrâneşte prematur anumite sisteme şi organe, în loc să le întinerească. De exem­plu, ea per­turbă secreţia testiculelor, având ca efect scăderea potenţei şi fertilităţii la bărbaţi. La femei, vitamina E de sinteză, luată pe termen lung, scade fertilitatea, în loc să o crească, provocând şi apa­riţia prematură a menopauzei.

Soluţii pentru înlocuirea vitaminei E de sinteză

În condiţiile unei diete echilibrate, organismul nu are nevoie de niciun fel de supliment de vitamina E. Sursele acestei vitamine în stare naturală sunt extrem de diverse: germenii de plante (grâu, orz, soia, lucer­nă), ouăle, algele, laptele şi produsele lactate, soia, car­tofii dulci, orezul brun, frunzele de păpădie, ce­rea­lele integrale. Dacă aveţi nevoie de cantităţi mai mari din această vitamină naturală, apelaţi la semin­ţele în stare proaspătă, neprăjite: alune, arahide, susan, nuci (sunt printre campioanele în domeniu). Sursele "forte" de vitamina E naturală sunt uleiurile extravirgine de măsline, soia, porumb şi floarea-soa­relui, iar campioane absolute sunt fructele de cătină şi uleiul de cătină. Nu trebuie să ne fie teamă să con­sumăm alimente foarte bogate în vitamina E naturală pentru că, în cazul ei, spre deosebire de cel al varian­tei de sinteză, organismul ştie cum să nu asimileze surplusurile, protejându-ne sănătatea.


Fierul de sinteză

Acest mineral este esenţial pentru transportul oxigenului către fiecare celulă a organismului nostru, pentru menţinerea funcţiilor sistemului imunitar, ale creierului şi ale altor organe şi sisteme importante. Din păcate, mai mult de 10% din populaţia planetei suferă de carenţe din acest oligoelement, şi aceasta din două motive: 1. Lipsa fierului din alimentaţie, care apare în cazul populaţiei din ţările foarte sărace. 2. Incapacitatea organismului de a-l asimila, care apa­re la persoanele cu o dietă cu multe alimente su­pra­rafinate. Carenţa de fier duce la stări de oboseală per­manentă, scade forţa fizică şi puterea de concen­trare, produce întârzieri de creştere şi dezvoltare la copii. În cazurile de lipsă gravă de fier, părul devine casant, oasele devin fragile, reflexele şi capacitatea de efort sunt extrem de reduse. Soluţia, găsită de in­dus­tria de medicamente pentru carenţa de fier a fost producerea a zeci de suplimente cu fier, în forme anor­ganice (sulfat de fier) sau organice (fumaratul feros, glucona­tul de fier, fierul chelatat etc.), dar obţi­nute tot artifi­cial, prin procese industriale. Este o soluţie tot mai con­testată de medici, aşa cum vom vedea.

Toxicitatea fierului de sinteză

Este cea mai mare în cazul pas­tilelor cu fier anor­ganic. În cazul formelor organice, toxicitatea este mai redusă, dar totuşi ridicată. În primul rând, acest oligo­element, în forme artificiale, dis­truge flora intestinală, producând constipaţie, sindrom de colon iritabil, sin­drom de malabsorbţie, intoxicaţii croni­ce. Apoi, fierul de sinteză (organic sau anorganic) distruge mul­te din substanţele cu efect antioxidant, lăsând orga­nismul expus la boli ale inimii şi vaselor de sân­ge, dar şi la apariţia unor mutaţii maligne la nivel celu­lar. Nu în ultimul rând, supli­men­tele cu fier de sin­teză pot agra­va starea de sănătate a diabeticilor şi hipertensivilor, dar şi a persoa­nelor cu reumatism, hipertiroidie, probleme oculare degenerative.

Soluţii pentru înlocuirea fierului de sinteză

Există foarte multe forme să­nă­toase de fier natu­ral, care nu poa­­te fi asimilat în exces şi nu poa­te pro­duce tulburările de sănă­tate menţionate. Iată care sunt aces­tea:
* Alga calcaroasă (Litho­tham­nium calcareum) - există anu­mite varietăţi din Oceanul Atlantic ale acestei alge, care sunt foarte bogate în fier, element specificat chiar pe ambalajul produsului. Se va ţine o cură de 30-60 de zile cu această plantă, administrată conform specificaţiilor producătorului. Pe lângă fier, această algă mai conţine şi alte oligoelemente în for­mă biolo­gică, necesare asimilării acestuia (bor, man­gan, zinc, molibden).
* Gălbenuşul de ou - este cea mai la îndemâ­nă şi mai sigură sursă de fier. Contrar superstiţiilor, găl­benuşul de ou crud poate fi consumat fără restricţii chiar şi de către copii sau de persoanele cu coleste­ro­lul ridicat, pentru că e foarte puţin toxic şi este benefic pentru sănătate.
* Polenul de albine - se recomandă mai ales polenul proaspăt (ce poate fi conservat prin conge­lare), care este mai eficient şi mai bine tolerat de orga­nism decât cel uscat. Pe lângă faptul că polenul conţine fier asimilabil, el este considerat unul din cele mai puternice stimulatoare ale producţiei de globule roşii ale sângelui.
* Sursele marine de fier - sunt, pe lângă alga calcaroasă, câteva vieţuitoare, cum ar fi: midiile (con­ţin cantităţi uriaşe de fier), tonul, somonul, sardinele. Este suficient ca acestea să fie consumate de 2 ori pe săptămână, pentru a asigura necesarul din aşa-numitul fier heminic, care este uşor de asimilat de organism, în cantităţi mari.
* Sursele vegetale de fier - sunt mazărea şi fasolea boabe, făina de soia, curmalele, smochinele, stafidele, varza roşie, urzica. Deşi sunt mai sărace în acest oligoelement decât produsele marine sau decât gălbenuşul de ou, introducerea acestor alimente în dietă este importantă, pentru că diversifică sursele de fier, ceea ce creşte probabilitatea de a fi asimilat. Cea mai ridicată cantitate de fier asimilabil este conţinută în drojdia de bere.

În loc de încheiere

Lista mineralelor şi vitaminelor care ne pot îmbol­năvi este lungă, conţinând şi alte nume decât cele menţionate în acest articol, considerate un pericol "de vârf". Vom reveni într-un număr viitor şi cu alte infor­maţii despre mineralele şi vitaminele to­xice. Până atunci, trebuie să reţinem un lucru: evitaţi pe cât pu­teţi vitaminele şi mineralele de sinteză. Cum deose­bim pastilele cu vitamine sau oligoelemente naturale de cele cu vitamine de sinteză? Simplu! Citind cu atenţie (ceea ce nu prea facem) etichetele suplimen­te­lor pe care le cumpărăm. Orice vitamină sau mine­ral cu adevărat natural va avea înscrisă pe etichetă sur­sa de provenienţă (specia de plantă şi tipul de ex­tract) şi va fi în concentraţii considerabil mai mici faţă de "rudele" lor de sinteză.